The Shawshank Redemption (tradus în română Închisoarea Îngerilor) este în topul celor mai frumoase filme făcute vreodată. Filmul este ‘saturnian’, atât prin temă, cât și prin caracterul personajului. 

Eroul principal, Andy Dufresne (Tim Robbins) este condamnat la închisoare pe viață, fiind acuzat că și-a ucis soția și pe amantul acesteia, din gelozie. El experimentează brutalitatea închisorii, a unora dintre colegii săi și a gardienilor, dar își face și prieteni și aliați și reușește să se integreze. 

Andy manifestă o mulțime de trăsături saturniene. Este retras, taciturn. El se ‘baricadează’ în sine însuși, pentru a nu fi afectat de lumea din afara sa. Îi place muzica clasică. Are o fire răbdătoare și disciplinată, iar perseverența sa este uriașă. Observă cu atenție, planifică, cataloghează, este un excelent organizator și, în pofida nenumăratelor obstacole – se ține de planurile sale (uneori fără a le împărtăși altora). Știe cum să reziste presiunilor. Înțelege bine sistemele (felul în care ‘sistemul’ din afară și cel dinăuntru funcționează). Manifestă tact și diplomație. Își face puțini prieteni, de fapt – cu adevărat – doar unul singur (jucat de Morgan Freeman), dar acesta îi va rămâne prieten pe viață). Nu-și pierde calmul în situații critice și dă dovadă de stoicism. Are capacitatea să-i susțină pe alții. În viața obișnuită fusese contabil la o bancă (o ocupație cu o puternică notă saturniană). Este pasionat de geologie (un hobby saturnian care îl va ajuta la îndeplinirea planului său final). 

Ingeniozitatea și nonconformismul nu lipsesc personajului (de aceea Uranus joacă și el un rol astrologic în acest film), dar ele pot fi puse și pe seama faptului că ambele polarități ale lui Saturn sunt active aici: Saturn (-) -Capricornul și Saturn(+) – Vărsătorul. 

Filmul este și despre acceptarea propriei karma-e, dar și despre înțelegerea faptului că intențiile rele sunt – și ele – fapte (crime în conștiință). Deși Andy știe că nu este vinovat pentru săvârșirea efectivă a acelor crime, el mai știe și că a avut intenția să le comită, ceea ce-l face să accepte mai ușor nedreptatea pedepsei. Tema asumării responsabilității pentru propriul destin, oricât de injust pare acesta, face parte din calea saturniană. Filmul mai este și despre speranță: Vărsătorul – Saturn(+), despre felul în care – chiar și în care aceasta poate rămâne vie chiar și în condițiile cele mai vitrege. 

La nașterea sa, actorul principal, Tim Robbins, avea Luna conjunctă cu Saturn.