Brahmagupta a fost unul dintre cei mai mari matematicieni și astronomi ai Indiei. Cele mai importante opere ale sale au fost Brāhmasphuṭasiddhānta și Khaṇḍakhādyaka. Brahmagupta a considerat că ingresia Soarelui (saṁkrāmana) în Zodia Berbecului apare în momentul în care durata zilei și a noptii sunt egale, adică în ziua echinocțiului de primăvară, ceea ce afirmă clar zodiacul tropical. Tot el indică faptul că cea mai scurtă noapte apare la sfârșitul Gemenilor, și că anotimpurile sunt guvernate de mișcarea Soarelui.

Așa cum remarca și S.B.Dikshit (în Bharatyajyotishashastra), el nu a facut asta din cauza unei erori, ci a intenționat să coreleze momentul exact al echinocțiului de primăvară cu Meṣasaṁkrānti. În viziunea lui Brahmagupta intrarea Soarelui în Berbec trebuia deci să coincidă cu echinocțiul de primăvară, iar calculele sale realizate pe baza sistemului nirayaṇa trebuiau să coincidă cu observarea exactă a echinocțiului (deci cu poziția sayana/tropicală).

Astfel, în Brāhmasphuṭasiddhānta, Brahmagupta indică lungimea anului cu mult mai scurtă decât a oricarei alte siddhānta, cu excepția lui Romakasiddhānta și Pauliśasiddhānta. Cu toate acestea, deși este foarte clar că a intenționat ca anul calculat de el să fie tropical, el nu a putut să ignore ideea tradițională (dar evident falsă) – menționată în restul siddhanta-elor – că Soarele și restul planetelor s-ar fi aflat în primul punct al Berbecului la momentul ipoteticului început al epocii Kali Yuga (anul 3102 ÎEN) și, necunoscând semnificația procesului de precesie a echinocțiilor, a distribuit diferența dintre calculul nirayaṇa și rezultatul observațiiilor sale astronomice pe o perioadă de 3730 ani, ceea ce a diminuat insuficient durata siddhāntică a anului, adică evaluarea tradițională în vigoare.

Așa cum remarca și Dikshita, Brahmagupta nu a fost destul de curajos să mențină poziția inițială (și chiar să diminueze și mai mult durata anului) și să rejecteze astfel valoarea exagerată a duratei anului, valoare indicată de Sūryasiddhānta.