Trebuie spus că în nici o siddhānta nu a existat clasificarea sāyana (tropical) – nirayaṇa (sideral), care există astăzi. Aceasta este o invenție târzie, după ce discrepanța și confuzia dintre cele două sisteme a devenit foarte evidentă. În nici o siddhānta nu vei găsi dihotomia tropical-sideral cu referire la semnele zodiacale, pentru că aceasta nu a existat în mintea celor care le-au scris. Nu vei găsi, textual, nici o precizare, în limba sanscrită, despre ”Berbecul sidereal” (nirayaṇa Meṣa) și despre ”Berbecul tropical” (sāyana Meṣa) etc, așa cum există în prezent. Aceasta diferențiere a fost creată doar de astrologi și de către cei care au tradus sau au comentat siddhānta-ele, care, datorită ignoranței lor, au încercat să creeze o logică a textului acolo unde ar fi trebuit să facă o corecție a acestuia, încercând să pună cap la cap ceea ce, în fapt, nu reușeau să înțeleagă.

Totuși, chiar și atunci când dihotomia sāyana-nirayaṇa, rezultată din diferența dintre modul de calcul al longitudinilor planetare conform metodelor siddhantice – pe de o parte, și evidența dată de observațiile reale ale anului tropical – pe de altă parte, a devenit deja evidentă și nu a mai putut fi neglijată, mai mulți astronomi și astrologi hinduși au exprimat simpatia față de sistemul tropical.

Astfel, Nitiyānanda, în lucrarea sa Siddhāntarājā din 1639 exprima în mod explicit faptul că sistemul sāyana este sistemul suprem, iar în comentariul lui Govindakrti la Muhūrtacintāmaṇi a lui Ramācharya Daivajna (citată de S.B. Dikshit) se spune:

Rāśi-saṁkrānti [care, din perspectivă nirayaṇa, este punctul zero al fiecărui semn zodiacal sideral] trebui privit că fiind secundar. O persoană obține merite inepuziabile dacă realizează ritualurile necesare în [ziua de] chala–saṁkrānti [adică în ziua care corespunde saṁkrānti-ului ‘mobil’, adică tropical].

Opinia actuală a multor adepti ai astrologiei indiene și a multor editori de almanahuri hinduse cum că ar există 24 de saṁkrānti-uri (și anume 12 nirayaṇa și 12 sāyana) este de-a dreptul hilară și este infirmată de faptul că tradiția indică ritualuri numai pentru cele 12 saṁkrānti-uri tropicale.

După cum observa Dikshit, există multe scrieri în care se indică faptul că nirayaṇa-rāśi-saṁkrānti-urile trebuiau rejectate și numai saṁkrānti-urile de tip sāyana trebuiau acceptate. Chiar și istorici occidentali ai tradiției astronomice hinduse cum ar fi John Bentley – deși greșesc în alte aspecte legate de astronomia indiană – au afirmat totuși, în mod corect, că semnele zodiacului hindus erau tropicale (și nu siderale) și că alți istorici au gresit când au presupus altceva (John Bentley – A Historical View of the Hindu Astronomy).

Și totuși, de unde provine această confuzie între sistemul tropical și cel sideral? De ce nu a fost ea corectată, avându-se în vedere sumedenia de indicii clare cu privire la anul tropical bazat pe anotimpuri și la validitatea zodiacului bazat pe anul tropical? Așa cum am mai precizat, în mare parte aceasta se datorează necunoașterii sau neglijării procesului de precesie a echinocțiilor. Fără această cunoaștere a existat, în mod evident, pentru omul antic, tentația de a considera că referințele celeste sunt fixe și imuabile (nirayaṇa) și că ele pot oferi stabilitate și continuitate în procesul observației fenomenelor celeste.

Astfel pozițiile planetare au fost evaluate în raport cu repere celeste, considerându-se că aceste repere nu își schimbă poziția în mod semnificativ față de axele echinocțiilor și solstițiilor care erau totuși fundamentale pentru viziunea lor. Parțial, confuzia s-a datorat și formulelor greșite de calcul, erorilor în determinarea lungimii anului solar, precum și anumitor conceptii speculative, cum ar fi cele legate de Kali Yuga. Nu în ultimul rând (sau poate în primul rând!), greșeala se datorează – în opinia mea – și faptului că, în scopul definirii mai clare a unui calendar de tip soli-lunar – zodiacul solar tropical a fost fuzionat și corelat cu zodiacul lunar, pentru care hindușii aveau deja repere siderale destul de clare.

Ceva nemișcat din punct de vedere terestru (zodiacul tropical) a fost deci corelat cu ceva schimbator din perspectiva terestră (adică reperele stelare); inițial această asociere nu a fost evidentă și nu a dat naștere la erori majore, pentru că, în perioada redactării, tratatului fundamental Sūryasiddhānta sau a Āryabhaṭīya-ei, cele două sisteme – sideral și tropical – aveau aproximativ același punct de început. Mai târziu însă, pe măsura creșterii diferenței precesionale, această diferență a devenit atât de mare încât nu a mai putut fi neglijată și a trebuit să fie explicată prin tot felul de concepte artificiale (cum ar fi termenii sāyana și nirayaṇa) și cuantificată prin diferite variante de ayanāṃśa.

De altfel, siddhānta-ele se fac vinovate și pentru alte aspecte aberante cum ar fi introducerea unor cifre de-a dreptul monstruoase pentru erele umanității (kalpas și yugas), care au buimacit și au dus în derivă pe toți cercetătorii tradiției indiene. Termenul kalpa nu există niciunde în Veda-e, iar termenul yuga nu avea nicidecum înțelesul pe care îl poartă azi (și care a fost introdus prin scrierile purāṇa-ice), indicând o perioadă scurtă (de regulă, o perioadă de 5 ani ca cea indicată în Vedāṅgajyotisha, sau una nu cu mult mai mare decât durata vieții unui om). Tot siddhānta-ele afirmă la unison o aberație astronomică care a stat, în mare parte la baza multor erori ale astronomiei hinduse și anume ele afirmă că în anul 3102 BC toate planetele ar fi fost conjuncție în punctul inițial al Berbecului (care, așa cum am văzut deja, era definit tropical și calculat sideral) și că acel moment este începutul decadentei epoci Kali Yuga.