Cercetând modul de fundamentare a Zodiacului, am ajuns să fiu foarte surprins de faptul că unii cercetători importanți ai arheo-astronomiei acceptă fără nici un dubiu opinia potrivit căreia semnele Zodiacului Tropical (zodiacul cunoscut în Occident, bazat pe anotimpuri) ar fi primit numele de la constelațiile cu același nume, pe baza ideii că anticii ar fi văzut în constelații acele forme pe care, în prezent, semnele zodiacului le denumesc și le-ar fi atribuit apoi, într-un mod superstițios, capacitatea de a influența viața și destinul uman.

Aceasta idee, acceptată și reiterată în mod mecanic în mediile academice și considerată de la sine înțeleasă are la bază o eroare de raționament: de ce ar cauta cineva sa transfere un nume care nu are nici o semnificație sau care are o semnificație arbitrară și necorelată cu procesele terestre (adică numele constelației) la ceva ce se consideră a avea o semnificație foarte importantă în astrologie (etapa din anotimp care corespunde semnului zodiacal)? 

Această teorie este – în opinia mea – o dovada de superficialitate care a condus, de-a lungul timpului, la multe concluzii foarte eronate și care, simultan, a facut și un imens deserviciu astrologiei, iar aceasta atitudine vine din prejudecata – des întâlnită la oamenii de stiință – că astrologia, fiind doar o superstiție, nu putea să fie decât un derivat de importanță secundară al stiinței observării fenomenelor celeste. Ei bine chiar contrariul este valabil: în antichitate nevoia de sens a precedat întotdeauna nevoia de cunoaștere matematică, iar astrologia a fost și este singura disciplină care conferă o semnificație reală ciclurilor temporale și fenomenelor astronomice! A fost singura care, pentru omul antic, a avut cu adevarat importanță, astronomia fiind, la origine, un derivat necesar al acesteia, un ajutor matematic în sprijinul nevoii sale fundamentale de sens și a nevoii sale de înțelegere și de integrare în ritmurile temporale.

Și nu mă refer aici la importanța predicțiilor de tip horoscopic (care sunt și ele un derivat secundar al astrologiei), ci la nevoia profundă a anticilor de a se conecta la o realitate mult mai vastă și misterioasă, de a întelege legatura dintre viața lor și fenomenele cosmice, de a corela într-un mod semnificativ ritmurile astronomice cu preocuparile lor terestre cum ar fi agricultura sau viața socială și religioasă, de a-și ordona viața individuală în acord și în armonie cu viața universală. Ideile fundamentale ale astrologiei și ale celorlalte practici divinatorii au fost inițial de natură religioasă, iar credința în forțele nevăzute ale universului a stat inițial la baza dezvoltării înțelegerii realității vizibile, concrete.

Omul antic dorea să știe ce semnificație avea, de exemplu, faptul că Soarele avea, la un anumit moment, o anumită poziție în longitudine și declinație sau că Luna plină se forma într-o anumită parte a cerului și ce alegeri se puteau face – în acest sens – în viața obișnuită. La origine astrologia a fost deci un instrument de alegere a momentelor propice. Chiar și în India, după cum vom vedea mai departe, această disciplină – numită muhūrta–jñāna – a fost extrem de apreciată încă din perioada vedică, chiar dacă atunci nu se putea vorbi de o astrologie bazată pe un Zodiac Solar.

În viziunea mea, pentru oricine face o cercetare obiectivă, este dincolo de orice dubiu faptul că, în fapt, contrar opiniei răspândite, denumirile proceselor simbolizate de Zodiac sunt cele care au fost transferate constelațiilor și absorbite treptat în reprezentarea celestă (și nu invers). Ceva ce a avut un nume și un sens aici, pe Pământ, a fost corelat cu (și a denumit într-o anumită perioadă) ceva ce constituia un indicator vizibil pentru respectivul proces terestru, adică anumite constelații sau grupări de stele!

Constelațiile sunt doar proiecții ale fanteziei umane! Ele nu sunt grupuri separate de stele, ci au fost asamblate așa de mintea celor care le-au denumit prima oară. Ele nu sunt deja grupate!!! Ele sunt constituite din stele aflate la distanțe uriașe unele de celelalte, care nu au absolut nimic în comun unele cu altele. Astfel, stele care par apropiate (atunci când sunt vazute de pe Pământ) se pot afla la sute de ani lumină unele de celelalte; între ele nu există nici un fel de asociere. Constelațiile nu au o natură intrinsecă, deci nu au o semnificație prin ele însele!

Cineva ar putea spune: ‘bine, dar semnele tropicale, fiind necorelate cu obiectele celeste, sunt chiar și mai abstracte decât constelațiile (care, cel puțin au o aparență fizică)’. Ei bine, semnele tropicale sunt faze ale procesului implicat de ciclul solar, iar dacă suntem de acord că procesul în sine (adică ciclul anului solar) are semnificație, atunci putem accepta și faptul că fazele sau etapele acestuia (anotimpurile, punctele de maxim, de minim sau de echilibru ale duratei zilei și noptii pe parcursul anului etc) trebuie să poarte și ele o semnificație naturală.

Aceasta relativitate este perceptibilă și în modul în care civilizațiile diferite au asamblat în mod diferit stelele în grupuri de stele (adică în constelații). Babilonienii aveau anumite denumiri pentru constelații, apoi grecii au consemnat și ei unele dintre aceste denumiri, (modificându-le însă pe alocuri și adăugând altele noi), indienii și chinezii aveau alte sisteme de constelații. Nu se stie sigur cum anume au ajuns toate aceste constelații sa fie numite așa cum sunt în prezent. Probabil că atribuirea a fost în primul rând mnemonică (fără sa implice ceva legat de natura constelațiilor) și a fost realizată, probabil, pentru a onora un zeu sau o legendă sau pentru a desemna un reper pentru ceva ce se petrecea pe Pamânt într-o anumită perioadă.

Evident, nu existau și nu există linii care conectează stelele într-o constelație (așa cum arată multe dintre hărțile stelare), asta din cauză că mai multe puncte pot fi unite în mai multe feluri astfel încât să rezulte mai multe forme cu totul diferite între ele. Din această perspectivă, constelațiile ajută doar la împărțirea cerului în porțiuni cu care se poate lucra mai ușor, formând un fel de geografie stelară. Selectarea stelelor care aparțin unui grup de constelații este arbitrară și tine doar de imaginația celui care face selecția. Constelațiile par a fi într-un fel doar pentru că cineva se străduiește să vadă în ele forma pe care denumirea lor o implică, dar pentru cineva care nu știe denumirea, acea grupare de stele poate să aducă a cu totul altceva.

De fapt, multe dintre constelațiile zodiacale nu seamănă aproape deloc cu ceea ce denumirile lor indică. În fapt, fiecare individ care se uită la o hartă a cerului fără marcaje ale constelațiilor (sau – mai poetic – admiră cerul unei nopți înstelate) poate inventa denumirile pe care le dorește pentru diverse grupuri de stele și chiar o adevarată mitologie proprie pe care să o atașeze acestora! Nu spun prin asta că stelele fixe nu au nici un rol simbolic în astrologie, ci doar faptul că asamblarea lor în diferite forme și constelații nu are vreun sens real.

Zodiacul nu este (și nu a fost niciodată cu adevărat) fundamentat pe vreo asamblare a stelelor în ”constelații”. Constelațiile au servit doar ca repere vizibile pentru procese care, în fapt, au de-a face cu etapele ciclului solar. Raportarea la ele ajuta la determinările matematice ale pozițiilor obiectelor celeste. Așa cum vom vedea mai târziu, ignorarea procesului de precesie a echinocțiilor a fost factorul care a menținut această corelație de-a lungul secolelor care au urmat, adică a păstrat vie concepția greșită că zodiile sunt tot una cu constelațiile care le poartă numele.