Foto: sursa IMDB / Bleeker Street

Filmul Disobedience (Nesupunere) din 2017, în regia lui Sebastián Lelio, este o poveste despre tabuuri, libertate și tradiție. O femeie – un fotograf new-yorkez pe nume Ronit (jucată de Rachel Weisz) – se întoarce acasă, în Londra, pentru a participa la ceremoniile de după înmormântarea tatălui său, Rav Krushka, care fusese rabinul comunității.

Încă de la început sesizăm atmosfera ‘plutoniană’… Pluto plutește parcă în aer… realizăm că există o tensiune înnăbușită, o mulțime de lucruri nespuse, un trecut ‘îngropat’, astupat. Ea sosește după îngroparea mortului, dar, prin sosirea ei, toți ‘morții’ trecutului sunt treptat dezgropați și readuși la viață…

Înțelegem treptat că, în urmă cu mai mulți ani, Ronit fusese izgonită de tatăl său în urma unei legături sexuale ‘interzise’ cu o adolescentă din comunitate, pe nume Esti (Rachel McAdams). Esti este acum căsătorită cu cel mai bun prieten al lor, Dovid, care, între timp, devenise ‘fiul spiritual’ al lui Rav și era considerat singurul în măsură să-i urmeze acestuia în poziția de lider al comunității evreiești.

Ronit este un personaj exilat, o ‘uraniană’, fiind privită ca un fel de ciudățenie. Realizăm că până acum se încercase din răsputeri ștergerea ei completă din memoria colectivă (un demers tipic plutonian): nimeni nu a anunțat-o de boala tatălui ei și – cu o singură excepție (Esti) – nimeni nu a vrut să-i spună că tatăl ei a murit; obituarul din ziarul local anunță că rabinul nu avea deloc copii; prin testament tatăl său o dezmoștenește, lăsând casa și bunurile sale sinagogii; oamenii o evită și nu se simt deloc confortabil în preajma ei.

Filmul ne arată ciocnirea dintre natura rebelă, ‘uraniană’ a lui Ronit și natura foarte tradiționalistă, ‘ortodoxă’, ‘saturniană’ a comunității în care revine. Dar această ‘ciocnire’ nu este doar a lui Ronit: Esti și Dovid trec și ei printr-o puternică criză la nivelul identității, valorilor și a convingerilor (care afectează puternic și convenționala lor căsătorie). Neptun își pune și el ‘amprenta’ aici prin confuzia dată de delimitările neclare între posibilitate și necesitate, dar și prin ‘vraja’ inaccesibilului. În fapt, avem de-a face cu tensiunea dintre intrasaturnian și transsaturnian, cu dificultatea de a concilia aceste două planuri distincte.

Actul erotic intens și pasional dintre Ronit și Esti – început prin curți și străzi lăturalnice din Londra și continuat într-o cameră de hotel – are un rol eliberator pentru Esti; un întreg șuvoi de dorințe reprimate iese la suprafață. Prin comparație, actul ei sexual cu Dovid era complet nesatisfăcător, fiind mecanic și programat (‘sexul săptămânal de fiecare vineri seara’). Esti capătă puterea de a-și înfrunta soțul (care este, el însuși, un simbol pentru strictețea tradiției sale) și de a-și exprima liber dorințele și preferințele sexuale. Ea îi dă de înțeles lui Dovid că vrea să-l părăsească, în pofida faptului că este însărcinată cu copilul lor (și îi spune că nu vrea să-și crească copilul lipsit de libertatea fundamentală de a-și alege calea de urmat în viață). Esti reușește să spargă astfel rezistența saturniană – zidul de reguli și cutume – și să treacă și ea pe nivelul uranian pe care Ronit funcționează în raport cu comunitatea.

Deznodământul va fi însă decis – involuntar – de Dovid. La ceremonia finală (Hesped) desfășurată în memoria tatălui lui Ronit, Dovid este prezentat ca ‘fiu spiritual’ și succesor al rabinului. El însă atrage atenția asupra faptului că unicul copil al rabinului se află în audiență și își face un adevărat ‘proces’ al propriei conștiințe, ridicând, în fața comunității, problema libertății de alegere (care – realizează el – ar trebui valorizată, și nu înnăbușită și condamnată). El renunță la onoarea de a fi recunoscut ca viitorul lider legitim și continuator al rabinului, pe motiv că nu are destulă înțelegere și răspunsurile la aceste întrebări fundamentale și îi acordă lui Esti libertatea și autonomia de care ea are nevoie, eliberându-se astfel de sub presiunea de a judeca și de a pune etichete în conformitate cu regulile rigide ale propriei tradiții.

Acceptarea situației de către Dovid, o determină și pe Esti să-și accepte situația ei de viață. Cei trei se vor îmbrățișa la final într-un moment de ‘descărcare’ a tensiunii întregului film. Ronit va pleca singură înapoi la New-York, având însă promisiunea lui Esti că se vor revedea.

Avem în Esti simbolul unei integrări de tip chironian: la final, ea ne apare ca o punte între tradiționalismul saturnian (reprezentat de Dovid) și nonconfomismul uranian (reprezentat de Ronit). Esti este la mijloc: ‘prinsă’ în chingile saturniene (și profund lovită în aspirațiile și idealurile sale), dar, în același timp, ‘împuternicită’ și eliberată – în interior – prin afirmarea fățișă a dreptului său fundamental la liberă-exprimare. Deși rănită, ea realizează că rana nu este doar a ei: rana este și a soțului ei (și indirect, a întregii comunități din care face parte). Chiron realizează medierea subtilă necesară pentru a te împăca cu faptul că în viață nu-ți poți împlini toate aspirațiile, că circumstanțele care îți oferă ceva important, te și condiționează și te ‘văduvesc’ de posibilitatea de a trăi alte lucruri importante.

Filmul este o meditație asupra libertății umane și asupra raportului dintre liberate și necesitate, dintre convențional și neconvențional, dintre tradiție și noutate, dintre ortodoxism și erezie.

Regizorul și scenaristul filmului (Sebastián Lelio) are cuadratură partilă între Saturn și Uranus, simbol al dilemei fundamentale care constituie chiar tema acestui film (faptul că Saturn este în Rac, iar Uranus este în Balanță este și mai semnificativ). Tema plutoniană este puternică în horoscopul lui Rachel Weisz (opoziție de la Pluto la tripleta Lună-Soare-Venus – o mărturie pentru puterea și intensitatea jocului său actoricesc). Tema chironiană este puternică în horoscopul lui Rachel McAdams, Chiron fiind conjunct cu Descendentul ei din Taur și în opoziție cu Venus (dar și cu Soarele și cu Uranus). Weisz are opoziție între Chiron și Uranus.

YouTube player