Iau aici ca exemplu harta astrală a lui John Money pentru că exemplifică foarte bine una dintre temele fundamentale ale recepției mutuale: confuzia generată de (sau nuanțarea necesară la) inversarea polarităților.

John Money a fost psiholog și sexolog – unul dintre pionierii investigațiilor în delicatul domeniu al identității sexuale și al biologiei ‘genului’, susținând teorii foarte controversate cum ar fi cea potrivit căreia ‘genul’ ar fi doar o ‘construcție socială’ (deci în mare măsură ‘dobândit’ și deci ‘fluid’ și maleabil). În fapt el a fost primul care a propus și dezvoltat teoriile legate de ‘identitatea de gen’, ‘rolul de gen’ și ‘harta iubirii’, împreună cu terminologiile aferente (care sunt folosite acum pe scară largă în psihologie și sociologie, în politica de stânga și în mișcările feministe și LGBT). Termenul ‘orientare sexuală’ a fost introdus de Money pentru a indica ideea că atracția sexuală nu este – de regulă – rezultatul unei alegeri libere din partea individului.

Nu voi intra aici în amănunte cu privire la diferitele moduri clasice de a defini recepția, ci mă voi referi doar la definiția din astrologia modernă. În recepția mutuală fiecare indicator planetar se află în semnul de domiciliu al celuilalt. Ce ne spune recepția mutuală? Ea afirmă ceva de genul:

Sunt puțin confuz(ă). Tu ești în locul unde – de obicei – eu mă simt bine și sunt considerat ‘acasă’, iar eu sunt în locul unde – de regulă – tu te simți bine și ești considerat (sau te consideri) ‘acasă’. Tu ești în locul meu, iar eu sunt în locul tău. Ceea ce am considerat cândva propriu și caracteristic mie, a devenit acum definitoriu pentru tine și viceversa. Oare nu cumva am trăit cu o idee greșită despre ceea ce este ‘tipic’ pentru fiecare dintre noi? Nu cumva suntem interșanjabili?

În astrologie, Luna și Soarele sunt semnificanții majori pentru cele două ‘genuri’ polare: feminin și, respectiv masculin. Mai mult decât Venus și Marte, Luna și Soarele sunt chiar ‘esențele’ celor două genuri. Money definea ‘identitatea de gen’ ca aspectul fundamental care ‘descrie percepția interioară de mascul sau femelă a persoanei’. Prin recepția reciprocă a Soarelui și a Lunii din propriul horoscop, Money își ‘semnează’ astrologic teoriile și preocupările profesionale legate de identitatea și rolurile de gen. Masculinul împrumută caracteristicile feminine (Soarele în Rac), iar femininul pe cele masculine (Luna în Leu), ele joacă ‘roluri’ opuse celor care le sunt familiare (Luna guvernează Racul, iar Soarele Leul).

John Money și recepția mutuală Soare-Lună

Mult dintre teoriile lui Money sunt derivate din studiul hermafrodiților – conjuncția Soare-Mercur retrograd fiind elocventă aici. Soarele este semnificantul ‘eu-lui’, al identității, iar Mercur semnifică ceea ce are o natură ‘mixtă’ sau ‘dublă’ (să nu uităm că atât semnul domiciliului lui Mercur -Gemenii, cât și cel al exaltării sale ‘tradiționale’ – Fecioara, sunt semne ‘duble’). În mitologie, Hermafrodit era fiul lui Mercur / Hermes. Retrogradarea lui Mercur în conjuncție cu Soarele în Rac indică faptul că Money pune în discuție ‘direcția și sensul’ ideilor tradiționale despre identitate.

Prin Mercur retrograd conjunct cu Soarele, Money relativizează și pune la îndoială ideea de tradițională despre identitate (Soarele în Rac), iar prin faptul că Neptun este conjunct cu Luna (guvernatorul Racului), apare ideea de ‘fluiditate’ în planul identității ‘de gen’ și de ‘dizolvare’ a limitelor / diferențelor dintre sexe / genuri

Venus este la limita dintre Taur și Gemeni (dacă ipoteza mea potrivit căreia Money s-ar fi născut după apusul Soarelui este corectă, atunci Venus se află în Gemeni, deci Afrodita este în semnul lui Hermes – o reflectare simbolică suplimentară pentru preocupările sale ce au avut ca punct de plecare studiul hermafroditismului și pentru teoriile sale legate de ‘mixajul’ genurilor).

Conjuncția Saturn-Jupiter în semnul dublu al Fecioarei (în opoziție cu Uranus din Pești) combinată cu restul astrogramei ne vorbește cât se poate de clar despre nevoia sa de a găsi diferențieri și standarde clare (sau tendința de a contesta standardele impuse din afară de tradiție, cultură, societate) în raport cu preocupările sale. Axa Dragonului pe linia Berbec-Balanță este grăitoare pentru echilibrul pe care Moley s-a străduit să-l găsească (sau să-l aducă).