O critică frecventă pe care oamenii de știință o adresează cu privire la astrologie este aceea că aceasta nu ar avea sens din cauză că se bazează pe perspectiva antică – dovedită falsă – a geocentrismului.

Dar dacă adresezi o asemenea critică înseamnă că nu înțelegi absolut nimic despre astrologie! Nu este nevoie să iei Soarele ca reper static, atunci când afirmi că tu însuți ești centrul sau punctul de referință în raport cu care conferi un sens pozițiilor planetare! Omul este în centrul experiențelor sale, ca urmare toate pozițiile planetare (despre care se consideră că au semnificație simbolică pentru aceste experiențe) trebuie raportate la poziția individului în timp și spațiu. Din moment ce Soarele este un simbol pentru ceva din viața nativului, ceea ce contează este poziția (relativă a) Soarelui în raport cu individul și nu poziția individului în raport cu Soarele.

Chiar Galileo Galilei – cel supranumit ‘părintele astronomiei observaționale’, ‘părintele metodei științifice și ‘părintele științei moderne’ – deși adept al heliocentrismului lui Copernic, a fost totuși și un cunoscut astrolog. Nu ar fi trebuit oare ca el să fi fost contrariat de această diferență fundamentală între viziunea heliocentrică și cea geocentrică, ptolemeică? Evident că nu!

În mișcarea sa aparentă prin Zodiac – din perspectivă umană, terestră – Soarele reprezintă conștiința care evoluează odată cu înaintarea sa pe ‘calea ființelor vii’ (Zodiacul)

Prin poziția sa în zodie, Soarele reprezintă ‘sufletul’ individual (Jīvātma) prins în lanțul transmigrației, iar zodia în care se află este – pentru el – ‘veriga’ principală a acestui lanț.  

Prin reflectarea sa în casele horoscopului, Soarele reprezintă ‘egoul’, ‘eul substanțial’ (Ahaṃkāra).

Aceasta este perspectiva geocentrică / topocentrică – una centrată pe individ.

Bun, dar oare este perspectiva heliocentrică – cea adevărată din punct de vedere obiectiv – nesemnificativă? Este ea lipsită de semnificație astrologică? Iar dacă are o semnificație, care este ea? Ei bine, în viziunea mea, la nivel de conștiință, ‘translația’ de la perspectiva geocentrică la cea heliocentrică reprezintă trezirea conștiinței din iluzia manifestării, ieșirea din lumea aparențelor și trecerea la nivelul Centrului, al Esenței. 

A ‘translata’ – existențial – la perspectiva heliocentrică înseamnă a realiza faptul că egoul, sufletul individual și conștiința limitată – deși ne apar reale – nu au decât o validitate relativă și tranzitorie. Adevăratul centru încetează să ne mai apară la periferie, periferia încetează să mai ocupe centrul; transcendem astfel individualitatea limitată și ne plasăm la nivelul Sinelui nemuritor (Ātman). După această schimbare fundamentală de perspectivă, manifestarea nu ‘dispare’, ci pare a fi izvorâtă din (înrădăcinată în) Sursa ei.

Perspectiva heliocentrică nu este cu totul absentă din fundamentarea (geocentrică a) Zodiacului. Începând cu Zodia Leului, afinitățile planetelor cu semnele zodiacale reflectă foarte bine această perspectivă:

Soarele (Leul)
Mercur (Fecioara)
Venus (Balanța)
Pământul (aici doar subînțeles prin ideea de moarte a materiei între Balanță și Scorpion)
Marte (Scorpionul)
Jupiter (Săgetătorul)
Saturn (Capricornul)
Uranus (Vărsătorul)
Neptun (Peștii)

Totuși aici, în Zodiac, Soarele și restul planetelor simbolizează doar agenții karma-ei și nu reflectă individul eliberat din lanțul karmic! Soarele ne apare aici doar ca un ‘călător’ prin Zodiac (alături de Lună și planete, având aproximativ aceeași importanță cu acestea). Prin ‘translația’ interioară la nivelul ‘fix’, ‘stabil’ al ‘obiectivității’ (în fapt – și în mod paradoxal – prin plasarea noastră la nivelul purei subiectivități!), Soarele nu ne mai apare ca un călător prin Zodiac, ci este perceput ca însuși Sursa Zodiacului (și deci a întregii vieți umane). Aceasta reprezintă, simbolic, ‘iluminarea’ interioară a individului!

Dar nici măcar Soarele nu este fix / static în raport cu centrul Galaxiei și în raport cu celelalte stele și cu constelațiile, cu toate că este centrul în jurul căruia planetele din sistemul său gravitează. În continuare, transcenderea viziunii heliocentrice ar însemna translația de la nivelul Sinelui Individual (Ātman) la nivelul Sinelui Universal Absolut (Paramātmāṇ)(sau mai degrabă a Non-Sinelui / Vidului Ultim (Śūnyatā) – simbolizat de Gaura Neagră din centrul Galaxiei)