M-am decis să abordez, pe scurt, și astro-biografia lui Mircea Eliade. Amprenta astrologică fundamentală a vieții și operei sale este de tip Jupiter-Saturn-Neptun.

În astrologie, Jupiter este planeta care guvernează ‘credința’ și expansiunea sufletească pe care religia o aduce celui care crede, iar semnele zodiacale guvernate de Jupiter – Săgetătorul și Peștii – au o legătură fundamentală cu mitologia și cu fascinația față de lumea arhetipurilor. Există însă o diferență uriașă între religiozitatea de tip Săgetător și cea de tip Pești: în Săgetător doar aderăm la o filozofie sau teologie menită să ne mântuiască, pe când în Pești trăim acea teologie și, totodată, ne desprindem de aspectele ei de suprafață.

Săgetătorul – reprezentat printr-un centaur (o ființă prinsă încă în ‘animalitatea’ condiției sale terestre) care trage o săgeată în sus către o țintă îndepărtată – este încă ancorat la o idee parțială despre ținta sa spirituală și creează o dogmă rigidă în jurul acesteia. În procesul Săgetătorului ne construim toate teologiile și toate filozofiile noastre, ne fundamentăm principiile etice și morale după care vrem să ne conducem viața. Suntem tocmai scăpați de procesul Scorpionului unde am luat contact cu posibilitatea morții și anihilării complete (a noastre sau a celorlalți) și încercăm să înțelegem dacă nu cumva există o posibilitate de salvare de moarte.

În Săgetător ne plac dogmele, ne plac controversele doctrinare, jurăm pe textele ‘sacre’ și ne place mult să vorbim, să argumentăm, să avem dreptate, să convingem, să găsim și să dezvăluim noi sensuri. Suntem misionari, încercăm să-i convertim pe ceilalți, să-i aducem pe ‘calea cea bună’ și construim catedrale pentru ideile noastre.În Săgetător admirăm marii preoți sau guru-și sau predicatori sau filozofi. Aici aplaudăm elanul și patosul, ‘harul’ jupiterian, stilul și ‘meșteșugul’ cuvintelor folosite, ne lăsăm pătrunși de pildele arcașului și de măreția țintei pe care acesta ne-o înfățișează. Uneori sesizăm însă ipocrizia arcașului: observăm dualitatea sa, vedem că există o diferență importantă între ceea ce el spune și felul în care el trăiește: nu putem să nu vedem ‘copitele’ centaurului ce sunt adânc înfipte în mocirla vieții chiar și atunci când degetul său arată către lumina plină de speranță ce strălucește pe îndepărtata culme.

În Pești însă, teologia noastră încremenește în fața inefabilului, a miraculosului, a indescriptibilului. Intrăm într-o stare ‘mută’, asemenea unui pește, în fața paradoxului, a magiei, a jocului: suntem cuprinși de o beție extatică. Toate dogmele dispar, încep să se evapore; toate conceptele noastre spirituale pe care le-am crezut atât de ‘substanțiale’ ne apar ca niște cârje care acum nu ne mai sunt necesare. Abandonăm aici toate însemnele, toate hainele iluzorii care ne diferențiază de ceilalți: realizăm că ele sunt parțiale și incomplete. Nu mai suntem nici creștini, nici mozaici, nici mahomedani, nici hinduși… cum am mai putea fi ceva atât de ‘local’ și parțial, când am început deja să avem experiența Universalului? În Pești nu vorbim despre ‘credință’, ci despre ‘încredere’: aici nu mai ‘credem’ într-o dogmă, într-o teologie, ci avem ‘încredere’ în natura spirituală ultimă și indestructibilă a fiecărui om, în posibilitatea fiecăruia de a o descoperi, în Viața Eternă, în faptul că avem o natură sacră, divină. Templul se mută de la exterior în interior, exteriorul și interiorul se amestecă și fuzionează, iar omul este cel care ‘sfințește locul’, nu invers.

Nici măcar ‘Dumnezeu’ nu mai este un țel aici; în Pești, Dumnezeu însuși este paradoxal: El este și nu este, există și nu există, asta pentru că dualitatea dintre om și Dumnezeu începe să dispară, să se anuleze. Sinele și Non-Sinele, Totalitatea și Vacuitatea, Imanența și Transcendența, Hristosul și Omul sunt același lucru, două fațete ale aceleiași monede. Realitatea Ultimă este trăită aici asemenea felului în care – probabil – peștele trăiește Oceanul în care înoată: complet ‘imersat’ în acesta, fără a distinge între el și Marea Apă a Vieții Eterne. Dualitatea Victimă-Salvator începe să se anuleze: paradoxul este că victima ne poate mântui în vreme ce salvatorul poate fi și el un păcătos ce are nevoie de salvare.

Păstrând aceste lucruri în minte, să abordăm și horoscopul lui Eliade. Există două date care circulă despre nașterea sa (iar Eliade însuși a contribuit la menținerea acestei incertitudini):

-în ale sale Memorii, scria că s-a născut la 9 martie (25 februarie stil vechi) 1907. Câțiva dintre apropiații săi au afirmat că familia i-ar fi aniversat mereu ziua de naștere simultan cu ‘Ziua celor 40 de mucenici’ din tradiția creștin-ortodoxă (adică pe 9 martie – stil nou).

-în Jurnalul său a indicat data de 13 martie (28 februarie după stilul vechi), iar certificatul său de naștere indică, de asemenea, data de 13 martie (28 februarie stil vechi) 1907 ora 5 dimineața. O însemnare făcută de bunicul său ar indica tot această dată și oră. Cei mai mulți eliadiști susțin această dată și voi lua horoscopul aferent ei ca punct de plecare.

Era o practică răspândită ca scriitorii să-și modifice data nașterii din diferite motive. În același timp însă, era tot o practică comună ca pe certificatul de naștere să fie înscrisă data la care nașterea era raportată. Există indicii care arată că tatăl său, fiind un credincios ortodox ar fi declarat că nașterea s-ar fi petrecut cu 4 zile mai repede pentru ca aniversările lui Mircea să coincidă cu marea sărbătoare ortodoxă.

Voi face deci ceva ce nu fac de obicei: voi vorbi despre un horoscop cu o dată incertă (am însă o idee despre data sa exactă de naștere, dar voi argumenta pe marginea ei într-un articol separat despre rectificarea astrologică). Ceea ce voi face aici va fi să observ felul în care ceilalți indicatori astrologici (în afară de Lună, singurul indicator major care-și modifică semnul de la o dată la alta în horoscop) reflectă temele majore ale vieții lui Eliade, asta și pentru că amprenta fundamentală a operei și vieții lui Eliade este foarte clar vizibilă în configurația dominantă (care este ‘certă’) a horoscopului său.

Eliade Nostalgicul și Mitologul

Probabil că nimic altceva nu a marcat atât de tare opera literară și științifică a lui Eliade ca ‘simțul nostalgiei’; unii ‘eliadiști’ de renume au afirmat că nostalgia sa a fost chiar tema sa literară majoră. Întradevăr, încă de la primele sale scrieri (ca de exemplu Romanul adolescentului miop), autorul declară că grija lui majoră era de a nu uita adolescența și vremurile pierdute. Ideea de sfârșit îl cutremura:

Cine ar putea înțelege tristețea sălbatică a acestui sfîrșit pentru totdeauna?…O viață se închide.

Reamintindu-și momentul pătrunderii sale într-o cameră pe care ‘o lumină stranie, irizantă’ o transformase într-un adevărat ‘palat de basm’, Eliade scria în a sa Autobiografie:

Am practicat vreme de mulți ani exercițiul recapturării acelui moment epifanic și am regăsit mereu aceeași plenitudine. Pătrundeam într-un fragment de timp ce nu avea durată – fără început, mijloc sau sfârșit. De-a lungul ultimilor mei ani de liceu, când mă luptam cu atacuri profunde de melancolie, reușeam uneori să mă întorc la lumina galben-verzuie a acelei după-amieze. […] Dar chiar dacă beatitudinea era aceeași, experiența era imposibil de suportat pentru că-mi agrava mult prea mult tristețea. Cam pe atunci am ajuns să înțeleg că lumea din care acea cameră făcea parte […] era o lume pierdută pentru totdeauna.

Eliade tânjea după un ‘spațiu sacru’ și după un ‘timp sacru’. Mai târziu, exilul său de țara sa de origine devine – el însuși – o metaforă pentru întreaga condiție umană și dobândește conotația pierderii contactului cu spațiul sacru.

Exilul este una dintre cele mai profunde metafore despre condiția umană.

Pierderea contactului cu ‘sacrul’ – mediată de istoria liniară – îl face pe Eliade să dobândească o ‘teroare de istorie’.

Preocuparea mea esențială este găsirea modalității de a scăpa de Istorie, de a mă salva pe mine însumi prin simbol, mit, ritual și arhetipuri,

declara Eliade.

Nu doar atât, dar ideile sale despre timpul sacru (Saturn în Pești) și despre spațiul sacru (Jupiter conjunct cu Neptun în Rac) au fost fundamentale pentru opera sa literară.

Saturn fiind în semnul dublu al Peștilor are o dublă valență: pe de o parte aceea de a ‘captura’ epifania, de a ‘consemna’ sacrul, de a găsi ‘structura’ acestuia, de a stabili istoria sa, pe de altă parte de a transcende istoria profană, de a fugi de teroarea ei pe teritoriul mitului, legendei, arhetipului. Conjuncția Jupiter-Neptun din Rac îndeplinește o funcție similară (și adiacentă celei de tip Saturn în Pești): aceea de a rememora momentul paradisiac, de a ‘plonja’ în trăirea nostalgică, de a ‘evada’ în spațiul sacru. Racul aduce aici fascinația de tip proustian de a rememora ‘paradisul pierdut’: ne putem gândi că Marcel Proust, autorul nuvelei În căutarea timpului pierdut, avea și el Jupiter în Rac aspectat de Neptun (pe lângă Soarele său din Rac). Memoria uriașă, saturniană, a lui Eliade îl ajută și îl îndeamnă să caute mereu și mereu să-și amintească lucrurile pe care simțul său nostalgic le menține vii.

Am văzut puțin din amprenta conjuncției Soare-Saturn în Pești și în articolul despre Schopenhauer. Pesimismul existențial l-a influențat și pe Eliade, cu toate că, spre deosebire de marele său predecesor, pentru el există o cale mai concretă de salvare: posibilitatea de reîntoarcere (eternă) la un moment (și la un spațiu) sacru, primordial. De aici și una dintre teoriile sale majore: mitul eternei reîntoarceri (la ‘conștiința originară’, la momentul primordial). Pentru Eliade ritualul religios nu este doar o imitare, ci chiar o participare la evenimentul sacru ce a avut loc la începuturile primordiale, în scopul de a restaura semnificațiile sale cosmice. Pentru el lumea obișnuită nu are valoare; doar sacrul are valoare și singurele lucruri care merită făcute sunt cele menite să restaureze sacrul. El vede teroarea de istorie ca fiind caracteristică omului modern care, deși are și el această nostalgie adâncă, este prizonierul timpului liniar și simte că nu se poate reîntoarce la magia sacrului. În omul modern – afirma Eliade – există o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase; omul modern are și el anumite ‘comportamente mitologice’, pentru că și el tânjește după comuniunea cu sacrul.

Polarizarea lui Saturn în Pești și nostalgia de tip Rac față de ‘trăirea originară’, ‘matricea de origine’ și ‘paradisul primordial’ devin astfel amprente astrologice majore asupra vieții și operei lui Eliade. Pentru Eliade, timpul profan trebuie conectat cu timpul liturgic pentru ca sacrul să fie actualizat…și cât de fidel reflectă Saturn în dualul semn al Peștilor această dihotomie! Saturn în Pești aspiră să găsească un timp sacru primordial – originea sau cauza primordială a experienței sacrului – iar Eliade afirmă că societățile tradiționale – deci ‘saturniene’ (dar și de tip Rac) – aveau puterea de a se conecta la sacru prin mituri care – în viziunea lui Eliade – descriu adevărul despre timpurile primordiale și despre începuturi. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne sunt însă dezorientate. Pentru Eliade, aproape toate religiile au / aveau această raportare naturală la istorie și la sacralitate; singure, religiile de origine mozaică – și în special Creștinătatea – sunt cele care ‘se zbat să salveze istoria’, iar asta-i dă lui Eliade sentimente mixte, pentru că exact această abordare liniară este cea care produce anxietate omului modern, timpul ciclic (și deci posibilitatea de reîntoarcere la sacru) fiind parțial – sau în mare măsură – abolit de perspectiva liniară. Eliade atribuie una dintre cauzele pentru această diferență fundamentală faptului că iudaismul și-a elaborat mitologia timpului incluzând idei împrumutate de la Zoroastrianism (ca de exemplu dualismul etic, o figură mesianică salvatoare, învierea viitoare și ideea progresului cosmic către triumful final al lui Dumnezeu), iar aceste idei au fost preluate apoi de creștinism și de islam. Eliade nu este un credincios, ci ne apare mai degrabă ca un gnostic care se simte prins în istorie și vrea să iasă de-acolo prin apelul la miturile primordiale capabile de a revela o cunoaștere ascunsă (gnosis).

Și dacă – în concepția lui Eliade – timpul sacru presupune o regăsire a calității momentului ce a marcat originea lumii, spațiul sacru este centrul universului. Pentru Eliade, fenomenul religios are la bază hierofania (adică manifestarea Sacrului, revelarea unei realități absolute, prin opoziție cu non-realitatea spațiului înconjurător): prin hierofanie – afirmă el – lumea primește structură  și orientare și o ordine sacră se instaurează. Pe de altă parte, spațiul profan, divizat doar geometric, nu dă omului posibilitatea orientării în viață și nici nu-i oferă un model pentru comportamentele sale. Ideea de spațiul sacru (reflectată astrologic prin conjuncția Jupiter-Neptun) vine însoțită de o alta: cea de Axis Mundi (Centrul / Axul Lumii) care vine ca un corolar natural pentru ideea diviziunii realității în ‘sacru’ și ‘profan’. Conjuncția Soare-Saturn în Pești face referire la ‘coloana vertebrală spirituală’ a Lumii și la centrul (Soarele) spiritual al Lumii (Saturn în Pești – vezi și arcana ‘Lumea’ din Tarot ce are aceeași simbolistică de bază a regăsirii spațiului sacru și a totalității propriei ființe).

Pe de altă parte, Jupiter din Rac este conjunct cu Axa Solstițială și cu Neptun – un simbol potrivit pentru cel de ‘spațiu sacru axial’ (să nu uităm că Racul este la Ascendent în Thema Mundi). Centrul Lumii anulează relativitatea spațiului profan și stabilește un reper absolut pentru orice manifestare viitoare.

Viața îi apare lui Eliade ca un vis (în acord cu dominanta Pești-Rac). Omul nu poate trăi decât dacă are un sens, afirmă Eliade, în acord cu natura sa jupiteriană. Pentru a supraviețui trebuie să dăm vietii un sens și să-i descifrăm misterele.

A te elibera înseamnă a găsi un sens.

iar sensul apare când sacrul este revelat în profan (citește și articolul despre filmul Samsara).

Amprenta lui Saturn în Pești este evidentă în felul în care Eliade interpretează valoarea și rolul miturilor:

Miturile revelează structurile realului și multiplele moduri de a fi în lume. Iată pentru ce ele sunt modele exemplare al comportamentelor umane; ele povestesc istorii adevărate, referindu-se la lucruri reale. Nu exista mit daca nu există dezvăluire a unui mister, revelația unui eveniment primordial care a întemeiat fie o structura a realului, fie un comportament uman. De unde rezultă că, prin propriul său mod de a fi, mitul nu poate fi particular, privat sau personal. Mitul este asumat de om ca ființă totală, el nu se adresează numai inteligenței sau imaginației. Când nu este asumat ca o revelație a misterelor, mitul se degradează, devine de neînțeles – doar o poveste sau legendă.

scria Eliade în Mituri, Vise și Mistere.

Miturile narează o istorie sacră.

Scopul declarat al lui Eliade a fost să găsească sursa comună, substratul comun al tuturor credințelor religioase (și ce altă configurație poate fi mai potrivită pentru aceasta decât Saturn în Pești -Jupiter exaltat în Rac?). Eliade caută (la) rădăcinile miturilor și experiențelor religioase (Jupiter în conjuncție cu Pluto pe semne disjuncte). Dar criticii săi au considerat că el a exagerat cu generalizările (și întradevăr, aceste supra-generalizări sunt în acord cu natura sa jupiteriană). Eliadiști de renume (ca de ex. Robert Ellwood) considerau că întreaga apropiere a lui Eliade de religie a fost una idealistă (Jupiter-Neptun): Eliade și-ar fi construit întreaga teorie despre religie având în minte felul cum o persoană religioasă ideală – homus religiosus – ar vedea lumea și viața (neglijând faptul că o mulțime de practicieni ai religiilor nu gândeau și nu acționau ca homo religiosus). În cuvintele colegei sale Wendy Doniger, Eliade argumenta pentru atitudini universale, acolo unde ar fi trebuit să argumenteze pentru paternuri prevalente. În aceeași notă, mulți l-au acuzat de ‘esențialism’ – tendința de a atribui, în mod incorect, o esență comună unui întreg grup – în acest caz tuturor religiilor și societăților tradiționale (Saturn -Jupiter – ‘esență generalizată’). Alții – în special antropologii – l-au criticat pentru lipsa suportului empiric (defect tipic ce ține de excesul elementului ‘apă’ și de (probabila) lipsă a elementului ‘pământ’ în horoscop).

Nu în ultimul rând discipolul său, Ioan Petru Culianu, l-a numit ‘mistagog’ adică atât un inițiator în mistere cât și – mai ales – cineva care născocește mistere și-i antrenează și pe alții să le caute și să le explice înțelesul. Dacă e așa, Eliade este un inițiator în misterele / miturile create de el însuși (ceea ce nu este în dezacord cu horoscopul său: Jupiter – Neptun fiind în a 5-a casă de la luminarii) și un promotor al propriei sale agende religioase.

Eliade Scriitorul și Savantul

În pofida laturii sale nostalgice (și a dominantei semnelor ‘de apă’), Eliade a urmat calea detașării de emoții – o cale a intelectului – o abordare tipică pentru cineva care are Ascendentul în Vărsător și este marcat de o influență atât de mare a lui Saturn asupra luminariilor).

Opera lui Eliade este formată – în cea mai mare parte a ei – din

-studii științifice și eseuri pe tema religiei și folclorului: Saturn în Pești, Jupiter în Rac;

-literatură fantastică: Neptun conjunct cu Jupiter;

-articole pe teme politice și sociale – inițial Eliade a lucrat ca jurnalist (în acord cu MC în Săgetător).

Eliade a scris în mai multe limbi (Mercur guvernat de Marte din Săgetător- dispozitorul casei a 3-a) și a lucrat în mai multe țări (MC în Săgetător). Cea mai mare parte a operei sale a fost scrisă în engleză, franceză și română.

Am vorbit anterior despre ‘muțenia’ Peștilor în fața miraculosului experienței religioase… totuși cuadratura partilă dintre Jupiter, dispozitorul Peștilor, și Mercur l-a determinat pe Eliade să-și învingă ‘muțenia’… în fapt nimeni nu a mai scris atât de mult despre ceva atât de ‘indescriptibil’ ca fenomenul religios! Cineva cu această configurație nu poate rezista la impulsul de a ‘povesti’ miraculosul, de a vorbi despre indescriptibil…

Titlurile și temele operelor sale majore reflectă perfect indicațiile din horoscopul său natal:

–Istoria credințelor și ideilor religioase (Saturn în Pești, dar și Jupiter-Neptun în Rac)

-Yoga-Nemurire si Libertate (Soare-Saturn în Pești, posibil Ketu în semnul Ascendent)

-Șamanismul si tehnicile arhaice ale extazului (Soare-Saturn în Pești, Jupiter-Neptun în Rac, Scorpionul puternic în temă prin poziția sa elevată la Nonazecimal)

-Noaptea de Sânzâiene – Jupiter / Neptun în Rac – semnul ‘sânzienelor’

-Comentariu la Legenda Meșterului Manole (zidarul (Saturn) care realizează un sacrificiu (Peștii – posibil Luna în Pești) pentru ca opera sa să fie completă)

-Mituri vise si mistere (Peștii, Jupiter – Neptun în Rac)

-Mitul Eternei Reîntoarceri (Jupiter-Neptun în Rac, Peștii)

-Oceanografie (Peștii, dar și Jupiter -Neptun în Rac)

-Sacrul și Profanul (Peștii)

-Imagini şi simboluri (Peștii, polaritatea Saturn – Jupiter în semne de apă)

-Maitreyi (probabil Luna în Pești – ‘Fata Exotică’, sau ‘Fata din India’ în cazul în care Luna s-ar afla în Capricorn; Venus pe Nodul Sud  )

-Șantier (conjuncția Soare-Saturn)

-Făurari și Alchimiști (Soare-Saturn cuadrat de Pluto)

-Memorii (conjuncția Saturn-Soare-Mercur)

-Huliganii (cuadratură Marte din Săgetător la Soare-Saturn din Pești, Uranus în 12)

-Tinerețe fără tinerețe ( Saturn în Pești – timp sau ‘tinerețe/bătrânețe’ paradoxale)

-Nuntă în cer și Întoarcerea din Rai (Jupiter-Neptun retrograd în Rac)

-La țigănci (posibil Luna în Pești)

-Domnișoara Christina (posibil Luna în Pești; etimologic, Christina înseamnă ‘Femeia Creștină’, iar Peștii (ICHTYS) sunt semnul creștinătății)

-Secretul doctorului Honigberger (Saturn în Pești, Jupiter-Neptun în Rac)

-Încercarea Labirintului (Saturn din Pești cuadrat de Pluto din Gemeni)

Isabel și apele Diavolului (Venus guvernat de Saturn – ‘Diavolul’, ‘Testatorul’- în semnul acvatic al Peștilor, Isabel este un alt nume pentru Elizabeta, mama lui Ioan Botezătorul, o altă figură de tip Pești)

-Romanul adolescentului miop (luminariile conjuncte cu Saturn în al 2-lea locaș)

Eliade credea că inspiratia nu este absolut necesară pentru a scrie, ci că este nevoie numai de a înregistra toate faptele de viață (amprenta saturniană fiind evidentă aici). (Nu toți criticii săi au fost de acord cu el: George Călinescu i-a criticat intens opera fantastică, unul dintre motive fiind acela că Eliade nu ar fi luat ‘poziție’ cu privire la binele și răul manifestat de personajele sale).

În 1936, la reîntoarcerea saturniană la poziția natală, Eliade a fost acuzat că ar fi răspândit pornografie prin nuvelele sale Domnișoara Christina și Isabel și apele diavolului, motiv pentru care, în 1937, a fost înlăturat din poziția sa de asistent a lui Nae Ionescu la catedra de filozofie a Universității București (poziție pe care a redobândit-o după ce a dat în judecată Ministerul Educației)

În timpul războiului, Eliade ajunge atașat cultural la Londra și la Lisabona; mai apoi se angajează ca profesor în Franța și apoi în SUA la Universitatea din Chicago – locul unde a cunoscut consacrarea sa ca cel mai renumit istoric al religiilor și promotor al așa-numitei ‘școli din Chicago’ ale cărei idei au dominat viziunea despre fenomenul religios în a doua parte a secolului 20 (vezi și corespondența MC în Săgetător și dispozitorul MC – Jupiter din Rac cu harta ‘Sibley’ a Statelor Unite care are Soarele în Rac și Ascendentul în Săgetător!).

Eliade a avut contacte strânse (sau ocazionale) cu mari personalități ale vremii sale ca Nae Ionescu, Constantin Noica, Constantin Brâncuși, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Alexandru Rosetti, Camil Petrescu, Mircea Vulcănescu, Marcel Avramescu, Barbu Brezianu, Nicolae Iorga, Giovanni Papini, Julius Evola, Giuseppe Tucci, Surendranath Dasgupta, Mahatma Gandhi,  Ananda Coomaraswamy,  António de Oliveira Salazar, Georges Dumézil, Paul Morand, José Ortega y Gasset, Carl Gustav Jung, Gershom Scholem.

Viața sa socială (dar și cea personală) implică tranziția de la trecut și vechi la viitor și nou (Chiron pe Ascendent) și imbinarea tradiției (Racul, Saturn) cu modernismul (planetele din Vărsător, Uranus din casa a 12-a), a filozofiei și/sau religiei (Săgetătorul, Peștii, Jupiter) cu știința (Vărsătorul, Saturn), deși accentul va fi pe ‘vechi’. Dobândirea unui punct de vedere holistic și a unei personalități complete a fost probabil unul din țelurile majore ale vieții lui Mircea Eliade (Chiron pe Ascendent, Jupiter și Peștii dominante).

Eliade Titanul și Yoghinul

Eliade a fost ‘cea mai puternică, mai captivantă și mai tenace figură autoconstructivă din cultura română’ se afirmă în prefața la Romanul Adiolescentului Miop. Aceasta caracterizare reflectă amprenta de tip Soare-Saturn – definitorie pentru ‘cea mai universală dintre personalităţile culturii române’. Mulți îl consideră un adevărat ‘titan’ intelectual (iar titanul este un arhetip saturnian – Saturn / Cronos era un titan).

Găsim la Eliade pornirea Ascetului (Saturn și Nodul Sud al Lunii) combinată paradoxal cu cea a Omului de Lume (Jupiter). Eliade dorea să fie un om extraordinar, un personaj dostoievskian, care încerca să se împartă între mai multe femei şi de asemenea între literatură, jurnalism şi lumea erudită şi academică; un om prins definitiv între mai multe opţiuni şi care are ambiţia de a fi marea figură a culturii care va şi ajunge să fie (careul Pești-Gemeni-Săgetător, dar și Jupiter -Neptun în al 5-lea locaș). Conjuncția dintre dispozitorii Nodurilor Lunare este cât se poate de elocventă în ceea ce privește motivația sa uriașă.

Nu vreau să fiu comun! Aceasta este spaima sufletului și a trupului meu,

scria Mircea Eliade în caietele sale (Uranus în casa a 12-a în opoziție cu dispozitorul luminariilor).

Uram pe acei adolescenți cu frunțile înguste, inculți și impersonali, care își învață lecțiile, se duc la cinematograf și se masturbează în fiecare noapte. […] Munca mea și torturile mele, rezultatele mele nu erau prețuite.

mărturisea Eliade în Romanul adolescentului miop. Saturn, guvernatorul Descendentului în conjuncție cu Soarele în casa a 2-a este foarte semnificativ aici pentru natura sa foarte competitivă).

El s-a hotărât să-și transforme complet personalitatea:

În curând, voi fi altul. Voi arăta celorlalți că fluviul sufletului meu se poate revărsa și în altă matcă. Voi rodi pretutindeni roade noi.

ceea ce s-a și petrecut…

Singurătatea nu-l deranja, din contră:

Când afară e umed şi frig, ce fericit mă simt în singurătatea mansardei mele!

(mansarda – cât de bine este ea simbolizată de Imum Coeli în Gemeni!).

Adolescentul Eliade încerca să-și cultive voința în stil de yoghin sau de călugăr iezuit. Eliade avea un arsenal de metode neobișnuite, ca de exemplu privarea intensă de somn (a ajuns la 4-5 ore de somn pe noapte), mâncatul cărăbușilor sau alte experiențe foarte solicitante, pe care le alterna în mod programat pentru a-și forja voința.

Când îmi alungam somnul cu pumnii... când citeam pînă ce-mi lăcrămau ochii și mă usturau pleoapele.

Considera cele mai frumoase zile zilele în care se biciuia, mărturisea el cu seninătate:

Păstram frânghia după un raft cu cărți. În fiecare noapte, înainte de a stinge lampa, începeam sfertul acela de dulci și dureroase desfătări.[…] Urma, apoi, o clipă de extaz.

Se simțea mai puternic atunci când se forța să facă ceva cu ajutorul durerii fizice.

Hotărât ca o stâncă, încruntat, cu ochii încleștați de țintă, cu buzele strivite de furie, cu pumnii strânți gata de a se prăvăli și a-mi îndurera carnea.

Rezultă de aici nevoia sa de intensitate și de experiență trăită ‘la limită’, reflectată de triunghiul dreptunghic Pluton- Soare/Saturn -Marte (dar și de Uranus în casa a 12-a), și dorința sa intensă de anulare a contrariilor (coincidentia oppositorum) specifică acestei configurații ce se produce pe semne duble. Pluto vine aici cu o altă fațetă a arhetipului Titanului – una foarte radicală, extremă.

Acest triunghi (dar și opoziția Jupiter-Uranus) reflectă și zbuciumul său interior (dar și felul în care – mai târziu – cei apropiați i-au descris viața: ca o succesiune de cotituri, catastrofe, distrugeri și creaţii și o serie de suferințe de pe urma cărora nu și-a mai revenit):

Iată ce simt: că sunt ridicat din mine și izbit de colțuri dureroase, și lăsat iar în suflet, și iarăși înălțat. Și nu știu nimic altceva, și nimic nu înțeleg.

Experiența sa cu droguri ca opium, ‘floarea pasiunii’ sau amfetamină, dar și cu medicamente antidepresive reflectă -zic eu -nu doar melancolia sa accentuată, ci și dificultatea sa de a a-și găsi locul și dorința sa de a ‘evada’ din ceea ce el considera a fi ‘teroarea istoriei’ (Peștii, Neptun; Saturn – mai ales conjunct cu Luna – în Pești este un semn de depresie).

Această nevoie de salvare personală, de eliberare s-a reflectat atât în opera sa științifică și literară, cât și în unele dintre căutările sale spirituale. Lucrarea sa de doctorat a avut ca temă practicile Yoga, și a avut un impact uriaș atât în România, cât și în străinătate (fiind publicată mai târziu sub titlul Yoga – Nemurire și Libertate). Yoga presupune o formă de disciplină, o asceză realizată în scopul de transcende dualitatea, de a descoperi substratul etern, imuabil al existenței și de a obține astfel nemurirea spirituală. Nodul Lunar Sud pe semnul Ascendent și dispozitorul său, Saturn, în Pești în conjuncție cu Soarele reprezintă una dintre cele mai potrivite configurații astrologice (yogas) pentru yoga sau pentru alte forme de asceză religioasă (în fapt, yoghinul nu este cu mult diferit de ascetul creștin sau de misticul sufit).

Eliade a fost studentul unuia dintre cei mai renumiți indianiști – Surendranath Dasgupta și, pentru câteva luni, a practicat yoga sub îndrumarea marelui maestru vedantic Swami Shivananda. Întrebat – spre finalul vieții sale – care este ‘calea lui’, el a declarat că este Jñāna Yoga (calea cunoașterii). După moarte, corpul său a fost ars, potrivit instrucțiunilor sale, în acord cu practicile funerare hinduse.

Eliade nu accepta credința obișnuită în Sfinți, în Biserică, în Mântuitor, ci încerca să descopere adevaratul înțeles al vieții religioase.

Nu știu dacă ceea ce–mi lipseste este credința,

spunea el, dând de înțeles astfel că – în viziunea lui – nu credința este neapărat elementul esențial pe calea spirituală. Dar asta nu însemna că respingea religia creștină. De fapt, ajuns la o răscruce a vieții după moartea primei sale soții, Eliade a luat în calcul varianta întoarcerii în România pentru a se călugări (ori cel puțin așa a declarat el).

Horoscopul său marchează viața unui individ aflat aproape de sfârșitul unui ciclu foarte important de reunificare interioara și (posibil) de regăsire a originii spirituale (foarte probabil Luna se apropie de conjunctia cu Soarele în Pești- semnul care marchează finalul Roții Zodiacale, dar între ele se interpune Saturn – planeta testarii, limitării materialiste și a scepticismului, ceea ce arată că finalizarea acestui ciclu și re-unificarea interioară sunt supuse unui test major care ține de abandonarea și sacrificarea egolului, și de renunțare la lumesc (Peștii, Nodul Lunar Sud în al 12-lea locaș). Tendința este de a pune infinitul în șabloane, de a aduce ‘oceanul într-un pahar’, în loc de a vărsa apa din pahar în ocean. Totuși aceasta testare este necesară pentru a-l ajuta să-și pună ordine în trăiri prin obiectivarea și ‘structurarea’ lor și să elimine confuzia care-i accentuează nesiguranța (Luna / Saturn în Pești și guvernatorul lor în Rac) și care-l face să se simtă prins într-un labirint de posibilități și trăiri.

Eliade Patriotul și Îndrăgostitul

Eliade avea și o latură militantă, ‘avocățească’, specifică poziției lui Marte în Săgetător în horoscopul său, dar și una radicală sau chiar extremistă (de tip Uranus-Pluto). Relaţia sa complexă cu Nae Ionescu, maestrul său, filosof briliant, atras de latura obscură a politicii vremii, dar și polemica sa împotriva lui Nicolae Iorga, atacurile împotriva evreilor, critica Francmasoneriei au rămas celebre și au contribuit la generarea unei controverse legată de natura ideilor care l-au marcat în tinerețe. Natura lui conservatoare – militantă și naționalistă – era în acord cu configurația Soare-Saturn-Marte și cu poziția lui Jupiter în Rac.

A existat însă și o latură ‘alunecoasă’, evazivă sau poate contradictorie și paradoxală a lui Eliade, ce a fost vizibilă în mai multe situații …sau poate o lipsă de fermitate combinată cu oportunism (care vin însă în acord cu substratul său de tip Pești/ Jupiter- Neptun). Eliade a scris o mulțime de articole pentru ziarul oficial al Mișcării Legionare și, în 1938, a fost închis vreme de trei săptămâni pentru suportul său ideologic acordat legionarilor; s-a distanțat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa, afirmând că multe dintre articolele ce-l aveau pe el ca autor nu ar fi fost scrise de el. Se poate ca Eliade să fi crezut, într-o manieră ingenuă, că Legiunea avea să aducă omul nou: probabil că interesul său nu era politic, ci mai degrabă mistic, spiritual. El a scris câteva articole ce pot fi considerate antisemite – ceea ce i-a afectat și prietenia cu Mihail Sebastian – dar, în același timp a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei. În marxism și în comunism, în pofida ateismului acestora (și a opoziției inițiale pe care a avut-o față de această mișcare), Eliade ajunge să vadă un apogeu paradoxal al ‘mesianismului’ iudeo-creștin, considerându-le purtătoare ale unui mit escatologic și anume: rolul izbăvitor ce urmează a fi jucat de cei ‘drepți’, adică aici de cei aleși, inocenți – proletariatul zilelor noastre (ideea asta m-a frapat tare când am citit-o pentru că și eu văd lucrurile în același mod…). Unele gafe jurnalistice pe care le-a făcut în relație cu unele persoane publice pe care Eliade le-a cunoscut (și pe care le-a pus în pericol) sunt în acord cu impulsivitatea simbolizată de Mercurul său retrograd din Berbec (dar și de Martele său din Săgetător).

În 1956, Eliade s-a stabilit în SUA și, din acel moment nu s-a mai întors în Romania, devenind persona non grata pentru regimul comunist (deși, dat fiind renumele său, comuniștii au făcut demersuri de a-l ‘converti’). Exilul său prelungit (guvernatorul casei a 4-a în al 12-lea locaș, dispozitorul IC cuadrat de dispozitorul casei a 3-a) l-a afectat foarte tare pe Eliade.

Dualitatea și latura sa contradictorie l-au afectat în viață și pe un plan mai personal, Eliade cade in dizgratia profesorului Dasgupta pentru relatia sa cu Maitreyi, relație pe care apoi – poate și ca o răzbunare – o descrie în termeni mult prea licențioși în cartea sa Maitreyi (numită și Nopți Bengaleze), carte la care Maitreyi Devi va răspunde – după 42 de ani – prin nuvela Na Hanyate ([Dragostea] Nu moare niciodată) care ne prezintă o variantă mult mai ‘castă’ și mai spirituală a relației lor. Eliade pleacă apoi pe furiș și fără să salute din ashramul lui Shivananda. Mai târziu, Eliade va lua partea prietenului său evreu Mihail Sebastian, ce era atacat de mentorul lor Nae Ionescu prin verdictul extremist (și antisemitic): ‘În afara Bisericii nu există salvare’ (Eliade va veni cu replica că această idee contrazice omnipotența lui Dumnezeu), dar, mai târziu, își va abandona același prieten atunci când acesta era persecutat public de guvernul român, deși ar fi avut posibilitatea să-l ajute.

Iarna anului 1933 îl găseşte pe Eliade prins între două iubiri. Pe de-o parte cea care îl leagă de voluptoasa şi temperamentala actriţă de teatru Sorana Țopa cu care are întîlniri amoroase ‘de o duzină de performanţe’ (‘atunci nu mi se părea ceva ieşit din comun’, afirma Eliade cu surprinzătoare candoare, dacă era sincer). Descendentul său din Leu se reflectă foarte bine aici… Cealaltă legătură o are cu Nina Mareş, pe care o cunoscuse prin prietenul său, scriitorul evreu Mihail Sebastian. Nina, divorţată şi cu o fiică, Giza, spirit echilibrat şi domestic care îi bate la maşină manuscrisele, va fi, în final, alegerea lui Eliade (guvernatorul Descendentului conjunct cu Saturn), care o va adopta pe Giza (în acord cu tema neptuniană pe sectorul celui de-al 5-lea locaș). Nina va muri de cancer uterin, iar Eliade se va recăsători.

Exista la Eliade un complex al masculinității (Marte-Soare/Saturn-Pluto): el suferea pentru că nu se simțea suficient de frumos și viril și este posibil ca acest complex, combinat cu dorința sa erotico-romantică intensă (Venus conjunct cu Nodul Sud în semnul Ascendent și poate și Luna în Pești) să fi fost, pentru compensare, unul dintre cele mai mari motoare ale realizărilor sale. Se poate, ca dincolo de toate realizările sale extraordinare, Eliade să fi fost doar un mare romantic neîmplinit, un om zbuciumat din cauza neputinței sale de a atinge Totalitatea prin eros…

Nu există decât două experiențe privilegiate care să pună omul direct în contact cu misterul totalității: iubirea și moartea!

Notă de final: O producție cinematografică care reflectă foarte bine amprenta astrologică eliadiană – Saturn-Jupiter-Neptun / Pești-Rac – (dar și alte teme importante din horoscopul său) este filmul Youth without Youth realizat de Francis Ford Coppola după nuvela cu același nume (Tinerețe fără tinerețe) a lui Mircea Eliade. Este un film frumos despre un om care, asemenea ‘titanului’ eliadian, nutrea speranţa de a ajunge, într-o zi, la izvoarele secrete și sacre ale tuturor tradiţiilor. Din distribuție fac parte, printre alții, Tim Roth, Bruno Ganz, Matt Damon, Marcel Iureș și Ana Maria Lara.

Credit imagine: Thema Mundi: Meredith Garstin [CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/)]