Wonder Woman a fost probabil cel mai de succes film din 2017 la nivel de încasări și număr de spectatori. Este și cel mai de succes film regizat vreodată de o femeie (Patty Jenkins, aceeași care a regizat premiatul cu Oscar Monstrul cu Charlize Theron). Femeile așteptau, de multă vreme, o astfel de eroină pe marile ecrane. Feministele au jubilat: în sfârșit și un caracter feminin puternic, cu o puternică tentă arhetipală, comparabil cu oricare dintre eroii războinici masculini. Tinerii s-au entuziasmat teribil: adolescentele au început să se îmbrace ca Femeia Fantastică, iar adolescenții să saliveze după încântătoarea Gal Gadot, actrița israeliană din rolul principal. O poveste dinamică, comică și incitantă, pentru toate vârstele. Deși scenariul filmului este destul de simplist, amestecul de mitologie și istorie atinge corzi profunde ale psihismului nostru. 

Să vedem acum ce e cu astrologia din acest film. Femeia Fantastică este o amazoană, adică o femeie războinic. Ca fiică a lui Zeus, Artemis/Diana (Gadot), este crescută de amazoane, își cultivă capacitățile de luptătoare invincibilă și își descoperă misiunea de a proteja lumea (prin luptă) și de a opri Primul Război Mondial (care ar fi fost pus la cale de fratele ei mai mare, zeul Ares/Marte). Filmul evocă arhetipul Luptătorului (corelat aici cu Marte), mai precis al femeii care luptă cu arme masculine (Marte(+)). Mai exemplifică și poziția Lunii în Berbec și – parțial – a lui Venus în Berbec, iar femeile cu aceste poziționări zodiacale (sau femeile al cărui horoscop este puternic influențat de Marte(+) ) se pot recunoaște destul de ușor în unele manifestări ale personajului (păstrând, desigur, proporțiile). Ca o mențiune secundară, filmul are și el o temă marțiană (războiul), marcată însă de o notă saturniano-neptuniană, filmul fiind un amestec de fantezie și mitologie (Neptun) cu realitate istorică (Saturn).   

În copilărie, Diana este mai atrasă de săbii, sulițe și arcuri cu săgeți decât de școală (iar faptul că a fost crescută de amazoane are – desigur – un rol important aici. Suntem un produs al mediului în care ne dezvoltăm și, deseori, persoanele cu Luna în Berbec sau cele influențate de Marte (+) sunt crescute într-un mediu conflictual sau competitiv). Este neînfricată, impetuoasă, pasionată, motivată, entuziasma(n)tă, directă, spontană, ofensivă și inocentă. Este mișcată de nedreptate și dornică să îndrepte lumea și să protejeze umanitatea. Pentru Diana, „generalii nu se ascund în birouri, precum lașii, ei luptă alături de soldații lor și mor alături de ei pe câmpul de luptă”. Disprețuiește pe cei care luptă fără onoare. Tendința de a se arunca în luptă cu capul înainte, fără a-și lua măsuri de precauție și fără a evalua prea mult riscurile este naturală pentru ea. Acțiunea primează, discuțiile și parlamentările sunt de prisos. 

Eroina se descoperă pe sine prin luptă și prin asumarea de riscuri, puterile și capabilitățile sale ies la iveală prin înfruntarea directă a pericolului sau obstacolelor (Luna în Berbec) și descoperă iubirea și sexualitatea chiar în atmosfera de luptă și în relație cu un bărbat curajos și viril (ceea ce ne trimite la Venus în Berbec). Dar mai este și naivă, nerăbdătoare, nu prea subtilă și manifestă un idealism juvenil (Luna în Berbec). Este dornică să ajungă direct în prima linie a frontului sau ‘acolo unde luptele sunt cele mai intense’, pentru că acolo crede ea că se poate tranșa războiul și acolo crede că va găsi și cauzele acestuia. Eroarea sa majoră este că se așteaptă ca lupta să fie corectă și adversarul vizibil; din cauză că nu umblă cu ascunzișuri, este destul de puțin capabilă să-și înțeleagă adversarul și să-i evalueze strategiile ascunse. Întrebările sale despre viață și lume au o notă de candoare (oarecum tipică pentru arhetipul Berbecului): de ce își mai jură mirii iubire până la moarte, din moment ce nu se pot ține de jurăminte? Sau: de ce nu te poți culca lângă mine – chiar dacă nu suntem căsătoriți – din moment ce este destul loc pe pătură?…Ha ha ha, chiar așa, de ce nu? Caracterul Berbecului este cel mai curat și nesofisticat din întregul Zodiac (într-un anumit sens, mai ‘curat’ decât al Fecioarei – zodia ‘purității’, al castității și al ‘curățeniei’ – care este foarte ‘calculată’ în demersurile sale); manifestarea sa este cea mai spontană, nimic nu este mai spontan decât focul cardinal. Eroina pune totul în elanul său: nimic nu este ascuns, totul este exprimat pe față, nu există așteptări secundare, intenții ascunse sau lipsă de congruență între aparență și esență. Fiind și primul semn al Zodiacului, Berbecul simbolizează tinerețea, un atribut important al eroinei. 

Artemis/Diana, zeița vânătorii din mitologia greco-romană, este, desigur, arhetipul potrivit pentru eroina războinică a unei povești fantastice spuse în Occident. Fiind o zeitate lunară, virginală și războinică, Diana este o reprezentare a Lunii în Berbec (dar și a lui Venus în Berbec) sau a lui Marte(+) în manifestarea sa feminină). Neîntâmplător rolul a ‘prins-o’ atât de bine pe Gal Gadot: la nașterea sa Venus se afla în zodia Berbecului (la schimb de ‘domicilii’ cu Soarele din Taur). Pe lângă faptul că a fost Miss Israel, actrița a lucrat și ca antrenor de lupte în armata israeliană. Corpul atletic, stilul (puțin ‘băiețos’, dar) cuceritor, plin de farmec și erotism, vocea sexy (dar tot ‘băiețoasă’), privirea provocatoare sunt ‘arme’ care se potrivesc perfect cu ‘arsenalul’ său din film. Compatibilitatea între personaj și actor este perfectă, iar tema filmului este compatibilă cu natura personajului.

Pe un alt nivel, arhetipul Amazoanei (și cel al Zeiței Diana) este în directă legătură cu ‘ideologia’ feminismului (dacă pot să-i spun așa). Ce este o feministă? Este o femeie care luptă pentru afirmarea (drepturilor) femeii, într-o lume dominată de bărbați. Evident, pentru a duce o astfel de luptă, o feministă trebuie să folosească arme din arsenalul bărbaților (adică arme
cu care ei luptă și pe care le consideră ale lor, deci ‘masculine’), iar atributele tradițional considerate ‘feminine’ trec pe un plan secundar (d.p.d.v. astrologic, feminismul este în legătură cu dominanta marțiană – deci ‘masculină’, în esența sa, pentru că ‘militează’, este ‘militant’ în abordarea sa). În film, Diana o are ca mamă pe Hippolita, un puternic model arhetipal care îi spune mereu că lumea bărbaților nu o merită…

Într-o scenă foarte sugestivă, Diana, îmbrăcată, evaluează îndelung masculinitatea eroului principal, care apare gol (de ce nu ar face și femeile ceea ce bărbații fac dintotdeauna fără să se rușineze: să aprecieze fățiș formele unui ‘membru’ – dezbrăcat – al sexului opus?:)), apoi sare cu atenția la ceva total nesemnificativ (un ceas), ca și cum ceea ce tocmai a văzut nu a avut nici o importanță, lăsând bărbatul complet nesigur de impactul pe care l-a avut asupra ei. Diana este mai puternică și mai temerară decât toți bărbații, și mai este convinsă și că „bărbații sunt esențiali pentru procreare, dar nenecesari când vine vorba de plăcere”. Pentru personajele masculine din acest film, a le lăsa pe femei în față (‘Doamnelor, după dvs!’) are semnificația opusă celei tradiționale: Diana este mai capabilă să protejeze, să conducă, să iasă în față și să înfrunte pericolul decât oricare bărbat.

Totuși, calități umane majore – cum ar fi curajul, maturitatea și spiritul de sacrificiu – nu lipsesc nici din ‘arsenalul’ personajului principal masculin (jucat de un actor foarte masculin și atrăgător – Chris Pine) de care eroina se va îndrăgosti. Feminismul promovat aici nu este sfidător – filmul nu exagerează în această direcție – iar fantasticul și naturalul sunt îmbinate într-o manieră plăcută, incitantă și – pe alocuri – comică. (Spre deosebire de Wonder Woman, alte filme din 2017 care au dorit să fascineze publicul prin eroine cu manifestări războinice nu au fost deloc convingătoare, în opinia mea. Astfel, Charlize Theron (supărată rău, ca întotdeauna) a interpretat rolul unui agent secret foarte combativ în Atomic Blonde (Blonda Atomică), un alt film de cafteală de tip marțian (Marte(+) cafteala/Marte(-) spionajul) în care – foarte neverosimil – eroina bate și ucide toți malacii pe care-i întâlnește. A mai interpretat și eroina ‘Imperator Furiosa’ din Mad Max Fury Road, un alt rol puternic feminist, ‘marțian’, care – deși foarte aclamat de critici – nu cred că atinge spectatorul la un nivel atât de adânc, arhetipal, cum reușește s-o facă Wonder Woman.). 

De altfel Patty Jenkins (regizoarea filmului Wonder Woman) are Luna în opoziție cu Marte, care este conjuncția cu cel mai mic orb (deci extrem de importantă) pe care Luna sa natală o face (de altfel Marte este în opoziție prin semn cu Soarele, Luna, Mercur și Nodul Sud din Leu – semn ‘de foc’ și conjunct cu Nodul Lunar Nord), indiciu suficient pentru a defini ‘semnătura’ astrologică cu o puternică tentă ‘marțiană’ a filmelor sale!). 

Sursa imagini: IMDB