John Mearsheimer (născut în 14 decembrie 1947) este un politolog american și savant în relații internaționale care aparține școlii realiste de gândire. El este profesor la Universitatea din Chicago și autorul mai multor cărți foarte apreciate.

Mearsheimer este cunoscut în special pentru dezvoltarea teoriei realismului ofensiv, care descrie interacțiunea dintre marile puteri ca fiind condusă în primul rând de dorința rațională de a atinge hegemonia regională într-un sistem internațional anarhic. Potrivit acestei teorii,

având în vedere dificultatea de a determina cât de multă putere este suficientă de pe azi pe mâine, marile puteri recunosc că cel mai bun mod de a-și asigura securitatea este de a obține hegemonia acum, eliminând astfel orice posibilitate de provocare din partea unei alte mari puteri. Doar un stat eșuat ar rata o oportunitate de a fi hegemonul sistemului crezând că are deja suficientă putere pentru a supraviețui.

(Mearsheimer, John – The Tragedy of Great Power Politics, 2001)

El a fost descris ca fiind cel mai influent realist al generației sale.

Astrologic, Mearsheimer are o puternica amprentă jupiteriană-saturniană. Viziunea sa filozofică asupra modului în care relațiile interstatale se configurează (Jupiter) este susținută de observații atente ale faptelor și de ipoteze testate (Saturn). Dar Saturn este retrograd (și conjunct cu Pluto), iar acest lucru, corelat cu opoziția Soare-Uranus, indică faptul că perspectiva profesorului Mearsheimer nu este caracterizată de ortodoxismul specific acestei combinații.

Discursurile sale publice – unele realizate cu peste 8 ani în urmă, iar altele imediat după invadarea Ucrainei – cu privire la cauzele și consecințele probabile ale acestui conflict sunt, din păcate, marginalizate și ‘îngropate’ (mai mult ca sigur intenționat) de algoritmii motoarelor de căutare de la Google și Youtube, astfel încât opiniile sale să nu fie auzite. Mearsheimer insistă asupra necesității asumării de către guvernul SUA a responsabilității pentru dezastrul din Ucraina, lucru care nu place deloc stabilimentului american (care este obișnuit să creeze probleme peste tot în lume și să arunce apoi vina pe alții când lucrurile iau o turnură proastă).

Combinația zodiacală Leu-Capricorn și cea planetară Saturn-Pluto, precum și poziționarea Nodurilor Lunare pe axa Scorpion-Taur reflectă o preocupare – deși una mai degrabă filozofică/academică (Soarele, Mercur și Jupiter în Săgetător) – legată de tema hegemoniei politice și economice. Expertiza sa este în relațiile politice internaționale (Săgetătorul); Mearsheimer studiază politica marilor jucători globali. Marte este în pătrat cu Jupiter și Mercur, indicând interesul pentru strategia militară (dar și claritatea principiilor și observațiilor sale).

Conjuncția Lună-Venus în Capricorn indică dragostea sa pentru istorie și pentru observarea și înțelegerea faptelor brute și viziunea sa pragmatică asupra vieții, combinația Capricorn-Săgetător reprezentând, simbolic, interesul său pentru factorii, ierarhiile și structurile care, de-a lungul timpului, au guvernat ‘geografia’ politică a lumii și cauzele care stau la baza evenimentelor. Prof. Mearsheimer este un adept al doctrinei realismului în relațiile politice internaționale.

Ce înseamnă să fii realist? Înseamnă să delimitezi cât mai clar ceea ce este probabil de ceea ce este doar teoretic posibil/dezirabil între-o situație dată. Înseamnă să anticipezi cât mai bine efectele condiționărilor existente și tendințele de dezvoltare a realității. Înseamnă să nu cazi pradă amăgirilor și speculațiilor, ci să reflectezi asupra datelor esențiale, obiective ale realității. Harta astrală a profesorului John Mearsheimer indică cât se poate de clar predispoziția de a îmbrățișa o astfel de perspectivă. Să nu uităm că horoscopul natal indică atitudinea pe care o persoană o are față de viață și filtrele esențiale prin care vede lumea.

În astrologie fiecare planetă simbolizează anumite atribute caracteristice unuia dintre cele trei genuri (feminin, masculin și neutru). Tradiția astrologică indiană îl consideră pe Saturn neutru (‘eunuc’), iar acest lucru se reflectă, simbolic și în ceea ce privește reperele pe care Mearsheimer consideră că e bine să le avem atunci când evaluăm situațiile. Am putea spune că principiul masculin (reprezentat de Soare, Jupiter și Marte) este mai conștient de dimensiunea ‘morală’ și de latura justițiară a lucrurilor, în sensul în care evaluează situațiile potrivit unor repere bazate pe principii și idealuri ferme. Principiul ‘feminin’ (și în mare măsură și cel ‘neutru’, simbolizat de Mercur și, parțial, de Saturn) este mai degrabă ‘amoral’, adică orientat către ceea ce funcționează pe moment, reperele fiind schimbătoare în funcție de cerințele pragmatice ale momentului; femininul caută să îmbine polii duali ai vieții. De fapt, Saturn are capacitatea de a îmbrățișa și îmbina – în funcție de situație – reperele principiale cu cele pragmatice.

Planetele trans-saturniene (Uranus, Neptun, Pluto) funcționează dincolo de distincțiile binare de tip masculin-feminin, bine-rău, moral-amoral etc., iar prof. Mearsheimer este profund marcat de ele, din perspectivă astrologică. Altfel spus, el are capacitatea de a ‘vedea’ dincolo de acel ‘wishful thinking’ care marchează percepția și perspectiva multor analiști ai vieții politice internaționale și este orientat către înțelegerea substratul ultim al dinamicii globale.

Neptun din Balanță este în cuadratură cu planetele din Capricorn. Nativul ‘simte’ și apreciază (Luna-Venus) echilibrul (Balanța) de putere și influență la nivelul structurilor sociale și politice (Capricornul), mânat de aspirația profundă (Neptun) de a fi cât mai nepărtinitor (Balanța), mai realist (Capricornul) și, finalmente, cât mai obiectiv cu putință.

Această configurație nu este însă văduvită de idealismul social. Mearsheimer observă că inegalitatea economică (Venus-Luna în Capricorn) este cea mai mare problemă cu care se confruntă națiunea americană și este adeptul politicilor menite să o diminueze (cuadratura la Neptun din Balanță).

Hegemonie globală versus hegemonie regională

Opoziția Soare-Uranus și conjuncția Saturn-Pluton retrograde din Leu reflectă una dintre ideile sale de bază – aceea că în politica internațională nu poate exista un ‘hegemon global’ (o națiune care să domine total politica mondială), deși, pe perioade mai scurte, un stat poate juca rolul de ‘paznic de noapte’ care are capacitatea de a menține stabilitatea într-un sistem global influențat de puternice tendințe anarhice. Hegemonii regionali încearcă să împiedice alte state să câștige hegemonie în regiunea lor.

SUA – prin puterea sa economică, dar și prin intermediul calului său troian, NATO – a fost pentru o vreme un astfel de paznic mondial și încearcă de multă vreme să devină hegemonul global. Dar ambiția SUA de a deveni puterea absolută nu va putea fi niciodată concretizată, pentru că fiecare națiune (în special cele puternice) caută să obțină o hegemonie regională. Din contră, în loc să creeze instabilitate în Europa de Est în încercarea de a-și extinde influența la mare depărtare de zona sa de interes vital, SUA ar trebui să-și concentreze eforturile către a stopa China care este puterea mondială capabilă să întreacă în scurt timp SUA în ceea ce privește influența economică, militară și politică, avertizează Mearsheimer.

Acest principiu este important atunci când dorim să înțelegem mai profund tema principală a acestui articol:

Războiul din Ucraina

Perspectiva sa în legătură cu cauzele războiului din Ucraina este una neconvențională și nepopulară (în rândul analiștilor de renume), dar echilibrată și – cel puțin în parte, dacă nu în totalitate – validă. El vede criza din Ucraina ca o luptă pentru hegemonia regională în Estul Europei și critică ‘înțelepciunea convențională’ promovată și înghițită pe nemestecate la nivelul opiniei publice internaționale potrivit căreia Putin este principalul vinovat pentru acest război. El nu neagă faptul că suveranitatea statului ucrainian a fost încălcată, dar arată că acest act a fost provocat prin acțiuni care au precedat cu mulți ani invazia (și care sunt acum complet trecute cu vederea de analiștii situației din Ucraina).

Într-un articol din publicația Foreign Affairs din august 2014, el a atribuit principala vină pentru izbucnirea conflictului Statelor Unite și aliaților lor occidentali. După ce încă din anul 1993 John Mearsheimer a avertizat că transferul armelor nucleare din Ucraina sub controlul Moscovei va face ca Ucraina să rămână expusă unui potențial pericol de invazie din partea Rusiei, în anul 2014 el a criticat retrospectiv orientarea geopolitică a Statelor Unite menită să slăbească Rusia prin extinderea NATO până la granițele acesteia.

Încă de la mijlocul anilor 1990, liderii noului stat rusesc s-au opus categoric extinderii NATO și, în ultimii ani, au arătat clar că nu vor rămâne în așteptare în timp ce vecinul lor important din punct de vedere strategic se va transforma într-un bastion occidental. Pentru Putin, răsturnarea ilegală a președintelui Ucrainei ales democratic și pro-rus – pe care a etichetat-o pe bună dreptate drept lovitură de stat – a fost ultima picătură. El a răspuns luând Crimeea, o peninsulă despre care se temea că va găzdui o bază navală NATO și lucrează pentru a destabiliza Ucraina până când aceasta va abandona eforturile de a se alătura Occidentului.

El arată că, deși există o anumită nostalgie față de epoca sovietică, Rusia nu este mânată de aspirații imperialiste, ci mai degrabă reacția sa apare din frica față de o amenințare existențială la adresa securității sale (care vine din partea SUA/NATO). Pentru Mearsheimer, Putin nu este ticălosul descris de mass-media din Vest, ci – din contră – un lider inteligent și competent care apără interesele strategice ale țării sale și care a făcut tot ce a promis că va face în politica internațională.

Încă din anul 2014 Mearsheimer a prezis efectele dezastruoasei politici americane cu privire la Ucraina:
– În loc să stopeze politica lor agresivă și imatură, Statele Unite vor escalada conflictul și vor conduce Ucraina pe drumul pierzaniei.
– Sancțiunile economice și presiunile internaționale care vor fi impuse asupra Rusiei nu vor slăbi determinarea acesteia de a se impune într-un eventual conflict cu Ucraina, indiferent de prețul plătit.
– Ucraina va fi complet distrusă și va trebui să devină neutră, servind ulterior drept tampon între NATO și Rusia. Ea va pierde teritorii importante, devenind un stat disfuncțional.
– Rusia va ieși câștigătoare din acest conflict (asta dacă nu cumva conflictul se va agrava la extrem, devenind nuclear).

Realizăm acum că ceea ce Mearsheimer a prezis cu mai mulți ani în urmă este pe cale să se împlinească.

Iată aici o compilație între două înregistrări video: conferința sa numită ‘Why is Ukraine the West’s Fault?’ (‘De ce Ucraina este vina Occidentului?’) susținută în anul 2015 pe tema situației de atunci din Ucraina și un interviu realizat la scurt timp după începerea războiului. Aceste înregistrări scot în evidență perspectiva sa asupra cauzelor conflictului actual și asupra efectelor probabile.

Mearsheimer a arătat și de ce, în pofida tuturor avertismentelor trimise de Putin Occidentului, elitele politice americane și europene au fost surprinse nepregătite de evenimente.

[…] ele acordă puțină importanță logicii realismului în secolul XXI și presupun că unitatea și libertatea europeană pot fi garantate prin intermediul unor principii liberale precum statul de drept, interdependența economică și democrație.

Ideea – promovată în Occident – că SUA este un fel de ‘binefăcător’ mondial motivat de aspirația altruistă de a răspândi democrația este extrem de naivă, arată Mearsheimer. Oriunde SUA intervine politic, economic sau militar sub pretextul că răspândește democrația, țara respectivă ajunge distrusă.

Statele Unite ale Americii duc un război de tip proxy în Ucraina. În cuvintele lui Mearsheimer, ‘ele vor lupta împotriva rușilor până la ultimul ucrainean’. Pe de altă parte, comentând asupra acțiunilor Rusiei, Mearsheimer observă că obiectivele teritoriale ale Rusiei s-au extins considerabil de la începutul războiului. Până în ajunul invaziei, Rusia s-a angajat să pună în aplicare acordul de la Minsk II, care ar fi menținut Donbas-ul ca parte a Ucrainei. Cu toate acestea, de-a lungul războiului, Rusia a capturat un vast teritoriu în estul și sudul Ucrainei și există tot mai multe dovezi că Putin intenționează acum să anexeze o parte și mai mare de teritoriu, ceea ce ar transforma efectiv ceea ce a mai rămas din Ucraina într-un stat disfuncțional. Totuși el subscrie în continuare aceste acțiuni obiectivelor inițiale declarate inițial, și anume obținerea garanției că NATO nu se va extinde spre est.

Mearsheimer avertizează cu privire la tendința actuală a SUA de a escalada conflictul din Ucraina prin declararea publică a unor obiective cu un caracter foarte belicos (slăbirea peste măsură a Rusiei și intenția de a o scoate din rândul marilor puteri, schimbarea de regim la Moscova, extinderea NATO în Suedia și Finlanda, refacerea întregii unități teritoriale a Ucrainei prin recuperarea Crimeii (și, desigur a celor 4 regiuni recent anexate la Rusia)), dar și prin acțiuni concrete (sancțiunile economice fără precedent împotriva Rusiei, înarmarea și susținerea logistică a armatei ucrainene, sabotarea rețelelor de distribuire a gazului rusesc sau alte elemente strategice de infrastructură etc) care pot avea ca rezultat încolțirea lui Putin într-o atât de mare măsură încât riposta nucleară să ajungă singura soluție pe care el să considere că o mai are la îndemână. Hotărârea rușilor de a învinge în Ucraina este mult mai mare decât a americanilor!

Mearsheimer explică de ce toate aceste interese conflictuale indică faptul că o înțelegere negociată nu va avea loc prea curând și prevede un impas sângeros. El afirmă totuși că se subestimează potențialul de escaladare catastrofală în cazul unui război prelungit în Ucraina.

[… ] viziunea convențională subestimează foarte mult pericolele escaladării în Ucraina. Pentru început, războaiele tind să aibă o logică proprie, ceea ce face dificilă prezicerea cursului lor. Oricine spune că știe cu încredere ce cale va lua războiul din Ucraina se înșală. Dinamica escaladării în timp de război este foarte greu de prezis sau controlat, ceea ce ar trebui să servească drept avertisment pentru cei care sunt încrezători că evenimentele din Ucraina pot fi gestionate.

El arată că acest conflict poate escalada în trei moduri: una sau ambele părți escaladează în mod deliberat pentru a câștiga, una sau ambele părți escaladează în mod deliberat pentru a preveni înfrângerea sau luptele escaladează nu prin alegere deliberată, ci din neatenție și semnalează că fiecare cale are potențialul de a aduce Statele Unite în luptă sau/și de a determina Rusia să folosească arme nucleare.

Pentru Statele Unite, ne spune Mearsheimer, interesul strategic în conflictul din Ucraina nu este mare, dar ele au ajuns implicate, prostește, în el. Pe de altă parte, interesul strategic pe care Rusia îl are este unul vital, ca urmare Rusia are cele mai mari șanse de a învinge Ucraina (și implicit SUA și NATO) în acest conflict.