Astrologia indiană – la fel ca mare parte din cultura indiană – este foarte tradiționalistă, bazându-se (chiar și astăzi) pe metode și tehnici dezvoltate cu sute sau mii de ani în urmă. Chiar dacă fundamentele spirituale ale sistemului Jyotisha rămân nemodificate și sunt – într-un anumit sens – permanente, apropierea astrologului față de acest sistem trebuie să se transforme odată cu schimbările de paradigmă care apar în perioada contemporană.

Pe de altă parte, o influență puternică a psihologiei umaniste și transpersonale – foarte evidentă în astrologia vestică mai ales după munca lui C.G. Jung (dar și a unor filozofi moderni ai astrologiei precum Marc Edmund Jones și Dane Rudhyar) – a început să se contureze deja și în abordarea sistemului Jyotisha.

Această abordare este binevenită, cu toate acestea realitatea astrologică nu trebuie confundată cu apropierea superficială de psihologie pe care unii astrologi vestici au adoptat-o sub denumirea de ”interpretare psihologică” sau ”astrologie spirituală”, în care o mulțime de idei utopice și fantastice despre astrologie, despre destin și despre liberul arbitru sunt strecurate în interpretare. În același timp, apropierea fatalistă pe care mulți practicanți Jyotisha o adoptă în numele ideii de karma trebuie și ea sancționată. 

Am remarcat că pentru mulți dintre astrologii contemporani există două tipuri de fascinație:

1. una este de a prezice și explica totul cu ajutorul astrologiei, coborând astrologia la rangul de ”ghicit în stele”;

2. alta este de a nu prezice nimic, afirmând că viața cuiva depinde în întregime de ”nivelul spiritual”, de ”liberul arbitru” și de atitudinea pe care persoana le are în prezent, că ”nu este spiritual” să faci predicții și că trebuie să rămâi la interpretarea caracterului și a posibilităților de dezvoltare a acestuia (evident ăsta este un ‘bullshit’ cât China, pentru că absolut tot ce spui – ca astrolog, într-o consultație – despre caracterul și posibilitățile cuiva este, într-un fel, ‘predicția’ ta (adică ‘pre-zicerea’ ta – de la latinescul ‘prae-dicere’ = a afirma ceva despre un lucru înainte ca acel lucru să se cunoască sau să se petreacă) cu privire la ceea ce clientul tău este sau are posibilitatea să fie!). 

Pe de o parte, nimeni nu poate prezice fără înțelegerea fundamentelor psihologice ale cuiva! Pe de altă parte, cum poți să-ți dai seama dacă ai ‘citit’ corect psihicul/caracterul cuiva, dacă nu reușești să faci predicții destul de bune bazate pe această înțelegere? 

Evident, cu cât intrăm mai mult pe terenul subiectivității, cu atât trebuie să fim mai precauți în a prezice cu absolută certitudine. Astrologul pendulează între două lumi abstracte:

1. cea a totalei obiectivități (care, în fapt, nici măcar nu există) în care totul apare ca manifestare implacabilă și

2. cea a totalei subiectivități (care, în fapt, este imposibilă pentru ființa încarnată și total posibilă doar pentru ceea ce numim Dumnezeu) în care totul apare pe nivelul cuantic al posibilităților nesfârșite și al incertitudinii. 

Aceste abstractizări determină, în viziunea mea, cele două tipuri de fascinație menționate mai sus, care se potrivesc la două tipuri extreme de astrologi:

1. ‘științificul’, adică cel care-și numește astrologia ‘științifică’ și care nu este altceva decât un fatalist care crede că apelând la tot felul de statistici astrologice poate obiectiva în mod matematic destinul cuiva, ca și când oamenii ar fi niște păpuși trase cu sfori invizibile și

2. ‘spiritualistul’, adică cel care își denumește propria astrologia ca fiind  ‘spirituală’ (sau ‘mai spirituală’ decât altele) și care nu este altceva decât un utopist care crede că oamenii își trag singuri toate sforile (tot aici intră și ‘misticul’ sau ‘religiosul’ care crede că totul e în ”voia lui Dumnezeu” – adică ‘incert’ pentru om, cu alte cuvinte, deși este clar că această ultimă sub-categorie menționată între paranteze se apucă mai rar de astrologie)! 

Am putea considera deci că una dintre abordări este ‘științifică’, iar cealaltă ‘spirituală’ sau ‘religioasă’. Fiecare știință încearcă să prezică, chiar dacă fiecare o face în modul său propriu! Și fiecare religie încearcă să se desprindă de predicții lăsând destinul cu totul ”în mâinile lui Dumnezeu”- cum ar spune creștinul sau cu totul este în mâinile omului- cum ar spune adepții New Age ai filmului The Secret).

Aceste categorii (‘științifică’ și ‘spirituală’) nu sunt într-o totală opoziție (un calvinist, de exemplu, se apropie foarte mult de abordarea fatalistă asupra destinului, abordare specifică astrologiei ‘științifice’, iar fizica cuantică se apropie foarte mult de abordarea astrologului ‘spiritualist’, în care totul este posibil). 

Ca întotdeauna, calea de mijloc este – în opinia mea – recomandată pentru practica astrologului. Este evident că există lucruri care pot fi prezise și lucruri care nu ajung să fie prezise. În același timp există lucruri care se pot schimba și lucruri care – pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp – nu se pot schimba! Astrologul trebuie să evalueze corect atât gradul de ‘obiectivare’, cât și cel de ‘subiectivare’, pentru că, evident, există lucruri care se petrec în mod ‘obiectiv’ și altele care pot fi foarte mult influențate ‘subiectiv’; unele sunt absolut ‘necesare’ și trebuie trăite, altele sunt ‘posibile’ și o alegere mai ‘liberă’ poate decide direcția și manifestarea lor ! 

Astrologia se află deci la intersecția dintre știință și spiritualitate, dintre material și spiritual și ea trebuie să se refere și la material și la spiritual în egală măsură. Ea nu poate fi doar ‘spirituală’, după cum nu poate ține doar de lumea concretului.

Din moment ce mișcarea astrelor este ordonată și poate fi prezisă, este evident că și astrologia poate prezice cu succes pe baza acelei ordini. Și, din moment ce în astrologie se lucrează cu ‘semnificații’ subiective atribuite proceselor concrete, este evident că – pe anumite niveluri de interpretare- subiectivizarea, indeterminarea, incertitudinea și ‘spiritualizarea’ apar și ele negreșit!

Totul este posibil, dar nu totul este permis.

A identifica ceea ce este posibil și a face diferența între ceea ce este posibil și ceea ce este permis (adică condiționat) trebuie să fie unul dintre țelurile importante ale practicii astrologului, În concluzie, atitudinea cea mai potrivită astrologului Jyotisha (și, prin extensie, a oricărui practicant de astrologie) ar fi cel mai bine corelată cu celebra ”rugăciune a seninătății” a lui Reinhold Nierbur:

Doamne, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a face diferența între ele!