Am prezentat deja în nenumărate alte articole argumentele principale pentru fundamentarea tropicală a Zodiacului, plecând de la astrologia indiană (‘vedică’) unde dilema alegerii Zodiacului corect este actualmente foarte pronunțată. În articolele viitoare îmi propun să fac o incursiune mai amplă în tradiția babiloniană și în cea elenistică pentru a arăta felul în care astrologia s-a dezvoltat, precum și argumentele cele mai importante în favoarea Zodiacului Tropical. Fac toate acestea pentru că am ajuns la concluzia că fără corecta înțelegere și teoretizare a bazelor astrologiei (adică a reperelor și principiilor fundamentale ale acesteia), nu există nici o șansă ca astrologia să fie luată în seamă de comunitatea științifică. Ea va fi mereu doar un subiectul unor emisiuni de can-can și a rubricilor de bârfe pe teme ezoterice.

Ca o deschidere la seria de articole pe această temă, voi schița aici principalele etape ale procesului configurării Zodiacului și dezvoltării astrologiei, punând accent pe elementele care au contribuit la apariția dilemei legate de natura Zodiacului.

Începuturile Zodiacului

Probabil începând cu mijlocul mileniului al 3-lea Î.Hr. (sau poate chiar mai devreme, dacă luăm în considerare faptul că, de regulă, tradiția orală precede tradiția scrisă), sumerienii și apoi – într-o mai mare măsură – babilonienii au început să remarce corespondențe între diferite fenomene celeste și diferite fenomene și evenimente terestre.

Pentru că ceea ce este sus, celest, era considerat – din punct de vedere psihologic / spiritual – ca superior față de ceea ce este jos, fenomenele celeste au fost interpretate ca ‘semne’ sau mesaje provenite de la forțele superioare care guvernează viața (zeii, Divinitatea). Semnele erau interpretate ca mesaje cu caracter profetic prin care Divinitatea își comunica voința, deciziile și intențiile sale oamenilor.

Anticii au observat, de exemplu, că unele corpuri celeste (stelele ‘fixe’) apăreau ca nemișcate, în timp ce altele (planetele și luminariile) își schimbau permanent pozițiile în raport cu primele (mai târziu anticii greci vor numi planetele și luminariile ‘rătăcitori’ sau ‘vagabonzi’). Pentru că, exceptând Soarele, planetele erau mai ușor de observat noaptea, când se mișcau având ca fundal constelațiile, acestea din urmă au fost reperele cele mai la îndemână pentru a determina poziția lor. Fiecare poziție mai specială a unei planete vis-a-vis o constelație era un semn, iar constelațiile au devenit – ele însele – ‘semne’.

Trebuie spus însă că aceste semne nu se reduceau la planete și constelații, ci integrau multe alte fenomene celeste și atmosferice: culoarea Soarelui, mărimea și culoarea haloului Lunii, apariția unor comete, culoarea cerului înainte de răsărit sau după apus, răsăritul și apusul heliacal al stelelor etc. Babilonienii foloseau aproape tot ce exista în jurul lor ca mijloc de a înțelege sau anticipa manifestarea Inconștientului (sau a Supraconștientului/Divinului) în viața lor. De la divinația cu ajutorul apei și interpretarea paternurilor de manifestare a animalelor și păsărilor, la divinația cu ajutorul măruntaielor animalelor sau la interpretarea viselor – aproape totul era folosit ca metodă divinatorie, deci ca mod de a înțelege intenția ‘Divinului’ (Inconștientul Colectiv) și forțele active în Manifestare, ca modalitate de a extrage semne sau mesaje semnificative pentru înțelegerea fenomenelor, evenimentelor și trendurilor vieții umane.

Treptat, babilonienii au început să analizeze sistematic traseele planetelor și au observat paternuri de mișcare ordonată (ciclică) a acestora. Repetiția coincidenței dintre anumite poziții celeste ale planetelor și anumite evenimente terestre a condus, treptat, la ideea că există o legătură – sincronă, nu cauzală! – între fenomenele celeste și evenimentele din viața umană. 

Aceste două observații – cea legată de caracterul ordonat al mișcării corpurilor celeste și cea legată de corespondența dintre pozițiile planetare și anumite evenimente sau fenomene terestre au stat la baza dezvoltării astrologiei. Astrologia era considerată modalitatea supremă de a ordona elementele haotice ale vieții terestre făcând apel la caracterul ordonat al elementelor celeste cu care erau puse în corespondență.

Întreaga practică astrologică sumeriano-babiloniană s-a bazat pe consemnarea meticuloasă a acestor semne celeste și a corelației lor semnificative cu evenimentele terestre. Semnele au fost catalogate ca având implicații benefice sau nefavorabile. Se credea că unele semnele erau indicii favorabile pentru diferite acțiuni sau rezultate, pe când altele indicau posibilitatea apariției unor evenimente sau consecințe neplăcute. Se considera că semnificațiile nefavorabile ale unora dintre aceste semne pot fi modificate prin ritualuri speciale, altfel spus se credea că ‘zeii’ pot fi înduplecați pentru a schimba rezultatele anticipate prin interpretarea semnelor. Inițial, se considera că multe dintre aceste fenomene aveau doar o semnificație locală, iar cele mai multe erau corelate în primul rând cu situația regelui sau a regatului, nefiind inițial puse în legătură cu viețile oamenilor obișnuiți.

Superstiție sau știință holistică?

Astrologia ne prezintă o perspectivă holistică și integrativă în care viața individuală nu este izolată de ritmurile universale, ci funcționează într-un fel se sintonie cu ele. Înainte de a ne repezi să catalogăm astrologia și concepția babilonienilor despre viață ca simple superstiții, ar fi mai bine să încercăm să intrăm puțin ‘în papucii lor’. Chiar dacă nu erau atât de avansați în cunoașterea lor științifică și nu posedau tehnologia actuală, anticii erau oameni cu mințile odihnite, foarte capabili să sesizeze paternuri, să facă corelații inteligente, să mediteze profund asupra semnificației acestora și să extragă învățături profunde. Ei erau fini observatori, dar și oameni foarte practici, orientați pe rezultate și nu-și permiteau deloc luxul să viseze cai verzi pe pereți. În plus, stilul lor de viață și contextul în care trăiau favorizau observarea corespondențelor complexe dintre fenomene care nouă, astăzi, ne apar ca disparate și complet întâmplătoare. Pentru ei evenimentele nu erau însoțite de agitația, viteza și vacarmul vieții actuale. Viețile lor curgeau mai liniștit și – cu excepția războaielor sau calamităților – aveau un ritm mai ordonat, de aceea pentru ei era mai ușor să constate lucrurile ieșite din comun sau coincidențele semnificative. Având doar mijloacele pe care ei le-au avut la dispoziție, probabil că noi nu am fi putut face nimic mai bun sau mai bine decât ei!

În cartea sa Mesopotamian Astrology, reputata cercetătoare daneză Ulla Koch-Westenholz argumentează că, în pofida conexiunilor cu religia și magia, sistemul babilonian de divinație ‘împărtășește trăsături caracteristice științelor moderne: este obiectiv și liber de judecăți de valoare, operează în conformitate cu reguli cunoscute, iar datele sale sunt considerate general valabile și sunt sistematizate și catalogate în documente scrise’.

A rejecta observațiile, corelațiile și descoperirile mesopotamienilor etichetându-le ca superstiții ar fi o mare greșeală! Dincolo de ideile lor despre divinitate (care nu sunt mult mai stranii decât cele ale majorității populației religioase educate din lumea contemporană), intuițiile și corelațiile pe care ei le-au făcut în mod continuu de-a lungul mai multor milenii nu sunt cu nimic mai prejos decât observațiile ce ar fi realizate în mod educat și sistematic de orice persoană înzestrată cu obiectivitate și bun simț din zilele noastre, în lipsa sofisticării tehnologice.

Formarea Zodiacului tropical-sideral

Inițial babilonienii foloseau 17 sau (posibil) 18 constelații lunare ce erau asociate cu pozițiile planetare. Ele au fost configurate în principal în scopul determinării momentelor importante din ciclul anului tropical, dar și în scopuri divinatorii. Când Luna Plină se afla în constelația Scorpionului, se știa că începe sezonul agricol; când constelația Leului era la apusul său heliacal, se știa că va urma o perioadă de căldură și secetă.

Când legătura dintre fazele ciclului solar și anotimpuri a devenit mai clar înțeleasă (probabil în sec. 7 – sec 6 î.Hr), babilonienii au sistematizat un calendar solar (în fapt soli-lunar) tropical și au conturat un zodiac format din 12 sectoare egale (corelat cu acest calendar tropical ideal). Cele 17 (18) constelații lunare au fost comasate în 12 constelații ‘solare’, unele dintre ele fiind reconfigurate și redenumite într-un mod mai semnificativ. De exemplu, Balanța a fost creată din Cleștii Scorpionului anume pentru a desemna echilibrul dintre durata zilei și cea a nopții care apare la echinocțiul autumnal (Balanța nu ar avea nici un alt sens fără această asociere profund simbolică).

În pofida faptului că nu sunt egale ca dimensiune, constelațiile au ajuns să constituie repere asociative pentru cele 12 zodii egale. Acesta este motivul pentru care se afirmă adesea că zodiacul babilonian era ‘sideral’; mai corect ar fi însă să spunem că era vorba de un zodiac tropical constituit pe repere siderale (altfel spus, un zodiac ‘tropical-sideral’).

Denumirile constelațiilor și procesele asociate cu ele

Denumirile asociate de babilonieni constelațiilor ecliptice reflectă în mod cât se poate de evident fenomene și procese naturale legate de anotimpuri. Inițial, constelațiile au primit denumiri conforme cu esența fenomenelor pentru care ele constituiau repere. Mai târziu, la momentul sistematizării Zodiacului, denumirile constelațiilor au fost atribuite segmentelor egale ale Zodiacului tropical. Deci atribuirea denumirilor zodiilor a presupus un ciclu complet: de la un proces natural, sezonier, la constelația care marca – spațial – apariția acestui proces, iar apoi de la constelație înapoi la segmentul temporal egal (tropical) care constituia însăși perioada de manifestare a procesului respectiv. Altfel spus, denumirile au fost mai întâi extrase ‘de jos’ (fiind simboluri pentru fenomene și procese naturale) și au fost proiectate ‘în sus’ asupra constelațiilor asociate spațial cu fenomenele terestre respective, după care, la momentul elaborării Zodiacului solar, ele au fost atribuite în sens invers, ‘de sus în jos’, adică de la constelații asupra segmentelor egale de ecliptică ce au ajuns să fie asociate temporal cu fenomenele tropicale din care ele au derivat inițial.

Zodiacul este un factor spațio-temporal, dar, pentru antici, factorul ‘timp’ avea întâietate ca semnificație! Altfel spus, anticul era mai interesat să știe când era timpul aratului, a semănatului etc, decât spațiul / locul (constelația) în care Soarele (sau o planetă anume) se afla. Poziția spațială a unui anumit indicator celest era un semn care indica momentul sau perioada apariției unui anumit proces terestru. Energia fenomenului nu este conținută în semn, ci în fenomenul în sine! Astfel, ‘spațiul’ Eclipticii (Zodiacul) a fost pus în legătură cu ‘timpul’ (cu ritmurile) vieții umane și cu timpul (ritmul) Naturii.

De exemplu, constelația Berbecului a fost numită inițial ‘Agricultorul’ sau ‘Fermierul’. Evident, există o singură explicație plauzibilă pentru aceasta: constelația era un semn, un reper vizibil pentru sezonul muncilor agricole. Din moment ce agricultura este corelată cu fazele anotimpurilor, deci strict de relația Pământului cu Soarele, este clar faptul că constelația nu influența startul muncilor agricole, ci era doar un indicator al faptului că timpul era propice pentru desfășurarea lor!

Mergând mai departe, constelația Taurului a fost tot un reper pentru primăvară. Apusul ei heliacal (sau Luna Nouă acolo) desemna instaurarea deplină a anotimpului muncilor agricole. În continuarea raționamentului de mai sus, atribuirea numelui acestui animal – taurul – acestei constelații are sens doar pentru că această constelație marchează apariția unui fenomen natural conectat cu ciclul anului tropical: taurul era (probabil) animalul cel mai ‘implicat’ în muncile agricole și în activitățile fermierilor. Calități ca substanțialitatea, soliditatea, vitalitatea, fecunditatea – atât de specifice acestei perioade – sunt simbolizate cât se poate de bine de acest animal foarte ‘terestru’ în manifestările sale și nu au de-a face cu forma sau poziția constelației!

Putem înțelege această corespondență în cazul fiecărei zodii. Fiecare zodie are o denumire care corespunde destul de bine unui proces terestru sezonier determinat în totalitate de relația Soarelui cu Pământul. Balanța corespunde fenomenului de egalizare a luminii și întunericului din perioada echinocțiului autumnal, dramaticul și maiestuosul Leu corespunde căldurii mijlocului verii, Săgetătorul (un arcaș pe un cal sau un centaur) corespunde sezonului de vânătoare, Scorpionul este corelat cu moartea naturii, Racul corespunde ‘mersului înapoi’ (diminuării) duratei zilei și luminii plecând de la momentul lor de maxim etc. Pentru că Soarele este sursa de lumină și de energie a sistemului solar, este firesc ca doar fazele relației sale cu Pământul să fie cu adevărat importante în configurarea Zodiacului Solar! Constelațiile nu au nimic de-a face cu aceste faze!

Astrologia elenistică: cauzalitate în loc de sincronicitate

Am văzut că, pentru babilonieni, pozițiile planetare erau ‘semne’ și nu ‘cauze’ pentru producerea evenimentelor cu care erau asociate. Consemnarea corelației dintre acestea se făcea prin propoziții formate din două părți, denumite științific ‘protasis’ și ‘apodosis’ (‘dacă X, atunci Y’). ‘Protasis’ indica o observație sau o ipoteză, iar ‘apodosis’ indica rezultatul observației sau concluzia asociată cu ipoteza. Dar, deși propoziția implică ideea de condiționare, ea avea mai degrabă semnificația de corespondență între fenomenul celest și evenimentul terestru, decât de cauzalitate: ‘dacă semnul X apare, asta înseamnă că Y se va (putea) produce’ (deci nu avea sensul: ‘semnul X determină ‘evenimentul Y’!). Foarte probabil, ideea de predestinare nu a existat în gândirea babiloniană, deci nu se considera că semnele celeste condiționau irevocabil viitorul.

În planul manifestării obișnuite, duale, întotdeauna semnul este exterior procesului sau fenomenului cu care este asociat, deci nu-l cauzează! Astfel, poziția Soarelui în constelația Berbecului nu cauzează nimic prin ea însăși, dar intrarea Soarelui în zodia tropicală a Berbecului (deci poziția sa la punctul vernal) determină o serie de fenomene și procese majore: creșterea duratei de lumină, începutul primăverii și o serie de munci agricole, fermiere și de altă natură. Ea amplifică umiditatea și căldura, favorizând trezirea la viață a Naturii, fecunditatea, creșterea și dezvoltarea vieții. A evalua planetele în relație cu constelațiile înseamnă a încerca să le înțelegem indirect, doar în funcție de niște repere exterioare; a le evalua în relație cu zodiile tropicale presupune să le înțelegem în relație directă cu fenomenul esențial pentru care constelațiile sunt (au fost) doar niște repere convenabile.

Evident însă, o anumită idee de cauzalitate exista în germene în felul în care corespondența era formulată. Odată cu transmisia Zodiacului în lumea elenistică, atitudinea și înțelegerea cu privire la astrologie s-au modificat. Pentru că ceea ce este superior pare a avea puterea de a influența ceea ce este inferior, este ușor de înțeles de ce, odată acceptată ideea corespondenței dintre ele, fenomenele celeste pot fi înțelese ca având puterea de a determina evenimentele terestre. Iar pentru greci (care aveau o cosmologie diferită și erau influențați de orientarea științifică și naturalistică aristotelică și prearistotelică), saltul ce trebuia făcut de la ideea de sincronicitate la cea de cauzalitate nu era deloc unul foarte mare. Sub influența grecilor, astrologia a devenit mult mai sofisticată și mai coerentă din punct de vedere teoretic, mai frumoasă din punct de vedere geometric și matematic, dar deterministă în teoria și în practica sa.

Trebuie spus însă că, deși reperele siderale erau amestecate cu cele tropicale, grecii înțelegeau Zodiacul ca tropical (așa cum au arătat Hiparcus, Geminus, Manilius, Ptolemeu și alții). Mulți astrologi care argumentează în favoarea Zodiacului Sideral aduc ca argument faptul că mai multe horoscoape antice indică faptul că pozițiile siderale și nu cele tropicale erau folosite. Acesta nu este însă un argument valid: spre deosebire de noi, anticii nu aveau acces nici la programe computerizate și nici la efemeride actualizate pentru a genera pozițiile planetare aduse la zi (și, la fel ca astrologii sau astronomii din zilele noastre, nu mulți aveau cunoașterea, disponibilitatea și instrumentele necesare pentru a face ei înșiși observații). Ei foloseau tabele planetare (efemeride) care nu de puține ori erau foarte depășite (plus că nu toți țineau seama de fenomenul de precesie!). Dar, în pofida folosirii unor efemeride siderale, cei mai mulți autori ne spun ei înșiși faptul că Zodiacul era definit în raport cu anotimpurile și cu fenomenele anului tropical, iar acest lucru este mult mai important decât ceea ce ei făceau în practică! Zodiacul era sideral în practică, dar tropical în intenție!

În Tetrabiblos I.22 Ptolemeu afirma cât se poate de tranșant:

…este rezonabil să calculăm începuturile zodiilor de la echinocții și solstiții, parțial pentru că autorii arată foarte clar acest lucru, și în particular pentru că din demonstrația noastră anterioară observăm că natura, puterile și familiaritățile zodiilor îți extrag cauzele din punctele solstițiale și echinocțiale și nu dintr-o altă sursă. Căci dacă alte puncte de start sunt adoptate, vom ajunge să nu mai folosim corect caracteristicile semnelor zodiacale, sau – folosindu-le- să greșim, întrucât segmentele spațiale care corespund zodiilor și care-și imprimă influența asupra planetelor ar trece la celelalte și astfel s-ar înstrăina.

Dilema alegerii Zodiacului corect

În acest punct întrezărim însă și ‘dilema Zodiacului’. Confuzia dintre reperele tropicale și cele siderale și abordarea deterministă a relației dintre fenomenele celeste și cele terestre au condus la concluzia că grupările arbitrare de stele (constelațiile) au un rol cauzal în producerea evenimentelor terestre. Pentru unii astrologi (în special pentru astrologii sideraliști moderni), ideea că pozițiile planetelor au puterea de a determina viețile s-a transformat în convingerea că grupările de stele manifestă energii care sunt apoi ‘modulate’ de planete și cauzează evenimente în viața umană. Odată cu precesia echinocțiilor – deci odată cu modificarea relației dintre constelații și anotimpuri – adepții astrologiei siderale au ajuns la concluzia că raportarea poziției planetelor la constelații este (mai) semnificativă decât evaluarea lor în raport cu momentele cruciale ale anului solar (echinocțiile, solstițiile și punctele care marchează etapele intermediare ale anotimpurilor).

În viziunea mea această convingere implică un ‘materialism astrologic’ / ‘spiritual’ foarte similar cu ceea ce adesea numim ‘materialism științific’: ideea că doar ceea ce este vizibil este real și are efect! Faptul că constelațiile sunt vizibile, iar etapele anului tropical sunt mai degrabă ‘subtile‘ (fiind marcate doar de relația Pământ- Soare), îi conduce pe mulți la concluzia eronată că semnificațiile indicate de pozițiile planetelor provin de la ceea ce este vizibil (adică de la constelațiile astronomice).

Dar avem această dilemă doar din cauză că gândim ca grecii și nu ca cei care au descoperit și sistematizat Zodiacul – babilonienii! Nu înțelegem faptul că aceste grupuri de stele (constelațiile) erau în primul rând ‘semne’, ‘marcaje’ (cu rol mnemonic și asociativ) pentru fenomene naturale. Iar semnele și marcajele nu sunt tot una cu ceea ce ele marchează. Indicatorul rutier care te avertizează că tocmai ai intrat în București nu este totuna cu orașul București!

Astrologia indiană și amplificarea dilemei Zodiacului

Transmisia astrologiei elenistice în India a condus la amplificarea confuziei legate de fundamentarea – tropicală sau siderală – a Zodiacului. În India, astronomia și calendarul aveau la bază observarea fazelor Lunii în raport cu 27 (28) de constelații dispuse de-a lungul Ecuatorului Celest, de aceea atunci când Zodiacul Solar a fost introdus în India, zodiile au fost asociate cu reperele care, anterior, fuseseră folosite doar într-un zodiac lunar. Constelația (nakṣatra) Aśvinī marca atunci echinocțiul de primăvară și ea a fost asociată cu startul zodiei Berbecului și a Zodiacului Solar. Asistăm așadar și în India la același mixaj dintre reperele siderale și cele tropicale, dar deși în astrologia elenistică confuzia a fost mai puțin accentuată (din cauza cunoașterii fenomenului de precesie a echinocțiilor și a marilor teoreticieni eleni ca Geminus și Ptolemeu), nu la fel s-a petrecut în India. Deși majoritatea tratatelor astronomice, astrologice și religioase (purāṇa-ice) indiene au definit în mod explicit Zodiacul Solar ca tropical (și nici un astfel de tratat nu a corelat vreodată zodiile cu constelațiile babiloniene sau grecești cu aceleași nume, astfel încât să se poată spune că există o bază siderală pentru ele), asocierea Zodiacului Solar cu repere siderale ale constelațiilor lunare și necunoașterea fenomenului de precesie a echinocțiilor a condus la perpetuarea confuziei cu privire la natura zodiacului. Deznădăjduiți și disperați de atâta varietate și confuzie (dar retinceți să accepte varianta cea mai simplă și naturală – Zodiacul tropical), unii astrologi indieni au ajuns chiar să afirme că Punctul inițial al Berbecului poate fi plasat oriunde de-a lungul Eclipticii, ceea ce este absurd!

Obișnuiți fiind să coreleze lunile și zodiile solare cu repere stelare, astrologii indieni au devenit adepții unui Zodiac care alunecă prin anotimpuri odată cu mișcarea de precesie. Mai mult de atât, din cauza asocierii lor cu lunile corespunzătoare zodiacului solar, până și calendarele indiene (care, în perioada vedică, se bazau pe anul tropical) au început să se deconecteze treptat de la legătura lor cu momentele fundamentale ale spiritualității hinduse.

Astrologii indieni au început să pretindă că definirea Zodiacului în relație cu echinocțiile și solstițiile – realizată de scrierile lor antice – a fost doar conjuncturală, deci că a fost valabilă doar la momentul coincidenței dintre poziția Soarelui la echinocțiul de primăvară și punctul de început al Zodiacului sideral definit de ei (cândva prin secolele 3-5 d.Hr, în funcție de varianta de zodiac sideral pentru care se face lobby…) Ori această afirmație nu se susține pentru că scrierile care atestă definirea tropicală a Zodiacului se întind pe o perioadă de aproape un mileniu începând cu Sphujidhvaja autorul lui Yavanajātaka – probabil primul tratat astrologic din India (sec al III-lea sau al IV-lea d.Hr) – și continuând cu primul mare astronom indian – Āryabhaṭa (sec al V-lea), apoi cu Varāhamihira (sec. al VI-lea), Brahmagupta (secolul al VII-lea), Bhāskara I (sec. al VII-lea), Lalla (sec. al VII-lea), Muñjāla (probabil sec al IX-lea), Utpala (sec. al X-lea), Bhāskarāchārya (sec. al XII-lea) și fără a uita și de autorii necunoscuți ai multor scrieri religioase fundamentale (ca de exemplu Viṣṇupurāṇa sau Śrīmad Bhāgavata)!

De aceea, toate sărbătorile hinduse importante ca Mahāśivarātri, Makarasaṁkrānti (Uttarāyaṇa sau Pongal), Divali, Holi sau Kumbha Mela sunt sărbătorite la date complet greșite, fiind deconectate de tradiția vedică sau puranică care le-a fundamentat. S-a ajuns astfel la situația comică în care, datorită ignoranței cu privire la fenomenul de precesie, în zilele noastre cei mai mulți indieni sunt convinși că solstițiul de iarnă (startul lui Uttarāyaṇa, cursa ascendentă a Soarelui) se petrece pe data de 14 ianuarie (ceea ce indică clar faptul că, inițial, Zodiacul a fost asociat cu fenomenele tropicale, după care a ‘deraiat’ din cauza folosirii reperelor siderale)! Sărbătorile buddhiste sunt și ele deconectate de tradiția inițială. Exact același tip de ignoranță năucitoare însoțește și practica așa-numitei ‘astrologii vedice’ (care nu este deloc vedică, pentru că este în contradicție completă cu spiritul tradiției vedice!) și a ‘derivatei’ sale – astrologia tibetană.

O analogie la dilema zodiacului

Aș descrie dilema zodiacului printr-o simplă – dar semnificativă – analogie. Să zicem că, din motive profesionale, te-ai mutat într-un oraș mare, necunoscut. Ești acolo doar de câteva zile și încă nu ai avut deloc timp să cunoști împrejurimile. Nu ai Google Maps, nu ai GPS, nu ai hartă tipărită. Te deplasezi de la locul tău de muncă la noua ta locuință folosind autobuzul, dar traseul este lung și întortochiat; în prima zi afli că sunt 12 stații de la o locație la alta, dar pierzi șirul numărătorii, așa că nu știi exact unde să te dai jos și ceri îndrumarea altor pasageri… Înainte de a coborî, observi că aproape de stație se află un restaurant care se numește La Casa … te bucuri în sinea ta că există un reper cu un nume atât de sugestiv pentru ideea de ‘acasă’ (și unic pe întreg traseul pe care l-ai explorat vizual cu mare curiozitate). Decizi că acest restaurant este un bun reper pentru momentul când trebuie să cobori. În zilele următoare, de fiecare dată când vezi restaurantul știi că la stația următoare trebuie să cobori. După o vreme te obișnuiești cu traseul, știi exact câte stații sunt pe traseu, câte minute face – în medie – autobuzul, observi mai bine detaliile clădirilor și străzilor și îți iei și alte repere, dar, totuși, asocierea stației tale de destinație cu inscripția de pe panoul restaurantului devine reperul principal.

Dar într-o zi observi că reclama de la restaurantul La Casa a dispărut de pe clădirea pe care se afla înainte (mai târziu vei afla că restaurantul s-a mutat la câteva stații mai încolo…). Din cauză că erai obișnuit să asociezi în mod mecanic, automat, stația ta cu reperul cel mai vizibil pentru aceasta, era cât pe ce să nu realizezi că ai ajuns deja la destinație și că trebuie să te dai jos… Deși, pentru o anumită perioadă, La Casa a fost reperul tău principal, acum nu mai este. Evident, restaurantul se poate muta dintr-o locație în alta în funcție de criterii care nu au de-a face cu tine, dar casa ta nu se mută și ea odată cu reperul; nu înseamnă că, din moment ce reperul tău și-a schimbat locația, trebuie să cobori la altă stație pentru a ajunge acasă. Reperul vizual nu determină în vreun fel relația ta cu momentul în care trebuie să cobori pentru a ajunge acasă! Toate semnele pe care ți le-ai luat ca repere pot să dispară sau să se modifice, dar acest lucru nu anulează legătura ta cu momentul și locul în care trebuie să cobori (presupunând că traseul autobuzului și poziția casei tale rămân nemodificate).

Extrapolând analogia la dilema noastră, La Casa este constelația (de exemplu, constelația Berbecului), traseul autobuzului este Zodiacul, pasagerul este astrul (de exemplu Soarele), stația este punctul de început sau de sfârșit ale unei zodii tropicale (să luăm aici ca exemplu echinocțiul de primăvară, startul ‘stației’ / zodiei Berbecului). Pentru o bună bucată de vreme, constelația Berbecului a fost un semn, un reper bun pentru momentul când Soarele ajungea în ‘casa exaltării sale’ – la echinocțiul vernal – și începea primăvara. Câtă vreme s-a crezut că constelațiile nu-și modifică poziția, apariția primăverii și a echinocțiului puteau fi anticipate cu ajutorul constelației Berbecului, care era un semn pentru acestea. Dar semnul s-a mutat, și-a schimbat locația! Faptul că semnul nu mai este actual, nu înseamnă că evenimentul sau procesul pe care semnul obișnuia să-l desemneze (sau momentul la care acesta se va produce) se schimbă și el! Ne putem alege oricând un alt reper circumstanțial, la fel de eficient ca cel anterior, la fel de capabil de a ne indica drumul corect și destinația dorită. Sau – cel mai bine – putem căuta un reper fix în raport cu noi astfel încât să nu mai fim duși în eroare!

Problemele majore ale astrologiei siderale

Voi enumera aici, pe scurt, cele mai importante probleme și dileme suplimentare pe care pseudo-astrologia ‘siderală’ le implică:

1.Zodiacul sideral nu este și nu poate deveni vreodată științific! Astrologii sideraliști nu cad de acord asupra punctului de start al acestui zodiac. Nu există nici un reper clar și definitiv pentru startul acestui zodiac. În toate cazurile în care un astfel de reper este speculat de vreun teoretician al astrologiei indiene, nu există nici un motiv obiectiv pentru ca el să fie și semnificativ. Toate reperele siderale se bazează pe speculații ce au la bază idei confuzante și contradictorii din textele antice și nu există nici o realitate astronomică care să le fundamenteze. Astrologii indieni vehiculează peste 30 de variante de ayanāṃśa (adică variante de a estima diferența unghiulară, ecliptică, între punctul de start al Zodiacului Tropical și punctul de început al Zodiacului Sideral), deci există peste 30 de variante de Zodiac Sideral (și pot fi chiar și un milion de astfel de variante, pentru că fiecare individ poate veni cu propria sa variantă în funcție de felul în care interpretează el ambiguitățile din textele antice!).

Începutul presupusului Zodiac sideral este doar un punct gol din spațiu, el nu corespunde la nimic semnificativ din punct de vedere astronomic! În fapt, punctul de start al zodiacului sideral este mereu definit în funcție de punctul cu care unul dintre echinocții era aliniat într-un anumit moment din Antichitate, altfel spus, depinde de Zodiacul Tropical. În absența raportării la punctele cardinale ale Zodiacul Tropical, Zodiacul Sideral nu ar putea fi definit! De exemplu, în cazul ayanāṃśa-ei oficiale din India (Lahiri), definirea Zodiacului sideral în lipsa reperelor tropicale ar presupune un raționament circular de genul: ‘Unde se află punctul inițial al Zodiacului Sideral?’, ‘Se află la 180 grade de steaua Spica’. ‘Și cum identific steaua Spica?’. ‘Păi se află la 180 grade de punctul inițial al Zodiacului sideral…’

În plus, din cauză că segmentele așa-zisului ‘zodiac sideral’ sunt egale, iar constelațiile sunt inegale (fiind în număr de 13 și nu 12!), nu se poate spune că zodiacul sideral este fundamentat pe constelațiile vizibile, el este o ‘struțo-cămilă’!

Pe de altă parte, Zodiacul Tropical este singurul cu adevărat ‘științific’ având la bază fenomene astronomice cât se poate de evidente, punctul său de început fiind marcat de trecerea (aparentă a) Soarelui printr-unul dintre cele două puncte în care Ecliptica intersectează planul Ecuatorului Celest.

2.Dacă afirmi că există vreo semnificație ce poate fi atașată constelației ecliptice, prin ce mecanism s-ar putea ea exprima? Cum anume ar putea exista o energie combinată a unor stele aflate la zeci sau sute de ani lumină unele de altele, stele care apar grupate așa – sub forma proprie constelației – doar din perspectiva observatorului terestru? Și ce se întâmplă în situațiile în care o planetă și centrul Pământului nu se aliniază cu nici o stea din constelația respectivă? Ce anume face ca un segment de ecliptică să reflecte pe toată lungimea sa o proprietate a unui grup răsfirat și neomogen de stele, și în ce mod aceste stele dau naștere, împreună, la respectiva însușire? Și ce te faci cu faptul că, potrivit tradiției, stelelor fixe din anumite constelații le-au fost atribuite însușiri foarte contradictorii și semnificații cu totul diferite de presupusele efecte ale zodiei / constelației și nici o ‘rezultantă’ a acelor semnificații nu ar putea configura, în mod logic, ‘efectele’ atribuite acesteia?

Și ce faci cu restul de 76 de constelații (75, dacă îl omitem pe Ophiuchus) care nu sunt pe ecliptică? Ce facem cu această uriașă ‘risipă’ de constelații! Dacă constelațiile ecliptice manifestă energii ce au efecte asupra noastră, ce fac celelalte constelații, ce efecte au ele? Iar dacă afirmi cumva că presupusele energii ale constelațiilor se manifestă doar dacă sunt ‘modulate’ de planete, trebuie să poți răspunde și la întrebarea: ce le împiedică pe planete să moduleze și energiile constelațiilor din afara eclipticii?

3.Formele constelațiilor nu reflectă (decât poate într-un mod foarte subiectiv și parțial) denumirile atribuite lor. Trebuie să bei mai întâi vreo trei-patru halbe mari pline cu bere înainte să devii capabil să vezi în constelații formele animalelor pe care se presupune că ele le arată… Din moment ce mai multe puncte pot fi unite în mai multe forme sugestive, este absurd să susții că aceste grupuri de stele au forme unice și că acele forme sunt semnificative și au de-a face în vreun fel cu procesele terestre.

4.Zodiacul Sideral nu reflectă deloc dinamica energiei și polaritățile energetice, nu reflectă dinamica Yin-ului și Yang-ului, aceasta fiind determinată în primul rând în funcție de relația Pământului cu Soarele. Perioadele de minim, de maxim și de echilibru ale Yin-ului și Yang-ului din ciclul anual nu sunt evidențiate în Zodiacul Sideral. Zodiacul Sideral este deconectat de (necorelat cu) cele mai semnificative procese și fenomene naturale: ciclul agricol, ciclul dezvoltării plantelor și animalelor, ciclurile căldurii și frigului, întunericului și luminii, excesului și deficitului și este complet deconectat de ciclurile celor 5 elemente conceptualizate de tradițiile elenistică și chineză. Prin comparație, Zodiacul Tropical este în perfect acord cu dinamica Yin-ului și Yang-ului, atât în exteriorul individului, cât și în interior. În exterior, el reflectă etapele anului solar (anotimpurile), în interior el reflectă curgerea energiei prin canalele energetice (de exemplu, cele 12 meridiane din acupunctură sunt fundamentate pe (în acord cu) etapele anului solar tropical). 

5.În astrologia siderală nu poți spune că planetele ‘guvernează’ zodiile siderale / constelațiile (sau casele asociate cu acestea)! Din moment ce constelațiile se află ‘deasupra’ planetelor și la depărtări uriașe de traseul planetelor, a spune – așa cum fac astrologii sideraliști – că planetele ‘guvernează’ zodiile / casele (deci implicit și presupusele energii venite de la constelații) este un non-sens complet, este absurd! Nu poți să spui că Venus guvernează zodia siderală / constelația Balanței (sau casa în care acest segment de ecliptică se proiectează) sau că are vreo legătură cu energia acesteia – Venus nu are nici o legătură cu constelația respectivă, fiind în sisteme solare cu totul și cu totul diferite (din păcate, niciodată nu am citit sau auzit ca vreun adept al astrologie siderale să-și pună această problemă elementară…) În schimb legătura lui Venus cu procesul armonizant, echilibrant (chiar ‘estetic’) care apare la echinocțiul de toamnă (deci cu zodia tropicală a Balanței) este mult mai ușor de înțeles și acceptat. Soarele și Venus fac parte din același sistem cu Pământul, deci o legătură între ele poate fi mult mai ușor de acceptat teoretic! Zodiacul este chiar Ecliptica, iar circulația planetelor prin Zodiac determină ceea ce eu numesc ‘aura Pământului’, deci ele sunt în strânsă interdependență.

6.Deși se bazează pe stelele ‘fixe’, zodiacul sideral este mobil, și nu fix! În astrologia siderală, accentul este pus pe o presupusă ‘fixitate’ a stelelor și constelațiilor (prin comparație cu mișcarea punctelor echinocțiale), ceea ce constituie unul din argumentele majore pentru validitatea Zodiacului sideral. Dar problema este pusă greșit: pe lângă faptul că stelele ‘fixe’ nu sunt chiar fixe, ci se mișcă și ele prin spațiu (chiar dacă destul de imperceptibil), fixitatea trebuie să fie evaluată din perspectiva individului și nu din perspectiva stelelor! Individul trebuie pus în centrul experienței sale, deci reperele pentru viața lui trebuie să fie ‘fixe’ în raport cu el. Doar reperele tropicale sunt fixe în raport cu individul, exprimând (atât fizic, cât și simbolic) punctele ‘cardinale’ ale vieții acestuia!

Stelele fixe nu sunt lipsite de semnificație (așa cum voi explica în alte articole, ele sunt în relație cu ‘Corpul Universal’ (‘Corpul de Diamant’) pe care practicantul alchimiei interioare ajunge să-l dezvolte în procesul iluminării spirituale), dar grupurile de stele (constelațiile) nu au vreun înțeles asociat cu Zodiacul!

7.A folosi termenul de constelație când faci referire la Zodiacul Tropical (și a căuta să combini într-un fel sau altul zodiile cu constelațiile) este complet greșit. Denumirea de ‘zodie’ are actualmente sens doar în relație cu segmentele egale, tropicale, ale Eclipticii. Denumirea de ‘semn’ poate fi aplicată atât zodiei, cât și constelației.

Aud mai nou și expresia ‘semn zodiacal al constelației’, atunci când se face referire la oricare dintre etapele Zodiacului Tropical. Această expresie este, simultan, pleonasm și oximoron, asociind termeni care la origine au însemnat exact același lucru, dar acum se referă la realități diferite… De ce ar ține cineva cu tot dinadinsul să inventeze și să folosească un termen pe care nimeni în lumea asta nu-l folosește în astrologie (și care este complet nenecesar)? De ce ar vrea cineva să inoveze ceea ce nu trebuie inovat? De ce să inducă în eroare printr-o încercare de hiper-clarificare? De fapt, cred că știu de ce… Acest limbaj alambicat este menit să mascheze confuzia dată de amestecarea îndelungată și fără discernământ a elementelor ce provin din două viziuni incompatibile, gonflând într-un fel de ‘gălușcă’ astrologică trei termeni care cu două milenii în urmă desemnau același lucru! Că altminteri nu văd nici un motiv pentru care cineva ar folosi o astfel de exprimare la fiecare referire pe care o face la zodia (tropicală) despre care vorbește! Din moment ce toată lumea înțelege că Zodiacul tropical este folosit, această asociere de termeni – pe lângă faptul că este incompatibilă – nu are absolut nici un rost!

Termenul grecesc zōidion (ce înseamnă chiar ‘semn’ sau ‘imagine’; la plural: zōidia) a fost termenul esențial folosit pentru a desemna etapa (etapele) Zodiacului, iar cuvântul derivat din el în cele mai multe limbi ale lumii (în românește ‘zodie‘) este arhi-suficient pentru orice utilizare. Dacă vrei să nu existe nici o ambiguitate poți folosi termenul ‘zodia tropicală’ (pentru a o diferenția de ceea ce unii astrologi consideră a fi o zodie cu același nume, dar bazată pe reperele siderale). Pentru a deosebi semnul zodiacal de alte ‘semne’ astrologice, mai poți spune, eventual, ‘semn zodiacal’; uneori și eu folosesc acest termen, deși este oarecum pleonastic – doar o obișnuință de exprimare de care încerc să scap și nu o necesitate. În astrologia indiană cuvântul sanscrit care desemnează zodia este rāśi care înseamnă tot ‘semn’, deci cele două sunt și aici- din acest punct de vedere – sinonime (termenul sanscrit se referea și el la imaginea simbolică a segmentului de ecliptică corespunzător: un berbec, un taur etc).

Așadar poți folosi doar cuvântul ‘semn’ împreună cu denumirea zodiei: ‘semnul Berbecului’, ‘semnul Taurului’ etc. Poți, de asemenea, să spui – mai corect! – doar ‘zodie’ (‘zodia Gemenilor’, ‘zodia Racului’ etc), sau poți chiar să folosești numai denumirea zodiei – și atât! (‘Berbecul’, ‘Taurul’, ‘Fecioara’ etc), dar este absurd să folosești expresia ‘semnul zodiacal al constelației’ care presupune atât o asociere inutilă și incompatibilă de termeni, cât și o eroare fundamentală cu privire la bazele astrologei (tropicale) pe care o folosești! Nu, semnul zodiacal nu este ‘al constelației’! Eventual, așa cum am văzut deja, constelația a fost cândva – ea însăși – ‘a zodiei’, adică semnul (în cele mai multe cazuri, animalier) care desemna – vizual și (doar) aproximativ – un anumit interval temporal conex cu ciclul solar tropical. În traducere, expresia ‘semnul zodiacal al constelației’ înseamnă ceva de genul ‘semnul semnului (non)semnului’ sau ‘semnul ce desemnează semnul (ce ține de ceva) ce a încetat să mai fie semn’ sau ceva similar…

Nici nu se poate spune că există vreo legătură magică sau ‘ocultă’ între zodiacul tropical și constelații! În primul rând, nu există absolut nici un argument plauzibil pentru așa ceva! În al doilea rând, decalajul dintre zodiile tropicale și constelațiile omonime generează un decalaj între sectoarele de spațiu corespunzătoare: din moment ce ele marchează spații (sectoare) diferite pe Ecliptică, nu se poate afirma că se referă la același lucru!

Notă de final

Din punctul meu de vedere, dilema legată de natura Zodiacului este primul lucru pe care orice astrolog sau pasionat de astrologie trebuie să și-l clarifice. Chiar dacă ești obișnuit(ă) să folosești doar Zodiacul corect (Zodiacul tropical) și nu crezi că este nevoie să-ți bați capul să înțelegi argumentele pentru Zodiacul Tropical, această antică dilemă va apărea la un moment dat într-o discuție și te va pune în… dilemă. Poate vei vrea să înveți astrologia indiană sau cea elenistică sau babiloniană sau chineză și clarificarea se va dovedi absolut necesară… Dar, răspunsul corect la această dilemă (care este, în fapt, doar de suprafață!) are o miză mai mare decât cea individuală: el este primul pas care trebuie făcut pentru a face din astrologie măcar o candidată umilă la rolul de obiect de cercetare științifică aprofundată și un subiect de discuție mai inteligentă și mai profundă în rândul celor care o popularizează.

Credit imagine: OpenClipart-Vectors via Pixabay