De câte ori mă gândesc la dilema fundamentală conținută în Axa Nodurilor Lunare îmi vine în minte ceea ce spunea George Bernard Shaw:

Există doar două tragedii în viață: una este să nu-ți împlinești dorința inimii, a doua este să o împlinești.

Frica majoră pe care o experimentăm la nivelul Nodului Ascendent al Lunii este aceea că nu ne vom putea împlini dorința fundamentală a ‘inimii’ (adică a Lunii sau, mai bine zis a ‘fazei lunare’ în care nativul se naște). Mânat de ‘dorința inimii’, Nodul Ascendent (Capul Dragonului/Rāhu) caută să ‘muște’ și să ‘înghită’ ‘bucata’ pe care o dorește de la viață, dar, în același timp este măcinat de anxietatea că nu va putea face asta. Capul Dragonului este mereu flămând și însetat și niciodată nu știe dacă trupul său (Ketu) este sătul sau nu. El crede că, împlinindu-și multiplele și variatele dorințe pe care ‘inima’ (citește ‘mintea’ / Luna) le generează, va obține un fel de fericire permanentă – ‘nemurirea’ terestră la care visează. Atașamentul obsesiv, agățarea de dorința inimii sale este ‘mecanismul’ prin care Rāhu încearcă din răsputeri să evite golul și neîmplinirea din viața sa.

Pe de altă parte, pe nivelul Nodului Descendent (Corpul Dragonului / Ketu) ‘tragedia’ este că deja știm – în mod subconștient – ce înseamnă să ne fi împlinit dorințele – suntem suprasaturați. Faptul că, în trecut, ne-am urmat ‘dorințele inimii’ nu ne aduce nici o satisfacție în prezent. Realizăm aici că nu există nici o împlinire majoră în a ne urma dorințele, pentru că, în cele mai multe situații, aceste tentative ne adâncesc în dualitate și ignoranță și ne aduc la capătul unui drum înfundat. Renunțarea la dorințe este aici rezultatul focalizării excesive pe dorințele din trecut și a sentimentului de inutilitate.