Din observațiile mele, Mercur este indicatorul astrologic cel mai neglijat de astrologi (atât în cărțile pe care aceștia le publică, cât și în interpretările astrologice pe care ei le realizează). Deseori se acordă mai multă atenție lui Lilith, lui Chiron, asteroidului Vesta, Junonei sau unui quintil dintre Soare și Saturn – de exemplu – decât semnificației lui Mercur și rolului său de-a dreptul crucial în orice horoscop.
Mulți îl plasează pe Mercur sub umbrela foarte vastă (și nespecifică) a ‘comunicării’ sau ‘inteligenței’, alții îl marginalizează din cauza ‘superficialității’ pe care tot ei i-o atribuie. Ca indicator astrologic Mercur este deseori desconsiderat atât în interpretările natale, cât și în cele previzionale, efectele sale fiind de-a dreptul trecute cu vederea în tranzite, progresii, direcții, revoluții, sau în analizele elective). Aparent, această situație reflectă și o realitate astronomică: faptul că, dintre toate planetele vizibile cu ochiul liber, planeta Mercur este cea mai rar văzută/vizibilă.
Însă paradoxul este că Mercur, deși (alături de Saturn) este cel mai puțin ‘emoțional’ în manifestarea sa, este cel care poate să trezească emoția și să medieze între concept și trăire, între lumea obiectivă și cea interioară, între perceptibil și sensibil, între vizibil și invizibil, între conștient și inconștient. În fapt glifa sa astrologică exprimă chiar această capacitate de a media.
Mercur este cel mai apropiat de conștiința noastră, dar și de simțirea noastră. Dintre toate sferele planetare, sfera lui Mercur este cea mai apropiată de sfera lunară ce corespunde naturii noastre simțitoare, iar în Zodiac semnele guvernate de el flanchează zodiile guvernate de luminarii (și se învecinează, de asemenea, și cu semnele venusiene). Acest lucru este esențial: Mercur asigură tranziția de la material și substanțial, de la natură (Taurul) la sensibilitate, la inima simțitoare, la amintiri și impresii (Racul) și apoi de la ideea despre sine, inima volitivă, lumea creațiilor noastre (Leul) la lumea celuilalt, la simțul estetic și la armonia cu non-sinele (Balanța).
Altfel spus, Mercur livrează Sufletului mesajele Erosului (Venus) făcându-l să simtă dorința de a se impregna de frumusețea acestuia (în procesul de la Taur la Rac), iar apoi comunică Erosul – ce a fost transformat și înnobilat, recreat – înapoi către lume, îl dăruiește celorlalți (în procesul de la Leu la Balanță).
Și pentru a înțelege mai bine acest lucru, am ales aici două filme: Il Postino și Don Juan de Marco.
__________
În Il Postino personajul principal este poștașul satului – cineva care are funcția mercuriană de a livra scrisori destinatarilor. În cazul lui avem de-a face cu un Mercur mai ‘retrograd’: un om mai simplu, mai limitat (și oarecum blocat) în capacitatea de expresie, dar oarecum diferit de ceilalți oameni din sat; cuvintele frumoase, metaforele îl ating în moduri nebănuite și el zăbovește mult pentru a le aprofunda sensurile.
El se lasă însă pătruns de magia versurilor scrise de un mare poet ce locuiește temporar în sat, încearcă să le înțeleagă și să le copieze; poezia acestuia-i atinge sufletul, i-l trezește, îl face să se simtă ‘ca o barcă zgâlțâită de cuvinte’, deși are încă mari dificultăți în a-și găsi propriile sale metafore.
El pleacă de la o stare mută, de fascinație, de vrajă – specifică procesului simbolizat de zodia Peștilor – se lasă atins sufletește de poezia vieții, de mare, de natură, de frumusețea ascunsă în spatele banalului; este în contact cu Femininul Universal. Încercând să pătrundă vălul care desparte existența de reprezentarea ei, poștașul (se) întreabă: ‘este oare Lumea Întreagă o metaforă pentru (alt)ceva?’.
Apoi el parcurge drumul de la inefabil și inaccesibil la concret. Femininul ia pentru el o formă definită, voluptuoasă, îl face să se îndrăgostească și îl obligă să încerce să exprime ceva din poezia pe care i-o inspiră (zodia Racului).
El ajunge apoi la o transformare totală a vieții, la contactul exterior și la intimitatea cu Femininul, la stabilizarea în lumea metaforelor, dar și la capacitatea de a vedea viața într-un mod diferit. (zodia Scorpionului).
Semnele de apă ne trezesc fascinația, ne vrăjesc, ne vorbesc tăcute despre magia vieții, ele conțin întregul farmec al acesteia. Dar Mercur este liantul, el este poștașul… el deține cheile acestor porți ce se află între lume și suflet, iar abilitatea de a găsi cuvintele care compun metafora potrivită devine un simptom al capacității de a descrie Inefabilul și de a lua contact cu magia Femininului. Metafora apare atunci când exprimarea mercuriană capătă magia lunarului și frumusețea venusianului (sau, mai corect spus, atunci când adoptă caracteristicile apei, deci cele ale semnelor zodiacale Rac, Scorpion și Pești), ajungând astfel să trezească aceeași magie și frumusețe în inimă.
_________
În Don Juan De Marco avem o altă reflectare a lui Mercur și a semnelor de apă. Personajul principal ne comunică mai întâi decizia sa de a se sinucide, motivată de o deziluzie în dragoste, de inaccesibilitatea ființei iubite … (dar vorbim de un romantic incurabil: chiar și în pragul sinuciderii nu ratează ocazia de a mai seduce o femeie – ori cel puțin așa ne lasă el să credem). Tentativa de sinucidere este întreruptă de o salvare foarte protocolară și apoi de o internare într-un spital psihiatric. Avem aici o temă de tip Pești.
Eroul își prezintă apoi magica sa poveste despre dragostea părinților săi și copilăria sa exotică, despre magia inspirată de frumusețea mamei sale și a femeilor din preajma lui, despre prima sa iubire și complicațiile ei, despre drama familială soldată cu moartea tatălui său și vinovăția pe care o simte în legătură cu asta; el descrie apoi viața sa legendară într-o adevărată ‘matcă’ feminină – un harem (Racul).
Apoi ne vorbește despre îndrăgostirea intensă și hotărîrea de a se dedica cu trup și suflet femeii iubite, despre dorință și zbucium, despre pierdere și suferință, despre hotărârea sa de a se oculta, de a-și pune din nou o mască – o temă de tip Scorpion. Apare mai apoi o transformare a tânărului, un pact cu lumea, un fel de vindecare – chiar dacă imposibil de realizat complet (la urma urmei avem de-a face cu un romantic incurabil!) – dar și o transformare a interlocutorului său care ajunge să fie atins de aceeași magie (sau nebunie) de care încerca să-l vindece pe Don Juan.
Ai putea avea tendința de a atribui acestui film o dominantă venusiană în acord cu tema sa legată de eros, îndrăgostire, frumusețe, senzualitate și feminitate (și nu ai greși prea tare!), dar filmul este despre felul în care magia care însoțește starea romantică ajunge să fie creată!
Filmul este impregnat cu o temă neptuniană de incertitudine, inconsistență, vrajă și mister, iar din punct de vedere zodiacal este marcat într-o mare măsură de etapa Peștilor: ni se prezintă două lumi; realul și fantasticul, accesibilul și inaccesibilul se amestecă, formele realului se estompează în ceața imaginarului. Suntem puși în contact cu Inefabilul, cu Misterul Feminin, în vreme ce toate informațiile (‘faptele’ mercuriene) ne apar distorsionate (în stil neptunian), iar semnele de apă le subiectivizează, le internalizează.
Tânărul ne prezintă istoria sa personală într-o manieră extrem de exotică și incitantă, dar această poveste este mereu pusă la îndoială de oameni care spun povești diferite. Avem incertitudinea legată de evenimentele din copilăria sa, cea legată de relația dintre părinții săi și cea legată de felul în care a ajuns dezamăgit în iubire. Nu știm în ce măsură tânărul deformează realitatea… Evident, nu prea ne vine să credem povestea lui potrivit căreia ar fi fost amantul a 1500 de femei… bănuim că se laudă, că exagerează pentru a-și ascunde suferința, deprimarea, obsesia și dezamăgirea, aproape că ajungem să credem că toată povestea lui fantastică este doar o minciună, un văl cu care-și acoperă banalitatea istoriei sale reale, un costum sub care-și ascunde dezamăgirea în dragoste, o mască pentru neputința sa. Ne gândim că, pentru a face față durității acestei lumi, tânărul și-a spus o fantezie despre el însuși și despre lume astfel încât să nu fie zdrobit de apăsarea suferinței sale.
Dar după ce tânărul ajunge să povestească și o a doua variantă – varianta mai credibilă, mai normală, acceptabilă d.p.d.v. social și medical – despre el, felul cum o spune ne face să ne îndoim… avem sentimentul că aceasta nu mai poate fi completă fără magia poveștii de dinainte! Rămânem cu ideea că, totuși, el ar putea fi, întradevăr, un mare Don Juan – amantul cuceritor care trezește în femeie pasiuni pe care alți bărbați nici măcar nu le pot imagina. Vrem ca povestea credibilă (dar banală) să fie doar o minciună, doar o mască – un văl care ascunde adevărata natură – cea magică și ideală – a personajului. Rămânem într-o romantică ceață și suntem lăsați cu o mulțime de posibilități…nu știm dacă masca lui Don Juan este una care-i ascunde adevărata natură sau una care i-o revelează, și nu știm sigur dacă nu cumva interlocutorul său (psihiatrul salvator) și spectatorii săi (adică noi înșine) sunt cei care au o mai mare nevoie să fie salvați din costumele lor false, de măștile lor sociale caraghioase … Sperăm ca banala lui poveste de la final să nu fie totuși cea adevărată, pentru că știm că și în noi există o altă poveste – mai frumoasă – despre noi înșine, una pe care nu am ajuns (încă) să o exprimăm…
Și aici ne apare mai clar rolul lui Mercur în acest film. La fel ca Il Postino, Don Juan vrăjește prin cuvinte și trezește eros-ul în celelalte personaje. Dar – la fel ca în Poștașul – cuvintele sunt cele care generează în noi cea mai mare parte din magie. Povestea este cea care ne vrăjește; prin magia cuvintelor, filmul ne trezește nouă, spectatorilor, dispoziția romantică, ne induce o ‘transă’ afectivă.
Mercur ne descrie aici realitatea în maniera semnelor de apă și a planetelor ‘feminine’: el învăluie istoria exterioară, și dezvăluie istoria interioară, povestea sufletului. Mercur deschide porțile prin care frumusețea venusiană și magia neptuniană – transfiguratoare și idealizantă – își fac loc în inimile noastre.
Filmul ne invită să căutăm adevărul înăuntru…și nu e vorba doar de adevărul cu privire la identitatea personajului din film, ci și adevărul cu privire la propria noastră natură – adevărul ascuns în paradoxul misterios al zodiei Peștilor care permite ca realitatea și fantezia, substanțialul și spiritualul, accesibilul și inaccesibilul să coexiste în viețile noastre. Personajul filmului nu comunică doar cu alte personaje, ci și cu noi înșine, cu apele simțirii noastre, iar mercurialul filmului ne îndeamnă să ne punem cele 4 întrebări fundamentale ale lui Don Juan:
-Ce este sacru?
-Din ce e plămădit spiritul?
-Pentru ce merită să trăiești?
-Pentru ce merită să mori?
și ne invită să acceptăm doar ‘iubirea’ ca unicul răspuns posibil.
__________
Ambele filme ne vorbesc și despre fascinația pe care natura feminină o trezește în bărbatul înzestrat cu sensibilitate. Femininul ne apare fascinant, dar și tangibil; visător, dar și senzual; ‘lunar’, dar și ‘venusian’… ‘El’ – Femininul – este Marea și Valul, este Natura și Poezia, este Amanta și Muza, este Forma și Estomparea Formelor.
Eroii acestor filme întruchipează- prin excelență – două fațete ale arhetipului (jungian al) Amantului (Marte în ipostaza sa nocturnă):
-Amantul Introvertit – profund și cu sentimente adânci, bolnav de iubire, dar care – inițial – rămâne mut și neputincios, hipnotizat în fața frumuseții Femininului, găsindu-și cu mare greutate metaforele (și căruia îi e teamă să-și arate îndrăgostirea de frică că ar putea risipi astfel vraja),
și Amantul Seducător – la fel de sensibil, care folosește cuvântul, metafora, cu o mare (uneori prea mare) ușurință pentru a vrăji și a cuceri, ajungând să posede femininul și să se învăluie complet în el (dar care – probabil – fuge astfel de propria sa vulnerabilitate).
__________
Regizorul britanic Michael Radford – directorul filmului Il Postino – are Soarele, Mercur și Venus în Pești.
Actorul principal din Il Postino (Massimo Troisi) avea Soarele și Mercur în Pești.
Francis Ford Coppola – regizorul lui Don Juan de Marco – are Venus și Jupiter în Pești, Luna în Scorpion.
Johnny Deep, actorul din Don Juan de Marco, are Soarele în Gemeni, Neptun în Scorpion foarte puternic în tema natală, precum și conjuncția Mercur – Venus – una dintre cele mai bune indicații pentru eros, pentru capacitatea de a trezi savoarea estetică (sau dorința de natură erotică, romantică) prin cuvinte frumoase, prin metafore.
