Să analizăm, pe scurt, și indiciile din Jyotiṣavedāṅga (Vedāṅgajyotisha), textul astronomic fundamental al tradiției vedice, ce datează probabil din 1200 BC. Vedāṅgajyotisha este disponibilă în două recenzii – una de 36 de versuri asociată cu Ṛigveda (R-VJ) și altă de 45 versuri asociată cu Yajurveda (Y-VJ). Dintre acestea, 29 de versuri sunt comune ambelor recenzii.
Cf. Vedāṅgajyotisha, anul sacrificial începea primăvara (Vasanta), iar anul sezonier începea odată cu iarna. Cele 6 anotimpuri erau, fiecare, împărțite în câte două luni tropicale.
366 zile constituie 1 an solar. Într-un an sunt 6 anotimpuri, doua ayaṇa [“traseele” solare- Uttarāyaṇa și Daksināyaṇa-n.n]. Într-un an sunt 12 luni solare. Cinci ani constituie o yuga. (Y-VJ 28).
Perioada de 5 ani numită yuga este cuprinsă între două momente consecutive în care Soarele și Luna se întâlnesc în aceeași nakshatra (constelație lunară) în zodiac.
Referirile făcute la anotimpuri și ayanas indică cât se poate de limpede că raportarea la an se facea prin prisma unor repere tropicale: anotimpurile și ayana-urile (jumătățile de an). Este evident faptul că Vedāṅga a indicat un an tropical și nu unul sideral:
Când Soarele și Luna sunt în [nakshatra] Śrāviṣṭha , în acel moment încep yuga, [luna sinodică] Maghā, [luna solară] Tapas, chenzina luminoasă [a lunii sinodice Maghā] și [cursa Soarelui către nord] Uttarāyaṇa.
Când sunt situate la începutul lui Śrāviṣṭha, Soarele și Luna încep să se îndrepte către nord. Atunci când ajung la mijlocul lui Aśleṣā, încep să se îndrepte către sud. În cazul Soarelui, aceasta se petrece întotdeauna în [luna] Maghā, [respectiv în luna] Śrāvaṇa. (R-VJ 5-6 , Y-VJ 6-7).
Śrāviṣṭha (sau Dhaniṣṭha– cum mai este numită), este aici nakshatra folosită ca reper pentru poziția Soarelui și a Lunii la începutul noului an, Maghā este luna lunară, iar Tapas – este considerată aici – în opinia mea – lună solară, altfel nu ar fi avut rostul în enumerare. Aśleṣā este stația lunară care marchează începutul cursei (aparent) descendente a Soarelui, iar Śrāvaṇa este luna lunară care-i corespunde. (Trebuie spus că Vedāṅga folosea Luna ca marcator al timpului și Soarele pentru corecție, cu alte cuvinte reperele temporale erau lunare, bazate pe nakshatra-e, iar poziția Soarelui era folosită pentru ajustare și corecție. De asemenea, în perioada Vedāṅgăi anul începea la solstițiul de iarnă și nu la echinocțiul de primăvară ca în perioada vedică.)
Un om obișnuit putea determina mai repede momentul solstițiului de iarnă decât putea determina un savant din acele vremuri momentul când Soarele ajunge la începutul constelației Dhaniṣṭha. Mai natural era ca reperul pentru începutul anului să fi fost solstițiul de iarnă, iar Dhaniṣṭha să fi fost considerată doar un reper tropical pentru poziția Lunii Noi de la începutul yugăi (în Vedāṅga, nakshatra-ele erau considerate segmente de dimensiune egală, fiind în mod evident deconectate de constelațiile lunare cu același nume). Deci, mai mult că sigur, anul era tropical, și începea cu solstițiul de iarnă.
Dacă în timpul redactarii tratatului Vedāṅgajyotisha, lunile lunare ar fi avut că reper Zodiacul Nirayaṇa, luna lunară ideală Maghā nu ar fi început în nici un caz cu Luna Nouă de la începutul lui Uttarāyaṇa (solstițiul de iarnă), pentru că atunci ayanāṃśa (deci decalajul față de Zodiacul Tropical) ar fi fost aproximativ plus 24 grade (cu alte cuvinte luna lunară Maghā ar fi început cu aproximativ o lună mai repede față de începutul lui Uttarāyaṇa (i.e. solstițiul de iarnă).
Acest fapt este indicat și de alte scrieri cum ar fi Kauṣītakibrāhmaṇa (19.3) din care aflăm că – la modul ideal – solstițiul de iarnă se producea la Luna Nouă a lunii lunare Maghā, moment în care anumite sacrificii erau oferite zeilor.
Cu alte cuvinte Vedāṅgajyotisha vorbeste despre anul tropical și despre luni lunare conectate cu anotimpurile (adică baza a ceea ce ulterior a devenit Zodiac Tropical)
Există o singura mențiune care face trimitere la zodiac în Vedāṅgajyotiṣa:
Determină semnul (zodiacal = rāśi) în care Jupiter este situat începând de la semnul (rāśi) numit Mīna (Peștii). Imparte numărul la 5 și reține restul. Acesta (restul) trebuie considerat numărul [de ordine al] anului curent în [perioada de 5 ani numită] yuga.
Problema cu acest text este faptul că nu-și are locul aici, el neapărând decât într-un vers nenumerotat din recenzia Y-VJ, fiind total absent din recenzia R-VJ. Chiar și editorii indieni ai textului Vedāṅgajyotisha (cum ar fi T.S. Kuppanna Śastri sau Sudhākara Dvivedi) consideră că prezența acestui vers este dubioasă și, în mod sigur, o interpolare mult mai târzie, asta cu atât mai mult cu cât semnele zodiacale nu apar în nici un loc în textele vedice. Non-existența lui Mīna Rāśi în Vedāṅgajyotisha este argumentată și de savanți indieni de renume cum ar fi S.B. Dikshit, K.V. Sarma, Suresh Chandra Mishra (pe lângă toți savanții occidentali care au studiat textul).
În concluzie Jyotiṣavedāṅga, la unison cu întreaga tradiție vedică, fundamentează, fără nici un dubiu, un calendar bazat pe anul tropical și pe anotimpuri. Prin urmare, orice zodiac solar bazat pe tradiția vedică ar trebui să fie tropical și nu sideral!
