La nici o sută de metri de casa în care locuiesc, în cocheta inimă a comunității, se află o cabină telefonică plină cu cărți… una dintre emblematicele cabine roșii cu care britanicii ne-au obișnuit de un secol încoace și la care nu vor să renunțe nici măcar acum, când aproape nimeni nu le mai folosește (ce-i drept, eu sunt de-a dreptul îndrăgostit de ele!), având stema coroanei regale ștanțată deasupra cuvântului TELEPHONE pe fiecare parte a cabinei, deasupra ușii și a geamurilor laterale, dar cu o funcție diferită de cea pentru care a fost inițial destinată.

Pentru a-și împlini – cât de cât – rolul ei mercurial, cabina servește tot pentru comunicare… deși pe un alt nivel și cu alt conținut… Ea a fost transformată într-o mică bibliotecă a comunității, deși contributorii sunt, în totalitate, femei de vârstă mijlocie (am văzut însă și mai multe fete tinere împrumutând cărți). Evident, nu este nevoie de legitimație de acces: fiecare poate contribui și împrumuta și nimeni nu ia cărți fără să le aducă înapoi; din contră, cărțile se înmulțesc pe zi ce trece, așa că, periodic, cineva vine și ridică colecțiile mai vechi pentru a lăsa loc cărților noi.  Proprietarii își pot lua cărțile înapoi – dacă doresc – dar, de regulă, cărțile mai vechi (deja citite sau neinteresante) sunt vândute la târgurile locale care se organizează periodic, iar banii adunați sunt folosiți pentru comunitate. Marea majoritate a cărților din cabină este formată din nuvele de dragoste; ici-colo însă mai vezi rătăcit și câte un thriller a lui John Grisham, un roman de călătorie, o biografie, o carte de bucate sau de grădinărit, un ghid de maniere, un manual de self-improvement, sau nelipsitele cărți despre Familia Regală. Nu chiar genul de cărți care mă atrage, dar nu despre asta este vorba aici…

Această cabină este o bibliotecă de amor, o sursă inepuizabilă de fantezii. Îmi imaginez uneori conspirația tacită a femeilor, fiecare așteptând cu nerăbdare contribuția consătenelor, fiecare sperând – poate – să contribuie cu ceva incitant la freamătul fantasmelor celorlalte. Și uneori le surprind înghesuindu-se în cabina strâmtă – sursa lor de senzații secrete – căutând cu înfrigurare să descopere ce a mai apărut nou. Mi le imaginez apoi la ele acasă, adâncite într-un fotoliu, savurând nelipsitul ceai cu biscuiți de după-amiază și refugiindu-se în paginile noii nuvele romantice, identificându-se cu drama eroinelor lor și împărtășind împreună cu ele o atracție devoratoare pentru un personaj masculin extraordinar, temporar absente din banala realitate în care ceilalți din jurul lor – soții și copiii – se uită poate la meci sau la Britain’s Got Talent, cu totul ignoranți față de freamătul sufletesc profund al soțiilor sau mamelor lor…

În paranteză fie spus, britanicii nu par a forma o populație erotică… aproape că te miri cum de reușesc să se reproducă, pentru că nu-i prea vezi reușind să acopere ușor și natural distanțele dintre ei …Ceva lipsește, cred eu, din atitudinea lor generală față de intimitate… sau poate ceva e prea mult acolo (de vină ar putea fi amprenta dominantă de tip saturnian: politețea lor excesivă care conduce la prea multă rezervă, stângăcie și incertitudine, astfel încât se ajunge la situația în care fiecare se străduiește să ghicească ce anume vrea celălalt și dacă celălalt îl/o place sau nu). Din observațiile mele, chiar și tinerii – mai dezinhibați, mai ‘americanizați’ și mai puțin constrânși de normele mai rigide la care populația adultă se conformează – par a fi destul de puțin abili în încercările lor de a manifesta erotism și seducție. Femeile britanice se plâng în mass-media că bărbații britanici nu știu să (le) curteze; mai mult ca sigur că nu se referă aici la marile staruri masculine britanice ca Pierce Brosnan, Daniel Day Lewis, Daniel Craig, Gerard Butler, Clive Owen, Colin Firth, Michael Fassbender, Henry Cavill sau Colin Farrell care au jucat sau joacă roluri de mari seducători pe marile ecrane (deși pe câțiva dintre acești bărbați eu îi suspectez de aceeași lipsă atribuită majorității bărbaților britanici), ci la bărbații obișnuiți.

Singurul mijloc la care mulți britanici apelează cu oarecare încredere pentru a depăși bariera politeții excesive pare a fi alcoolul (consumat în cantități impresionante) care îi face pe bărbați (și adesea și pe femei) să transcendă – temporar – complicatul sistem de reguli și convenții sociale britanice, trecând direct în extrema cealaltă: ‘Fancy a shag?’ Fancy a fuck?’… Probabil că a fi respins pentru o propunere indecentă este – pentru egoul britanicului – mai ușor de suportat decât a fi respins ca potențial partener, așa că femeile se plâng de incapacitatea sau (aparenta) lipsă de voință a bărbaților britanici de a le solicita pentru relații stabile.

Dar orice lipsuri ar avea britanicii în domeniul manifestării și exprimării erotico-sentimentale în relațiile de cuplu, ele sunt compensate din plin în domeniul literar. Englezii sunt maeștri ai cuvintelor, sunt îndrăgostiți de cuvinte și le folosesc cu mare abilitate (deși nu ca arme de seducție!), așa că – speculez eu – ceea ce nu reușesc să exprime direct, sublimează în fantezie literară (sau în creația muzicală), motiv pentru care producțiile literare pe temă romantică ale femeilor (ca cele din cabina telefonică) sunt revelatoare pentru ceea ce femeile doresc cu adevărat.

Orice femeie care condamnă interesul bărbaților pentru pornografie sau superficialitatea bărbaților legată de modul cum evaluează corpul femeii, sau care se plânge de standardele imposibile la care simte că societatea masculină o împinge să se conformeze ar trebui să se gândească la așteptările și standardele pe care ea însăși le impune – conștient sau inconștient – bărbaților (nu doar la cele pe care le are în prezent, ci și la cele la care, în timp, s-a simțit nevoită, din diferite motive, să renunțe…). Diferența majoră este că, de cele mai multe ori, dorințele femeilor nu sunt atât de explicite.

Ceea ce bărbații afișează (că doresc) pe față, femeile visează pe ascuns (adică într-o manieră ‘lunară’). Contrar opiniei larg răspândite, nu există atât de mari diferențe în ceea ce privește dorința femeilor și bărbaților de a avea un partener atrăgător din punct de vedere fizic/estetic; diferența este însă că, prin comparație cu bărbații, femeile acordă o importanță mult mai mare atractivității fizice în cazul relațiilor pe termen scurt sau aventurilor sexuale, așa cum multe studii arată. Cei mai mulți bărbați – probabil 80% sau 90% dintre ei – sunt considerați neatrăgători (sau de-a dreptul respingători) de femei, în vreme ce bărbații sunt atrași de un procent foarte mare din numărul femeilor (ca urmare, din această perspectivă, ideea că bărbații sunt cei superficiali în jocul atracției este puțin nedreaptă). Însă pentru femei există multe alte criterii pe care bărbatul trebuie să le îndeplinească (cumulativ) pentru a lua în considerare posibilitatea unei relații cu el, astfel că latura estetică poate trece – în anumite cazuri – pe un plan secundar în ierarhia criteriilor de selecție a partenerului. Aplicate la viața reală, aceste criterii/condiții de selecție sunt adesea foarte contradictorii sau dificil de întrunit, ceea ce face ca ecuația alegerii sau găsirii- de către femeie – a bărbatului potrivit să fie mult mai dificilă. Totuși selectivitatea feminină – manifestată adesea prin criterii și standarde aproape imposibile pe care femeia le dorește împlinite de bărbat – devine astfel echivalentă cu profunzimea psihologică și maturitatea relațională.

În general, femeile pot citi ușor dorințele bărbaților (manifestarea masculină este, de regulă, mult mai directă, vizibilă, ‘solară‘), dar pentru cei mai mulți bărbați dorințele femeilor sunt un mister de nepătruns, de aceea fantezia femeii – utopia ei romantică personală – este de neînțeles chiar și pentru ea, tocmai pentru că nu este atât de explicită. Mulți bărbați cred, prostește, că pentru a înțelege ce-și dorește o femeie trebuie, pur și simplu, să o întrebi, în vreme ce speri la o deschidere adevărată și sinceră a ei… problema este însă caracterul implicit, lunar, al dorințelor femeii, care face ca motivațiile sale, bazate pe criterii și ierarhii foarte complexe de priorități și valori, să fie (uneori chiar și pentru ea) greu de descifrat și de exprimat în mod conștient, fără a mai vorbi de cele despre care, din frica de a nu fi judecată sau etichetată, femeia nici măcar nu îndrăznește să vorbească sau să fie sinceră. În astrologie, Luna este principiul feminin, nocturn, un simbol pentru romantism și poezie, pentru nostalgie și reverie, pentru atașament și ocrotire, dar și pentru natura misterioasă (dar în același timp fluctuantă) a tuturor motivațiilor izvorâte din bogatul izvor al Inconștientului. În relația femeii cu un bărbat aceste motivații și aspirații nu sunt aproape niciodată exprimate direct, ci într-o manieră voalată, prin aluzii, nuanțe și indicii subtile, conducând la o stare pasivă în care femeia așteaptă ca bărbatul să ‘ghicească’ și să împlinească, magic, nevoi pe care nici măcar ea nu conștientizează că le are.

Și poți afla enorm de multe lucruri despre subtilitățile psihologiei feminine a dorinței și atracției erotice din paginile acestor cărți; din moment ce femeile le scriu, le cumpără și le citesc, atunci răspunsul la eterna întrebare ‘Ce-și doresc femeile?’ (la care mulți bărbați nu prea știu să răspundă) se află ascuns și în (sau printre) rândurile acestor cărți care, deși sunt ‘la liber’ pe piață, circulă ca într-un club închis, pentru că doar femeile le cumpără…. Și nu mă refer aici la literatura foarte modernă de gen, promovată cu insistență (și cu o oarecare inconștiență, aș spune) de adeptele ultimului val al Feminismului (deși chiar și de acolo poți învăța o mulțime de lucruri interesante), ci în special la cea tradițională care – în viziunea mea – reflectă speranțele, dorințele și năzuințele mai profunde și perene ale Femeii.

Bărbații din sat trec tot timpul nepăsători – și ignoranți – pe lângă misterioasa cabină cu cărți (acest refugiu – sau poate ar trebui să-l numesc ‘sanctuar’? – pentru dorințele secrete ale partenerelor lor)… Trec și eu din când în când pe lângă cabina telefonică…. uneori mă opresc, deschid ușa și arunc și eu câte o privire la cărțile expuse. Mi se pare extrem de ușor să recunosc romanele pentru femei, chiar fără să citesc titlurile sau descrierea de pe spatele lor și fără să văd imaginile de pe coperțile care, de regulă, prezintă un bărbat foarte frumos și masculin, sau un cuplu atrăgător surprins într-o ipostază tandră sau pasională în care femeia – vrăjită și abandonată în brațele masculului – se uită în sus cu adorație la chipul pătrățos al acestuia, sau doar chipul unei femei cu o privire foarte visătoare și absentă: coperțile sunt mai colorate (chiar multicolore), cu multe nuanțe de roz sau roșu, cu fonturile tipice, amplu rotunjite, și tot felul de inimioare sau floricele care intercalează titlul cărții și numele autoarei. Sunt zile când mă așez și eu acolo, pe iarbă, rezemat de cabină, și frunzăresc vreme de câteva minute pagini și capitole…nu pentru că n-aș ști deja ce voi găsi acolo, ci ca o reconfirmare pentru ceea ce deja cunosc.

În aceste cărți eroinele sunt descrise (sau se descriu chiar ele, la persoana I) destul de sumar: de regulă aflăm despre ele doar că sunt ‘inteligente’, ‘feminine’ și ‘competente’; aflăm, desigur, enorm de multe lucruri despre felul în care (și ce anume) simt ele și suntem ținuți la curent cu progresul întregului lor carusel de emoții exaltate de-a lungul povestirii….

În schimb El, eroul masculin / bărbatul dorit, este întotdeauna de minimum 6 picioare (1.83 m) înălțime, corp atletic, tors și umeri lați, brațe puternice, mâini mari, mușchi de oțel, privire pătrunzătoare, maxilar puternic cu linia foarte bine conturată, voce joasă, puternică, zâmbet seducător și dezarmant. Întreaga sa ființă comandă respectul și admirația celorlalți, iar în prezența sa eroinei i se înmoaie picioarele, este bântuită de fiori și fluturi prin abdomen, se simte vulnerabilă și neputincioasă (alteori se simte frustrată sau mânioasă din cauza durității sau modului – în general – ironic sau obraznic în care bărbatul o tratează la început, dar, treptat, frustrarea sa se transformă în atracție și pasiune crescândă sau în abandon treptat). El este ambițios și de succes, de regulă foarte bogat… conduce mașini rapide sau/și motociclete sau ambarcațiuni de lux, sau chiar și avion personal… plus că posedă mai multe vile (sau chiar un castel)… Este un lider înnăscut și domină cu autoritate – fizic, psihic și profesional – alți bărbați (iar uneori – dacă are chef – îi bate pe toți de le sună apa-n cap…).

Și – mai ales – este foarte popular între femei: o mulțime de competitoare superbe sunt deja înnebunite după el și vor să pună mâna pe el (și, până să o cunoască, el s-a bucurat din plin de ele) dar, în final, inteligența, competența, simplitatea și feminitatea eroinei vor ajunge să primeze în fața atuurilor mai… evidente ale altor femei (cum ar fi ‘formele voluptoase’, ‘decolteurile generoase’, ‘picioarele interminabile’, profesiile mai ‘sexy’ ca de pildă cele de ‘actrițe’ sau ‘modele de succes’ etc) și, dintre toate, acest bărbat o va alege pe ea (chiar dacă justificarea obiectivă pentru această alegere miraculoasă nu este niciodată prea clară, la o analiză atentă…).

Și invariabil se ajunge și la momentul unic și neașteptat (dar intens anticipat de romantica noastră eroină) în care El o va lua pe sus și o va poseda… mai întâi cu o oarece forță și duritate (care, departe de a o face nerăbdătoare să telefoneze la Poliție, să strige ‘Ajutor! Mă violează!’ sau să se înroleze în campania ‘Me Too’, vor trezi în ea o pasiune nebănuită și îi vor sparge stăvilarul din calea tăvălugului ei de emoții, dorințe și senzații adânci, dar până atunci neștiute sau neexperimentate), iar mai apoi cu pasiune și tandrețe… Vor face dragoste sub cerul înstelat, ea se va simți plină de el (în toate felurile și sensurile), extaziată, complet abandonată în brațele lui puternice, răvășită de mângâierile și șoaptele sale, de intensitatea dorinței sale față de ea, dornică de a explora totul cu el, anticipând extazele care vor urma, plină de încredere cu privire la viitorul extraordinar care acum se deschide în fața ei.

Către final, El va da semne că dorește să renunțe definitiv la toate celelalte opțiuni (de sex feminin) pe care le are din abundență, frumusețea ei (în primul rând aia interioară!) îl va învălui cu totul și el va ști că doar alături de ea vrea să-și trăiască viața. Toată zbaterea, tot zbuciumul de până atunci al eroinei – descrise cu lux de amănunte în capitolele anterioare – capătă, în sfârșit, sens… Ea este marea lui iubire (poate chiar prima – și, hopefully, ultima!), el este tot ceea ce ea a visat vreodată. The End.

Dacă soțul/partenerul cititoarei unei astfel de nuvele ar întreba-o ce anume citește ea acolo atât de absorbită, englezoaica ar afișa un surâs misterios sau și ar ridica din umeri, răspunzând cu o afirmație de genul: ‘It’s nothing, darling… just a reading to fill my free time with…’ după care ar sigila conversația cu o discuție despre vreme – subiectul preferat al englezilor în toate situațiile în care vor să păstreze aparențele și să evite plonjarea în dedesubturile unor subiecte delicate (ceea ce se petrece foarte frecvent)… Dar ceea ce bărbatul nu înțelege este că această ‘nevinovată’ incursiune a femeii în lumea nuvelelor de natură erotică și romantică (sau într-o telenovelă, de exemplu) este, în fapt, echivalentul mult mai sofisticat și mai voalat al pornografiei pentru bărbați… ba chiar este ceva mult mai insidios (și mai ‘periculos’ pentru relația ei cu un partener obișnuit): femeia se implică aici nu doar cu mintea sau cu simțurile, ci cu tot sufletul ei, iar bărbatul din paginile cărții sale nu este doar un ‘trup’ cu care și-ar dori să facă sex (așa cum este – pentru bărbat – corpul femeii dintr-un film sau o revistă pentru bărbați), ci este ‘tot pachetul’ la care ea visează de când era mititică, este tot ce și-a dorit ea vreodată! Pentru femeie, mercurialul nuvelei romantice este modul perfect de a-și camufla dorința și aspirația ei secretă prin ceea ce pare a fi doar o banală lectură de după-amiază sau de weekend, iar fascinația ei trece cu totul neobservată de nătângii bărbați, în timp ce fanteziile mai (porno-)grafice ale acestora sunt – cel mai adesea – catalogate rapid și neiertător drept perversiuni, iar amărâții dependenți de ele sunt supuși oprobiului public și unor ample campanii mediatice (naționale și internaționale) de ‘shaming’ (‘învinovățire’ și ‘rușinare’) atât din partea femeilor cu vederi tradiționale, cât și a feministelor…

Pentru o mulțime de bărbați, modelul masculin care se conturează din paginile acestor cărți ca un fel de imagine arhetipală uriașă, esențializată, extrasă din dorințele, fanteziile și așteptările femeilor se constituie într-un standard imposibil de atins (de cei mai mulți bărbați). Acest model – acest gigantic ‘animus’ – este o exaltare a semnificațiilor asociate cu planetele ce guvernează triada semnelor ‘masculine’, ‘de foc’ (Soarele – succes, strălucire, popularitate, leadership, natură ‘alfa’; Marte – forță, vigoare, aparență și abilități atletice, virilitate; Jupiter – încredere în sine și în viață, succes material și social, expansiune, bogăție, recunoaștere socială).

Așa că, observând acest ‘du-te – vino’ al femeilor la misterioasa cabină cu cărți, mă întreb uneori dacă nu cumva inima acestor femei se află – cu adevărat – doar acolo, în acea cabină telefonică, vibrând de dorința nemărturisită pentru acești Superman-i fantastici, iar ceea ce ele trăiesc în realitate este doar un surogat (iar partenerii lor – niște palide umbre, înlocuitorii temporari și conjuncturali pentru cineva care ar putea să apară în viața acestor femei și s-ar conforma – chiar și numai în aparență – fantasmelor lor citite pe tăcute). Pentru că intuiesc că tot ceea ce aceste femei și-au dorit cu adevărat, tot ceea ce, în inima lor, au sperat cândva să obțină și să trăiască în dragoste există doar în paginile acestor cărți și nu în viața lor obișnuită. De când locuiesc aici, acest pelerinaj al femeilor la această cabină telefonică roșie a devenit, pentru mine, o metaforă pentru dorințele ascunse și – poate – neîmplinite ale femeilor… dar poate și o metaforă pentru dinamismul misterios al sufletului Femeii și pentru multiplele fațete ale Femininului și ale vieții.

Suntem în permanentă stare de flux și însoțim curgerea celeilalte persoane doar pentru o bucată din drumul ei: frântura de timp în care ne intersectăm și corespundem cât de cât la nivel de așteptări și posibilități de relaționare. Mințile, inimile și corpurile noastre pulsează de impresii, dorințe și nevoi, tânjesc senzații și experiențe variate; viețile noastră se desfășoară pe mai multe planuri, existăm în multiple dimensiuni. Ceea ce astăzi ne place și ne împlinește, nu ne mai place mâine. Căutăm să ne identificăm cu personaje din cărți și din filme, să trăim prin ele povești care nu sunt ale noastre, pentru că nu există nici o șansă să le trăim altfel. Admirăm și vrem să ne apropiem de atâția oameni diferiți din atât de multe motive diferite, vrem să trăim atât de multe lucruri, de aceea nu putem fi niciodată totul pentru cineva, pentru totdeauna.

Mi-a trebuit enorm de mult timp pentru a reuși să fac față acestei idei profund angoasante și subminante pentru status-quo-ul idealismului romantic pe care îl întrețineam cu naivitate… Și nu am depășit ideea prin respingerea ei ca nefondată, (și nici prin abandonarea completă a romantismului), ci, din contră, am acceptat-o și am integrat-o ca pe un adevăr axiomatic al vieții. Participăm ca eroi (sau personaje secundare) în povestea cuiva doar pentru o vreme, până ce povestea se sfârșește și/sau o altă intrigă sau un alt erou începe să ne captiveze. Pentru ceilalți suntem – într-o măsură mai mică sau mai mare – doar reflectări parțiale ale idealurilor și fanteziilor profund întipărite în inconștientul lor.

Dar, deși celălalt nu poate fi totul pentru noi (fiind limitat în capacitățile sale de expresie), paradoxul este că ne putem (re)găsi sau descoperi pe noi înșine – cu totul – prin iubirea față de o singură persoană (fie ea și una care nu corespunde decât foarte parțial idealurilor și fanteziilor noastre)! Jumătatea noastră polar-complementară (cea cu care aspirăm să ne unim pentru a deveni un întreg) nu se află în afară, ci ascunsă în noi înșine, iar relația cu o altă persoană poate fi calea către această revelație și o oglindă pentru această parte profundă din noi pe care ne străduim să o integrăm. Nu în ultimul rând, orice poveste pe care o trăim (sau pe care ne-o spunem) ne poate ajuta să transcendem mercurialul (și lunarul – adică atașamentul și vraja) ei și să descoperim Povestitorul din noi (revelând în noi înșine natura ultimă a acestuia).