Peisajul exterior corespunde ‘peisajului’ interior. Locurile în care trăiești sau cele pe care le vizitezi, oamenii pe care-i întâlnești, lucrurile care se petrec în afara ta în mediul în care te afli reflectă întotdeauna ceea ce se petrece în interior.
Conștientizarea ambianței energetice a unui loc este una dintre cele mai bune practici spirituale. Cel mai bun mod de a realiza acest act de conștientizare este prin identificarea amprentei astrologice, asta pentru că planetele reprezintă quintesența tuturor tipurilor de energii care se manifestă în orice moment.
De o vreme încoace energia de tip saturniano-mercurian se manifestă într-un mod accentuat în viața mea prin genul de oameni pe care-i întâlnesc, în genul de activități pe care le realizez, în genul de situații în care ajung, în locurile pe care le vizitez. Horoscopic, ea se reflectă în perioadele planetare și direcțiile primare active, dar și în revoluția solară și în tranzitele actuale. Cu tranzitul meu actual al lui Saturn (retrograd) la cuadratura cu Soarele meu natal și cu tranzitul Nodului Lunar Nord (conjunct cu Mercur) în aspect cu Saturn-ul meu natal sunt actualmente ‘îmbăiat’ în energia saturniană și este ușor să recunosc o amprentă saturniană în afara mea, în locurile pe care le vizitez, în oamenii pe care-i întâlnesc. În fapt, sunt mai degrabă atras către astfel de locuri printr-o rezonanță specială, Nodul Lunar Nord actualizînd în mine energia saturniană (dar și pe cea mercuriană) și evidențiind-o într-un mod oarecum nou și exotic. Conjuncția Luna-Jupiter tocmai îmi tranzitează casa a 3-a – o configurație indicativă pentru condiția de turist și pentru vizitatea unui oraș străin.
____________
Sosesc în London Victoria Station la 6 seara. Sunt în trecere prin Londra și am la dispoziție aproximativ 18 ore pentru a vizita orașul. Am mai fost aici de câteva ori, dar niciodată noaptea. Înainte am văzut doar obiectivele principale: Buckingham Palace, Westminster Abbey, The Parliament, Big Ben, The Eye, Turnul Londrei, Catedrala St Paul, Trafalgar Square etc și am petrecut un timp prin Camden și Chelsea. Acum vreau să ‘hoinăresc’ prin Londra fără un plan prestabilit, fără obiective de atins; vreau să mă ‘pierd’ printre londonezi, să iau ‘pulsul’ orașului.
În general am un simț bun al orientării spațiale, și cu câteva repere bune, mă descurc destul de bine într-un oraș necunoscut (iar după vizitele anterioare Londra-mi apare deja familiară). Am în dotare doar o mică hartă a zonei centrale a Londrei, un telefon mobil (de al cărui GPS aș putea se mă folosesc în caz de nevoie, dar pe care, din grija de a nu rămâne fără baterie, îl pornesc doar atunci când vreau să fac câte o poză), și un rucsăcel în care port o pelerină de ploaie, o jachetă subțire și o sticlă cu apă pe care o cumpăr de la un Sainsbury din apropierea gării.
O iau agale către Hyde Park. O mulțime de oameni încheie abia acum ziua de lucru și părăsesc clădirile companiilor lor îndreptându-se către stațiile de autobuz sau metrou, alții se plimbă sau fac cumpărături, iar alții sunt în vizită, ca mine… mi se pare interesant să-i observ în timp ce-mi observ și trăirile mele. Întotdeauna, pentru mine, condiția de vizitator într-un loc străin este una specială, pentru că explorarea exterioară se transformă într-o explorare interioară. ‘Vizita’ este o ocazie privilegiată de a descoperi ‘locuri’ noi din mine însumi.
Odată intrat în parc, am senzația că translatez brusc într-o dimensiune alternativă; văd o Londră cu adevărat liniștită, relaxată, domoală. Oamenii se plimbă, fac jogging sau ciclism; se joacă rugby, fotbal și badminton. Îndrăgostiți merg la braț, iar mămicile împing cărucioare cu bebeluși… Ici-colo vezi oameni așezați pe iarbă, unii la picnic, alții povestind cu prietenii sau citind.
Mi se face foame; cumpăr o pizza de la localul de pe marginea lacului și mă așez pe iarbă, sub un copac. O veveriță țopăie pe lângă mine, aparent indiferentă la prezența mea, și îi admir sprinteneala. Rămân pentru o vremea acolo, rezemat de copac, privind în jur. Parcul este uriaș…câteva dintre cele mai importante concerte din acest secol și din secolul trecut s-au ținut aici; ultimul a fost cel al ‘vecinului’ meu, Eric Clapton (care-și are reședința la câteva sute de metri de casa în care locuiesc.).
Mă plimb apoi pe marginea lacului Serpentine. O construcție plutitoare gigantică, realizată din butoaie vopsite în culori foarte vii – dar a cărei semnificație n-o înțeleg deloc – îmi atrage atenția pentru o vreme (mai mult din cauză că obstrucționează panorama de partea cealaltă a lacului…) Hotărât lucru, capacitatea mea de a înțelege și aprecia arta contemporană este foarte limitată… dar recunosc și aici amprenta saturniană.
Într-un târziu ies din parc și hoinăresc puțin prin Notting Hill, după care revin și trec prin Kensington Gardens, ajungând pe partea opusă a lacului Serpentine. De-a lungul aleii de pe marginea lacului se află șezlonguri de închiriat – cineva face un business bun cu ele. Sunt probabil vreo sută de șezlonguri închiriate la preț de o liră pe oră… Mă așez pe o bancă de pe alee; este ora asfințitului și Soarele este deja pe cale să dispară printre copacii înalți dinspre Paddington. Privesc panorama care se întinde în fața mea și mă simt asemenea unui spectator privilegiat, așezat pe rândul din față la un spectacol de excepție.
Un cuplu american se asează lângă mine pe bancă… Primul lucru pe care-l remarc este vivacitatea lor prin comparație cu cea a englezilor obișnuiți…există un element de ‘ușurință’ (care uneori se transformă în ‘ușurătate’) în atmosfera pshică pe care ei o emană, în modul cum vorbesc și cum trec de la o idee la alta… Aud fără să vreau discuția lor. Aflu că au venit în vacanță aici; discută despre joburile lor, mailuri și telefoane primite, lucruri pe care trebuie să le facă la întoarcerea acasă….probabil că vacanța lor e pe terminate pentru că, în pofida vivacității lor, pot distinge în starea lor acea umbră care, de regulă, începe să învăluie (și să întunece) trăirea cuiva atunci când ceva frumos (sau mult anticipat și așteptat anterior) este pe cale să se termine… Cei doi se ridică după un timp și se îndepărtează lent, fiecare cu o mână în jurul celuilalt, ea cu capul pe umărul lui. Sunt romantici, frumoși.
În spatele meu câțiva indieni așezați pe sezlonguri discută între ei cu voci domoale în timp ce chiar în fața mea, pe Serpentine, câteva lebede plutesc maiestoase, executându-și ritualul fascinant. Le privesc admirativ, le fotografiez, și nu pot să nu zâmbesc… În India, lebăda (skr: Hamsa) are multiple semnificații: poate fi un simbol pentru suflet (și pentru respirația vitală care menține sufletul viu), dar și pentru Sinele Individual și este asociată cu iubirea, puritatea și înțelepciunea. Se spune că lebăda poate separa laptele de apă – o metaforă pentru puterea discernământului spiritual pe care un suflet pur are capacitatea să-l manifeste prin contactul cu natura ultimă a propriei conștiințe. Apa este adesea un simbol pentru Conștiința Universală, iar repetata și grațioasa pătrundere în apă a capului frumos al lebedei (plus contrastul dintre apă și culoarea lăptoasă a lebedei) a generat probabil această metaforă profund semnificativă, dar inversarea semnificației simbolurilor este la fel de semnificativă: laptele apare aici ca simbol al ‘nectarului’ beatitudinii care provine din contactul conștiinței individuale cu Conștiința Universală, iar apa poate semnifica și experiența obișnuită, iluzorie, de care sinele învață să se separe prin aplicarea discernământului (viveka).
Gestul acesta sublim și repetat începe să reverbereze hipnotic în mintea mea. Intru într-o transă contemplativă – o stare care mă cuprinde deseori când mă simt ‘participantul neparticipativ’ la experiența pe care o trăiesc. După un timp contemplația mea se transformă, treptat, în meditație non-duală: sunt și nu sunt, simultan, și nu există nici o diferență între mine și ceea ce privesc.
…Noaptea se lasă încet, odată cu liniștea. Mă desprind cu greu din starea de imobilitate meditativă. Doar câteva siluete rătăcite mai traversează grăbite parcul, câteva voci se mai aud, sporadic, în depărtare, în contrast cu tăcerea care se așterne în jurul meu. Locul devine, dintr-o dată – în mintea mea – mai puțin prietenos… Sunt pe la jumătatea parcului și mă grăbesc înspre ieșire; vreau să ies înainte să mă-ntâlnesc cu Jack Spintecătorul.
După un timp ajung și la ieșirea din parc…pe cât de ‘ușurat’ și relaxat am fost la intrarea în parc, pe atât de ușurat și relaxat mă simt acum, la ieșire (deși, foarte probabil, nu aș fi avut de ce să-mi fac griji). O iau încet pe Piccadilly Street…aici orașul își exprimă cât se poate de evident caracterul său cosmopolit. Aproape că nu te poți gândi la o limbă pe care să n-o auzi vorbită câteva minute mai tâziu încolo… Londra – un adevărat simbol pentru tot ce este ‘englezesc’ – nu ar avea atât de mult farmec fără imigranți.
Nu-mi propun neapărat să evaluez experiențele mele astrologic, dar uneori semnificațiile sau corespondențele astrologice îmi apar în minte instinctiv – ține de felul în care mi-am obișnuit mintea să funcționeze în anumite situații (deși n-aș numi-o chiar o ‘deformație profesională’…)… Nu este neapărat o ‘raționalizare’ a acestor semnificații și corespondențe ci un ‘feeling’, o stare specială pe care o am și care-mi permite să ‘simt’ energiile și ‘amprentele’ planetare și zodiacale… Astrologii medievali au considerat că Londra se află sub ‘amprenta’ astrologică a zodiei Gemenilor și este ușor de înțeles de ce această asociere se păstrează chiar și astăzi. Londra este unul dintre cele mai importante centre intelectuale și culturale ale lumii. Până de curând – adică până la referendumul pentru Brexit – a fost capitala financiară a lumii (statut pe care l-a pierdut actualmente în favoarea New-York-ului). Toate acestea fac din Londra un ‘hub’ pentru nenumărate culturi, tradiții și piețe de toate felurile (tipic pentru Gemeni și Mercur). Gemenii mai aduce însă și aglomerația și agitația specific londoneze (dată și de faptul că populația tânără este în număr copleșitor). Există însă desigur și o notă puternic ‘leonină’, aristocratică și una ‘taurină’ (ce conferă o senzație de consistență și substanțialitate, nu mai vorbesc de grădinile superbe, specifice acestei amprente astrologice – deși influenâa saturniană este vizibilă și aici), totuși amprenta saturniano-capricorniană – tipic britanică – este și ea cât se poate de evidentă, așa cum voi arăta mai încolo.
Ajung și în Piccadilly Circus. Orașul este atât de ‘viu’ aici (și accentuează amprenta astrologică a Gemenilor)! Nu contează rasa, etnia sau naționalitatea, nu contează vârsta sau poziția socială…oamenii se adună împreună pentru a se bucura și a celebra. Unii sunt deja adunați aici pentru a dansa, iar alții pentru a-i privi pe cei care dansează. Nu e nevoie să plătești bilet la un club; dacă vrei să dansezi, un MP3 Player, o boxă și câțiva metri pătrați de spațiu liber sunt suficiente – și, întradevăr, singurele dotări disponibile aici. De fapt, nu sunt chiar singurele: luminile reclamelor aflate pe clădirile din jur creează o atmosferă electrizantă.
Mă amestec și eu printre spectatori și asist la spectacolul stradal. Cei mai mulți dansatori par a fi obișnuiți ai ‘ringului’ – se cunosc între ei, își completează unul altuia mișcările, se acompaniază. Ei sunt vedetele show-ului gratuit. Însă spectatorii îi aplaudă și îi încurajează și pe noii veniți. Cu toții știm că exprimarea de sine în public nu e ușoară, că presupune multe obstacole de depășit, că cere curaj și implică riscul de a te face de râs, așa că până și stângăciile și numerele mai puțin reușite sunt aplaudate sincer de spectatori și de ceilalți dansatori.
E multă bucurie aici, în această piață… Toată această intensitate generată prin sunet, ritm și mișcare este amplificată prin reflectarea ei în conștiințele privitorilor. Aici am sentimentul de participare totală, de celebrare a momentului, a faptului că trăiesc, că sunt viu…este tot un fel de transă – ca cea trăită în parc – dar de o calitate diferită.
La 50 de metri mai încolo o fată realizează ultimele retușuri la un migălos desen pe asfalt. Aceeași nevoie de expresie, sub altă formă… Intru în vorbă cu ea și o complimentez pentru desenul ei…exprimându-mi mirarea că desenează ceva ce va fi șters până a doua zi dimineață, la fel ca o mandala tibetană construită cu migală și apoi distrusă dintr-o singură mișcare… Este modestă, nu acceptă prea ușor complimentul și spune că desenul ei nu e special, dar se bucură că-mi place… O cheamă Lidia și este din Muntenegru. Îi povestesc că am fost și eu în Muntenegru de câteva ori; ea îmi spune că are prieteni români… schimbăm impresii despre viața în Anglia. O felicit încă o dată, îi spun că mă bucur că am întâlnit-o… îmi răspunde pe românește: Mulțumesc! La revedere!
Intru într-o cafenea. Se servește și înghețată și comand una.
Vanilie, ciocolată și fistic, indic eu vânzătoarei rețeta mea favorită.
Mă așez într-un colț, la una dintre măsuțele libere. În stânga mea, la o masă mai mare, se află un grup de vreo 7 sau 8 turiști spanioli. Îi ascult povestind impresii despre Londra și făcând planuri pentru a doua zi. Sunt gălăgioși, vorbesc repede și mult, se întrerup, își termină frazele unul altuia, râd tare – ce contrast față de stilul ‘normal’ de a se manifesta al englezilor! – dar prezența lor este, pentru mine, reconfortantă; îmi place când oamenii se simt bine și se bucură. Mă roagă să le fac poze din mai multe unghiuri; se strâmbă și își pun ‘coarne’ unul altuia…sunt amuzanți. După un timp se ridică și pleacă; rămân singurul consumator din cafenea.
Cele două vânzătoare vorbesc ceva între ele în timp ce privesc înspre mine. Nu am nici un ceas la îndemână și mă gândesc că poate se grăbesc să închidă cafeneaua și să plece acasă.
Este cumva ora închiderii?, întreb eu fata care m-a servit înainte. N-aș vrea să vă rețin peste program.
Nu, nu te îngrijora. Închidem abia la miezul nopții. Mai sunt 25 minute, îmi răspunde ea cu un accent slavic destul de pronunțat pe care nu îl detectasem mai devreme, când mi-a luat comanda.
După un timp vine aproape de masa mea și arată înspre harta pe care o studiam în timp ce-mi savuram înghețata.
Ești turist? De unde ești?
Sunt din România, dar acum trăiesc pentru o vreme în Anglia.
Oh, din România? Eu sunt din Bulgaria… suntem vecini.
E interesant cum – în anumite situații, aflat(ă) la mii de mile distanță de casă, până și cineva de care te desparte Dunărea ți se pare foarte apropiat. Dar, tehnic vorbind, suntem un fel de vecini îndepărtați, întradevăr.
Unde lucrezi în Anglia? Ce faci? continuă ea. Îi spun.
Și, ce faci prin Londra?
Păi deocamdată explorez orașul…. Mă gândesc să mă mut aici, spun eu, fără prea multă convingere…
Continuă să strângă de pe masa la care au stat spaniolii, după care se întoarce din nou la mine.
Cum te cheamă? continuă ea cu îndrăzneală. Îi spun.
Oh, Radu?, se entuziasmează ea… În bulgară numele tău înseamna ‘bucurie’. Și mai înseamnă și ‘muncitor’. Doar că trebuie să mai adaugi un ‘L’ la sfârșit…
E plăcut să aud că cineva-mi pronunță numele corect pe aici. Și e întotdeauna reconfortant să afli că numele tău semnifică ceva plăcut într-o altă limbă, deși știam deja de originea slavică a numelui meu.
Păi mă ‘bucur’ și mai tare, în cazul ăsta, răspund eu…
Pe mine mă cheamă Ogniana îmi spune ea, fără s-o întreb.
Ogniana?, repet eu.
Da. Înseamnă ‘focoasă’ (‘fiery’), mă avertizează ea, pe un ton coborât, zâmbind cu subînțeles. În română, ‘igni-‘ se referă la foc, iar în sanskrită ‘agni’ înseamnă ‘foc’ și mă gîndesc pentru o secundă la asemănare.
Oh… Deja simt că încep să mă topesc, îi țin eu isonul… destul de încurcat totuși de toată această invazie neașteptată și prelungită în ceea ce mă așteptam să fie un moment de reculegere solitară…
Un alt client intră pe ușă și ne întrerupe conversația, așa că se duce la ghișeu. Îmi termin înghețata, mulțumesc vânzătoarei și spun ‘Noapte Bună’. Mă urmărește lung cu privirea când ies pe ușă… cunosc privirea aceea. Mai sunt doar vreo 15 minute până la închidere și ar fi vrut probabil să o aștept, dar nu am de gând să-mi petrec timpul cu bulgăroaica. Aceeași energie saturniană care mă invită să vizitez acest oraș mă împinge să fiu singur, să-mi fiu ‘suficient’ mie însumi, în pofida ‘mercurialului’ situațiilor…Interacțiunile mele cu oamenii au în această perioadă un elemnt de neimplicare, specific acestei amprente de tip saturniano-mercurian.
În vreme ce mă îndrept spre Theatre Land, trec totuși în revistă experiențele și interacțiunile mele recente cu oamenii din Anglia. Am întâlnit oameni de pe toate continentele și mă simt mai apropiat de imigranți (deși am legat câteva legături strânse și cu englezi). Mă întreb dacă este doar din cauză că simplul fapt de a fi străin aici te face să te simți că ai mai multe în comun cu alți străini, decât cu localnicii, sau e mai mult de atât… Nu că ar fi diferențe fundamentale la nivel de natură umană, dar parcă este o diferență de vibrație.
Mi-aș dori să intru la o piesă de teatru, la o reprezentație de noapte, poate să văd un show stand-up. Mă adâncesc în Theatre Land…panourile mari și luminoase anunță mari reprezentații: As You Like It este la Shakespeare’s Globe (de cealaltă parte a Tamisei); 42nd Street, Phantom of The Opera, Les Miserables și Alladin sunt mari evenimente ale verii; Sophia Loren și Channing Tatum (cu al său Magic Mike) sunt anunțați pentru această toamnă… văd o mulțime de reclame, dar nu găsesc nici un show care să înceapă acum, după miezul nopții. Abandonez ideea și mă mulțumesc să casc ochii la afișe, să studiez clădirile și să privesc trecătorii.
Mă plimb apoi puțin prin Soho. Mă trezesc brusc pe niște străzi mai puțin luminate și umblate, iar latura mai puțin strălucitoare a Londrei începe să mă izbească: oameni care dorm pe jos, înșirați pe trotoare, prostituate și câteva grupuri dubioase care privesc cam lung trecătorii… Din loc în loc auzi muzica dată la volum mare și vezi tineri intrând sau ieșind din cluburi. Cabinele telefonice sunt pline cu postere și afișe cu fete goale care se oferă să te ‘escorteze’ contra cost și la tot pasul vezi reclame de culoare roșie cu ‘Adult Only’, ’18+’ sau ‘XXX’ formând partea cea mai importantă a mesajului… Londra capătă o nouă înfățișare pentru mine – excesiv de senzuală, ascunsă, abisală. Îmi trec prin minte secvențe din câteva filme noir în care acțiunea se petrece în Soho și entuziasmul meu inițial de a înainta prin cartier se domolește în scurt timp. Îmi cumpăr un sandwich, o gogoașă și o cafea cu lapte de la un fast-food încă deschis și decid să o iau către Trafalgar Square. Este aproape 3 am.
Ajuns în piață, mă așez pe marginea unei fântâne arteziene din mijlocul pieței și consum sandwich-ul cumpărat din Soho. Sunt obosit și mă dor picioarele. În jurul meu văd fețe prietenoase: cupluri de tineri care se țin în brațe sau turiști ‘de noapte’, la fel ca mine… mă simt în siguranță… Se spune că Londra nu doarme niciodată, dar pare adormită acum. Mă las jos pe rucsăcelul meu și mă reazem cu spatele de bordura fântânei, închid ochii și ascult sunetul liniștitor al apei… după un timp, alunec într-o dulce, dar nedorită toropeală.
…Cred că am ațipit vreo oră; vocile unor indivizi care staționează în apropierea mea mă trezesc brusc la realitatea condiției mele solitare și nocturne într-un oraș străin… Am ajuns să dorm în Londra, într-o piață publică… probabil că nu sunt foarte diferit de un cei pe care i-am văzut înșirați pe trotuarele din Soho și Mayfair…totuși, am acte și carduri asupra mea și aș vrea să le păstrez… Mă ridic destul de brusc și mă îndepărtez de piață. Colind străzile din Westminster până la mijirea zorilor, după care mă îndrept către Tamisa și mă așez pe o bancă. Pe partea opusă a râului, chiar în fața mea, se află giganticul ‘Ochi’ al Londrei (The London Eye).
Orașul începe să se trezească, treptat, la viață. Mașinile de curățenie și primele autobuze se aud pe Whitehall Street. Mesagerii pe biciclete pedalează cu viteze amețitoare de-a lungul Tamisei. Un pescăruș se apropie de banca mea și începe să-și strecoare ciocul prin toate pungile împrăștiate prin zonă. La un moment dat, o pungă i se lipește de cap, așa că umblă caraghios vreo 20 de secunde, cu punga peste ochi dintr-o parte într-alta a trotuarului, fără a vedea bine încotro se-ndreaptă. Face atâtea boroboațe, încât mă abțin cu greu să nu dau drumul unui șir interminabil de hohote de râs care l-ar putea speria (și ar speria pe oricine s-ar afla prin zonă, cred).
Rămân o vreme acolo, pe malul râului, aproape incapabil să mă mișc, într-o stare de amorțeală, după care îmi reiau plimbarea mea matinală de-a lungul Tamisei. Grădinile aflate de-a lungul râului mă atrag irezistibil, așa că mă abat printre superbele aranjamente și amenajări florale. Și nu sunt singurul: este ora la care oamenii se duc la muncă și îi vezi scurtând drumul prin grădini către sau de la stațiile de metrou.
Pătrund apoi în Covent Garden și casc ochii la mulțimea de tarabe cu produse îmbietoare. Îmi ia apoi mult timp să ajung apoi la Turnul Londrei. Intru puțin și în inima financiară a orașului (The City), trec pe lângă Banca Angliei și pe lângă alte bănci din zonă. La fel ca în întreaga Londră, clădirile înalte, masive, vechi mi se par copleșitoare și încerc un sentiment ciudat… Nu pot să nu mă gândesc câte decizii importante la nivel mondial se iau între pereții acestor clădiri impresionante. Câtă putere – nevăzută și neînțeleasă de oamenii obișnuiți – se află în mâinile invizibile ale oamenilor și companiilor care operează în aceste clădiri.
Ok. Mai am vreo 3 ore până îmi pleacă autocarul, așa că decid să mă întorc, nu înainte de a cumpăra o porție dublă de ‘potato wedges’ (fierbinți și foarte gustoși) pe care-i consum în timp ce fac slalom printre londonezi.
…Trec pe lângă Freemasons’ Hall aproape fără să o remarc. De fapt nici nu știu prea bine cum am ajuns aici, pe strada asta. Am venit dinspre Holborn, după o scurtă trecere pe la British Museum și mergând către Royal Opera (pe care speram s-o văd în trecere, dar n-am mai apucat). Clădirea, deși impresionantă, nu-mi iese în evidență prin ceva anume. Abia după ce trec de clădire, un panou mare cu un afiș albastru îmi sare în ochi și mă anunță că Freemasons’ Hall este deschisă pentru vizite. Nu vreau să ratez ocazia. Sunt verificat temeinic la intrare și instruit cu privire la ceea ce se așteaptă de la mine pe parcursul vizitei și la ce pot să mă aștept înăuntru.
Am 20 de minute până la începerea vizitei ghidate și sunt invitat să aștept sosirea ghidului într-una din camerele de la etajul I, alături de alți câțiva vizitatori; eu însă mă decid să o iau înaintea programului, așa că dau o tură prin muzeu și bibliotecă, studiez obiectele și încăperile, admir colecțiile impresionante de cărți din biblioteca uriașă, fac câteva poze.
Mă întorc apoi în camera inițială, unde ghidul – un tânăr foarte simpatic și cu un excelent talent oratoric – își începuse deja expunerea. Îl ascult cu mare interes. El ne prezintă – în linii foarte generale – istoria Francmasoneriei, diferențele dintre lojele engleze, cele irlandeze și cele de rit scoțian, simbolismul obiectelor din muzeu, arhitectura masonică, desenele și inscripțiile. Ne vorbește și despre cele 3 grade tradiționale din Masoneria Clasică (Ucenic, Frate și Maestru).
Aflu că aici se află sediul Marii Loje Unite a Angliei – cea mai veche Mare Lojă din lume, care guvernează aproape întreaga Masonerie de origine britanică. Acum 250 de ani, în casa care se afla în locul clădirii actuale, se întâlneau membrii primei Mare Loji Masonice. În prezent, Prințul Edward, duce de Kent și văr al reginei, este Marele Maestru al Lojei.
Ghidul pare extrem de decis să nu dezmintă deja celebrul simț al umorului britanic: la fiecare 30 de secunde face câte o glumă. Și există, desigur multe lucruri pentru care se simte nevoit să facă glume: de-a lungul timpului, s-au spus și s-au scris atât de multe despre Masonerie, încât singurul mod de a mai spune ceva frumos și a trece peste aspectele stânjenitoare este doar în glumă… În câteva rânduri deviază de la subiect și ne vorbește despre paradele de modă, expozițiile și concertele de muzică clasică care se țin din când în când aici. Aflăm și o mulțime de amănunte picante despre filmările la megaproducții cinematografice ca The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy, Death of Stalin, Assasins Creed, Johnny English sau Sherlock Holmes care, în parte, au fost realizate aici.
Partea în care încearcă să ne explice ceea ce Francmasoneria este pare însă cea mai dificilă, așa că – după ce afirmă că este o frăție universală – o face folosind doar negații: nu este o religie, nu oferă o cale de salvare, nu este o dogmă, nu este o organizație politică etc. Suntem invitați să ne înscriem și ne spune despre condițiile de admitere (trebuie să nu ai cazier și să crezi într-o Ființă Supremă – nu contează cum o numești) și ne spune că sesiunile de admitere se țin o dată sau de două ori pe an. Accentuează și faptul că femeile se pot înscrie și ele (probabil feminismul a obținut o victorie și aici, pentru că Masoneria veche nu admitea femei). În timp ce vorbește, reușesc să filmez câteva secvențe cu telefonul (dar o fac oarecum pe ascuns și cu stângăcie, pentru că nu sunt prea sigur dacă am voie sau nu).
Spre final, ghidul ne invită să ascultăm câteva acorduri la orga imensă din sala mare. În timp ce ascult recitalul de orgă nu pot să nu mă gândesc cât de mult Masoneria reflectă societatea britanică, dragostea lor pentru ceremonii, ierarhii și viața privată – o amprenta astrologică de tip saturnian. Saturn semnifică – printre altele – construcțiile și zidăria, iar masonii sunt ‘zidari liberi’… Saturn este și un indicator pentru structurile ierarhice ale societății, iar ierarhiile și gradele masonice reflectă sistemul de clasă englezesc – cât se poate de actual și în zilele noastre – deși masonii pretind că-l abolesc.
Mă gândesc și cât de remarcabilă este coincidența dintre nașterea Masoneriei în (ceea ce azi numim) Marea Britanie (și dezvoltarea ei în afară) și expansiunea Imperiului Britanic – cel mai mare imperiu care a existat vreodată în lume. Flashuri cu imagini ale arhitecturii, monumentelor și statuilor londoneze văzute anterior – foarte asemănătoare ca stil cu cele masonice – (precum și senzațiile stranii pe care le-am încercat în The City) mi se derulează acum prin minte. Mă simt, cu adevărat, în lumea lui Saturn: titanică, monumentală, ierahizantă, tradiționalistă, substanțială, sobră și rece…
Mă gândesc, de asemenea, ce se întâmplă când două societăți (ierarhice, una dezvoltată în sânul celeilalte) interacționează? Ce se poate petrece când membrii frăției interacționează în societatea largă? Regulile cărei societăți primează? Când un membru al ambelor societăți (cea largă, comună, și cea foarte privată) are două seturi de ierarhii de valori și de priorități, două seturi de principii și reguli după care să se ghideze în raporturile sale cu anumite persoane, care dintre ele primează și cum anume le va armoniza el? Există, desigur, o mulțime de povești sinistre despre Masonerie și despre rolul ei în viața economică și politică a lumii – unele dintre ele ar putea fi adevărate, deși cele mai multe sunt răspândite de sectele creștine protestante care au propria lor agendă și sunt extrem de înclinate să eticheteze ca ‘demonic’ și ‘malefic’ tot ceea ce nu înțeleg și tot ceea ce nu corespunde cu viziunea lor asupra vieții.
Niciodată nu mi-au plăcut împopoțonarea ceremonială (medaliile și epoleții, șnururile, costumele, bastoanele și săbiile masonice mi se par puțin caraghioase pentru zilele noastre) și gesturile secrete. Îmi plac misterele – mă invită să le descifrez – dar nu-mi plac secretele de nici un fel; iniâierea ar trebui să se producă prin dezvăluirea, nu prin învăluirea sau secretizarea a ceea ce deja este ascuns. Există destule mistere ale vieții și ale ființei umane care așteaptă să fie descoperite (și sunt greu de descifrat), ca să mai fie nevoie să acoperi totul cu încă o mantie de secretizare. Secretele pot avea sens într-o societate represivă, obstructivă față de anumite idei sau principii, dar nu în societățile (care se vor sau se pretind) libere. În plus, cele mai mari secrete sunt ‘la vedere’, doar că nimeni nu le bagă în seamă. Secretul pervertește și distorsionează atât mințile celor care-l păstrează, cât și mințile celor care nu-l pot descifra: dacă ceva este ținut secret, mintea umană va face orice pentru a-i desluși natura, iar dacă nu va reuși, va atribui păstrătorului secretului o mulțime de intenții și motivații negative. Poate că realizarea acestui adevăr este unul dintre motivele pentru care, în ultima vreme, masonii încearcă să devină mai deschiși și mai transparenți. Ceva ce este atât de saturnian / convențional are nevoie să se mai înnoiască din când în când și să iasă din propria zonă de confort pentru a progresa și a rămâne în pas cu timpurile noi.
La sfârșit, ghidul ne cere să-i adresăm întrebări. Aș vrea să verbalizez toate aceste idei, dar mă abțin… Mintea mea este prea obosită și mă grăbesc mult prea tare… Oricum cred că știu deja ce răspunsuri aș fi primit… Suntem invitați apoi să admirăm obiectele expuse în muzeu și cărțile și manuscrisele din bibliotecă, dar nu mai am timp pentru asta (și oricum am făcut asta deja, la repezeală, înainte); trebuie să plec. Vizita a durat aproximativ o oră și mi s-a părut foarte interesantă… Îi mulțumesc ghidului, pornesc GPS-ul și o întind către Victoria Coach Station, unde ajung cu 5 minute înainte de plecarea autocarului.
____________
… Autocarul șerpuiește acum cu greutate pe străzile aglomerate… după aproape o oră părăsim, în sfârșit, Marele Oraș…Eu însă mă desprind de Londra cu mare greutate…sunt încă sub influența clipelor petrecute acolo…
____________
PS: Aveam să mă reîntorc la Londra câteva săptămâni mai târziu. Atunci Saturn tocmai desfacea cuadratura sa cu Soarele meu natal, în timp ce efectul lui Rahu în relație cu Saturnul meu natal era maxim. Energia saturniană a fost clar manifestată și exprimată în viața mea de-a lungul ultimelor luni, dar (datorită efectului lui Rahu și a lui Uranus) ea s-a manifestat mai degrabă ca element de noutate și nu neapărat ca un element restrictiv. În același timp însă, amprentarea de către Rahu și Uranus a poziției mele natale a lui Saturn în casa a 12-a îmi conferă condiția (auto-)exilatului și mă ajută să percep această condiție într-un mod cu totul nou. Explorarea exterioară corespujnde explorării unei zone a inconștientului meu care este simultan nouă și familiară.
Luna a fost în opoziție cu Mercurul meu natal, Mercur conjunct cu Jupiter prin casa a 3-a natală (și având aproximativ aceeași semnificație ca cea care a încadrat vizita mea anterioară), iar tranzitul lui Venus îmi aspectează Saturnul natal și guvernatorul casei a 5-a. Am fost încântat mai ales de spectacolul stradal de pe cheiul Tamisei: muzicieni, acrobați, jongleuri, pictori, unii dintre ei de-a dreptul speciali.
