Mă reîndrăgostesc de Audrey Hepburn ori de câte ori revăd filmele sale; de fiecare dată găsesc ceva nou care mă fascinează la ea.

Îmi amintesc și acum ziua în care am văzut-o prima oară pe ecran. Chiulisem de la școală pentru că era o zi cu două ‘lucrări de control’ pentru care nu eram deloc pregătit. Nu mă puteam întoarce acasă (tata repara ceva pe-acasă cu un instalator), iar afară tocmai începuse o ploaie rece și măruntă, așa că am hoinărit o vreme prin zonă, cu gluga pe cap și privirea în pământ pentru a nu fi recunoscut cumva de vreunul dintre profesorii care, eventual, ar fi venit către școală. După ce, preț de vreo 30 de minute, am dat târcoale cinematografului din vecinătatea școlii, m-am hotărât să-mi iau un bilet la film.

Nu eram la prima plăcere vinovată acolo; înainte văzusem Fantoma lui Barbă Albastră (sau poate ‘barbă roșie’ sau ‘neagră’ sau ‘galbenă’, n-aș putea jura pe barba lui, că nu mai țin minte, dar, în orice caz, era o comedie despre fantoma unui pirat celebru), iar apoi Desculț în parc (cu Robert Redford și Jane Fonda). Acum rula Cum să furi un milion?, iar titlul filmului m-a atras imediat (puține lucruri păreau mai incitante la vârsta – și pe vremea – aceea…). 

Nu am avut mult de așteptat: reprezentațiile începeau la ora 9, dar intrarea se putea face și cu 30 de minute mai devreme (dacă, la întrebarea ‘Se intră?’, repetată cu voci rugătoare la apariția persoanei de la intrare, aceasta se îndura de noi, cele 5 – 6 personaje singuratice, plouate și pestrițe – de-a dreptul patetice, dacă mă gândesc bine – și oarecum subversive, prin distracțiile lor ultramatinale, pentru viitorul glorios al națiunii socialiste). Oricum, să poți merge la cinema de la 8.30 dimineața – mai rar vezi așa ceva în ziua de azi… probabil că planul cincinal la dezvoltarea multilateral artistică trebuia realizat, într-un fel sau altul – și în plan cinematografic. 

Pentru zilele mai lungi de școală – cu 5 sau 6 ore – mama îmi pregătea câte două sandwich-uri, așa că se anunța un adevărat ‘festin’ cinematografic. Îmi era foame, dar am programat devorarea sandwich-ului după începerea filmului, sperând să dublez astfel plăcerea obținută de simțuri. Îmi amintesc însă că am rămas mult timp cu sandwhich-ul neînceput în mână, hipnotizat de prezența rafinată a lui Audrey pe ecran. Zâmbetul și vocea aceea cu accent englezesc – care, mai târziu, a devenit inconfundabilă pentru mine, ochii ei tandri și frumoși, grația, sensibilitatea și eleganța ei…of, aș fi dat orice să fiu în locul lui Peter O’Toole în acea încăpere micuță în care și-a petrecut o mare parte din noapte ținând-o în brațe pe Audrey la muzeul la care dădeau spargerea… 

Când am ieșit de la film eram un copil fericit … atât de fericit încât am intrat și la a doua reprezentație pentru a o revedea pe Audrey (slavă Domnului, mai aveam ceva bani la mine… și încă un sandviș)… Știu că am ajuns acasă mai târziu decât aș fi ajuns dacă aș fi fost la școală.

Dar articolul ăsta nu este despre Cum să furi un milion? și nici despre Audrey Hepburn, ci despre un alt film celebru al ei: Breakfast at Tiffany’s. În acest film Audrey joacă rolul lui Holly, o tânără new-yorkeză care, în prima scenă din film, își ia micul dejun în timp ce admiră cu fascinație bijuteriile expuse în vitrina unui magazin de lux pe nume ‘Tiffany’. Holly este o ‘prefăcută autentică’ cum o caracterizează unul dintre prietenii ei: este o persoană care-și ascunde vulnerabilitatea sufletească și trecutul ducând o viață boemă, beneficiind financiar și social de pe urma nenumăraților bărbați care o curtează și aflându-se mereu în căutarea următorului bărbat foarte bogat cu care să încerce să se căsătorească. Pentru a nu fi nevoită să se confrunte cu vulnerabilitatea ei, Holly se refugiază în agitația petrecerilor new-yorkeze și a întâlnirilor mondene (pentru care este mereu gata în ultimul moment, dar se îmbracă mereu după ultima modă). Ea este un spirit liber, o non-conformistă, o extrovertită – ori cel puțin așa ‘se preface’ a fi. 

Aflăm despre Holly prin intermediul noului ei vecin, Paul (sau Fred, cum îl numea ea pentru că-i amintea de fratele ei), un scriitor fără prea mult succes (întreținut – la rândul său – de o amantă bogată), care începe să se îndrăgostească de ea (și pe care și ea îl place, în felul ei aiurit și neimplicat). 

În plan astrologic, Venus este exprimat aici în ambele ipostaze: pe de o parte materialismul ei, tendința (și dorința) de a atrage lucruri scumpe și oameni care-i pot oferi aceste lucruri (Venus (-)), iar pe de altă parte îndrăgostirea personajului masculin și răspunsul ei (anemic, însă) la dragoste (Venus(+)). Evident, Holly – ca femeie foarte atrăgătoare – este, ea însăși, o manifestare ‘venusiană’. Holly are capacitatea de a iubi, dar mai are și tendința de a se eschiva, de a se minți cu privire la lucrurile cu adevărat importante, de a nu recunoaște chemarea la dragoste. Ea vrea diamante și un bărbat capabil să i le ofere.

Holly va fi însă pusă față în față cu necesitatea de a se confrunta cu trecutul și a-și reevalua prioritățile (Saturn). Mai întâi fostul ei soț (pe care-l părăsise pentru a se putea bucura de avantajele vieții luxoase și independente pe care tinerețea și frumusețea ei le puteau atrage cu ușurință) reapare, meteoric, în viața ei, trezind-o puțin (dar nu suficient) din dulcea ei uitare. Apoi află că fratele său a murit, ceea ce ar fi trebuit să se constituie într-o revelație cu privire la efemeritatea vieții și a tuturor lucrurilor materiale, dar Holly reușește să evadeze din nou în fantezia ei de a se căsători foarte sus pe scara socială cu un bărbat foarte bogat din Brazilia. 

În final – în timp ce se afla în taxi pe drumul către aeroport, pregătită să zboare către Brazilia – Paul îi citește o scrisoare de la amantul ei brazilian, prin care acesta o anunță că, din cauza unui scandal public în care fusese implicată, nu mai poate fi împreună cu ea. Imediat după aceea, Paul îi declară din nou dragostea, dar Holly pare că nici nu-l aude. Ea vrea să-și continue drumul către Brazilia pentru a pune mâna pe un alt bărbat din topul bogătașilor brazilieni. 

Gestul ei de a abandona în mijlocul orașului, pe o ploaie torențială, singura ființă pentru care fusese până atunci responsabilă (pisica), precum și indiferența ei față de Paul și sentimentele acestuia formează punctul culminant al filmului. Ceea ce Paul îi spune în continuare – înainte de a o părăsi și el – este o lecție de maturizare și asumare de sine: 

Ți-e frică că cineva te va pune într-o cușcă, dar ești deja într-o cușcă, ți-ai construit-o singură. Și cușca asta este peste tot, pentru că oriunde fugi, până la urmă ajungi tot la tine însăți! 

Paul pleacă, însă nu înainte de a-i da cadoul său de adio: nu vreun diamant scump de la Tiffany, ci un inel ieftin (inițial găsit într-o pungă de snack-uri și a cărui inscripționare o comandaseră împreună, din joacă, tot la Tiffany, beneficiind de indulgența bijutierului), simbol saturnian al legăturii de dragoste ‘umile’ dpdv social, dar ‘dedicate’ pe care Paul (și viața însăși) i-o propunea lui Holly.

Lecția saturniană este despre asumare și responsabilitate, este despre înțelegerea și asumarea necesității (chiar în detrimentul unei oportunități mai tentante). Este despre renunțarea la iluzii și fantezii inutile. Înseamnă să privești realitatea brută a acestei vieți, să-ți percepi limitările și să nu mai fugi de tine însuți. Înseamnă să-ți accepți vulnerabilitățile și să ai tăria de a accepta trecutul și a privi către interior. Înseamnă să recunoști lucrurile cu adevărat esențiale în viață, să le dai importanța cuvenită. 

A-l accepta pe Saturn aici înseamnă a renunța atât la oportunismul jupiterian, cât și la fanteziile neptuniene și la ideile nerealiste uraniene legate de independență, a înceta să mai urmărești un miraj social în plan relațional. Este o lecție despre maturizarea în iubire. Nu poți scăpa de cușca ta saturniană, indiferent unde ai vrea să fugi de ea în afara ta. Povara proprie trebuie acceptată și asumată.

Scena în care aleargă înapoi după Paul (pe care-l găsește căutând pisica ei la locul în care ea o părăsise anterior) și apoi începe să caute pisica cu înfrigurare este intensă și dramatică, elocventă pentru schimbarea care se petrecea în ea. Va găsi, până la urmă, pisica, se va arunca în brațele lui Paul, îmbrățișându-l și sărutându-l în ploaie, având pe deget inelul modest, dar încărcat de semnificația iubirii lui. Lecția venusiano-saturniană a fost înțeleasă și integrată.

Amprenta venusiano-saturniană este foarte puternică în horoscopul actriței ( Soarele-Nodul Nord în Taur, Saturn în Capricorn în trigon cu Venus). ‘Prefăcuta autentică’ din acest film, foarte credibil interpretată de Hepburn, își are o corespondență cât se poate de clară – dar cu o semnificație diferită și pe un alt nivel –  cu Luna din Pești din horoscopul acesteia. A juca un rol până la identificare înseamnă a fi autentic în ‘prefecătoria’ ta artistică, iar Hepburn a fost o actriță desăvârșită.

Este doar o speculație, dar cred că Hepburn a fost o ‘prefăcută autentică’ și în alt sens: ororile și crimele la care a fost martoră și suferințele intense pe care ea și familia ei le-au îndurat în timpul ocupației naziste din țara ei de origine, Belgia, au atins profund sufletul ei sensibil și au împins-o către cariera de balerină și mai apoi către actorie (care presupun asumarea unei ‘identități’ diferite cu fiecare nou rol jucat) – un ‘refugiu’ perfect și o ‘evadare’ din trecutul ei dureros (Luna în opoziție cu Neptun).