Motto

Editorii calendarelor Panchānga (de tip) Nirayaṇa (sideral) împing întreaga societate hindusă către Adharma [devierea de la Calea Adevărului și Virtuții].

(Dr. M.N. Saha- Președintele primului Comitet de Reformă a Calendarului Indian).

Problema confuzantă a ayanāṃśa-ei și a Zodiacului a avut un impact profund asupra unui domeniu de maximă importanță și semnificație pentru viața religioasă a hindușilor și anume calendarul religios hindus. La baza planificării vieții religioase a hindușilor se află almanahul hindus (Panchānga) un instrument care, asemenea calendarelor religioase creștine, urmăreste să integreze timpul profan în timpul sacru prin valorificarea – pe care rituală și festivă – a anumitor momente considerate a fi foarte propice și semnificative.

Astfel, confuzia legată de ayanāṃśa și eroarea siddhantică în determinarea Zodiacului și a anului solar corect au făcut ca, treptat, de-a lungul secolelor, să se instaureze un decalaj mare între momentele determinate ale sărbătorilor în perioada medievală, pre-modernă și modernă – pe de o parte, și momentele conceptualizate ale sărbătorilor, așa cum erau ele celebrate în perioada antică / vedică – pe de altă parte.

În primul rând, rămânând fideli sistemului Nirayaṇa, lunile lunare nu mai sunt în acord cu anotimpurile cu care au fost initial asociate. Astfel, după un timp, luna lunară Chaitra – spre exemplu – care, conform indicațiilor tradiționale, ar trebui să marchează primăvara – va ajunge corelată cu anotimpul ploios (e ca și cum am spune că luna martie ar fi în mijlocul verii). Lunile lunare, lunile solare și zodiile care le corespund ‘alunecă’ – din această cauză – prin anotimpuri.

Ca urmare, lunile lunare ar trebui corelate cu anotimpurile și cu intrarea Soarelui în zodiile tropicale și nu cu poziția Soarelui în constelații (de exemplu, luna lunară Chaitra ar fi mereu cea în care Soarele ajunge la echinocțiul vernal, trecând din emisfera sudică în emisfera Nordică și intrand în zodia Berbecului).

În al doilea rând, practica inserarii unei luni lunare intercalare, existentă de altfel încă din perioda vedică și întâlnită în mai multe tradiții antice care foloseau un calendar soli-lunar, nu mai are prea mult rost; ea ar avea sens doar dacă s-ar dori păstrarea unei corespondențe între lunile lunare și anotimpuri.

Prin introducerea – la o anumită perioadă de timp – a unei luni intercalare, se veghează ca momentele de început al anotimpurilor să apară în anumite luni lunare. Dacă scrierile sacre hinduse (care, inițial, nu erau corelate cu nici un fel de zodiac solar), ar fi prevăzut ca fiecare lună lunară să se poata ‘plimba’ prin fiecare anotimp într-un ciclu precesional (oarecum analogic cu ceea ce se petrece în calendarul islamic, în care fiecare lună realizează un ciclu complet al anotimpurilor în 33 ani), atunci nu ar fi prevăzut introducerea unei luni intercalare.

Este interesant că această eroare fundamentală a tradiției indiene nu a ramas trecută cu vederea de-a lungul timpului. Astfel, în secolul al 16-lea, Abu’l-Fath Jalal ud-din Muhammad Akbar- marele Mogul al Indiei a modificat substanțial calendarul aflat în vigoare în provincia Bengal pentru a-l alinia la anotimpuri. El a îmbinat calendarul bengalez bazat pe Suryasiddhānta cu sistemul calendaristic persan, dând naștere, în anul 1584, la ceea ce el a numit Tarikh-e-Elahi, adică Calendarul Divin.

Prin acest nou sistem, lunile solare nu mai aveau o bază nirayaṇa, ci începeau la echinocțiul de primăvară, adică de la punctul de început al zodiacului persan / tropical. În plus, Chaitra – care era prima lună lunară a anului bengalez a fost înlocuită de luna lunară Vaiśākha, adică exact așa cum ar trebui să fie. Din păcate, această reformă nu a durat mult și, după moartea lui Akbar, calendarul bengalez a revenit la sistemul nirayaṇa.

Mai târziu, mai multi învățați au sesizat această discrepanță și au căutat să o corecteze.

Conform mențiunilor lui S.B. Dikshit din monumentala sa lucrare Istoria Astronomiei Indiene, în anul 1863 panditul Bapudeva Śastri a ținut o conferință despre caracterul științific al sistemului sāyana. Totuși, deși el era convins de faptul că sistemul sāyana era mai științific, a publicat un almanah nirayaṇa. În introducerea realizată la acel almanah el a menționat:

Deși sistemul care este cu adevarat superior este cel sāyana [tropical], am pregătit acest almanah nirayaṇa pentru satisfacția publicului, din moment ce, în India , sistemul nirayaṇa este urmat.

În aceeași perioadă, un alt celebru editor de calendare – Keropant – era și el de părere că sistemul sāyana era mai potrivit pentru determinarea anului, dar, totuși, frica de a strica convenția deja instaurată legată de anul sideral a fost mult mai puternică decât dispoziția sa de a iniția o schimbare.

În cele din urmă, un almanah sāyana a fost publicat prin efortul conjugat a lui Visaji Raghunath Lele, Janardan Balaji Modak și Śankar Balakṛṣṇa Dikshit, după ce, în anul 1872, Lele a lansat o amplă campanie critică împotriva editorilor de almanahuri de tip nirayaṇa (în special împotriva principalului editor din zona sa – Keropant) în coloanele ziarului Indu Prakaśa, argumentând în favoarea adoptării anului tropical. Astfel, în anul 1894, cei trei au publicat primul almanah sāyana (la început, sub patronajul unei persoane bogate, apoi pe cheltuiala lor).

În anul 1903, Śri Jagadguru Śaṅkarācārya din Dvarka, capul gruparii Śarada Maṭha, a examinat cele mai importante almanahuri existente în acea vreme (inclusiv cel sāyana) și, într-o scrisoare trimisă lui V.R.Lele (care anterior îi trimisese o petiție pe această temă), a concluzionat (citez din Bharatiya Jyotisha Śastra – vol. 2 a lui Dikshit):

În legătură cu petiția dvs. elaborată în legatură cu controversa sāyana-nirayaṇa, vă informez că, în urma cântăririi atente a tuturor indiciilor, am concluzionat că almanahurile de tip nirayaṇa trebuie considerate  foarte dubioase, din moment ce ele nu indică momentele corecte pentru realizarea ritualurilor în conformitate cu scrierile sacre (Śrūtis, Smṛtis și Purāṇas). Ca urmare, declar că doar calendarul de tip sāyana [tropical] trebuie considerat potrivit pentru realizarea ritualurilor.

Așa cum deja am arătat, Śrī Yukteśvar Giri – marele yoghin și jyotishi, a realizat și el demersuri pentru corecția calendarului și a sistemului astrologic, dar aceste demersuri nu au avut succesul dorit.

Dar care este situația actuală?

Ei bine, în zilele noastre, în India, este adoptată, la nivel guvernamental, așa numită Lahiri-ayanāṃśa, despre care am vorbit anterior. Această ayanāṃśa a fost introdusă pentru a standardiza munca editorilor calendarelor hinduse – pe de o parte, din cauza lipsei de omogenitate care exista la nivelul datelor cuprinse în calendare și a momentelor în care se celebrau sărbătorile în India, iar pe de altă parte ca urmare a semnalelor și presiunilor care proveneau de la criticii sistemului nirayaṇa (dintre care i-am pomenit deja pe V.G. Lele, S.B. Dikshit, Śrī Yukteśvar și alții).

Din cauză că pe teritoriul Indiei erau în vogă peste 30 de calendare ce aplicau metode diferite de determinare a sărbătorilor de la o regiune la alta, s-a creat, în anul 1956, prin inițiativă guvernamentală, un comitet de reformă a calendarului menit să elucideze problemele importante ale almanahului hindus și să omogenizeze structura acestuia, ceea ce urma să aibă un impact major și asupra practicii astrologice și asupra efemeridelor astronomice și să asigure faptul că sărbătorile hinduse vor fi celebrate în aceleași zile pe tot teritoriul Indiei.

După multe controverse și deliberări s-a luat decizia introducerii, pe tot teritoriul Indiei, a ayanāṃśa-ei determinate de Nirmala Chandra Lahiri. Cu toate acestea, în pagina 5 a documentului final al Comitetului de Reformă a Calendarului, se specifică în mod expres că:

Această recomandare [de a se folosi ayanāṃśa lui Lahiri – n.trad.]trebuie considerată doar o măsură de compromis, pentru a evita o ruptură violentă în obicieurile [religioase] existente. Dar aceasta măsură nu readuce anotimpurile în [acord cu] lunile – așa cum erau ele în timpul lui Varāhamihira sau Kalidasa.

(citat din Raportul Comitetului de Reformă a Calendarului Indian, 1956, pag 5)

Deci apare evident faptul că până și comitetul care a instituit în mod oficial ayanāṃśa lui Lahiri a căzut de acord asupra faptului că aceasta măsură nu este cea corectă și că ea este și trebuie să fie doar una temporară, menită să evite ‘zguduirea’ modului de desfășurare a practicii religioase curente!

De altfel, la fel că Śri Jagadguru Śaṅkarācārya din Dvarka, chiar M.S. Saha, președintele Comitetului de Reformă, a exprimat în mod tranșant opinia sa și anume faptul că:

Editorii calendarelor panchaanga (de tip) Nirayaṇa (sideral) împing întreaga societate hindusă către Adharma [devierea de la Calea Adevărului și Virtuții].

Confuzia calendaristică este evidentă chiar și în zilele noastre. Multe dintre cărțile și almanahurile moderne de tip nirayaṇa menționează că solstițiile au loc odată cu intrarea Soarelui în zodiile siderale ale Racului și Capricornului, ceea ce – în mod evident – este o eroare fundamentală!

Iată – de exemplu – felul în care un autor contemporan descrie sărbătoarea Lohri (o sărbătoare a solstițiului de iarnă similară cu Makara-saṁkrānti (populară mai ales în Punjab):

Lohri este un festival legat de anotimpuri, celebrat mai ales în Delhi și în nordul Indiei…la mijlocul lunii ianuarie, când Soarele atinge punctul cel mai sudic al eclipticii, iar noaptea are cea mai lungă durată. D.p.d.v. astronomic, iarna este la culminația sa.

(Land and People of Indian States and Union Territories – S.C.Bhatt (ed.), Gopal Barghava (ed.), 2005, Kalpaz Publications, India).

Oare cât de ignorant sau de îndoctrinat trebuie să fie cineva pentru a ajunge să scrie așa ceva într-o carte de antropologie în care, printre alte subiecte, tematica calendarului este foarte importantă? Confuzia generată în India de adoptarea reperelor siderale este, cu adevărat, uriașă!

Alte almanahuri indică, pe lângă momentele intrărilor Soarelui în zodiile siderale (nirayaṇa) și momentele intrării Soarelui în fiecare dintre cele 12 zodii de tip sāyana (tropicale), ceea ce arată lipsa de convergență a indiciilor legate de zodii.

Un lucru interesant este că denumirile diferitelor momente importante din calendarul hindus indică în mod evident eroarea. Astfel, în Kashmir, Makara-saṁkrānti este cunoscută și ca Śiśira-saṁkrānti, ceea ce înseamnă că marchează începutul iernii indiene (Śiśira-ritu). Actualmente, indienii celebreaza Makara-saṁkrānti (Makarādi, numită și Uttarāyaṇa sau Pongal) în 14 ianuarie, considerand-o chiar și acum- în mod ironic – o sărbătoare legată de anotimpuri. Peste o vreme, iarna calculată după algoritmul actual va începe primăvara, sau vara sau toamna, ceea ce este hilar!

În zilele noastre, astronomi indieni de marcă cad de acord asupra faptului că o reformă a calendarului indian și o reașezare a acestuia pe fundamentele vedice ale anului tropical este absolut necesară.

În fapt, doar calendarele bazate pe eroarea calendaristică hindusă folosesc anul sidereal. Asta nu are de-a face cu elevarea spirituală sau cu originalitatea tradiției hinduse (așa cum pretend adepții folosirii anului sidereal), ci cu ignoranța științifică și spirituală, cu rigiditatea și cu devierea de la Calea Adevarului, deci cu ceea ce hindușii numesc Adharma.

S.B. Dikshit afirma:

Sistemul nirayaṇa nu poate să asigure corectitudinea momentelor de realizare a riturilor ce trebuie realizate în conformitate cu Dharmaśastra în anumite luni și anotimpuri, și nici nu asigura revenirea regulată a primăverii în lunile Madhu și Mádhava, adică Chaitra și Vaiśākha, aspect care este considerat foarte important de Śrūti-uri.

Concluzia lui S.B. Dikshit legată de sistemul calendaristic hindus este cât se poate de tranșantă:

Luând în considerare aspectele istorice ale controversei [sayana-nirayaṇa], descoperim că anul sāyana (tropical) a fost în vogă [în India] din cele mai vechi timpuri. Astfel, este pe deplin și ferm stabilit faptul că doar sistemul sāyana merită să fie luat în considerare!

În viziunea mea, pentru ca o reformă calendaristică eficientă să fie realizată în India, există un prim pas care trebuie făcut și anume renunțarea totală la reperele siderale și ancorarea calendarului solar și a celui soli-lunar pe stâlpii fundamentali ai echinocțiilor și solstițiilor!!!

Așa cum am arătat deja, renunțarea la Aśvinī-adi și revenirea la Kṛttikā-adi (simultan cu abstractizarea nakshatra-elor, adică cu disasocierea lor de constelații și considerarea lor pe baze tropicale), ar putea fi un pas secundar, dar important, înțelegându-se faptul că, indiferent ce stele am lua ca reper, nakshatra-ele nu au voie să-și modifice nici divinitățile guvernatoare, nici direcțiile și nici legătura lor – fundamentată în perioada vedică – cu anotimpurile.

Întotdeauna, stăpân la echinocțiul de primăvară este Agni, călare pe Berbecul care indică chiar zodia de foc cu același nume. Astfel, din punctul de vedere al calendarului solar, primăvara apare când longitudinea solară tropicală este 330 grade; pentru calendarul soli-lunar hindus asta înseamnă luna lunară Chaitra, care începe în zodia Peștilor, iar echinocțiul de primăvară apare întotdeauna în Kṛttikā-nakshatra.