În secolul I î.Hr. astrologia a ajuns să influențeze elitele Romei Antice. Astrologi sosiți din Egipt și din Caldeea au început să fie din ce în ce mai căutați de oameni cu importante funcții publice (sau de soțiile sau amantele acestora).

Astfel, în biografia făcută politicianului roman Lucius Cornelius Sulla (138 – 78 î.Hr), Plutarh ne spune că acesta era atât de încrezător în interpretarea făcută horoscopului său de un astrolog caldeean încât și-a încheiat Memoriile sale aproape de momentul în care – potrivit hărții sale astrologice – viața sa urma să se încheie. Sulla a murit la momentul anticipat.

Dar exemplul cel mai celebru este cel al lui Octavian Augustus – cel mai mare împărat roman. Într-o zi de septembrie din anul 63 î.Hr, în apropierea echinocțiului de toamnă, un proaspăt tătic fericit dădea de veste tuturor, pe treptele Senatului, că tocmai i s-a născut un băiețel. Senatorul Publius Nigidius Figulus (c.100-45 î.Hr.) – care s-a nimerit să fie prin preajmă și care era pasionat de astrologie – a întocmit repede horoscopul copilului și, după câteva momente, l-a anunțat pe tatăl băiatului că fiul său urma să devină ‘stăpânitorul lumii’, lăsându-i pe toți cei prezenți într-o stare de uimire. Copilul nu era altul decât Gaius Octavian.

Nouăsprezece ani mai târziu (în anul 44 î.Hr) Gaius Octavian și prietenul său Marcus Agrippa  (63 î.Hr – 12 d.Hr) au făcut o vizită astrologului Theogenes din Apolonia, Iliria. Mai întâi astrologul a analizat horoscopul lui Agrippa și i-a prezis acestuia o carieră splendidă. Gândindu-se că predicția de la nașterea sa ar fi putut fi contrazisă de astrolog și de frică că viitorul său nu urma să fie la fel de grandios ca cel al lui Agrippa, Octavian a ezitat să-i dezvăluie astrologului datele sale de naștere (probabil 21, 22 sau 23 septembrie 63 î.Hr cu puțin timp înainte de răsărit). Într-un final a cedat și i-a transmis astrologului datele, iar acesta a fost atât de impresionat de horoscopul lui Octavian încât a căzut imediat la picioarele sale (confirmând astfel, fără să știe, predicția inițială a lui Figulus). Agrippa a ajuns un mare om de stat, fiind consul, militar și arhitect, numele său ajungând inscripționat chiar pe Panteon-ul din centrul Romei, în vreme ce Octavian a ajuns primul și cel mai mare împărat roman (cu cea mai lungă domnie: 41 de ani). Atât de mare a fost impactul acelei previziuni asupra lui Octavian, încât în anul 28 î. Hr, chiar înainte de întronarea sa ca împărat, el a emis o monedă de argint cu emblema zodiei Capricornului (a cărui ocupare astrologică a fost – probabil – factorul esențial în realizarea predicției) inscripționată pe ea. Povestea a fost relatată de Suetoniu în Viețile celor 12 Cezari.

Din moment ce Soarele natal al lui Octavian era în Fecioară, nu este întru-totul clar de ce Capricornul a fost atât de semnificativ pentru el. Ar fi putut fi din cauză că Luna se afla acolo într-o opoziție cu Jupiter ce era exaltat în Rac; Pars Fortuna a fost și ea acolo împreună Luna (ceea ce constituie o indicație de popularitate și succes – și probabil acesta a fost motivul real!), iar o altă teorie afirmă că astrologul a făcut predicția în baza horoscopului concepției (în care Soarele era în Capricorn). Se speculează astfel că Octavian ar fi fost conceput pe 24/25 Decembrie; faptul că Soarele (simbolul al divinității) pare să se ‘nască’ sau să ‘reînvie’ în acest moment al anului după ce a ajuns la declinația sa minimă la solstițiul de iarnă, faptul că atunci se încheia cea mai importantă sărbătoare romană (Saturnalia) și faptul că Octavian a fost declarat ‘Fiul lui Dumnezeu’ au fost probabil factori importanți care, puțin mai târziu, au condus la interpretarea potrivit căreia Iisus – pe care apostolii încercau să-l impună ca zeu în Imperiul Roman – ar fi fost și el ‘Fiu al lui Dumnezeu’ (la concurență cu Octavian), nașterea sa fiind asociată, din acest motiv, cu același moment din Capricorn (se prea poate – și aici este doar speculația mea – ca până și legenda biblică a celor trei magi de la Răsărit să fi fost doar o adaptare în scopuri teologice a poveștii adevărate a întâlnirii dintre ‘Fiul lui Dumnezeu’ – Octavian și astrologul (magul) caldeean!).

Oamenii de știință și istoricii moderni care se văd obligați să menționeze astfel de situații (dealtfel foarte frecvente de-a lungul istoriei antice și medievale) nu prea știu cum să facă față stânjenelii accentuate pe care autenticitatea lor o implică… Adică nu e destul că Copernicus, Galileo Galilei, Tycho Brahe și Johannes Kepler – savanții care au pus bazele astronomiei moderne – erau mai cunoscuți și mai solicitați ca astrologi decât ca astronomi, sau că Isaac Newton a fost mult mai interesat de alchimie decât de fizică (fiind, așa cum se spune, nu doar primul mare fizician, ci – mai degrabă – ultimul mare mistic!), dar – colac peste pupăză – mai există și dovezi istorice cât se poate de clare ale eficacității unor astrologi în a face previziuni foarte precise cu privire la chestiuni în care oamenii de știință sunt complet neputincioși și năuci… Așa că, la fel ca în multe alte situații, și în cazul acestor trei previziuni astrologice foarte precise, comentatorii moderni au încercat să găsească explicații care să le anuleze perplexitatea și să le adoarmă angoasa inexplicabilă că ar putea fi ceva valid în disciplina pe care încearcă să o ridiculizeze.

Astfel istoricul Frederick H. Cramer – care în cartea sa Astrology in Roman Law and Politics (Astrologia în Legea și Politica Romană, publicată în 1954) relatează și el istorisirea lui Plutarh despre predicția legată de Sulla – concluzionează sec și fără nici o justificare:

‘implicația că [Sulla] a murit la momentul precis prezis de astrologul caldeean trebuie, totuși, respinsă’.

Dar cea mai trăznită explicație pe care am auzit-o aparține unui renumit profesor al cărui curs de arheo-astronomie l-am urmărit cândva. El afirma că singura explicație plauzibilă pentru împlinirea profețiilor nu este aceea că prin astrologie se poate previziona viitorul, ci faptul că, după predicția făcută de Theogenes, probabil Octavian a devenit foarte încrezător în succesul său și a răspândit în întregul Imperiu vestea că destinul său era unul grandios și astfel toată lumea a ajuns să creadă în el, ceea ce l-ar fi propulsat către măreție. Pentru acel profesor de istorie a astronomiei, predicțiile lui Figulus și Theogenes ar fi constituit doar un fel de motivații iraționale pentru acțiunile sale (deci, în consecință, au fost doar un fel de ‘placebo’ motivațional)… Lipsa de onestitate intelectuală a acestor cercetători / savanți cu privire la astrologie mi se pare uriașă.