Astrologii contemporani asociază ‘sacrul’ cu Neptun. Trăirea elevată și diafană, unificatoare, care apare – de exemplu – într-o stare profundă de meditație sau rugăciune este, întradevăr, de natură neptuniană. Unii astrologi plasează aici ‘Conștiința Christică’ – termenul inventat de Rudolf Steiner, corelat cu ideea de sacrificiu și salvare. Totuși astrologii nu au meditat suficient asupra acestor asocieri: ideea că ‘sacrul’ sau așa-numita ‘Conștiință Christică’ sunt atribute neptuniene vine dintr-o înțelegere greșită. Soarele, și nu Neptun, simbolizează sacrul și tot Soarele poate fi asociat cu ceea ce numim ‘Conștiință Christică’. Soarele este simbolul principiului central, ‘divin’, este în analogie cu ‘aurul alchimic’ (conștiința divinizată de sine). Dar sacrul nu poate fi experimentat, pur și simplu, direct la nivelul solar. Pentru a experimenta sacrul, trebuie să trecem dincolo de interesele personale și ‘tribale’ – simbolizate de planetele din interiorul orbitei lui Saturn – care subjugă energia solară în scopuri egotice, pentru a ajunge la nivelul (trans-saturnian al) universalului.

Fiecare planetă trans-saturniană simbolizează o posibilitate de a ne deschide către sentimentul sacrului. Astfel, la nivelul uranian, sacrul ne apare ca o stranie și bruscă ‘iluminare’ sau ‘trezire’. Însă abia pe nivelul neptunian avem o percepție constantă a sacrului, dezvoltăm o fascinație către sacru, o aspirație de a ne găsi un refugiu în sacru. Însă aici sacrul este idealizat – trăim doar un ‘crâmpei’ de sacru, doar ‘vraja’ acestuia, nu este energia sacrului experimentată în totalitatea vieții noastre. Neptun aici este ca doza unui drog care ne ajută să evadăm într-o altă lume. Va fi nevoie să pătrundem pe nivelurile întunecate simbolizate de Pluto, Haumea, Makemake, Eris sau Sedna pentru a experimenta niveluri mai profunde ale sacrului.

Lista lui Schindler (Schindler’s List) este povestea – considerată reală – a unui om care a experimentat o transformare personală uriașă în urma căreia a salvat viața a cca. 1200 de evrei la sfârșitul celui de-al 2-lea Război Mondial. Filmul ni-l înfățișează pe Schindler ca pe un antreprenor interesat – la început – să exploateze prizonierii evrei în scopul de a câștiga foarte mulți bani, adeptul ideii că războiul poate fi  pentru unii o pacoste, dar pentru alții o mare oportunitate. El impresionează prin forța și anvergura cu care acționează, prin capacitatea sa de a exploata slăbiciunile sistemului și ale oamenilor, prin capacitatea sa de a-și face relații și a câștiga admiratori chiar în rândul naziștilor. Dar el experimentează o transformare interioară radicală pe măsură ce se apropie sufletește de muncitorii săi evrei (al căror sfârșit tragic părea a fi deja pecetluit, dar pe care îi folosea, în folosul personal, în fabricile sale).

‘M-am decis să fac tot ce-mi stătea în putere pentru a învinge sistemul‘, spunea Oskar Schindler la câțiva ani după terminarea războiului, referindu-se la transformarea pe care o experimentase. Cu greu putem găsi o frază mai cuprinzătoare pentru a exprima esența transformării plutoniene. A lua o astfel de decizie neînduplecată, a face tot ce-ți stă în puteri și a reuși să sabotezi un sistem atât de bine pus la punct și să faci asta într-o epocă marcată de un război de asemenea proporții, este un demers plutonian.

Scena de final în care – în pofida listei lungi de persoane salvate de la moarte – Schindler experimentează rușinea, vinovăția și remușcarea adâncă, realizând cât de multe vieți ar mai fi putut salva dacă transformarea sa de conștiință ar fi fost și mai radicală, dacă nu s-ar fi complăcut atât de mult în urmărirea unor scopuri meschine, este elocventă aici. ‘Aș fi putut să fac mai multe‘, se învinovățea el, în timp ce oamenii pe care îi salvase încercau din răsputeri să-i reamintească cât de multe reușise el să facă, totuși. Orice transformare de asemenea forță, de asemenea magnitudine – însoțită de o astfel de ‘radiografie’ introspectivă dură și tranșantă, dar necesară – este de tip plutonian. 

Această realizare plutoniană este diferită de cea neptuniană: neptunianul ‘atinge’ sacrul doar prin ‘fuga’ sa pe ‘teritoriul sacrului’; plutonianul găsește însă sacrul în ‘abisul profanului’, în ceea ce neptunianul abandonează. Schindler a realizat ce înseamnă sacralitatea vieții chiar în mijlocul ororilor războiului, într-o situație deloc ‘ideală’ sau ‘fascinantă’. Pe nivelul neptunian sacrul este ‘blând și milostiv’. Pe nivelul plutonian sacrul este (descoperit în mijlocul a ceea ce este) teribil și necruțător. 

Sacrul plutonian este revelat pe un nivel mai profund decât o face ‘conștiința hristică’ experimentată pe nivelul neptunian. ‘Salvatorul’ plutonian nu este ‘divin’ și ‘fără prihană’, ci vinovat! El realizează că ‘victima’ pe care o salvează a ajuns o victimă datorită aceleiași ignoranțe pe care și el însuși o manifestase până atunci! Schindler apare ca fiind mai mult decât ‘salvatorul’ neptunian: el nu are doar revelația sacralității vreunui principiu divin ideal din om, ci realizează caracterul sacru al vieții! El are realizarea teribilă a importanței vieții umane în orice condiție ar fi ea. Acest impact uriaș este subliniat și de inscripția de pe inelul de aur forjat (în stil plutonian) pentru el de cei pe care i-a salvat: ‘Cel care salvează o viață, salvează întreaga lume’. 

La nașterea lui Oskar Schindler, Pluto era conjunct cu dispozitorii ambelor luminarii. Pe de altă parte, Pluto este una dintre planetele cheie și în astrograma lui Liam Neeson (actorul din rolul lui Schindler), fiind conjunctă cu Nodul Lunar Sud și fiind un punct de ‘ieșire’ și transformare pentru conflictul simbolizat de opoziția dintre luminarii. Liam Neeson ‘cunoaște’ foarte bine energia acestei planete, Pluto îi este extrem de familiar.

Evident, nu poți să nu remarci și Martele său retrograd din Scorpion (care se regăsește atât în natura personajului său, cât și în tema filmului). Pe lângă faptul că a jucat roluri cu o puternică tentă marțiană în filme ca Rob Roy, Michael Collins sau Les Misérables, Liam Neeson este, probabil, și cel mai bun și mai convingător actor al thriller-elor de acțiune (vezi trilogia Taken, Unknown, The Grey, The Commuter, Non-Stop, Run All Night, A Walk Among The Tombstones etc), adică filme cu roluri și teme de tip Marte în Scorpion. Prezența sa scenică hotărâtă, plină de forță și energia uriașă pe care o emană sunt de-a dreptul impresionante.