Marele astronom, astrolog și matematician Varāhamihira (505–587 CE) a servit probabil la curtea celebrului rege Yashodarman la Ujjain. Fiind un enciclopedist, el a căutat să sintetizeze, într-o manieră cât mai obiectivă, majoritatea curentelor și opiniilor științifice din vremea sa.
Spre deosebire de alți autori hinduși la care se observă mult dogmatism și rezistență în a recunoaște influența occidentală, Varāhamihira nu a dat dovada de același dogmatism și nu a avut nici o ezitare să afirme rolul important pe care astronomia și astrologia grecească le-au avut asupra disciplinelor similare din India. Terminologia astrologică pe care Varāhamihira a folosit-o în lucrarea sa astrologică Brihatjātaka este, în mod evident și în mare măsră, de origine greacă (yavana).
Una dintre operele sale astronomice majore a fost Pañcasiddhāntikā („Tratatul celor 5 canoane astronomice”) – care este o karanagrantha, deci o lucrare care stabilește mai degrabă tehnica și modul de calcul, decât să se axeaze pe teorie, așa cum fac siddhānta-ele. Acest text sumarizează cinci lucrări astronomice mai vechi și anume: Sūryasiddhānta, Romakasiddhānta, Pauliśasiddhānta, Vasishthasiddhānta și Paithamathasiddhānta, incluzând atât noțiuni mai vechi care țin de Jyotishavedāṅga, cât și aspecte de astronomie elenistică. Dintre siddhanta-ele menționate, cel puțin doua lucrări – și anume Romaka și Pauliśasiddhānta au o certă proveniență greco-romană.
Alte opere importante sunt Brihatsaṁhitā, Brihatjātaka și Laghujātaka, ultimele două fiind lucrări de astrologie.
Varāhamihira a fost destul de confuzat de fenomenul de precesie a echinocțiilor și, așa cum a observat și Abū al-Rayhān Muhammad ibn Ahmad al-Bīrūnī (Al Biruni) în monumentala sa opera Indica, este clar că, deși a revizuit calendarul pentru a lua în calcul diferența de precesie față de datele evidențiate în lucrări mai vechi, Varāhamihira nu a înțeles fenomenul de precesie.
Cu toate acestea, în toată Pañcasiddhāntikā, Varāhamihira accentuează, într-un mod foarte evident, Zodiacul Tropical. El afirmă că Makarasaṁkrānti (i.e. ziua intrării Soarelui în zodia tropicală a Capricornului) este ziua cea mai scurtă din an (cu alte cuvinte, coincide cu solstițiul de iarnă).
La începutul Capricornului, ziua solară [aici ziua savana] este masurată prin 1591 palas, la care 3 palas trebuie sa fie adăugate pentru fiecare zi; în cele 6 semne care încep cu Racul, 3 agregate a câte 3 [adaugate zilnic] dau măsura noptii.(Varāhamihira în Pañcasiddhāntikā, cap 2,8, tradusă și comentată de G. Thibaut)
La latitudinea de la care Varāhamihira făcea observațiile, ziua cea mai scurtă din an era măsurată la 1591 palas (1 pala = cca 24 secunde) și, în perioada cuprinsă între durata cea mai scurtă și durata cea mai lungă, Varāha observa că ziua creștea cu intervale egale de 3 palas, adică cu aceeași valoare cu care considera că durata zilei scade în perioada lui Dakshināyaṇa (adică perioada cuprinsă între solstițiul de vară și cel de iarnă).
În Pañcasiddhāntikā (cap. 3) / Pauliśasiddhānta (23, 25) se spune:
Echinocțiul (Vishuvat) apare la începutul Berbecului și al Balanței. Cursa către nord a Soarelui începe în primul punct al Capricornului, unde începe și anotimpul indian Śiśira (iarna). Fiecare anotimp se întinde pe parcursul a două semne [zodiacale]. Cursa sudică a Soarelui începe în Rac.
Ori aceste versuri sunt o indicație cât se poate de clară referitoare la Zodiacul Tropical. Berbecul și Balanța sunt conectate cu echinocțiile, iar Capricornul și Racul cu solstițiile. Capricornul este conectat cu anotimpul iernii și cu Uttarāyaṇa ceea ce indică, fără nici un dubiu, anul tropical!
De asemenea, Romakasiddhānta – lucrare care a fost inclusă de Varāhamihira în Pañcasiddhāntikā, era bazată pe anul tropical al lui Hipparchus și pe ciclul metonic de 19 ani, fiind singura siddhānta care a fundamentat în mod direct, atât în teorie cât și în practică, sistemul tropical.
