Cel mai bun mod de a înțelege ceea ce trăiești este prin apelul la astrologie! Dacă dai atenție evenimentelor din viața ta și dacă – în același timp – le corelezi cu astrologia care le corespunde poți descoperi în ele o ordine și o ritmicitate care nu ar fi ușor de găsit altfel. Semnificațiile situațiilor și evenimentelor (dar și genul de karma care se află în spatele lor) scapă, de regulă, chiar și celor mai introspective sau filozofic-orientate persoane, dar pot fi relativ ușor descifrate cu ajutorul astrologiei.

De exemplu, de câteva luni încoace Nodul Lunar Nord îmi tranzitează Ascendentul și dispozitorul MC și al Soarelui natal, iar Saturn din Săgetător (aflat în tranzit retrograd) îmi aspectează guvernatorul caselor a 4-a și a 9-a. Pe de altă parte, natal, Nodul Lunar Nord se află în casa a 4-a, iar Saturn se află în casa a 12-a. Toate acestea sunt tipice pentru o experiență de integrare a ceva nou și exotic, dar simultan semnifică și condiția străinului, a exilatului. Ele indică contactul cu o cultură și o tradiție noi ce trebuiesc asimilate și integrate în inconștientul personal.

De o vreme-ncoace locuiesc într-o micuță, dar cochetă localitate rurală din Wiltshire din sud-vestul Angliei. Și pot spune că-mi place ideea de comunitate rurală englezească… viața la țară are aici un farmec aparte. Mai ales pe timp vară, zona rurală a Angliei arată ca o grădină botanică bine întreținută, dar, pe lângă frumusețea uluitoare a peisajelor, admir și disponibilitatea englezilor de a se implica în viața comunității pentru a rezolva probleme și a împărtăși clipe de bucurie (și totul în pofida faptului că aici viața privată este extrem de importantă și nu-i văd amestecându-se prea mult în viața altora). Cei mai mulți membri ai micuței comunități rezidențiale lucrează în orașele din apropiere, alții sunt pensionați sau vin aici doar pentru a petrece weekend-urile sau vacanțele, dar rareori scapă ocazia de a se întâlni și de a contribui la bunăstarea comunității.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Deși de cele mai multe ori mă plimb prin zonele mai puțin umblate ale satului (sau prin localitățile învecinate), sunt momente când îmi place ‘să iau pulsul’ comunității sau doar să fiu cu mine însumi. Uneori hoinăresc pe străduțele înguste ale satului și prin pădurile din apropiere și de fiecare dată descopăr ceva nou.

La circa 500 metri de locuința mea se află un conac (un ‘manor house’) locuit de Eric Clapton. De multe ori mă plimb pe străduța îngustă și mai arunc câte o privire… Se întâmplă să văd mai multe mașini parcate înăuntru și în fața intrării și îmi imaginez că se află acolo, cu familia lui sau cu invitați. Sătenii îi respectă intimitatea și nu vezi paparazzi pe la geamurile sale (probabil că aceștia se înghesuie să fotografieze vedetele mai tinere de prin Londra… Eric Clapton e trecut de 70 de ani). Și mi se pare interesant cum mintea folosește un spațiu pentru a evoca (și a se ‘ancora’ la) un timp anume…de câte ori trec pe lângă casa lui îmi amintesc de vocea lui și de al său Tears in Heaven care m-a marcat foarte tare când l-am ascultat prima oară.

• 

• 

În cochetul centru al satului se află o biserică veche, o casă de cultură și clădirea Poștei care, la fel ca în multe alte sate englezești, reprezintă inima comunității. Pe lângă întrebuințarea ei evidentă, micuța clădire a Poștei funcționează ca un fel de magazin alimentar administrat de comunitate. Pentru a te aproviziona cu cele necesare, trebuie să te deplasezi în orașele învecinate, dar în cazul în care ai uitat să-și cumperi ceva, s-ar putea să găsești ce-ți trebuie la magazinul comunității. Tot acolo este și punctul de informare cu privire la evenimentele locale. De multe ori mă opresc pentru a citi biletele înfipte în panoul de la intrarea în Poștă. Cineva dă lecții de violoncel, altcineva are nevoie de o bonă în fiecare miercuri între ora cutare și cutare; cineva vrea să-și vândă terrierul și altcineva anunță că un copac va fi tăiat într-o zi anume și avertizează că accesul pe străduța pe care se află ‘cottage-ul’ său va fi temporar blocat; cineva oferă ședințe de masaj și aromaterapie, altcineva se pune la dispoziția posesorilor de cai ca ‘freelance groom and rider’ … detalii mărunte, dar – fără doar și poate – importante din viețile localnicilor.

Din când în când se organizează câte o petrecere (Village Fête) la casa de cultură (Village Hall) din centrul satului. Uneori copiii își pun în scenă piesele de teatru, alteori sunt celebrate personalități locale sau sunt proiectate filme documentare. Există un club de dans, unul de yoga și pilates și un cor la ale căror reuniuni săptămânale ești invitat să participi – nu contează vârsta sau talentul… Alteori ai ocazia de a participa sau a încuraja favoriții la întreceri sportive, competiții canine sau concerte, în timp ce, de pe margine, ești invitat la un barbeque, o prăjitură, o bere, o băutură răcoritoare și – evident – la un ceai. 

Mai sunt și tipicele sărbători ale recoltelor la care se organizează și concursuri cu premii: se evaluează cei mai mari dovlecei, cele mai mari vinete, ridichi, cepe sau castraveți, cele mai impresionate coșuri cu cartofi, dar și cele mai gustoase pâini de casă, siropuri, prăjituri, dulcețuri sau murături. Unele produse sunt scoase la vânzare la prețuri simbolice. Pui o liră într-un bol și îți alegi o bucată de tort, o plăcintă, o bucată zdravănă de brânză Cedar, o sticluță cu ulei de muștar presat la rece, o jumătate de pâine de casă, un borcănaș cu miere sau o tăviță cu zmeură. Din banii obținuți se cumpără ceva pentru comunitate, se acordă premii sau se sponsorizează tombola de la festivalul următor.

Uneori târgurile de vechituri și produse second-hand (o altă amprentă saturniană) Aici – un fotoliu victorian despre care vânzătoarea îți povestește o mulțime de anecdote interesante, dincoace o mașină din 1940 expusă cu mândrie de un bunicuț foarte ‘chatty’, mai încolo niște tablouri și obiecte muzicale, în altă parte obiecte de porțelan sau aparatură electrică demodată…

• 

• 

Dar standurile cu cărți second-hand mă fascinează cel mai tare; de cele mai multe ori nu plec fără a cumpăra ceva: după cât timp petrec pe-acolo răsfoind zeci de cărți și citind capitole întregi, și după ce ascult vânzătorii (mulți cu veleități de bibliotecar) explicându-mi, în detaliu, originile și implicațiile nuvelei (sau arborele genealogic al autorului) care mi-a atras atenția, aproape că mi-e rușine să plec cu mâna goală. Prețurile sunt derizorii: de o liră poți lua acasă Pride and Prejudice a lui Jane Austin sau Paradise Lost a lui Milton, iar cu 50 de pence poți cumpăra aproape orice carte scrisă de surorile Bronte, Virginia Wolf, Tomas Hardy sau Somerset Maugham. Nu mai vorbesc de nenumăratele enciclopedii, dicționare și, evident, nenumăratele și nelipsitele cărți și colecții despre grădinărit (după care englezii sunt de-a dreptul înnebuniți).

În general oamenii sunt foarte amabili, politicoși și rezervați, dar poți simți că sub această ‘mască’ culturală se ascunde un adevărat șuvoi de emoții adânci, dar rar mărturisite. Poate că de aici se trage extraordinara sensibilitate a englezilor și marea lor pasiune pentru povești și basme, pentru thrilere și drame romantice, nevoia lor uriașă de magie și spiritualitate și extraordinara muzicalitate a limbii lor. Mă amestec și eu printre participanți: cei care mă (re)cunosc mă salută binevoitor; cei care nu mă cunosc mă studiază preț de câteva secunde, dar fără insistență. După un timp se obișnuiesc cu prezența mea tăcută și puțin stingheră. Toți îmi zâmbesc și încearcă să mă facă să mă simt binevenit, dar, chiar și așa, mă simt un intrus și încerc să ies cât mai puțin în evidență, să nu năvălesc în micul lor univers de repere consacrate.

Când am ocazia, împreună cu câțiva prieteni, vizitez împrejurimile – locuri de o frumusețe extraordinară din comitatele Wiltshire, Dorset și Somerset care, împreună, formează una dintre cele mai frumoase zone din Anglia (lăudată și de mari scriitori ca Jane Austin și Thomas Hardy în nuvelele lor). Și sunt atât de multe locuri de vizitat!

Astfel, pot ajunge foarte repede la Stonehenge și Avesbury care sunt la doar 30 de minute distanță cu mașina. Avesbury îmi place mult și mi se pare mai impresionant decât Stonehenge, mai ‘încărcat’ energetic, magic.

• 

• 

• 

Uneori, când vizitez Avebury, trec și pe la Silbury Hill – cel mai mare deal artificial din Europa, înalt de peste 40 metri și vechi de circa 4-5 milenii – construit probabil tot în scop ritualic.

Probabil și pentru că Leul și Saturn sunt foarte active în această perioadă din viața mea, am și o rezonanță specială cu locuri în care au fost filmate producții cinematografice importante, de epocă.

Împreună cu prietenii mei de-aici, mergem adesea la picnic în Chilmark, pe malul lacului Fonthill, unde s-a filmat mare parte din filmul Chocolat cu Juliette Binoche și Johnny Depp.

• 

• 

Alteori beau un ceai în timp ce admir superbul peisaj de la Stourhead Garden, locul în care au fost filmate câteva scene dintr-o foarte cunoscută ecranizare a romanului Pride and Prejudice, cu Keira Knightley în rolul principal.

Când am mai mult timp la dispoziție, trec și pe la Castelul Wardour din Tisbury unde s-a filmat Robin Hood, Prince of Thiefs cu Kevin Costner. Ruinele castelului mă conectează la semnificația saturniană legată de impactul trecerii timpului și mă îndeamnă către contemplație și introspecție.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Am un sentiment paradoxal: mă simt străin aici, dar simultan acasă… Aici, la sat, comunitatea este mai bine închegată, legăturile din interiorul său sunt deja consolidate, ceea ce face ca integrarea outsiderilor să fie mai dificilă, dar asta nu mă deranjează deloc pentru că ceea ce caut acum este solitudinea spiritului…  Sunt oarecum exilat aici – din propria mea voință, și nici un exilat nu poate fi total în participarea sa în noua sa țară, nu poate fi cu totul și cu totul implicat în viața sa de acolo oricât de bine ar reuși să se integreze, pentru că ceva semnificativ din el a rămas în urmă, conectat cu locul din care a plecat. De fapt, el nu se integrează în, ci mai degrabă – și în mod paradoxal – integrează noul său mediu, așa că prezența mea aici este un prilej de contemplare. Mă las impregnat de toată această atmosferă subtilă, caut să-mi dau seama pe ce nivel și în ce fel mă atinge, ce corzi ale sufletului meu vibrează la contactul cu ea.

Dar, odată cu exilul, vine și o stranie senzație de libertate: este libertatea de a lăsa să iasă la suprafață o importantă parte din mine pe care, până de curând, nu am arătat-o nimănui. Noul teritoriu din afara mea mă deschide față de un teritoriu – mai puțin explorat – din mine însumi. Nu mai există senzația cronică că ceilalți mă consideră de la sine înțeles, că, în mințile lor, și-au descris deja ‘profilul’ meu și l-au conturat cu linii foarte ferme. Adesea îi înlănțuim pe ceilalți cu modul nostru de a-i privi și cu așteptarea ca ei să ne confirme mereu și mereu aceeași fațetă pe care ne-au arătat-o la început și cu care deja ne-am obișnuit. Este unul dintre motivele pentru care a rămâne cu cineva un timp mai îndelungat devine dificil (mai ales dacă nu există, din start – și apoi pe tot parcursul relației – o prezență și o deschidere sinceră, totală și mereu proaspătă la celălalt și intenția asumată de a nu te atașa de confortul pe care ceea ce cunoști despre celălalt ți-l oferă). Uneori ai nevoie să rupi chingile familiarității cu care cei apropiați te întâmpină mereu – ideea lor pre-(și prea)-concepută despre tine – pentru a lăsa ca potențialul tău să înflorească.

Ne înnodăm, noi înșine, cu funia fricii de a nu pierde iubirea celorlalți: din cauză că ei admiră ceea ce deja cunosc la noi, ne gândim că a ieși din ‘conturul’ sau ‘cadrul’ cu care i-am obișnuit, din limitele știute de ei, ar putea duce la pierderea afecțiunii lor. Ca urmare, rămânem în mod frustrant în zona care, atât pentru ei, cât și pentru noi, este – pentru o vreme – confortabilă, în timp ce în adâncul nostru tânjim către necunoscut și visăm să explorăm alte posibilități de expresie. În exil, partea neexprimată a psihicului își celebrează posibilitatea eliberării din jugul pe care atașamentul de cunoscut i-l impune.

Această insulă pe care mă aflu este un simbol pentru partea din mine pe care mă străduiesc să o integrez. În același timp, ‘participarea’ mea la comunitatea locală este, în mod paradoxal, un mod prin care-mi celebrez solitudinea, un prilej de a-mi sărbători propriul exil. Granițele saturniene – adânci și ferme – se reconfigurează acum și alunecă de la fundamentele lor știute. Prin contactul cu aceste locuri încărcate de istorie și tradiție, propriul meu trecut – actualizat acum prin karma specific saturniană, ce m-a adus aici – dobândește o valență nouă.