Să vedem acum cum arată horoscopia unei execuții – cea a lui Benito Mussolini, liderul Partidului Național Fascist italian. Mussolini și amanta sa Clara Pettaci au fost executați pe data de 28 aprilie 1945.

Versiunea oficială este că Mussolini ar fi fost omorât după capturarea sa de un partizan italian la ordinul Partidului Comunist (dar există și alte versiuni: unii afirmă că ar fost mâna serviciilor secrete britanice, alții afirmă că ar fi fost ucis mai degrabă ca măsură defensivă, la momentul capturării sale etc).

Benito Mussolini, 29 iulie 1883, ora 14.00. Dovia Il Predappio.
Horoscopul semnelor zodiacale (Rāśicakra)

Nu voi folosi aici direcțiile primare, ci doar ciclul anual (mai precis revoluția solară și transferul zodiacal aferent anului astrologic 1944 -1945.

Revolutia saolara din momentul mortii lui Mussolini
Horoscopul natal (stânga) și harta revoluției solare din anul (astrologic al) morții (dreapta)

a)Transferul zodiacal al anului 1944 se face în zodia Săgetătorului (într-o casă māraka), ceea ce îl face pe Jupiter stăpânul zodiei avansării (și candidat pentru rolul de stăpân al anului). Jupiter ne apare ca fiind favorabil în nativitate, fiind corelat cu cele două case trikoa, exaltat și conjunct cu un alt ‘benefic’ natural, Venus (totuși Venus nu este chiar atât de benefic pe cât pare, fiind nefavorabil pentru un Ascendent în Scorpion într-o naștere diurnă; în plus exaltarea Lui Jupiter în Rac nu este benefică pe termen lung, asta pentru că Luna este încadrată de Saturn și Marte). Însă fiind stăpânul zodiei avansării anuale, Jupiter îți pierde efectul benefic, devenind neutru; el este conjunct cu Mercur (guvernatorul ascendentului anului și guvernatorul casei a 8-a natale) și cu Marte (guvernatorul ascendentului natal, guvernatorul casei a 8-a anuale, planeta din casa a 8-a natală și planeta din ascendentul anual), ceea ce arată că semnificațiile casei a 8-a (printre care și posibilitatea morții) vor fi aduse foarte acut în conexiune cu viața nativului.

b)Așa cum am arătat mai sus, guvernatorul casei a 8-a (Marte) din revoluția solară este conjunct cu ascendentul anual din Fecioară (iar Marte nu este favorabil, fiind vorba de o revoluție solară diurnă), ceea ce substanțiază afirmația de mai sus legată de existența unui pericol pentru nativ.

c)faptul că stăpânul zodiei avansării (progresiei zodiacale anuale), Jupiter, este conjunct cu stăpânul ascendentului anual (Mercur) și cu ascendentul anului din Fecioară este extrem de semnificativ pentru că indică că un an crucial în viața nativului.

d)Pluto este conjunct cu Soarele la revoluția solară și, evident, și ca tranzit la harta natală. Pluto este un indicator pentru transformare radicală sau chiar moarte – asta cu atât mai mult în vreme de război! – iar conjuncția cu Soarele (care este hyleg) – corelată cu restul indiciilor menționate mai sus – ne duce cu gândul la ce e mai rău pentru nativ (mai ales că Pluto natal se află în partea de apus a orizontului natal, conjunct cu Saturn). Pluto în tranzit este conjunct și cu guvernatorul casei a 8-a natale, Mercur.

Mussolini. Revoluția solară ca tranzit la nativitate

e)Marte, guvernatorul ascendentului natal, poziționat în casa a 8-a natală, este tranzitat de Uranus la revoluția solară. Uranus este în cuadratură cu Marte în harta natală, ceea ce face ca acest tranzit să fie extrem de puternic și radical. Mussolini a fost un reformator, dar acum o forță ‘reformatoare‘ va acționa asupra lui. Marte – deși considerat ‘malefic’ natural și plasat în afara secțiunii diurne ce corespunde nașterii nativului, este totuși neutru pentru ascendentul natal din Scorpion; totuși poziția sa în casa a 8-a indică că moartea sa poate fi fulgerătoare și violentă.  În revoluția solară, Uranus este conjunct cu nonazecimalul, ceea ce face ca Uranus să fie extrem de puternic; în conjuncție cu Marte, Uranus indică că o forță eratică și ‘revoluționară’ va avea un efect radical, fulgerător și poate chiar brutal asupra vieții nativului.

f)Mai mult, cuadratura Marte-Uranus din nativitate se repetă și la revoluția solară. Uranus cuadrează Ascendentul anual în care se află Marte – guvernatorul casei a 8-a în revoluția solară, repetând indicațiile de mai sus. Așadar Uranus ‘conectează’ și el casa I (care guvernează viața) și casa a 8-a (care ne vorbește despre longevitate), dar efectul este, în fapt, o ‘deconectare’ a nativului de la propria viață: atât Marte, cât și Uranus separă, rup și taie legăturile.     

g)La momentul revoluției solare Saturn tranzitează al 8-lea locaș al nativității (fiind poziționat în al 8-lea semn și în al 7-lea locaș în nativitate). Deși Saturn se află în propria secțiune (‘sectă’), conjuncțiile sale cu Pluto și cu Marte, dublate de cuadratura sa cu Neptun la revoluția solară, sunt problematice. Saturn și Pluton afectează semnul avansării prin opoziție în harta natală – indiciu de opoziție, dificultate și adversitate.

h)Luna natală și cea din revoluția solară sunt neconectate, inconjuncte. Printre altele, unul dintre efecte este acela că casele trigonale nu mai reușesc să susțină atât de bine viața nativului în anul respectiv. Luna este deconectată și de semnul avansării anuale (în care se află Pars Fortuna anuală).

i)Medium Coeli (MC) la revoluția solară vine peste Luna și Saturn natale, iar Nonazecimalul peste Marte natal din casa a 9-a (guvernatorul Ascendentului natal) și în conjuncție cu Uranus anual și în cuadratură cu Marte anual (guvernatorul casei a 8-a anuale). Acest lucru indică că acțiunile nativului îl vor conduce către un eveniment brutal care-i vor afecta sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața. Acest eveniment va fi public, vizibil.

j)Medium Coeli (MC) natal este conjunct cu guvernatorul casei a 8-a natale (Mercur) care este și guvernatorul ascendentului anual și cu guvernatorul avansării anuale (Jupiter). Acest lucru întărește semnificațiile derivate la punctul anterior. Anul va fi extrem de semnificativ pentru viața nativului și va fi problematic pentru nativ, asta mai ales pentru că Saturn, Luna și Marte cuadrează MC natal.

k)Tranzitele lui Pluto și Uranus (dar chiar și cel al lui Saturn) menționate mai sus indică evenimente naturale (ex: catastrofe naturale), sociale, populare (revolte, războaie, atentate etc) sau fatalități personale (de genul accidentelor, vendetelor etc). Totuși poziția guvernatorului casei I în casa a 8-a indică că nativul va fi ‘cauza’ principală a morții sale, mai precis faptul că guvernatorul casei a 8-a este combustionat de Soarele aflat în domiciliul său (și, în același timp guvernează MC) ne indică faptul că acțiunile sale publice (și ideile sale, filozofia promovată de el – Soarele și Mercur se află în al 9-lea locaș) vor fi la baza evenimentelor care-l vor conduce la moartea sa. În plus, este un indiciu că nativul va rămâne în memoria celorlalți, printre altele, și prin moartea lui (deci moartea va fi publică sau larg mediatizată).

Interesant este că la momentul și locul raportat al execuției (10:55 am, Giulino di Mezzegra), Marte era conjunct cu MC – semnătura astrologică ‘perfectă’ pentru momentul unei execuții prin împușcare.

Marte guvernează armele de foc, iar Marte natal în Gemeni, în casa a 8-a corespunde perfect cu o moarte prin împușcare cu mai multe gloanțe (Mussolini a fost împușcat cu o armă semiautomată).

La momentul execuției, Soarele trece peste Nodul Lunar Sud, simbol al renunțării și capitulării (și poate și al ‘plății’ karmice pe care nativul o realizează chiar cu prețul viații sale). După execuție cadavrul lui Mussolini a fost dus la Milano și spânzurat cu capul în jos de un acoperiș pentru a fi văzut și batjocorit de public – în acord simbolic cu tema Nodului Sud. Gradul tranzitului solar era în cuadratură perfectă cu Pluton care tranzita Soarele natal.

Tranzitele la momentul execuției lui Mussolini


Să vedem acum cum stau lucrurile în cazul Clarei Pettaci. În horoscopul ei natal, Venus este guvernatorul Ascendentului din Taur și se află pe MC în conjuncție cu Uranus. Evident, Clara are o activitate uraniană (‘revoluționară’, ‘reformatoare’, excentrică sau anarhistă) sau va rămâne în memoria altora printr-un astfel de act exercitat asupra ei. Marte (în afara ‘sectei’ proprii și nefavorabilă pentru un Ascendent în Taur) – guvernatorul unei case māraka (a 7-a) – se află în primul locaș, în Gemeni și aspectează prin opoziție guvernatorul casei a 8-a natale (Jupiter) – indiciu pentru moarte violentă (în pofida faptului că Jupiter este în domiciliu).

Clara Pettaci, 28 Februarie 1912, ora 10.15, Roma. Horoscopul semnelor zodiacale (Rāśicakra)

Guvernatorul auxiliar al primului locaș (Mercur – dispozitorul lui Marte) se află conjunct cu Soarele și ambele sunt în cuadratură atât cu Marte, cât și cu Jupiter, guvernatorul casei a 8-a, ceea ce accentuează foarte mult probabilitatea de moarte violentă și de scurtare considerabilă a vieții nativei. Pluto este în aspect cu casa a 8-a (mai precis cu cuspida celui de-al 8-lea locaș zodiacal).

În 1945 Clara Pettaci își face transferul zodiacal anual la limita dintre Vărsător și Pești (ambele semne sunt marcate în figura de mai jos) semne guvernate de Saturn și Jupiter – care guvernează cel de-al 8-lea locaș (moartea s-a produs când avansarea zodiacală era deja în Pești, semnul ce conține Soarele și Mercur.

Recolutia solara a Clarei Pettaci in anul mortii sale
Clara Pettaci. Horoscopul natal (stânga) și revoluția solară din anul morții.
(Rāśicakras)

În revoluția solară, Luna aplică la Jupiter (dispozitorul luminariului sectei și guvernator al casei a 8-a), fiind debilitat (în detriment și retrograd) în Fecioară ceea ce arată că viața și longevitatea nativei nu pot fi protejate corespunzător. Saturn – deși foarte favorabil pentru un Ascendent în Taur (în special în naștere diurnă) este slăbit în nativitate de poziția sa în al 12-lea locaș și este debilitat în revoluția solară, aspectând al 8-lea locaș dintr-o casă māraka, aducând în prim plan (cu mare putere) semnificațiile legate de moarte/longevitate (datorită debilitării zodiacale și locale, longevitatea nativei nu poate fi susținută prea bine în acest an de Saturn care este kāraka pentru longevitate). 

Harta anuală are trei planete dure, violente la unghiuri (Uranus pe Ascendent, Marte pe MC, Pluto pe IC), indicând un an foarte dramatic. Conjuncția dintre Ascendentul anual și Uranus vine peste Marte natal – lucru extrem de semnificativ! pentru că afectează luminariul ‘sectei’ cu o cuadratură din afara sectei, Marte este cu adevărat nefavorabil (‘malefic’) pentru Pettaci, existând un pericol accentuat pentru viață prin natura eratică și tranșantă a lui Uranus combinată cu uscăciunea și căldura marțiană. Faptul că la revoluția solară, Marte este pe MC în opoziție cu Pluton (și în afara ‘sectei’ diurne) ne arată că manifestarea marțiană din acest an este extrem de accentuată și problematică pentru nativă. Mercur, guvernatorul ascendentului anual este cuadrat de Uranus, accentuîndu-se astfel impactul manifestării uraniene.

În harta anuală, Venus (guvernatorul Ascendentului natal) este debilitat în Berbec și izolat, neconectat cu restul horoscopului indicând, simbolic, senzația lui Pettaci de a fi ‘pierdută’ (asta cu atât mai mult cu cât Saturn, dispozitorul lui Venus și al MC din harta natală, este cuadrat de Neptun, indicându-se confuzia nativei).

La fel ca în cazul lui Mussolini, Marte în Gemeni (în aspect cu guvernatorul casei a 8-a) este foarte ‘compatibil’ cu o moarte prin împușcare.

Clara Pettaci. Tranzitele la momentul execuției

2 COMENTARII

  1. Interesant, este vorba de o moarte violenta si, mai mult, generata de o condamnare, deci decisa de altii (desigur, nu intra in discutie cauzele reale, istorice).
    Transferul zodiacal al anului este metoda care se mai numeste profectie?
    Oare in sinastria celor doi se poate vedea aceasta „moarte impreuna” a lor?
    multumesc!

    • Da, metoda avansării anuale este metoda de direcționare numită ‘profecție’ de unii autori.
      La nivelul simbolisticii astrologice destinele celor doi par a fi ‘îngemănate’ și în ceea ce privește moartea. Moartea ei a fost provocată de viața lui (dar și de moartea lui), am putea spune… Observăm că planetele din a 8-a casă zodiacală (Marte, Saturn, Pluton, Luna) din harta lui Mussolini se proiectează în primul locaș – cel al vieții – în harta Clarei (Martele lui vine peste Martele ei). Gemenii reprezintă semnul ‘îmbinării’ misterioase la nivel karmic. Aceasta doar la prima vedere… probabil că am putea evidenția mai multe indicații în acest sens dacă am studia sinastria lor….