Agora este un film tulburător, bazat pe povestea reală a Hypatiei, șefa școlii neoplatonice din Alexandria, pe fondul luptelor creștinilor de a prelua controlul politic al orașului.

Cu toare că data nașterii sale este necunoscută (și cu toate că actrița principală care joacă rolului ei are Soarele în Pești), Hypatia rezonează cu imaginea arhetipală a Vărsătorului (femeia care varsă ‘apa cunoașterii’ personale în ‘apele’ cunoașterii colective) și ne apare prin antiteză cu ‘fundalul’ extrem de dramatic constituit de tema puternic emoțională (de tip Scorpion-Săgetător-Pești) a filmului.

Hypatia a fost matematician, muzician și astronom foarte talentat, fiind de asemenea și un profund filozof, învățător și comentator al tradiției platonice. Ea era o femeie foarte emancipată, perfect capabilă să se exprime la același nivel intelectual cu orice bărbat. Aceasta este o temă fundamentală a procesului Vărsătorului, care trece de deosebirile de suprafață (gen / sex, rasă, vârstă) pentru a dezvălui esența spiritului uman.

Detașarea de instincte – tipică etapei Vărsătorului – a influențat și viața intimă a Hypatiei, nu doar preocupările sale savante. Se pare că, deși era o femeie foarte frumoasă, ea a ales să rămână virgină pe viață. Când (într-o scenă care în film apare destul de mult modificată) unul dintre participanții la lecturile sale a încercat să o curteze, Hypatia i-a ‘adormit’ pofta trupească cântându-i la liră, iar când el s-a întors să-i facă avansuri, Hypatia l-a respins direct, dăruindu-i o batistă pătată cu fluidele sale menstruale și spunându-i:

Asta-i ceea ce iubești tu cu adevărat, tinere. Tu nu iubești frumusețea de dragul ei.

Se spune că tânărul a fost atât de traumatizat încât și-a abandonat instantaneu dorințele sale sexuale.

În acord cu natura etapei Vărsătorului, Hypatia este simultan ‘apropiată’ și ‘distantă’. Este apropiată prin sentimentul de prietenie și umanitate pe care-l emană, prin profunda sa înțelegere a condiției umane, prin dragostea sa față de studenții ei. Este distantă prin elevarea ei, prin desprinderea ei de aspectele triviale, instinctuale sau chiar animalice care domină oamenii obișnuiți, prin savanta sa fixație asupra îndepărtatelor sfere celeste, prin fidelitatea și dragostea ei față de cunoaștere și teorie prin contrast cu preocupările excesiv de pragmatice și egoiste ale oamenilor obișnuiți și cu natura schimbătoare a firii umane.

Pentru a-și educa studenții, ea face apel la principiul egalității fundamentale, la nivel spiritual, a oamenilor – una dintre trăsăturile fundamentale ale procesului Vărsătorului. Pasionalitatea oarbă și brutală a creștinilor, sentimentalismul lor naiv și (non-)filozofia lor rudimentară, emotivă și vulgară sunt aduse față în față cu elevarea și luminozitatea gândirii neoplatonice. Hypatia este un om de știință, un savant și un filozof care nu se lasă copleșită de instinctele, interesele, sentimentalismele și pasiunile ‘turmei’, ci își ridică mereu spiritul într-o maiestuoasă elevare. Ea refuză să se salveze pe sine prin convertirea la creștinism. Spre deosebire de creștini care nu pun la îndoială ceea ce cred, Hypatia consideră că e de datoria ei să-și pună întrebări asupra lucrurilor în care crede (și a lucrurilor în care ceilalți cred). În acord cu natura Vărsătorului, ea nu crede în Dumnezeii și Salvatorii trâmbițați cu patimă prin piețe, ci în principii universale, în Adevăr și Cunoaștere (și în Filozofie, ca mijloc de a ajunge la ele): ea trăiește într-o stare de minunare față de miracolul Vieții și a Universului (dar, în același timp, este și cu ‘cu capul în nori’ și ‘cu mintea la stele’…).

Hypatia avea atât discipoli păgâni, cât și creștini, fiind respectată deopotrivă de toți iubitorii de cunoaștere. Fiind martora confruntărilor plină de ură dintre creștini, evrei și păgâni în Alexandria, Hypatia a fost chemată să-și folosească influența intelectuală pentru a media și aplana conflictul și pentru a influența pozitiv guvernarea. Pentru aceasta ea făcea apel la valorile morale și umanitare, la idealurile adevărului și altruismului.

Deși Hypatia era un sfătuitor înțelept cu o reputație impecabilă și nu fusese deloc implicată în conflictele politice, faptul că era consilierul cel mai important al lui Oreste, prefectul roman al Alexandriei (ea fiind un ‘păgân’, în vreme ce acesta din urmă se convertise la creștinism) nu a fost văzut cu ochi buni de episcopul Alexandriei, Cyril, iar Hypatia a fost acuzată de satanism și magie neagră. O ceată de creștini – probabil întărâtați și instigați prin uneltirile lui Cyril – au răpit-o, au târît-o pe străzi, au dezbrăcat-o și au străpuns-o cu bucăți ascuțite de țiglă, apoi i-au scos ochii, i-au sfâșiat trupul în bucăți pe care le-au etalat prin oraș, le-au adunat într-o piață publică și le-au dat foc cu ostentație.

După tragica sa moarte, Hypatia a fost considerată un ‘martir pentru filozofie’. Tema martirajului apare în acord cu dominanta Pești a actriței principale Rachel Weisz, și în completarea amprentei de tip Vărsător a personajului Hypatia.