Motto: Perspectiva femeii este ca fața întunecată a Lunii: este mereu acolo, dar nu e niciodată dezvăluită cu adevărat. (Ang Lee)

Un lucru a cărui semnificație nu prea este discutată în astrologie este acela că, din perspectiva observatorului tereștru, doar o singură ‘față’ (parte) a Lunii poate fi văzută în orice moment. Această parte / emisferă a Lunii care se menține permanent (deși nu chiar în totalitate) invizibilă pentru observatorul terestru este numită ‘partea îndepărtată a Lunii‘.

Faptul care face posibil acest fenomen este numit ‘rotație sincronă’ și constă în faptul că Luna posedă o perioadă de rotație în jurul propriei axe este egală cu perioada sa de revoluție (27,3217 zile).

În imaginea de mai sus sunt indicate două situații: cea din stânga în care, la fel ca în cazul Lunii, rotația este sincronă (deci aceeași față a corpului care se rotește este vizibilă din perspectiva corpului în jurul căruia se efectuează revoluția), și cea din dreapta, în care nu avem de-a face cu o rotație sincronă.

Chiar dacă în astronomie acest fenomen al rotației sincrone nu este neobișnuit, pe mine nu încetează să mă fascineze (poate și pentru că sunt mereu preocupat de semnificația psiho-spirituală, ‘ezoterică’ a lumii și a fenomenelor materiale).

A spună că o întreagă emisferă a Lunii nu este vizibilă de pe Pământ este totuși eronat. Aproximativ 18% din suprafața feței îndepărtate a Lunii este ocazional vizibilă datorită:

-fenomenului de librație – un fel de oscilație sau ‘bălăngănire’ aparentă a Lunii ce se datorează faptului că orbita sa nu este perfect circulară, ci eliptică.

-fenomenului de paralaxă – efectul geometric datorat diferenței dintre unghiul sub care Luna se vede de la pe suprafața Pământului și cel sub care s-ar vedea – ipotetic – în cazul în care observatorul ar fi situat în centrul Pământului (corecția este de aproximativ 1°)

Unii numesc această emisferă ‘fața întunecată a Lunii‘ și, pentru că Luna este simbolic legată de imaginar (dar și de un fel de angoasă ancestrală față de necunoscut și nevăzut), nu este întâmplător faptul că o mulțime de adepți ai teoriilor conspirației adoptă această parte a Lunii ca scenă favorită pentru poveștile lor. Potrivit acestor ‘mituri moderne’, pe acea ‘față întunecată’ există tot felul de baze secrete extraterestre sau reptiliene sau naziste și acolo se petrec tot felul de experimente monstruoase, se detonează bombe atomice experimentale sau se duc războaie secrete. Evident – nu există nici o bază pentru ideea de ‘față întunecată a Lunii’ asta pentru că, la fel ca jumătatea orientată către Pământ, și ea primește aproximativ aceeași cantitate de lumină de la Soare (ea se află complet în întuneric doar la Lună Plină).

Nu doar atât, dar întreaga geografie a feței îndepărtate a Lunii este deja cunoscută. Primele imagini ale feței îndepărtate a Lunii au fost luate de naveta sovietică ‘Luna’ în 1959, apoi astronauții americani de pe Apollo 8 au văzut cu ochii lor fața îndepărtată în 1968, iar imagini detaliate ale acestei emisfere au fost colectate de-a lungul timpului. În 3 ianuarie 2019, misiunea chineză Chang’e 4 a fost prima care a aselenizat pe fața îndepărtată a Lunii. (Montajul de mai jos are la bază imagini cu Luna și Pământul, luate de cealaltă parte a Lunii).

Spre deosebire de fața apropiată a Lunii care are mai multe ‘mări’ (aproximativ 31% din suprafață), partea îndepărtată a Lunii are doar 1% din suprafața sa acoperită cu ‘mare’, având în schimb, o mulțime de cratere foarte vizibile și – potrivit descrierii unuia dintre astronauții misiunii Apollo 8 din 1968 – apare ca ‘un teren de joacă nisipos, cu multe movilițe și gropi, în care copiii s-au jucat pentru o vreme’.

Dar ce semnificații au toate aceste lucruri? Mai întâi, atunci când apelăm la simboluri și analogii, aparențele sunt mai importante decât ‘realitatea’ simbolurilor la care facem referire. În viziunea mea, faptul că de pe Pământ nu putem vedea mare parte din jumătatea îndepărtată a Lunii ne spune mai multe lucruri esențiale despre semnificația astrologică a Lunii:

a)cea mai ‘banală’ și mai evidentă este aceea că o parte a fenomenelor ‘guvernate’ de Lună sunt ‘nevăzute’, neobservate, inconștiente. De exemplu, în astrologia medicală, Luna este corelată cu activitatea plămânilor, a inimii și a creierului, cu sistemul nervos vegetativ și cu sistemul limfatic, cu fecunditatea și lactația, cu procesele anabolice – toate acestea fiind funcții care, în cea mai mare parte a lor, se desfășoară involuntar și inconștient. Prin contrast, fenomenele simbolizate de fața vizibilă / apropiată a Lunii sunt subconștiente, adică au fost cândva conștientizate, pot fi readuse în conștiință într-un moment viitor și , actualmente, se află într-o etapă specifică a procesului ciclic de integrare în conștiință sau de uitare (scoatere în afara conștiinței). Fața îndepărtată reprezintă deci principiul inconștient ce există în toate lucrurile, inconștiența (ignoranța) ce se află în spatele tuturor manifestărilor.

b)pentru că, într-o abordare ‘karmică’ a astrologiei, fața vizibilă a Lunii indică tendințe habituale cauzate de manifestări care în trecutul nostru (copilărie sau – mai degrabă – viața anterioară) ni s-au ‘întipărit’ – destul de haotic – în psihismul nostru, fața invizibilă reprezintă ceea ce nu vedem ca fiind la originea acestor tendințe. Luna se rotește în jurul propriei sale axe, angrenând astfel în mișcare întreaga sa capacitate, dar tot ce putem vedea este reflectarea mișcării unei singure părți a acesteia. Astfel, la momentul de Lună Nouă, fața îndepărtată a Lunii este ‘plină’, indicând astfel că ceva ce a fost inconștient pentru noi a ajuns deja ‘matur’ la nivel karmic pentru a ieși la suprafață și a se manifesta în viața noastră prin noul ciclul lunar care începe atunci.

c)pentru că Luna ‘guvernează’ mare parte din viața noastră cotidiană, fața nevăzută a Lunii ne arată că mereu există un revers neintegrat al oricărei situații, o perspectivă pe care nu o vedem sau nu o înțelegem. La fel cum o mică parte (cca 18%) din emisfera îndepărtată a Lunii poate fi văzută totuși în anumite condiții, tot la fel avem posibilitatea să surprindem o mică parte a acestui ‘revers’, dar nu pe de-a-ntregul.

d)Fața îndepărtată nu are ‘mări’ decât în proporție de 1%. Pentru că aparența unei naturi ‘apoase’ este simbolic corelată în astrologie cu simțirea, absența acestor ‘mări’ indică o natură profundă (ascunsă) neafectată ce se află ‘dincolo’ de aparența simțitoare și emoțională a feței vizibile. Movilele și gropițele ne trimit cu gândul la mulțimi matematice de 1 și 0 – un adevărat cod binar aflat ‘în spatele’ manifestării aparente, vizibile.

e)pentru că Luna este strâns legată de feminin, fața îndepărtată, nevăzută a Lunii simbolizează o fațetă mereu inaccesibilă a Femininului. Avem astfel o dublă dualitate a Femininului: cea care este reprezentată astrologic prin lunație (și care semnifică natura permanent schimbătoare a Femininului) și cea care este marcată de dualitatea dintre faza vizibilă și cea îndepărtată (semnificativă pentru faptul că există ceva ce Femininul nu arată niciodată – de la sine! – în nici o situație!). Această dualitate a Femininului reprezintă însăși dualitatea Vieții.

f)Ieșirea sau ‘salvarea’ din această dualitate, precum și accesul la fața nevăzută a Lunii (deci a Naturii, a Vieții, a Femininului) se pot face doar prin poziționarea noastră în afara acesteia. La fel cum fața nevăzută poate fi totuși investigată dacă părăsim perspectiva terestră și beneficiem de lumina solară proiectată asupra acesteia, tot la fel poziționarea noastră psihologic-‘heliocentrică’ (adică părăsirea nivelului aparențelor și ‘poziționarea’ la nivelul Sinelui) este ceea ce ne dă posibilitatea să integrăm toate fațetele Vieții și să părăsim dualitatea.