Pentru a înțelege rolul astrologiei, cel mai bine este să plecăm de la un fapt cât se poate de evident, și anume marginalizarea ei de către știință și religia instituționalizată. În lumea științifică, astrologia este considerată o pseudoștiință, iar fundamentaliștii religioși o consideră o doctrină eretică. Altfel spus, din punctul de vedere al științei convenționale, astrologia – deși se bazează pe o realitate astronomică evidentă – este prea ‘mistică’ în felul în care ajunge la interpretările sale; pentru (anumite forme de) religie (în special pentru cele în care credința în supranatural și în miraculos a surclasat rațiunea), astrologia este prea ‘științifică’, prea ‘precisă’ în interpretările și predicțiile sale, sugerând o cauzalitate și un determinism care par a fi în dezacord cu suveranitatea lui Dumnezeu și cu posibilitatea individului de a fi ‘salvat’.
Când argumentează pentru lipsa de fundamentare a astrologiei, oamenii de știință vin adesea cu același tip de argumente pe care-l folosesc pentru a ataca religia: astrologia – spun ei – este o superstiție pentru că legătura dintre mișcarea / poziția planetelor, om și destinul uman nu poate fi identificată și măsurată, deci – aparent – nu există un mecanism care să o descrie sau să o facă posibilă. Pentru știință, astrologia este – în cel mai bun caz – doar o speculație despre semnificația unor fenomene materiale.
Când condamnă astrologia, religioșii o fac în baza unui presupus materialism pe care, aparent, astrologia l-ar implica (și care implică tot ideea de cauzalitate): astrologia nu poate fi validă – spun mulți clerici – pentru că ideea că destinul uman poate fi influențat de planete și prezis de astrologi contrazice atotputernicia lui Dumnezeu și ideea de liber-arbitru. Din această perspectivă, religioșii plasează astrologia pe nivelul materialist pe care funcționează știința, nivel care nu pare să mai lase loc pentru posibilitatea intervenției divine în lume și pare să nege liberul arbitru, considerând conștiința doar un epifenomen. Pentru religiile instituționalizate, astrologia este – în cele mai multe cazuri – doar o erezie ce presupune o interpretare (prea) materialistă a unui element spiritual (adică destinul uman).
Altfel spus, taberele care se duelează vehement pe tema capacității lor de a revela natura vieții – știința și religia – resping astrologia folosind aceleași argumente cu care argumentează una împotriva celeilalte. Și acest lucru ar trebui să ne dea mult de gândit! Când părțile adverse aflate într-un război continuu se străduiesc să marginalizeze, să ridiculizeze sau să condamne chiar factorul care se străduiește să medieze între ele și să le integreze, problema nu este la mediator, problema ține de incapacitatea fiecăreia dintre cele două părți de a surprinde ceva fundamental despre sine și despre partea adversă (și anume intenția pozitivă a taberei opuse și propria incapacitate de a oferi o perspectivă completă asupra vieții fără aportul celeilalte). Mediatorul trebuie ascultat pentru că el vede bine ambele părți ale conflictului și are capacitatea de sesiza terenul comun pe care cele două părți se pot întâlni și acordul la care se poate ajunge.
Și, dincolo de faptul că nimeni nu pare să înțeleagă – cu adevărat – ce anume este astrologia (și, pentru a argumenta împotriva ei, toți atacă proverbialul ‘om de paie’, folosind definiții greșite sau neactuale), chiar în acest dublu atac asupra astrologiei găsim și rolul acesteia. În mod paradoxal, faptul că nu convine nici uneia dintre tabere (din cauză că adoptă unele dintre ideile taberei opuse) este un indiciu că astrologia este (ar putea fi) cel mai bun mod de a le aduce la un acord; ea se poate constitui în ‘marea sinteză’ a științei și religiei! Astrologia este chiar liantul între cele două viziuni ce par a fi în contradicție: cea ‘materialistă’ (așa zis ‘obiectivă’, rațională, axată pe ceea ce este măsurabil) și cea ‘spirituală’ (subiectivă, intuitivă, derivată prin interpretarea metafizică a vizibilului). Astrologia surprinde chiar intențiile pozitive ale fiecărui ‘pol’ al acestei dileme și, departe de a fi un element marginal, ea devine elementul central ce facilitează înțelegerea naturii ultime a vieții.
Astrologia își asumă astfel rolul său mercurial, hermetic, de a conecta vizibilul cu invizibilul, materialul cu spiritualul, fizicul cu metafizicul și este – cu adevărat – singura mare disciplină holistică: ea indică într-un mod simplificat și esențializat toate posibilitățile științei și ale religiei. Este simultan o matematică și un limbaj al vieții, deci reflectă cele două moduri fundamentale, distincte – liniar și non-liniar, logic și intuitiv, analitic și sintetic – de a ne raporta la viață (asociate cu cele două emisfere cerebrale). Astrologia pune individul într-o relație semnificativă cu timpul și cu spațiul într-un mod care – în viziunea mea – este cu adevărat superb și genial, superior oricărei științe sau religii!
Și aceasta nu este o idee nouă: la origine (după standardele celor care au sistematizat-o) astrologia a fost o proto-‘știință-religie’. Ea forma un aspect fundamental al vieții religioase pentru că pozițiile planetare și alte evenimente astronomice erau considerate ‘semne’ prin care voința Cerului (adică intenția Divinității) putea fi descifrată și înțeleasă (iar semnificațiile extrase erau integrate apoi ceremonial la momentele corespunzătoare). Prin faptul că Soarele și Luna și celelalte corpuri celeste au fost considerate multă vreme drept manifestările vizibile ale unor zeități invizibile, astrologia a fost, implicit, și prima mare religie structurată. Era o știință pentru că aceste semne erau bazate pe mișcările precise ale corpurilor astrale și pe fenomene naturale (de regulă) predictibile în modul lor de apariție și manifestare. Astrologia a fost prima mare știință a Umanității, iar nevoia de a obține o mai bună precizie în practica astrologiei a constituit – inițial – motorul principal care a condus la dezvoltarea celorlalte științe.
În fapt această dihotomie nu este doar una exterioară astrologiei: de-a lungul timpului, chiar astrologii au adoptat viziuni foarte polarizate asupra astrologiei. Chiar și astăzi, unii astrologi consideră că astrologia trebuie să fie foarte ‘științifică’, aproape măsurabilă și fundamentată statistic, în vreme ce, la extrema opusă, alții se străduiesc să-și promoveze astrologia lor ca pe o ocupație foarte ‘spirituală’, rezervată celor ‘aleși’ și bazată mai degrabă pe revelație sau pe inspirație decât pe rațiune.
În toată această dilemă îmi asum poziția de mediator și adopt ‘Calea de Mijloc’: consider că astrologia este o disciplină simultan științifică și spirituală și are capacitatea de a fundamenta o ‘știință-religie’, fiind atât o matematică naturală a Divinului, cât și un limbaj divin al Naturii. Și, de-a lungul timpului, nenumărați savanți – vârfuri ale domeniilor științifice în care au activat sau activează, mulți dintre ei chiar întemeietorii științelor moderne – au fost convinși de valoarea și valabilitatea astrologiei. Pe de altă parte, mari personalități și adepți proveniți din toate tradițiile religioase (și în special din cele trei mari religii monoteiste, lucru demn de remarcat!) au considerat astrologia un adevărat ‘limbaj’ al lui Dumnezeu, modul în care El dezvăluie oamenilor Calea Naturală a Vieții.
Însă această poziție ‘de mijloc’ pe care eu o adopt nu este deloc una modestă, ci de-a dreptul revoluționară: consider că, departe de a fi o pseudo-știință sau o pseudo-religie, astrologia are capacitatea de a deveni o ‘meta-știință’ și o ‘meta-religie’. Astrologia este cel mai bun sistem pentru a înțelege (structural) dinamica științei – potențialul său, limitele și erorile sale – oferind și un model umanistic și integrativ de a înțelege procesul evoluției umane, scopul acesteia și legătura individului cu tot ce există. În același timp, astrologia este cel mai bun sistem pentru a înțelege orice formă de religie și nivelul pe care acea religie operează (putându-se constitui ea însăși într-o cale spirituală completă și de sine stătătoare, evitând dogmatismul și credințele oarbe și absurde!). Astrologia a fundamentat – direct, indirect – aproape toate marile tradiții non-monoteiste și a influențat în mod accidental chiar și marile religii monoteiste, care nu se pot desprinde complet de simbolistica astrologică. Ea poate funcționa ca o știință a religiei și a procesului transformării spirituale! Ea este – cu adevărat – știința sufletului!
Mai mult, astrologia poate constitui baza pentru cea mai exactă și mai completă psihologie, pentru cea mai bună formă de a înțelege sistemele sociale și economico-financiare, pentru cea mai bună formă de guvernare politică și de organizare administrativă, pentru cel mai bun mod de a fundamenta un sistem educațional, pentru o formă superioară și holistică de medicină, pentru cel mai bun sistem de dezvoltare și transformare personală. Este un mod mai bun de a înțelege motivațiile și forțele care stau la baza evenimentelor istorice, a transformărilor culturale, a trendurilor și filozofiilor care au marcat dezvoltarea umanității. Și – mai mult ca sigur – este cel mai bun mod de a ne integra viața în ritmurile universale și de a ne cunoaște pe noi înșine.
