Așa cum numele său ne indică, filmul Povestea lui Ron Clark (The Ron Clark Story) este povestea (adevărată a) lui Ron Clark, un educator american care a reușit să obțină rezultate remarcabile lucrând cu copii din clase sociale dezavantajate. 

Atât personajul central, cât și tema majoră a filmului au legătură cu arhetipul zodiacal al Leului și cu Soarele. Ron Clark înțelege că pentru a trezi motivația copiilor pentru învățare este nevoie de mai mult decât metodele tradiționale de educație. El accentuează jocul ca metodă principală de a inspira copiii să fie atenți, creativi, interesați și implicați. Ron Clark se joacă, dansează, cântă, pariază, se face ‘de râs’ în fața copiilor, dar toate acestea cu scopul de a stimula copiii să dorească să învețe și să fie mai buni. El manifestă și autoritate și fermitate, atunci când este nevoie. El face apel la ideea de familie (Racul – clasa ca modelare a unei familii în care se creează legături emoționale și în care există grijă pentru ceilalți) și atrage atenția asupra regulilor jocului a căror nerespectare va atrage o corecție (Fecioara); Leul integrează astfel procesul precedent și cel ce-i urmează în Zodiac.

Ron Clark scoate ce e mai bun din elevii săi, accentuează latura lor luminoasă, solară, îi ajută să strălucească. El ține cu adevărat la copiii săi, se implică în problemele lor pentru a-i ajuta să le depășească. Îi iubește pe copii și copiii îl iubesc la rândul lor! Elevii vor reuși să se autodepășească și să-i uimească pe toți cei care, înainte ca Ron Clark să devină profesorul lor, nu le dădeau nici o șansă. 

Desigur, există și ale zodii legate la nivel arhetipal de educație, dar Leul trezește creativitatea și pasiunea constantă pentru a deveni mai bun. Leul (focul fix) păstrează vie dorința de autodezvoltare, de a manifesta mereu cea mai bună versiune a propriei personalități

Este un film sensibil și real, un excelent mijloc de a învăța despre arhetipul solar. Matthew Broderick actorul principal are Soarele în Zodia Leului, potrivire perfectă între actor și rolul jucat.