Serviciile astrologice personalizate sunt temporar suspendate.

ASTROGRAMA COPILULUI ȘI A DINAMICII FAMILIALE

Nimic nu e mai important pe lume ca bunăstarea copilului tău! Astrograma copilului și a dinamicii familiei de origine este una dintre cele mai bune investiții în copilul tău (sau în tine, dacă vrei să-ți înțelegi mai bine copilăria, legăturile cu familia și dezvoltarea ta în persoana care ești acum). Este ceva ce faci doar o dată în viață pentru a-ți orienta mai bine copilul sau pentru a te cunoaște mai bine!

Astrograma copilului și a dinamicii familiale se adresează:

a) părinților care vor să-și înțeleagă și să-și orienteze mai bine copilul în viață. Accentul se pune pe înțelegerea copilului tău și pe facilitarea dezvoltării potențialului său. Analiza se face pentru copiii până la 18 ani;

b) persoanelor peste 18 ani care vor să-și înțeleagă mai bine copilăria și impactul familiei de origine (părinților) asupra vieții lor trecute și viitoare. Accentul se pune pe tine în calitatea ta de fiu /fiică, pe înțelegerea trecutului și a dinamicii familiale în scopul de a integra mai bine experiențele actuale și viitoare.

Evident, ideea că viața unui individ poate fi înțeleasă mai bine în contextul relațiilor sale din familia de origine nu este nouă. Începând cu Freud, trecând pe la Virginia Satir și până în prezent, toți cei care au investigat psihicul uman au subliniat importanța uriașă a dinamicii familiei de origine asupra dezvoltării individului, atribuindu-i chiar rolul fundamental. Dezvoltarea individului nu poate fi separată de experiențele sale în relație cu membrii familiei sale și de ambianța psihică pe care aceștia au generat-o. Dar nici o metodă de investigare a acestei atmosfere familiale în care nativul s-a dezvoltat în anii formării sale nu are eficiența, obiectivitatea și precizia astrologiei!

Fără a diminua cu nimic importanța eforturilor psihologilor, psihanaliștilor, medicilor, lucrătorilor sociali și terapeuților care au studiat acest domeniu complex, nu pot să nu afirm că metodele astrologiei sunt net superioare oricărei alte tentative de a investiga și înțelege dinamica relațiilor familiale! Anamneza obișnuită la care clientul / pacientul este supus în cadrul ședințelor obișnuite de consultație / terapie psihologică este foarte subiectivă și adesea neconcludentă, fiind supusă unor condiționări foarte mari (procesele de distorsionare la care nativul și-a supus experiențele de-a lungul timpului, memoria proastă a acestuia, (in)disponibilitatea sa de a pătrunde în anumite zone dureroase ale trecutului sau rușinea de a dezvălui tot conținutul acestora, lipsa de acces a clientului la anumite secrete de familie și lipsa amintirilor din cea mai importantă perioadă a vieții sale (copilăria timpurie). Membrii familiei au amintiri diferite despre anumite experiențe și adesea prezintă situațiile / problemele din puncte de vedere complet diferite.

Pe de altă parte, astrologia – prin precizia și claritatea matematică a ciclurilor sale ce reflectă dinamica dezvoltării nativului, prin capacitatea ei de a dezvălui arhetipurile și tiparelor ce devin active în orice experiență – poate constitui un mijloc de înțelege într-un mod mult mai clar și obiectiv dinamica unei situații și de a oferi clientului o perspectivă mai imparțială asupra experiențelor sale din familia de origine. Hărțile astrologice arată mult mai clar ciclurile de dezvoltare și paternurile de reacție, precum și felul în care membrii familiei se influențează reciproc, dinamica inconștientului personal și dinamica legăturilor (adesea inconștiente) dintre membrii familiei. Prin astrologie putem afla momentul exact când o criză familială / personală a început și felul în care are tendința să se desfășoare și să se transforme, momentele importante de turnură sau de schimbare în viața nativului și a familiei sale. Astrologia se adresează mai degrabă structurii decât conținutului experienței unui individ, ca urmare ea surprinde manifestarea unor tipare și forțe ‘structurale’, arhetipale și universale.

Vom observa că:

a) impactul unor configurații asupra astrogramei natale a unuia sau altuia dintre părinți are o legătură foarte mare cu felul în care copilul învață să digere propriile sale experiențe;

b) genul de relații sinastrice ce se stabilesc între tată și mamă sunt cât se poate de semnificative pentru felul în care copilul își dezvoltă propriul set de modele de interacțiune cu sexul opus;

c) impactul configurației natale a fiecărui părinte asupra astrogramei copilului este fundamental. Indicatorii din astrograma părinților funcționează ca un tranzit permanent (adică o ‘influență’ care se manifestă cvasi-permanent în anii formării nativului și continuă chiar și mai târziu în viață). Suprapuse peste harta natală, astrograma tatălui și cea a mamei ne arată felul în care aceștia afectează – în mare măsură inconștient – modul în care nativul conferă semnificație propriilor indicații natale și dezvăluie ‘zonele sensibile’ de impact psihologic.

d) esența dinamicii familiale poate fi înțeleasă și dacă părinții nu mai sunt în viață sau nu există accesul la întreaga istorie a familiei sau a unuia dintre membrii acesteia. Esențială aici este metoda retrointerpretării, adică citirea astrologică a trecutului (timeline astrologic). Se merge pe linia timpului, identificându-se ciclurile și etapele de dezvoltare, evenimentele astrale de impact asupra vieții copilului și a ambianței familiale.

CE TEME SUNT ABORDATE?

În analiza dinamicii familiale și a impactului acesteia asupra dezvoltării copilului:

-se abordeaza temele majore care compun status quo-ul familial, punctele tari și punctele slabe ale familiei și felul în care acestea susțin sau subminează manifestarea personală a copilului / viitorului adult;

-sunt identificate rolurile arhetipale jucate de fiecare în ‘drama’ familiei și cele care vor fi preluate mai apoi de copil în viața adultă; -sunt explicate perspectivele diferite, nevoile diferite ale membrilor familiei și aspectele în care există convergență;

-se arată intențiile pozitive din spatele comportamentelor, convingerile, presupunerile și tiparele de reacție ‘de familie’, atitudinile și emoțiile recurente din familie;

– se explică felul în care copilul dezvoltă / internalizează modelele de ‘masculinitate’ și ‘feminitate’ ca urmare a interacțiunii sale cu părinții;

-sunt scoase în evidență modul copilului de a învăța și de a se adapta la situații noi, tipul de educație care i se potrivește, zona sa de confort și modul în care aceasta poate fi extinsă;

-se indică provocările pe care copilul le întâmpină și impactul cel mai probabil al familiei asupra dezvoltării sale, atitudinile fundamentale ale părinților față de copil;

-sunt dezvăluite compatibilitățile și incompatibilitățile, zonele de polaritate, identificare și tensiune, zonele de congruență și incongruență;

-conflictele dintre părinți sau cele dintre părinți și copii, ‘prăpastia dintre generații’ și alte aspecte sensibile sunt identificate împreună cu eventualele soluții de integrare;

-sunt abordate și posibilele scenarii ‘fără ieșire’ impuse copilului, constrângerile, condiționările, interacțiunile stresante și dificultățile de adaptare, diferitele complexe, dependențe și compulsiuni, mecanismele de apărare și de compensare pe care copilul le dezvoltă;

-dinamica potențial abuzivă, frustrarea ce rezultă din contactul cu elementele familiale problematice sunt scoase în evidență, împreună cu implicațiile lor pe termen lung.

-sunt explicate regulile, tabuurile și emoțiile neexprimate, paternurile de comportament, tiparele de comunicare, limbajele diferite de comunicare și cele de iubire;

-sunt identificate capabilitățile copilului și zonele sale de interes, genul de activități care-i plac, este explorat potențialul vocațional / profesional.

Deși astrologul nu este nici el un interpret detașat (propriile sale filtre de înțelegere interferează mai mult sau mai puțin cu interpretările pe care le face), totuși perspectiva pe care se străduiește să o prezinte tinde să fie una mult mai obiectivă, pentru că înțelegerea sa se formează plecând de la simboluri impersonale, obiective.

 

AVANTAJE ȘI BENEFICII

-se dobândește o perspectivă evolutivă asupra vieții copilului și asupra familiei;

-apare o reîncadrare psihologică naturală a experiențelor timpurii și a situațiilor de familie;

-se creează premisele unei mai bune integrări a diferitelor situații de viață problematice, dar și a talentelor și potențialului copilului; -familiile își vor putea obiectiva mai bine dinamica raporturilor dintre membrii lor, ceea ce le va ajuta să identifice mai clar cauzele, mecanismele și soluțiile situațiilor problematice ce apar în dezvoltarea copilului;

-părinții pot să-și înțeleagă aportul inconștient la dezvoltarea copilului lor și anumite lecții de viață legate de rolul lor de părinți;

-se indică perioadele viitoare de provocare și oportunitate.

-sunt înțelese efectele interacțiunilor energetice fuziune, polarizare, de exces, deficit, dependență, scindare dintre copil și părinți și se pot lua măsuri de armonizare a lor;

-este precizată karma comună de familie și semnificația ei spirituală în dezvoltarea copilului.

Instrumente folosite: astrologia natală și relațională (occidentală și indiană), cosmobiologia, astrologia Ba Zi, astrologia I-Ching, eneagrama astrologică.

 

COMANDĂ ASTROGRAMA COPILULUI ȘI A DINAMICII FAMILIALE

Pentru înscrierea la consultație este necesar să parcurgi următorii pași:

1.Dacă nu ai făcut-o deja, citește despre termenii și condițiile de desfășurarea a unei consultații astrologice. Trimiterea comenzii va constitui și acceptul acestora de către tine.

2.Contactează-mă prin email pe adresa contact[at]astroapex[punct]ro pentru a solicita consultația.

Voi avea nevoie de următoarele date:

Numele și prenumele copilului

Data nașterii copilului (zi / lună/an);

Ora (cât se poate de exactă a) nașterii copilului;

Sursa informației despre ora nașterii (certificatul de la spital, memoria mamei / tatălui, etc)

Marja de incertitudine (+/- câte minute?) sau intervalul cel mai probabil (ex: ‚între 13:30 și 13:50’). În cazul în care ora de naștere a copilului admite un interval de incertitudine de 20-30 minute, este posibil să am nevoie de câteva informații suplimentare (și îți voi comunica aceasta în emailul pe care-l vei primi în urma evaluării datelor). Te rog să ai totuși în vedere că existența unei marje importante de incertitudine poate necesa o operațiune distinctă – și adesea foarte laborioasă – de rectificare astrologică care se tarifează separat. Incertitudinea poate fi și un motiv de amânare indefinită a termenului de onorare a comenzii (sau chiar de anulare a ei)!

Locul nașterii copilului. Orașul, / comuna și județul (eventual comuna sau orașul cel mai apropiat în cazul nașterii la sat)

Datele de naștere ale tatălui (zi/luna/an/ora si localitate)

Datele de naștere ale mamei (zi/lună/an/ora și localitate)

Datele de nastere ale bunicilor (ora nu este necesară) – doar dacă copilul a crescut cu bunicii

Numărul tău de telefon;

Adresa de email pe care vrei să fie trimisă fișierele ce conțin interpretarea.

Mențiuni suplimentare. Informațiile care sunt de ajutor aici sunt cele legate de condițiile nașterii copilului (naștere obișnuită, cezariană etc), apartenența la familia actuală (naturală sau adopție), frați / surori și al câtelea copil la părinți, situații problematice sau mai delicate ca: părinte necunoscut / absent, divorț / separare a părinților, copil crescut de bunici sau de altcineva, abuz, violență domestică, dependențe ale părinților sau ale copilului (droguri, alcool), abandon școlar, probleme legate de identitatea / orientarea sexuală, probleme de sănătate fizică sau mintală, boli congenitale / handicapuri, traume familiale majore etc. Poți menționa aici orice informație suplimentară care consideri că ajută, inclusiv temele care te interesează cel mai mult în analiză.

3. Așteaptă confirmarea solicitării tale și apoi programarea consultației (verifică periodic și dosarul cu emailuri ‘spam’ / ‘nedorite’, uneori se întâmplă să intre acolo). Fii pregătit(ă) să oferi și alte detalii în cazul în care o rectificare astrologică este necesară.

 

TERMEN DE LIVRARE

În mod normal 7 – 14 zile de la data confirmării. Termenul va fi precizat în mesajul de confirmare (sau va fi stabilit de comun acord cu solicitantul – în cazul ședinței în direct).

MODALITATEA DE LIVRARE / DESFĂȘURARE

o parte scrisă, urmată de o parte audio în care răspund la toate întrebările ce apar după citirea interpretării

PREȚ:

390 lei.

TERMEN DE PLATĂ:

minimum 3 zile înainte de data confirmată pentru consultație.

MODALITATEA DE PLATĂ:

transfer bancar

 

FOARTE IMPORTANT:

a) Astrograma copilului și a dinamicii familiale include și aspectele esențiale ale analizei natale standard! Este realizată o analiză karmică, o evaluare astrologică a personalității, o evaluare a corpului energetic și a rezultatelor karmice. Citește aici pentru a afla ce altceva mai include astrograma copilului.

b) Dinamica familei de origine se studiază pentru douăcel mult trei – generații (copil, părinți, bunici). Momentul nașterii copilului trebuie să fie cunoscut cu mare precizie. Orele de naștere ale părinților trebuie cunoscute cu o bună aproximație. Pentru bunici este suficientă ziua exactă a nașterii. Datele de naștere ale celorlalți copii trebuie și ele precizate. Analiza poate fi amânată sau refuzată din start în cazul incertitudinii cu privire la ora de naștere. Este posibil ca o rectificare astrologică suplimentară să fie necesară.

c) Accentul este pus de fiecare dată pe impactul experiențelor asupra copilului! Perspectiva copilului și impactul dinamicii familiale asupra sa este fundamental. Dacă copilul este minor, interpretarea se adresează părinților, deși perspectiva rămâne cea a copilului. La cererea părintelui care solicită acest serviciu, interpretarea poate fi adresată direct copilului în cazul în care acesta a împlinit deja 16 ani!

d) Nu conținutul experiențelor va fi important în analiza mea, ci raportul dintre ‘entitățile’ arhetipale care erau active în diferitele situații de viață. Accentul va fi pus așadar pe structura experiențelor care modelează viața și caracterul copilului.

e) Există și unele limitări în capacitatea consultantului astrologic de a preciza conținutul situațiilor și de a interpreta sensul lor. O configurație existentă poate simboliza mai multe posibilități de expresie concretă, de aceea a înțelege în totalitate conținutul presupune dialog și feed-back în relația sa cu clientul (citește și punctul următor). În plus, astrologul are propriile sale filtre de înțelegere și percepție și nu poate fi complet obiectiv! De regulă, acolo unde există dileme în interpretare voi preciza asta din start.

f) O scurtă prezentare inițială a background-ului familial și al situației generale a copilului (în special situații problematice: părinte unic / absent, adopție / fertilizare in-vitro, divorț / separare a părinților, copil crescut de bunici sau de altcineva, abuz, violență domestică, dependențe ale părinților sau ale copilului (droguri, alcool), abandon școlar, probleme legate de identitatea / orientarea sexuală, probleme de sănătate fizică sau mintală, probleme congenitale / handicapuri etc) trebuie realizată din start de părintele care solicită consultația pentru a ușura încadrarea simbolisticii astrale la situația concretă, actuală. Feedback-ul de pe parcursul consultației și cel ulterior acesteia vor fi, de asemenea, esențiale.

g) Această consultație nu înlocuiește serviciile unui medic / terapeut autorizat. 

error: