Una dintre cele mai frumoase povești biblice este cea a magilor care călătoresc la Bethleem, venind de departe, ghidați fiind de o stea care le vestește nașterea lui Cristos, Regele Lumii.

În Evanghelia după Matei 1: 1-12 se spune:

Iar dacă’n zilele regelui Irod a S’a născut Iisus în Bethleem Iudeii, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: „Unde este Cel ce S’a născut rege al Iudeilor? Că’n Răsărit văzutu-I-am steaua și am venit să I ne închinăm“. Și auzind acestea, regele Irod s’a tulburat, și tot Ierusalimul împreună cu el. […]

Atunci Irod i-a chemat în taină pe magi și a aflat limpede de la ei vremea când li se arătase steaua. Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre prunc și dacă-l veți afla, dați-mi și mie de veste, pentru ca să vin și eu și să mă închin lui“. Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat; și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra locului unde era Pruncul.

Și văzând ei steaua, s’au bucurat cu bucurie mare foarte. Și intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; și căzând la pământ, I s’au închinat; și deschizându-și vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar luând prin vis înștiințare să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s’au dus în țara lor. (citat din Biblia – Ediția Bartolomeu).

Această poveste contribuie la magia sărbătorilor noastre de Crăciun. Ea apare în cele mai frumoase colinde și tradiții românești.

Dar cât de plauzibilă este ea? Ei bine, povestea ‘stelei de la răsărit’ are un caracter pur legendar și nu unul istoric! Primii creștini nu credeau în concepția imaculată, ci doar în învierea miraculoasă a lui Isus. Povestea nașterii imaculate și cea a magilor și a stelei de la răsărit au început să fie spuse la mai multe decenii după moartea lui Iisus.

De unde știm aceasta? Ei bine, primii creștini nu vorbesc despre aceste evenimente. Primul care ar fi trebuit să ne spună ceva despre ele a fost Pavel (Paul sau Saul, cum era el numit). Pavel a fost cel mai mare apostol al Creștinătății și scrierile sale constituie prima noastră sursă istorică despre creștinism. El este, fără îndoială, adevăratul întemeietor al Creștinismului; dacă Pavel nu ar fi existat, probabil Creștinătatea nu ar fi existat nici ea (sau poate ar fi fost doar o sectă schismatică din cadrul Iudaismului, cu o existență foarte scurtă). Pavel a scris, probabil, între anii 48 și 62 AD. Întreaga teologie propovăduită de el este centrată în jurul credinței în miraculoasa înviere a lui Iisus și în iminenta sosire a Împărăției Mesianice. El însuși s-a convertit la credința în Cristos în baza unui mic ‘miracol’ personal – o ‘revelație’ care l-a convins că Iisus nu a murit, ci era viu. El nu vorbește însă deloc despre concepția imaculată, steaua de la răsărit și celelalte evenimente miraculoase din jurul nașterii lui Isus.

Există mulți care afirmă că tăcerea lui Pavel în legătură cu concepția imaculată, nașterea și sosirea magilor s-ar datora faptului că aceste lucruri erau bine-cunoscute și nu mai era nevoie să fie menționate. Însă acest argument nu este deloc plauzibil! Pavel era un misionar, el se considera un om cu o misiune grandioasă. Misiunea sa era să convertească cât mai mulți oameni la ceea ce el credea deja cu tărie că este adevărat. El călătorea în toate regiunile Imperiului și vorbea – de multe ori – unor oameni care nu auziseră niciodată de Iisus, sau unor oameni care aveau nevoie de o mulțime de argumente ca să-și întărească credința. Toți acei oameni erau dornici să audă și să creadă în lucruri miraculoase și să afle mai cât mai multe lucruri despre viața lui Isus. Ne putem întreba: ar fi uitat sau ar fi neglijat acest înflăcărat misionar să reamintească adepților creștini miraculoasa poveste a nașterii lui Isus? Ar fi uitat el să spună: ‘Hei, apropo, dragi adepți, nu numai că Isus a înviat din morți, dar a fost și născut de o virgină și magii/regii de la răsărit au urmărit o stea al cărei rol era să vestească nașterea Sa și au venit de departe să-i aducă ofrande la Bethleem’…? Cu siguranță, nu!

În Romani 1:1-4, Pavel scria că este

rob al lui Iisus Hristos, apostol chemat, ales pentru Evanghelia lui Dumnezeu pe care’n Sfintele Scripturi prin profeții Săi mai dinainte a făgăduit-o despre Fiul Său, Cel din sămânța lui David născut după trup, iar după Duhul Sfințeniei rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere în urma învierii din morți Iisus Hristos, Domnul nostru […].

Pavel indică faptul că Iisus a fost ‘rânduit’ ca Fiu al lui Dumnezeu doar cu ocazia învierii sale. Aceasta a fost credința primilor creștini: ei erau convinși că ‘adopția’ lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu a fost realizată odată cu actul miraculos al învierii sale din morți și nu înainte. În Galateni 4:4-5 și în Romani 1 Pavel ne spune că Isus s-a născut ‘din femeie’ și ‘din trup’, nu ‘din virgină’ sau ‘din duh’.

Nici Pavel, de la care avem primele scrieri despre Isus, și nici persoana care a scris ‘Evanghelia după Marcu’ nu au scos nici un cuvințel despre concepția imaculată, nașterea în Bethleem și sosirea magilor. Mai mult ca sigur, credința în nașterea imaculată a apărut în gândirea creștină după moartea lui Pavel (66 sau 67 E.N) și după apariția primei evanghelii canonice, ‘Evanghelia după Marcu’ (scrisă anonim între 66 și 74 E.N). ‘Marcu’ afirmă o viziune diferită de cea a lui Pavel în privința ‘adopției’ divine a lui Iisus; el ne spune că Iisus ar fi fost adoptat de Dumnezeu nu la învierea sa din morți, ci la botezarea sa de către profetul Ioan. Nimic despre concepția imaculată și nașterea lui Isus nu apare în ‘Marcu’, un argument pentru faptul că această legendă nu era încă suficient de conturată, acceptată sau răspândită astfel încât ‘Marcu’ să fi știut de ea sau să-i fi dat crezare.

Persoanele care au scris (tot anonim) așa-numitele ‘Evanghelia după Matei’ și ‘Evanghelia după Luca’ au copiat pe larg din Evanghelia după Marcu, dar au simțit nevoia să adauge și propria lor versiune (miraculoasă) despre ‘adopția’ lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Potrivit lor, adopția nu s-a petrecut la învierea lui Iisus (așa cum credea Pavel) și nici la botezul lui Iisus (așa cum credea Marcu), ci la momentul concepției. Cei mai mulți și mai reputați istorici cad de acord că Matei și Luca au fost scrise între anii 80 și 110 E.N. Povestea ‘magilor de la răsărit’ apare doar în Evanghelia după Matei, o scriere redactată la 50-80 de ani după moartea lui Isus, un interval de timp foarte mare, suficient pentru ca realitatea vieții lui Isus să ajungă complet distorsionată! Probabil cei mai mulți oameni care l-au cunoscut pe Iisus erau deja morți la momentul când Evangheliile după ‘Matei’, ‘Luca’ și ‘Ioan’ au fost scrise. Istoricii cad de acord că toate evangheliile au fost scrise de oameni care nu l-au cunoscut pe Isus; ei au scris doar ‘din auzite’.

Evanghelia după Ioan nu pomenește nici ea despre nașterea imaculată și magi, deși face încă un pas înapoi, pe linia timpului (față de Matei și Luca), sugerând că Iisus ar fi fost divin nu doar din momentul concepției/nașterii sale, ci chiar de la Facerea Lumii.

‘Astronomia’ stelei de la Bethleem

De-a lungul timpului, o mulțime de astronomi, astrologi și istorici s-au străduit să înțeleagă la ce fel de eveniment face trimitere Evanghelia după Matei.

Mulți au speculat că evanghelistul a făcut referire la un eveniment astronomic real. Unii (ca de pildă mare astronom-astrolog Johannes Kepler) erau convinși că acest eveniment a fost Marea Conjuncție Jupiter-Saturn din Pești din decembrie 7 Î.E.N. (Interesant este însă că, din perspectivă astrologică, această Mare Conjuncție din Pești prevestește apariția unei noi religii… una care are la baza credința mistică în sacrificiul divin pentru iertarea păcatelor și dualitatea Victimă-Salvator ce corespund simbolismului zodiei Peștilor).

Alții consideră că acest eveniment ar fi fost ocultarea consecutivă a lui Saturn din Pești și a lui Jupiter de Lună din 19-20 martie în anul 6 ÎEN; ultima s-a produs în Berbec, zodia care, în Antichitate, era asociată cu Iudeea (cf. Ptolemeu – Tetrabiblos).

Alți istorici asociază această poveste cu o conjuncție Jupiter-Venus, iar alții cu apariția unei comete sau supernove.

Totuși, toate aceste variante sunt simple speculații; nimic cert nu poate fi afirmat despre natura unui astfel de eveniment, pentru că povestea biblică nu oferă nici un indiciu clar în acest sens.

Ce rol are povestea magilor și a stelei de la răsărit?

Nu avem nici o modalitate prin care să putem afla cu certitudine ce a fost în mintea celor care au inventat această legendă, dar putem concluziona că, foarte probabil, ea a avut trei scopuri distincte.

a) Povestea a fost menită să confirme profeția din Isaia 60:1-6, în care este vorba de niște ‘regi’ care vin la Mesia încărcați cu daruri de aur, smirnă și tămâie, recunoscându-l astfel drept împărat al întregii lumi.

[…] Regi vor veni în lumina ta și neamurile întru a ta strălucire. […] Toți cei din Saba vor veni aducând aur; tămâie vor aduce și piatră scumpă și mântuirea Domnului vor bine-vesti.

Altfel spus, ea a fost fabricată pentru a susține ideea că această profeție s-ar fi împlinit prin Isus.

b) Magii (nu se spune câți!) vin la Bethleem, deși Luca ne spune că familia lui Iisus locuia în Nazaret. Era bine-cunoscut faptul că Iisus era din Nazaret și nu din Bethleem. De ce vorbim de ‘steaua din Bethleem’? Pentru că, potrivit profețiilor antice, Mesia urma să se nască la Bethleem. Cei mai mulți iudei nu credeau că Iisus ar fi putut fi Mesia, din cauză că toată lumea știa că nu s-a născut în locul în care Mesia urma să se nască. A fost nevoie de inventarea unei povești complicate (o lungă genealogie care se contrazice pe sine, o viziune angelică, un recensământ improbabil, drumul nejustificat la Bethleem, fantastica sosire a magilor, fuga în Egipt, uciderea pruncilor, reîntoarcerea din Egipt etc) pentru a induce ideea că Iisus a avut legătură cu Bethleem – majoritatea istoricilor Creștinismului consideră această poveste biblică complet neverosimilă.

c) Legenda era menită să sublinieze inferioritatea celorlalte religii în raport cu Creștinismul. Ea a fost o încercare – la prima vedere naivă, dar, de fapt, foarte eficientă – de a răspândi ideea că importanța vieții lui Iisus și măreția acestuia ar fi fost vestite chiar și de ‘adversarii’ ideologici ai creștinilor, adepți ai religiilor concurente.

În povestea biblică ‘adversarii’ creștinilor sunt simbolizați de ‘magi’. Până ce religia lor a ajuns să primeze în Imperiu, adepții creștini s-au luptat atât în plan ideologic, cât și pe tema ‘puterilor divine’, cu o mulțime de astfel de ‘magi’ (ne amintim aici de înfruntarea titanică dintre Simon Magul și Petru, menționată în Faptele Apostolilor, soldată – se spune acolo – cu moartea lui Simon Magul care nu a putut realiza același act de magie pe care Petru l-ar fi realizat). Trebuie să înțelegem că religiile antice erau și ele animate de credința în miraculos, în magie, în semne divine, așa că orice confruntare între adepții acestor religii care nu putea fi tranșată la nivel filozofic/doctrinar, era împinsă pe terenul miraculosului: Cine dintre noi, adepții, poate face (sau a fost martor la) cele mai mari miracole? Cine a făcut sau poate face cele mai multe și mai mari miracole și cine conferă puterea cea mai mare: zeul meu sau zeul tău? Cine din tradiția ta a recunoscut superioritatea zeului în care eu cred, confirmând astfel superioritatea credinței mele? ș.a.m.d. De fapt, aș argumenta că (multe dintre) miracolele atribuite lui Isus au fost introduse în evanghelii tocmai în scopul de a facilita confruntarea cu adepții altor culte religioase care susțineau și ei o mulțime de lucruri miraculoase despre liderii și zeii lor (Pavel nu a vorbit nici despre aceste miracole, ce au fost descrise abia mai târziu de evangheliști).

Termenul folosit de redactorul anonim al Evangheliei după Matei este grecesc ((sg.) magos, (pl.) magoi), dar originea sa este persană, fiind folosit în Antichitate pentru a desemna membrii castei preoțești zoroastriene, practicanți iscusiți ai astrologiei și magiei (adică a ceea ce creștinii de mai târziu au etichetat mai târziu ca vrăjitorie…) și proveniți de undeva dintr-un ținut aflat la est de Palestina, mai mult ca sigur din Persia. Acesta este și termenul din care cuvinte ca ‘magie’ și ‘magician’ provin. Prin faptul că potrivit legendei biblice, magii vin de departe pentru a aduce ofrande și a se închina pruncului Iisus, se transmite ideea că adepții altor religii recunoșteau superioritatea credinței în Cristos în raport cu propriile lor convingeri religioase.

O astfel de strategie era des folosită în Antichitate, atunci când adepții unei grupări doreau să convingă adepții unei grupări adverse de superioritatea convingerilor lor teologice. De altfel, creștinii au folosit această strategie de mai multe ori atunci când au căutat în Vechiul Testament argumente pentru convingerea lor că Iisus este Mesia, argumentând că profeții israeliți ar fi vestit un Mesia care suferă și nu unul învingător (așa cum toți iudeii credeau – și cred și acum – că Mesia va fi).

Aceeași strategie este evidentă și în incomoda asociere dintre Iisus și Ioan Botezătorul. Spun ‘incomodă’ pentru că Isus a fost botezat de Ioan. Simbolic, cel care realiza un ritual religios era întotdeauna considerat superior (în plan spiritual, ca împuternicire divină și har) celui asupra căruia ritualul (în acest caz botezul) era realizat. Inițial, Isus a fost, probabil, adeptul lui Ioan Botezătorul. Cum au contracarat creștinii (Marcu și apoi ceilalți evangheliști) acest fapt incomod, dar cunoscut? Ei bine, în scopul de a converti adepții lui Ioan Botezătorul, ei au afirmat că Ioan l-ar fi recunoscut în Iisus pe Mesia cel așteptat și că toată activitatea sa de până la acel moment a fost menită să pregătească calea acestuia, inventând chiar și o relație de apropiere între mamele celor doi și o legătură simbolică între nașterile lor. Dar această idee nu a fost niciodată acceptată de cei mai mulți adepți ai lui Ioan. Unii dintre aceștia, mandeenii, au afirmat mereu că mișcarea lui Isus a fost doar o ramificație a celei create de Ioan Botezătorul, aceasta din urmă având o amploare și un ecou mult mai mari în rândul iudeilor în timpul vieții lui Isus. Mai mult, unii mandeeni l-au considerat pe Iisus un fals profet șu un fals Mesia, cineva care a distorsionat adevăratul mesaj al lui Ioan Botezătorul și i-a furat învățăturile.

Așadar, declarând că adepții altor religii/culte/secte l-au recunoscut pe Iisus ca Rege sau Mesia, se afirmă, de fapt, că ideologia acestora era inferioară/ subordonată ideologiei creștine. Povestea ‘stelei de la răsărit’ a fost o ‘nobilă minciună’, cum ar spune Platon, o ficțiune menită să întărească credința unor oameni simpli, dar însetați de miraculos, și să convertească adepții altor culte religioase. Ea este, de fapt, un scenariu rudimentar prin care se comunica faptul că importanța vieții lui Iisus și destinul său ‘regal’ ar fost vestite înainte de nașterea sa printr-un horoscop.

În astrologia elenistică, Horoscopul (gr. horoskopos) sau Ascendentul este semnul zodiacal care tocmai răsare (deci se află înspre Est) la nașterea cuiva (deși, actualmente întreaga hartă natală este numită ‘horoscop’). O stea/planetă favorabilă situată la răsărit într-un horoscop indică un destin favorabil, iar dacă zodia în care această planetă (sau combinație planetară) se află este asociată cu națiunea în care nașterea se produce, atunci acea naștere devine foarte semnificativă pentru națiunea respectivă. Cel mai probabil, de aici vine expresia: ‘Steaua de la Răsărit’.

În sec. I E.N, astrologia era deja un instrument foarte popular în lumea greco-romană, simbolismul ei fiind adoptat de diferitele religii și culte. O mulțime de adepți ai unor sisteme filozofice și religioase cum erau stoicii, adepții misterelor elusine, mitraiștii, pitagoreicii, platoniștii credeau în astrologie și o mulțime de astrologi caldeeni, iranieni și alexandrieni își ofereau serviciile pe teritoriul Imperiului Roman, dar și în alte părți ale lumii.

Mai mult, astrologia nu era folosită doar ca instrument de predicție, ci și ca instrument de propagandă. De pildă, horoscoapele lui Romulus și Remus, Octavian Augustus, Tiberiu și Hadrian au fost folosite în scopul de a demonstra că existau semne care indicau măreția destinului lor, invincibilitatea, capacitatea lor de a obține victorii militare și chiar obârșia lor divină. Înțelegem de ce a afirma că niște magi vestiți ar fi prezis nașterea unui nou Rege în Iudeea era o strategie foarte bună de propagandă religioasă în Imperiul Roman.

Convingerea mea este că povestea magilor și a stelei de la Bethleem nu se referă la un eveniment astronomic real. Întreaga poveste a fost probabil creată fără nici o bază în realitatea astronomică/astrologică (și fără nici o bază istorică!), menirea sa fiind de a convinge oamenii că nașterea și destinul lui Iisus ar fi fost anticipate prin astrologie, într-o lume și într-o epocă în care divinația astrală era la rang de cinste și făcea parte din ‘dogmele’ celorlalte religii!

Ambivalența doctrinară conținută în această povestioară biblică este cât se poate de evidentă. Pe de o parte, în această poveste reprezentanți ai cultelor păgâne (magii, practicanți ai divinației astrale) sunt singurii care recunosc semnele divine care vestesc nașterea lui Mesia, Regele Lumii. Și, pe de altă parte, odată ce doctrina lor a devenit religia oficială a Imperiului Roman, creștinii au făcut tot ce le-a stat în putere să anihileze și să ‘demonizeze’ astrologia (adică tocmai disciplina prin care Voința lui Dumnezeu poate fi cel mai bine înțeleasă și prin care, aparent, nașterea lui Mesia ar fi fost prezisă)… ei au ars toate cărțile de astrologie și au interzis practicarea ei. Câtă ironie se ascunde aici… !

Sărbătoarea Crăciunului și Sol Invictus

Ce sărbătorim, de fapt, de Crăciun? Desigur, oficial sărbătorim miraculoasa naștere lumească a Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu. Problema este că nimeni nu știe când s-a născut Iisus! Nu doar că nu știm ziua sau luna sau anotimpul, nu știm nici măcar anul nașterii sale.

Cea mai veche mențiune despre ziua de 25 decembrie ca zi de naștere a lui Isus provine dintr-un almanah roman de la jumătatea secolului al IV-lea, care enumeră datele morții diverșilor episcopi și martiri creștini. Prima dată enumerată, 25 decembrie, este marcată: ‘natus Christus in Betleem Judeae’ („Hristos S-a născut în Bethleemul Iudeii.”)

Așadar, de unde și până unde 25 Decembrie ca zi a nașterii lui Iisus? Ei bine, așa cum am arătat și într-un alt articol, aceasta a fost fixată în preajma unei alte sărbători romane asociate cu solstițiul de iarnă și cu Saturn (care, astrologic este guvernatorul Capricornului, zodia în care Soarele se află de Crăciun). Această sărbătoare se numea Saturnalia și era, probabil, cea mai importantă sărbătoare romană.

Mai mult, în anul 274 e.n., împăratul roman Aurelian a stabilit sărbătoarea Sol Invictus (‘Soarele Invincibil’), pe 25 decembrie. Crăciunul este un derivat al acestui festival solar păgân. Foarte probabil, primii creștini au ales în mod deliberat această dată pentru a încuraja răspândirea creștinismului în întreaga lume romană: dacă Crăciunul ar arăta ca o sărbătoare păgână, mai mulți păgâni ar fi deschiși atât sărbătorii, cât și Dumnezeului a cărui naștere era sărbătorită. După solstițiu, Soarele, ajuns la minima sa declinație (din perspectiva observatorului situat în Emisfera Nordică) începe să se înalțe din ce în ce mai mult deasupra orizontului. Durata zilei (deci a perioadei de lumină) începe să crească. A treia zi după solstițiu, simbolizează a treia zi după moarte. Soarele reînvie – el iese din lumea subterană și Lumina Sa învinge, treptat, întunericul și umbrele, la fel cum Cristos, Fiul Divin, aducătorul Luminii, a învins moartea, l-a înfrânt pe Satan și a învins Moartea (Saturn – simbolic, ‘înlănțuirea’ noastră în Întunericul Materiei), înviind în a 3-a zi de la moartea sa.

La Crăciun avem, așadar, o sărbătoare marcată de un evident simbolism astrologic, ‘păgân’. Crăciunul este, de fapt, povestea (re)nașterii și triumfului Soarelui, adică a Luminii, Spiritului și Conștiinței divine, nemuritoare, din fiecare dintre noi. Această Lumină Divină poate fi revelată doar prin Gnosis (Cunoaștere de Sine), și nu prin credință!