Aud adesea astrologii vorbind despre relații și parteneriate și numind  Venus ‘planeta iubirii’. Problema este că nimeni nu stă să-și definească ideea despre ‘iubire’; fiecare dintre noi are în minte o altă idee despre ceea ce iubirea este. Dacă ne vine cumva în minte magica ‘iubire necondiționată’, complet altruistă, un lucru este sigur: într-un horoscop Venus nu reprezintă – din start – așa ceva! 

Venus este un semnificator pentru Eros, iar erosul – deși în concepția grecilor antici era una dintre cele trei forme majore de expresie a iubirii (érōs, philía și agápē) – este, de fapt, principiul atracției. Atracția – chiar dacă poate părea adesea irațională – are întotdeauna ‘logica’ ei, deci are în spate motive, nu este necondiționată. Din punct de vedere relațional, Venus ne face să dorim apropierea de cineva, să vrem să facem parte din viața lui / ei. De regulă frumusețea celuilalt și anticiparea plăcerii și a beneficiilor de a fi cu acesta ne fac să ne ‘îndrăgostim’. Venus nu este agápē – iubirea altruistă și necondiționată – ci semnifică doar potențialul capabil de a fi transformat și elevat într-un elan de iubire ‘superioară’, necondiționată de ceva din exterior!

Este ușor să înțelegem funcția venusiană dacă avem în minte semnificația proceselor zodiacale cu care Venus este asociat în modul cel mai evident în Zodiac: Balanța, Taurul și Peștii.

Venus și Balanța

Ca guvernator al Balanței, Venus semnifică ideea de atracție în scopul completării de sine. Fiind vorba de un semn de aer, ne întrebăm cât valorează pentru noi această persoană ca om, sau ca posibil partener și care este valoarea pe care ne-o poate aduce în viață. Îl evaluăm pe celălalt în raport cu criterii complexe și în relația cu el, punem în ‘balanță’ propria noastră ‘valoare’ cu a lui.

Aflându-se la jumătatea Zodiacului (și având ca punct de început echinocțiul autumnal în care durata zilei este egală cu durata nopții), Balanța guvernează căsătoria, parteneriatele, medierile și acordurile (dar – atunci când este în dizaarmonie – și reversul lor: dezacordurile, divorțurile, procesele și luptele juridice etc). Procesul Balanței este cel prin care ajungem la orice fel de acord – fie unul interior (o deliberare, o ‘punere în acord’ a ‘minții cu ‘inima’, a rațiunii cu simțirea), fie unul exterior (un contract, un parteneriat, o înțelegere).

Parteneriatele au întotdeauna o componentă tranzacțională. Încă din antichitate (în astrologia babiloniană), Zodia Balanței era considerată zodia negustorilor, iar acest detaliu este extrem de semnificativ: orice parteneriat (fie că este unul de afaceri sau o relație de cuplu) este un contract în baza căruia ceva este ‘tranzacționat’ – fiecare speră să obțină ceva important pentru sine în schimbul a ceva ce poate oferi celuilalt (și este dorit de acela). Așadar orice relație de cuplu presupune o astfel de ‘tranzacție’; căsătoria – fiind un parteneriat legal – este deci tot un contract tranzacțional. Balanța guvernează ideea de uniune complementară: ai senzația că ceva îți lipsește și, pentru a-ți acoperi lipsa, realizezi un compromis: te obligi să oferi (sau să pui în comun) ceva din ce ai tu (și altul are nevoie) la schimb cu ceva ce este important pentru tine. Relațiile de cuplu presupun o anumită potrivire între nevoile proprii și capacitatea celuilalt de a împlini acele nevoi (și viceversa).

Și poate că – mai ales pe romanticii dintre noi – această idee ne doare și ne rănește idealismul romantic, dar haide să privim lucrurile în ‘stilul’ Balanței (adică la modul cel mai obiectiv cu putință). Oamenii relaționează, intră în parteneriate și se căsătoresc de fiecare dată dintr-un anume interes! Cei mai mulți o fac pentru a se simți mai integrați social; mai sunt și unii (unele) care stabilesc parteneriate pentru banii cuiva, pentru poziția socială pe care celălalt o are sau pentru facilitățile pe care relația i le conferă, pentru stabilitatea pe care relația / căsătoria le-o conferă în plan material, familial și social, sau pentru a scăpa de singurătate; unii se căsătoresc pentru ‘genele’ cuiva sau în speranța că vor avea o viață erotică mai stabilă sau pentru că barza a venit deja pe neașteptate și noul bebe are nevoie de un mediu stabil și de un tată oficial. Știu persoane care s-au căsătorit din tot felul de motive triviale: ca să obțină bani la nuntă sau ca să scape de influența excesivă a părinților sau pentru publicitate pozitivă.

În cazul căsătoriei, este vorba de un act juridic, care are consecințe legale foarte complexe. Persoanele romantice se căsătoresc din nevoia se stabilizeze starea de romantism, să nu ‘piardă’ romantismul. Dorința de a păstra și frica de a pierde sunt motoarele a ceea ce numim căsătorie din dragoste. Căsătoria – ca act social, saturnian (Saturn este exaltat în Balanță) – nu este un derivat al romantismului, ci al dorinței partenerilor (sau poate doar a unuia singur) de a se proteja împotriva neașteptatului, a neprevăzutului uranian. O mulțime de persoane se căsătoresc într-o stare îndrăgostire sau romantism, și după câțiva ani  se trezesc fără locuință după divorț, sau cu pensie alimentară de plătit…nu cred că e chiar ideea romantică pe care au avut-o în minte. Expresia ‘a-ți pierde interesul‘ față de cineva este profund semnificativă: întotdeauna – într-o relație de cuplu – este vorba de un anumit ‘interes’ al părților implicate.

Și nu este întotdeauna vorba de interesul propriu: în culturile foarte tradiționale era (încă mai este) vorba de interesul părinților sau al altor părți. Poate că – mai ales dacă era vorba de o femeie – persoana era tranzacționată ca o vacă la târgul de dobitoace, în funcție de ‘valoarea ei de piață’… În multe situații era / este vorba de ‘zestrea’ adusă în relație – un motiv cât se poate de venusian (ce corespunde astrologic zodiei Taurului).

Dar, desigur, romanticul va spune: ‘Bine, știu că există și cazuri din astea, dar eu mă refer la relațiile bazate pe iubire. Când iubești nu aștepți nimic în schimb!’. Ei bine, fiecare are un ‘interes’ personal în relația cu o altă persoană, indiferent cât de altruist(ă) se simte / se consideră (iar ‘îndrăgostirea’ nu este tocmai un sentiment altruist!). Întotdeauna aștepți ceva în schimb! Când ești îndrăgostit vrei ceva de la celălalt: poate îi dorești trupul, poate îi dorești compania, poate vrei să te ajute să ‘simți’ ceva unic și ‘magic’… Desigur, atunci când ești îndrăgostit(ă) vrei și să dăruiești celuilalt ceva din tine, dar nu o faci în mod necondiționat. Ceva ce vine de la partener (din relația cu acesta) îți place și vrei să ai parte de acel ceva. În general, îndrăgostirea vine odată cu atracția și se menține dacă există o anumită doză de reciprocitate. Putem vedea cât de repede dispare îndrăgostirea inițială, mai ales dacă nu primim ceea ce sperăm să obținem, dacă celălalt nu ne oferă ceea ce dorim. Chiar și cei mai altruiști, mai ‘iubitori’ și mai romantici dintre noi ne-am simțit răniți dacă am fost respinși de persoana de care eram îndrăgostiți, semn că nu am fost (și nu suntem) cu totul iubitori și altruiști în relațiile noastre cu ceilalți. De fapt, nimic nu doare mai tare decât să te simți rejectat sau nedorit, să ai sentimentul de a nu valora mare lucru în ochii celuilalt.

Venus și Taurul

Ca guvernator al Taurului, Venus exprimă senzualitatea: este dorința de a fi ‘împlinit’ (sau senzația de împlinire), de a poseda și de a-ți spori propria valoare. În această ipostază, Venus exprimă dorința individului de a se ‘uni’ cu materia, de a se bucura de substanță prin intermediul simțurilor; aici Venus apreciază frumusețea (forma) substanței. Tradusă la nivel relațional, Venus ca patroană a Taurului exprimă valoarea (‘zestrea‘) pe care o aduci în relație, dar înseamnă și dorința de a obține ceva ‘substanțial’ de pe urma parteneriatului cu cineva. Nu de puține ori, partenerul este văzut ca o ‘valoare’ dezirabilă (de exemplu o femeie frumoasă poate fi tratată doar ca un ‘trofeu’, o posesiune de preț de bărbatul care o cucerește).

Aici Venus exprimă valoarea ‘contribuției’ pe care individul o aduce în relație. Dar asta nu e totul: în Taur, Venus din Balanță se reflectă înapoi ca un răspuns la întrebări de genul: ‘ce am eu de câștigat din relația asta?’, ‘ce-mi aduce mie?’, ‘cu ce mă îmbogățește ea?’.

Venus și Peștii

În Pești, lucrurile sunt diferite de Taur și Balanță (care sunt considerate ‘domicilii’ ale lui Venus). Ca guvernator al Taurului și Balanței, Venus este manifestat, are forță efectivă. În Pești, exaltarea lui Venus este doar un potențial minunat – acela de a transforma erosul în elan unificator. Prin elevarea sa, acest elan este considerat de unii ‘divin’, ‘mistic’ sau ‘hristic’ – dar nu reprezintă altceva decât posibilitatea de a unifica – în propria ființă – toate fațetele paradoxului fundamental trăit la nivelul Peștilor. Aceste fațete paradoxale – în loc să accentueze senzația de separare și neîmplinire – sunt astfel ‘atrase’ și ‘unite’ între ele într-un mod aproape erotic, ‘venusian’, dar pe un plan diferit celui pe care ele sunt percepute ca ireconciliabile.

În baza faptului că Venus este exaltat în Pești și a asocierii Peștilor cu Neptun, unii consideră că Neptun este o ‘octavă’ superioară a lui Venus, ceea ce nu este corect: prin nivelurile diferite de subtilitate și elevare la care poate acționa, Venus își este ei înseși ‘octavă’! În Pești, Venus are capacitatea de a se desprinde de materialitatea Taurului și de dependența de un ‘alter-ego’ complementar a Balanței, pentru a ‘unifica’ în interiorul cu exteriorul, materia cu spiritul, trecutul cu viitorul, profanul cu sacrul. Aici individul are posibilitatea de a se uni cu sine însuși, eliberându-se de condiționările cerute de legăturile sale ‘venusiene’ cu obiecte sau ființe. Erosul se eliberează aici de obiectul său și unește individul cu sursa sa.

Dar Venus nu înseamnă iubire totală nici măcar la nivelul Peștilor. În zodia (solară a) Peștilor, Venus are posibilitatea de a se transforma, de a-și alchimiza ‘pornirile’ în ceva superior și complet (agápē). Iubirea ‘reală’, autentică, adevărată, nu are sex, nu are gen și poate fi unilaterală, complet ‘platonică’, este doar o stare de ființare, fără obiect (sau poate egal distribuită față de toate ‘obiectele’ sale). Iubirea necondiționată nu este ‘venusiană’, ci ‘solară’! La fel cum Soarele răspândește lumină și căldură asupra tuturor ființelor vii, indiferent de ‘valoarea’ lor relativă, de frumusețea sau moralitatea lor, fără să trieze, fără să facă mofturi, fără să ierarhizeze, la fel principiul solar este adevărata ‘inimă’ ce are capacitatea de a emana iubire necondiționată. Doar când conștiința noastră ajunge stabilizată la acest nivel (cel solar, ‘heliocentric’) putem spune că iubim fără condiții!

În Pești, există posibilitatea de a ‘translata’ direct la nivelul centrului emanației zodiacale (Soarele), sursa energiei iubirii (prin medierea realizată de procesul venusian). În caz contrar, erosul venusian va alimenta dorința individului de a experimenta un nou ciclu de dorință și atracție, trecând prin semnul exaltării Soarelui și al domiciliului lui Marte (Berbecul) și ‘încarnându-se’ din nou (devenind grosier, substanțial) la nivelui Taurului, sperând la echilibrarea materialului cu spiritualul în Balanță și orientându-se apoi din nou către elevarea sa ‘spiritualizantă’, ‘divinizantă’ (aproape transcendentală) din Pești.