Ce este – cu adevărat – Zodiacul? Răspunsul este simplu (deși, pentru mulți astrologi și cercetători, această simplitate pare să fie foarte dificil de acceptat și înțeles).

Zodiacul nu are absolut nimic de-a face cu stelele și constelațiile!

Zodiacul este descris de mișcarea Pământului în jurul celui mai important focar energetic al Sistemului Solar (Soarele), altfel spus, Zodiacul este descris de rotația aparentă a Soarelui în jurul Pământului, precum și de mișcarea celorlalte planete în raport cu acesta (Pământul), această relativitate sau aparență fiind însă extrem de ‘reală’ din perspectivă terestră. Ca urmare, Zodiacul exprimă relația Pământului cu Soarele și, prin extensie, cu întregul Sistem Solar.

Zodiacul exprimă relația energetică și simbolică a Pământului cu sistemul (solar) din care face parte.

Faptul că sistemul nostru solar este și el, la rândul său, într-o anumită relație cu restul sistemelor solare (stele, constelații, Centrul Galactic, alte galaxii etc) – deși implică interdependența complexă dintre parte și tot ce există în Întreg – nu are de-a face cu natura reală a Zodiacului. (Una dintre modalitățile prin care – dintr-o perspectivă terestră – putem încerca să înțelegem această relație ar presupune înțelegerea reală a ciclului precesional, dar – în viziunea mea – puține explicații plauzibile există, deocamdată, pe această temă).

Bun, dar cum rămâne cu zecile de tratate antice, medievale și moderne care menționează conjuncțiile planetare cu diverse stele fixe (și efectele acestora)? Cum rămâne cu mențiunile antice legate de constelații etc?

Ei bine, deși anticii au folosit constelațiile, la origine asocierea pozițiilor planetare cu constelațiile a fost realizată – așa cum am văzut deja – pentru a scoate în evidență și a putea anticipa relația simplă a Soarelui cu Pământul (asta pentru că relația Soarelui cu Pământul se traduce – la modul cel mai natural – prin ciclul anotimpurilor, care era singurul ciclu care avea un interes real pentru omul antic)!

Relația Soarelui cu Pământul nu putea fi înțeleasă ușor în lipsa unor instrumente e măsurare adecvate, în schimb era ușor de înțeles prin intermediul poziționării Lunii (în diferitele sale ‘faze’) vis-a-vis constelații.

Pot afirma fără teama de a greși că, la origine,

Zodiacul a fost conceptualizat ca un calendar agricol și pastoral în relație cu anotimpurile.

Denumirile asociate zodiilor (și denumirea Zodiacului – ”Calea animalelor” sau ”Calea ființelor vii”) exprimă foarte bine acest aspect. Prin comparație, zodiacul chinezesc al celor 12 animale – folosit în astrologia celor 4 Stâlpi ai Destinului – a fost, la origine, tot un zodiac agricol.

Anticii nu erau interesați să construiască vreo ideologie sofisticată legată de rolul stelelor și constelațiilor, ci erau preocupați de lucruri mult mai importante pentru ei: ciclul de vânătoare, ciclul de creștere al plantelor, ciclul luminii și al întunericului, ciclul căldurii și al frigului, ciclul ploilor, al secetei și al zăpezilor etc. Deși – probabil în serile când spuneau povești copiiilor – anticii au țesut tot felul de legende și mituri stelare, aceste legende nu sunt altceva decât proiecții ale unor semnificații, dorințe și credințe foarte ‘terestre’ și nu au de-a face cu deslușirea naturii reale a ‘influenței’ vreunei stele sau constelații.

Chiar și atunci când vechii astrologi au realizat corelații astrologice pe baza poziționării planetelor în conjuncție cu diferite stele fixe, părerea mea – pe care o voi dovedi într-o altă ocazie – este că au identificat greșit cauzele efectelor pe care le atribuiau stelelor.

Astrologul și matematicianul grec Geminus din Rhodos, de exemplu, scria în lucrarea sa Phenomena că efectele anotimpurilor erau atribuite de antici în mod eronat stelelor.

Această atribuire se face și în vremurile moderne. (De exemplu, destinul regal a lui Napoleon Bonaparte este pus adesea, de către unii astrologi, pe seama conjuncției Soarelui cu steaua Regulus, o stea de primă magnitudine, dar este limpede că acest destin poate fi mult mai bine interpretat astrologic prin faptul că în harta natală a acestuia, Soarele se afla în ultimul decan din Leu (semnul regalității), probabil foarte aproape de Mijlocul Cerului (înălțare, statut foarte înalt, demnitate oficială), în aspect cu Jupiter (care astfel ar veni plasat în Ascendentul său din Scopion). Ambițiile sale de cucerire militară sunt indicate de conjuncția guvernatorului Ascendentului său (Marte) cu Neptun în casa a 11-a (a aspirațiilor), iar căderea sa de opoziția Lunii cu Saturn și a lui Uranus la Jupiter în relație cu casele guvernate de ele).

În fapt, semnificația astrologică a unei stele nu este altceva decât semnificația gradului astrologic la care acea stea se afla la momentul când această semnificație a fost atribuită, corelată cu alte semnificații horoscopice greșit atribuite stelei.

Din păcate, ambiguitatea dintre reperele stelare și semnificațiile indicilor tropicale i-a indus în eroare chiar și pe antici. Ptolemeu de exemplu, în Tetrabiblos I.9, deși respinge efectele constelațiilor, dedică un întreg subcapitol ”forței stelelor fixe” (deși pentru mine este clar că, tot ceea ce Ptolemeu face este să ne spună cu care planete (sau combinație de planete) respectivele stele fixe se aseamănă în strălucire și apoi să atribuie efectele cunoscute ale planetelor respective acelor stele!!!

El se referă, printre altele și la ”efectele” stelelor aflate în afara eclipticii, iar asta este ciudat, pentru că nu prea există o modalitate viabilă de a evalua, dpdv astrologic, un astfel de efect! Probabil Ptolemeu, fiind un enciclopedist, nu a făcut altceva decât să preia aceste mențiuni antice ”necizelate” și să le menționeze pentru posteritate). Alți astrologi (ex Ezra sau Lilly, influențați în mod evident de textul lui Ptolemeu) au menționat același tip de influențe. 

Evident, dintr-o perspectivă divinatorie (‘omenologică’) stelele ar putea purta o anumită semnificație simbolică, dar se prea poate ca acea semnificație să nu corespundă decât in linii foarte mari cu ceea ce s-a teoretizat până în prezent în astrologie. În plus, o interpretare astrologică care – pe lângă gradul său uriaș de complexitate – mai este complicată și de corelațiile cu stelele fixe este total haotică și, după părerea mea, imposibil de realizat corect!

[Mulți se laudă cu (sau se plâng de) câte conjuncții planetele lor fac cu diverse stele, și mulți astrologi scriu pagini de interpretări ale diferitelor ‘conjuncturi’ în care stelele fixe ar fi implicate, dar toate aceste afirmații sunt – în viziunea mea – extrem de speculative și nefundamentate. Până în prezent nu am văzut nici o analiză sau previziune astrologică bazată pe stelele fixe care să se dovedească corectă sau măcar convingătoare. Încă mai aștept să văd așa ceva !

Nu doar atât, dar o astfel de astrologie bazată pe stelele fixe este extrem de fatalistă; dacă sunt ‘fixe’ și nu se mișcă la fel ca planetele, atunci ‘efectul’ lor – rău sau bun – este, într-un fel, și el ‘fix’. Dacă Regulus indică un efect fix, atunci eu – de exemplu, care am Ascendentul conjunct cu Regulus, n-o să prea pot face nimic pentru ‘a scăpa’ de gloria pe care Regulus mi-o va aduce în plan personal…]

Pe de altă parte, aud și astăzi oameni ignoranți care, referindu-se la semnele Zodiacului Tropical, vorbesc despre constelații! Din păcate, ignoranța și inconștiența lor este factorul principal datorită căruia astrologia nu poate fi luată în serios de oamenii de știință. Când nici măcar nu ești capabil să înțelegi – ca astrolog – adevărata natură a Zodiacului cu care lucrezi și pe marginea căruia ‘filozofezi’ (spunând vrute și nevrute), cum să te aștepți ca oamenii mai inteligenți să te ia în serios și să înghită tot ‘bullshit-ul’ incredibil pe care-l spui în legătură cu ”efectele poziției planetelor în constelații” asupra vieții?

Revenind la natura ultimă a Zodiacului, se poate spune că

Zodiacul este aura (‘atmosfera’) energetică a pământului,

sau, altfel spus,

Zodiacul simbolizează încărcătura ‘astrală’, ‘corpul astral’ al acestei aure.

Mișcările planetelor și luminariilor nu sunt altceva decât simboluri ale mișcării energiei prin această aură.

Anticii greci, pe baza elevării aparente a planetelor și luminariilor, considerau că Pământul este înconjurat de ‘sfere’ planetare prin care ordinea divină se manifestă pe Pământ. Cele 7 ‘planete’ tradiționale sunt puse deci în relație cu 7 sfere concentrice care corespund, în ordine – de la cea mai joasă la cea mai elevată – Lunii, lui Mercur, lui Venus, Soarelui, lui Marte, lui Jupiter și lui Saturn. La acestea se adaugă încă două sfere: ‘Zodiacul’ și ‘Cerul’ (Bolta celestă sau ‘Firmamentul’).

‘Destinul’ Pământului și al vieții umane este deci – în această concepție – subordonat influxurilor care se manifestă prin aceste sfere.

Totuși, din moment ce toate cele 7 ‘planete’ tradiționale se mișcă prin Zodiac, este clar că toate aceste sfere (mai puțin cea a Boltei Celeste) formează Zodiacul și constituie – cu adevărat – ‘atmosfera’ Pământului, chiar dacă una elevată și distantă. Cele ‘7 ceruri’ (sau cele ‘9 ceruri’) din filozofia creștină și din alte tradții religioase au o profundă corelațe cu această schemă zodiacală!

Ce sunt zodiile și de ce sunt ele denumite astfel?

Zodiile nu sunt altceva decât etapele ciclului anului solar tropical, vibrațiile specifice ale fiecărei etape.

Dar de unde vin aceste denumiri? Vin ele de la constelații? Și de ce sunt așa cum sunt? De ce avem ‘berbec’ și nu ‘cocoș’? De ce ‘taur’ și nu ‘elefant’ sau ‘rinocer’? De ce ‘gemeni’ și nu ‘maimuță’ sau ‘fluture’? De ce ‘scorpion’ și nu ‘șarpe’ sau ‘păianjen’ etc?

Și de ce pantera, sau tigrul, sau antilopa, sau ursul, sau lupul, sau găina, sau balena, sau barza sau oricare alt animal nu-și găsesc locul în Zodiac? Din moment ce în astrologie se consideră că Zodiacul exprimă procese general valabile, de ce le reducem la 12 simboluri foarte particulare și restrânse ca semnificație?

În opinia mea zodiile au fost denumite în urma remarcării unor procese de sincronicitate cu elemente specifice anumitor faze ale anotimpurilor (am vorbit despre aceasta și în articolul Originea denumirilor zodiilor cardinale).

Taurul – de exemplu, a fost ales să denumească faza din ciclul solar care-i corespunde în Zodiac tocmai pentru că forța, tipul de energia, senzualitatea, virilitatea, modul său de hrănire și manifestare etc rezonează foarte bine, la nivel simbolic, cu a doua lună solară de după echinocțiul de primăvară din emisfera nordică (acolo unde Zodiacul a fost fundamentat).

Pentru omul antic, care era foarte apropiat de natură, imaginea unui taur care păștea liniștit, se trântea prin noroi și se împerechea pe o pășune, înconjurat de o natură abundentă aflată în cea mai ‘fertilă’ și bogată perioadă a sa era cea mai naturală asociere pe care o putea face cu perioada din an care astăzi corespunde zodiei Taurului. Nu există nici un mister stelar aici, este doar o asociere naturală care se făcea de oameni cu mințile odihnite!

Nu constelația Taurului a denumit – la origine – acest proces zodiacal, ci viceversa: constelația a fost numită pe baza acestei asocieri dintre animal și faza anotimpului, tocmai pentru a se putea anticipa (în viitor, prin repere vizuale) faptul că acest moment al anului se apropia. Sunt de părere că

Poți înțelege mai profund zodiile dacă înveți să te debarasezi (conceptual și – pe cât posibil – conversațional) de denumirile clasice atașate lor!

Și nu pentru că aceste denumiri nu ar fi potrivite (din contră, cred că sunt foarte inspirate!), ci pentru că ele nu exprimă, pe deplin, calitățile energiilor asociate cu semnele zodiacale și blochează mintea în clișee și tipare mult prea reducționiste. [Am înțeles acest lucru cu foarte mult timp în urmă, iar ideea mi-a fost întărită și în urma studiului și practicii astrologiei chineze și a I-Ching-ului (despre care voi oferi, în curând, cursuri foarte aprofundate).

Astrologia chineză populară folosește celebrul zodiac al animalelor (format tot din 12 zodii), dar, în practica profesională, fiecare zodie chinezească este tratată (de astrologul cunoscător) ca o combinație de element (apă, lemn, foc, pământ sau metal), anotimp și polaritate (yang și yin). Yi-Jing-ul abstractizează și el calitatea timpului prin combinații de câte 6 trăsături yin și yang].

Pentru că Zodiacul are 4 momente / puncte cardinale: un punct de ‘minim’, unul de ‘maxim’ și două puncte de echilibrare a duratelor zilei și nopții, se poate împărți în 4 sectoare care, în astrologia occidentală, corespund anotimpurilor.

Fiecare dintre aceste sectoare / anotimpuri are o fază de început (mobilă sau cardinală), una de mijloc (fixă) și una de sfârșit sau tranziție (mutabilă sau duală). Chiar dacă asocierea zodiilor cu cele 4 elemente pare să nu fi fost fundamentală în stadiile incipiente ale elaborării Zodiacului, consider că ea exprimă foarte bine esența procesului zodiacal.

Pentru mine, ‘focul cardinal’, ‘pământul fix’ etc exprimă mult mai bine complexitatea și varietatea tipologică a semnelor zodiacale corespunzătoare decât o fac imaginile ‘berbecului’, ‘taurului’ etc. Nu pentru că ar fi mai sugestive (‘berbecul’, ‘taurul’ etc sunt mult mai sugestive!), ci pentru că exprimă adevărata natură a semnelor respective și pentru că aplicabilitatea lor interpretativă este mult mai mare! (explic acest lucru pe larg în cadrul cursurilor mele de astrologie).

O astfel de abordare și integrare a Zodiacului este mult mai elegantă și mai ‘științifică’ și implică folosirea unor principii mai generale și ‘universale’.

Clișeele de tipul: ”Berbecii sunt impulsivi și nerăbdători”, ”Taurii sunt încăpățânați și materialiști”, ”Gemenii sunt superficiali și inconstanți” etc devin marginale în interpretarea horoscopului și aspectele mai profunde ale psihismului unei persoane (sau ale calității unui anumit context sau moment) pot fi astfel mult mai bine abordate și înțelese!

În viziunea mea, în practica modernă a astrologiei se cere o regândire a fundamentelor, iar primul pas în acest demers trebuie făcut în direcția înțelegerii reale a naturii Zodiacului. Iar acest pas este cu atât mai necesar în astrologia indiană, unde adevărata natura a Zodiacului nu este înțeleasă de (aproape) nimeni!!!