Bee Season este un film sensibil și profund, care, dincolo de specificul poveștii pe care o spune, descrie o dramă comună. Personajul cheie al filmului este o fetiță pe nume Eliza care participă la un concurs de silabisire și își surprinde familia când câștigă prima etapă a competiției. Tatăl ei realizează că fetița are un dar special.

Pentru a o ajuta să avanseze în competiție, acesta – un om foarte cultivat, profesor universitar de religie și adept devotat al Iudaismului – îi predă una dintre tehnicile mistice de extaziere și elevare la nivelul Conștiinței Divine bazată pe permutațiile literelor din alfabetul ebraic (tehnică preluată din mistica kabbalistică a lui Abraham Abulafia). El însuși încercase fără succes tehnica respectivă de meditație (și chiar și-a scris teza de doctorat pe marginea acelei practici), dar abordarea lui fusese (și este) una egotică. Eliza – până atunci neglijată de tatăl ei în favoarea fratelui ei – devine un fel de ‘proiect’ competițional pentru tatăl ei.

Fetița va practica tehnica predată de tatăl ei și, în puritatea ei, va intra într-o stare extatică în care va ajunge să experimenteze nivelul numit ‘Urechea lui Dumnezeu’, starea în care ‘aude’ manifestarea Vibrației Cosmice și ‘simte’ Fluxul Energiei Divine.

Dar pe măsură ce avansează în concurs, familia ei începe să se destrame vizibil. Tatăl ei, care încercase multă vreme să-și impună convingerile asupra membrilor familiei sale, descoperă că soția sa (care se convertise la iudaism pentru a se putea căsători cu el) este- de multă vreme – profund nefericită și că suferă intens ca urmare a pierderii foarte timpurii, accidentale, a părinților săi, având și manifestări de cleptomanie. Atenția – acum aproape exclusivă – primită de Eliza de la tatăl ei pare să fie în detrimentul fratelui ei mai mare, care este la punctul în care are îndoieli serioase cu privire la credința iudaică pe care tatăl său încerca să i-o impună (fiind atras într-o sectă hindusă Hare Krshna). Afectat de lipsa de comunicare sinceră și deschisă cu tatăl său, băiatul devine rebel și începe să conteste autoritatea tatălui. Tensiunea și suferința din familia ei cresc la un nivel care pare imposibil de reversat: unitatea familiei sale este ‘spartă’ în bucăți și totul pare pierdut.

Familia se destramă pentru că fiecare ține de ideile sale, fiecare crede că are dreptate, fiecare vrea să-și impună punctul de vedere și să-și afirme propria poziție, fiecare este atent doar la propria suferință, nimeni nu renunță, nimeni nu vrea să piardă. În plus, mândria și obsesia tatălui ei ca ea să câștige (ca un fel de împlinire personală a sa) se amplifică odată cu succesele ei. Fetița înțelege că victoriile personale nu aduc întotdeauna bucurie celorlalți, ci uneori accentuează separarea și suferința.

Așa că, pe scena concursului național, aflată la un pas de marea victorie, fetița va face o alegere subtilă și profundă. Deși știe care este răspunsul corect (mai ales că-l repetase deja cu tatăl ei cu o seară înainte), ea va alege să greșească și să piardă astfel concursul, lucru care declanșează o eliberare emoțională a membrilor familiei sale. Prin înfrângerea ei intenționată și asumată, Eliza ‘repară lumea’ celorlalți. Ea restaurează legăturile sufletești dintre membri familiei sale. Renunțând la victoria personală, ea îi învață pe cei dragi (și în special pe tatăl său) valoarea renunțării, a abandonării propriilor egoisme.

Mai mult, litera pe care Eliza o va pronunța în locul celei corecte are o semnificație profundă. În loc de ‘i’ (ultima literă a cuvântului ‘origami’) care are aceeași scriere și pronunție ca și cuvântul ‘I’ (care înseamnă ‘Eu’), ea va rosti litera ‘y’ care în engleză se pronunță la fel ca și cuvântul ‘why’ (care înseamnă ‘de ce?’, ‘din ce cauză?’). Ea atrage astfel atenția asupra motivației sale profunde; această schimbare subtilă a literei finale dezvăluie sensul întregului ei demers. Ea nu participase la concurs pentru a-și afirma propriul ‘eu’, pentru a fi prima, ci din cauză că dorea să se simtă aproape de tatăl ei și iubită de acesta. Ea îi dă astfel tatălui ei o lecție fundamentală de viață: în mod subtil și genial, ea îl întreabă pe tatăl ei: ‘Oare de ce vrei tu ca eu să câștig? De ce afirmarea propriului tău ‘eu’ este mereu atât de importantă pentru tine? De ce ținem morțiș să ne punem ‘eul’ mereu pe primul loc?’.

Acest act de renunțare poartă amprenta astrologică a lui Ketu (ce corespunde – în linii mari – cu Nodul Lunar Descendent în astrologia vestică). Ketu conferă persoanei această capacitate de a se debarasa de propriul ego și a renunța la avantajele egoiste). O temă secundară importantă care ține de Zodia Racului este prezentă în film și ține de unitatea familiei și suferința care însoțește procesul destrămării acesteia. Eliza, care l-a auzit cândva pe tatăl ei explicând studenților săi ideea kabbalistică potrivit căreia, deși ‘spartă’ în nenumărate bucățele, Unitatea Divină Primordială poate fi restaurată prin acte de bunătate, pune această învățătură în practică într-un mod magistral pentru a (re)găsi unitatea familială. Dar ideea fundamentală aici – tikkun olam, adică repararea Lumii printr-un act de bunătate – este principiul fundamental de la nivelul cel mai elevat al zodiei Peștilor (și nu al Racului). Pe lângă impulsul de tip Ketu, Eliza exprimă latura sacrificială arhetipală a Peștilor: ea renunță la binele propriu, la succesul personal, pentru ca lumea să beneficieze. Partea pierde pentru ca Întregul să câștige! Filmul descrie mecanismul de salvare spirituală: renunțarea la agățarea de propriul ego și de propria suferință pentru a participa la binele întregii lumi. Eliza este un mic bodhisattva: deși este aproape invizibilă pentru ceilalți și nearticulată în exprimarea dorințelor sale, ea are înțelegerea și compasiunea necesare pentru a contribui la vindecarea profundă, spirituală a celorlalți.

Flora Cross, actrița franceză din rolul Elizei are Venus exaltat în Pești și conjuncția Soarelui cu Neptun și cu dispozitorul Nodului Lunar Descendent.