Dacă te uiți la o hartă mai veche a suprafeței (feței vizibile a) Lunii poți observa ceva foarte interesant: părțile întunecate sunt numite ‘mări’ și fiecare ‘mare’ poartă denumiri foarte sugestive (chiar poetice). În fapt, nomenclatura tradițională a Lunii include un ‘ocean’ (lat. ‘oceanus’), mai multe ‘mări’ (lat. ‘maria’), dar și formațiuni cu nume de ‘lac’ (lat. ‘lacus’), ‘palus’ (lat. ‘baltă’) sau ‘golf’ (lat. ‘sinus’). Părțile mai luminoase sunt numite ‘terrae’ (adică – în latină – ‘suprafețe de pământ’).

Multe dintre denumirile latine asociate cu aceste suprafețe evocă stările transformative ale apei, altele sunt foarte poetice – sugestive pentru stări ale psihismului uman. Astfel avem denumiri asociate cu:

– atribute ale apei (Humorum, Imbrium, Insularum, Nubium, Spumans, Undarum, Vaporum, Procellarum, Frigoris), Oceanul Furtunelor (Oceanus Procellarum), Golful de Rouă (Sinus Roris);

– emoții, senzații sau stări ale minții, stări existențiale: Marea Serenității (Mare Serenitatis), Marea Cunoașterii (Mare Cognitum), Lacul Ingeniozității (Mare Ingenii), Marea Crizelor (Mare Crisium), Lacul Bunătății (Lacus Bonitatis), Lacul Suferinței (Lacus Doloris), Lacul Fericirii (Lacus Felicitatis), Lacul Bucuriei (Lacus Gaudii), Lacul Excelenței (Lacus Excellentiae), Lacul Moliciunii (Lacus Lenitatis), Lacul Uitării (Lacus Oblivionis), Lacul Urii (Lacus Odii), Lacul Solitudinii (Lacus Solitudinis), Lacul Viselor (Lacus Somniorum), Lacul Perseverenței (Lacus Perseverantiae), Lacul Speranței (Lacus Spei), Lacul Fricii (Lacus Timoris), Golful Iubirii (Sinus Amoris), Golful Armoniei (Sinus Concordiae), Golful Încrederii (Sinus Fidei), Golful Somnului (Palus Somni), Golful Onoarei (Sinus Honoris);

– ciclicitatea și cu trecerea timpului: Lacul Primăverii (Lacus Veris), Lacul Verii (Lacus Aestatis), Lacul Toamnei (Lacus Autumni), Lacul Iernii (Lacus Hiemalis), Lacul Timpului (Lacus Temporis), Lacul Morții (Lacus Mortis);

– maternitatea, fecunditatea: Marea Fecundității (Mare Fecunditatis).

Dar știm că nu există ‘mări’ și ‘lacuri’ pe Lună. Luna este doar un bolovan mare plin de cratere. Circa o treime din suprafața Lunii este acoperită de aceste ample suprafețe de bazalt – cu denumiri acvatice – formate în decursul timpului în urma unor erupții vulcanice. Aceste denumiri au fost atribuite de astronomi / astrologi medievali ca Johannes Kepler și Giovanni Battista Riccioli, care au crezut că ele sunt – cu adevărat – suprafețe acvatice.

Și totuși, semnificative în astrologie sunt tocmai aceste ‘impresii acvatice’! Neîntâmplător în astrologia natală Luna este pusă în analogie cu apa, cu feminitatea și cu ‘natura sensibilă’ a psihismului uman. Chiar dacă semnificația acvatică a Lunii are de-a face și cu efectele (de natură gravitațională ale) acesteia asupra mareelor, totuși aparența ce ține de felul în care percepem formele suprafeței lunare sunt mai importante decât realitatea științifică a compoziției fizico-chimice. Un simbol este important tocmai prin forma pe care o ia în conștiință și nu prin detaliile sale micro- sau tele-scopice!

Din perspectivă astrologică, Luna simbolizează potențialul individului de a experimenta toate aceste stări și emoții, într-o manieră ciclică / recurentă sau cvasi-permanentă. Partea ‘lunară’, ‘selenică’  a psihismului nostru se poate ‘trezi’ la toate aceste ‘mări’ de trăiri cartografiate la nivelul suprafeței Lunii.

Această diferență dintre ceea ce Luna este și ceea ce pare a fi ne dezvăluie ceva din Iluzia Naturii (numită în hinduism Māyāśakti, forța feminină care ne menține în lumea aparențelor.