Eye in the Sky are o tematică de tip Scorpion: este vorba de operațiunea de lichidare a unei celule teroriste și implică spionaj, supraveghere, contrainformații și folosirea unor arme de distrugere în masă. Filmul ne conduce însă prin procesul complicat – de tip Balanță – al analizei variantelor în scopul luării unei decizii importante atunci când multipli factori de natură etică, politică și militară sunt în joc.
O grupare teroristă musulmană este localizată într-o casă din Nairobi, Kenya și apar indicii clare care indică faptul că, odată ce membrii grupării vor părăsi casa, vor declanșa un atac terorist sinucigaș aproape imposibil de contracarat, cu foarte multe potențiale victime printre civili. O dronă de supraveghere și atac este pregătită să lanseze un proiectil asupra clădirii în care se află teroriștii, dar o fetiță care vinde pâine se află lângă clădire, iar probabilitatea ca fetița să fie ucisă în cazul atacului cu dronă este foarte mare.
Părțile implicate argumentează variantele pro și contra, stabilind opțiunile, încercând să anticipeze eventualele consecințe. Fiecare parte încearcă să înțeleagă implicațiile fiecărei variante, iar acestea – indiferent care variantă va fi aleasă – nu vor fi deloc ușor de gestionat. Deciziile colective se iau la fel ca deciziile individuale, doar că într-o manieră mai complexă. Dilemele sunt mari, pentru că implicațiile sunt bulversante: ‘Dacă ei ucid 80 de civili, noi câștigăm războiul propagandei. Dacă noi ucidem un copil, ei câștigă’.
Scenarii ca acesta (sau ca cel din Alegerea Sophiei) ne aduc în atenție procesul de nuanțare complexă care apare în zodia Balanței, înainte ca o decizie importantă să fie luată.
Stabilirea relațiilor dintre factorii implicați în procesul deciziei, stabilirea variantelor de acțiune, evaluarea și cântărirea lor (dezbaterea pro și contra) este un proces de tip Balanță.
Hotărârea (luarea efectivă a deciziei) este un proces de tip Scorpion. ‘Răsunetul’ public al acestei decizii va fi de tip Săgetător, iar asumarea responsabilității pentru decizia luată va fi de tip Capricorn.
Filmul mai are și o sub-temă importantă: ‘digitalizarea’ ca factor de ‘anesteziere’ emoțională a decidenților și de dezumanizare a procesului decizional. Când oamenii și opțiunile lor sunt reduși la probabilități, iar bombele pot fi lansate de la mare distanță printr-o apăsare de buton, responsabilitatea pentru ‘victimele colaterale’ nu mai este atât de mare, decidentul este ‘decuplat’ din ce în ce mai tare de simțire. Aceasta este o temă uraniană dar care, aici, lucrează împreună cu Scorpionul prin accentuarea excesivă a triadei semnelor de aer (Gemeni-Balanță-Vărsător).