Acest serviciu astrologic este temporar suspendat
ASTROGRAMA ANIVERSARĂ
Astrograma aniversară este cel mai bun cadou pe care ți-l poți face ție sau celor dragi cu ocazia aniversării zilei de naștere. Ea descrie structura energetică și tiparele karmice care se activează cu ocazia reîntoarcerii Soarelui la gradul exact deținut la momentul nașterii (această reîntoarcere mai este numită și ‘revoluție solară’). Horoscopul reîntoarcerii solare este cel mai bun mod de a te orienta printre meandrele ce țin de experiențele, tendințele și predispozițiile ce urmează să marcheze noul an astrologic. Iată câteva puncte importante de care e bine să ții seama dacă vrei să apelezi la o astfel de consultație:
1.Deși presupune tot realizarea de previziuni astrologice, astrograma aniversară diferă de o previziune astrologică obișnuită Diferența este aceea că astrograma aniversară oferă o perspectivă generală asupra întregului an care urmează, în vreme ce o previziune obișnuită se referă la una sau mai multe situații particulare la care interpelatorul dorește un răspuns.
2.Exactitatea datelor tale de naștere este foarte importantă. Dacă datele de naștere nu sunt cunoscute cu suficientă precizie pot oferi doar o interpretare cu caracter mai general.
3.Dacă – în urma analizei preliminare – realizez că nu înțeleg bine semnificația anului astrologic care urmează pentru tine sau dacă consider că am prea puține informații sau dacă nu mă simt inspirat să dau un răspuns te voi anunța în scris sau telefonic. Analiza reîntoarcerii solare presupune o procedură foarte complicată și laborioasă de analiză, iar posibilitățile de interpretare sunt multiple, de aceea nu este ușor de realizat.
4.Furnizarea de către tine a unor informații cu privire la evenimentele și experiențele importante din anul precedent (precum și despre așteptările tale din anul care urmează) poate fi de mare ajutor în scopul de a asigura o continuitate și o legătură mai directă la nivelul interpretării semnificației evenimentelor ce vor urma.
Cerințe
Realizez astrograma aniversară doar dacă în prealabil ai comandat și o analiză natală, asta pentru că înțelegerea profundă și corectă a astrogramei natale constituie baza descifrării hărții aniversare. Dacă astrograma aniversară este pentru copilul tău, el trebuie să fi beneficiat anterior de o astrogramă a copilului și dinamicii familiale.
Cum comanzi
Pentru a solicita o astrogramă aniversară, scrie-mi un email pe adresa contact[at]astroapex.ro precizând temele pe care dorești să insist în interpretare, împreună cu toate informațiile pe care le consideri relevante (detalii despre evenimente din anul astrologic anterior, lucrurile care te preocupă etc).
Prețul consultației
Prețul standard pentru o astrogramă aniversară este de 240 lei. Detaliile legate de plată îți vor fi comunicate ulterior.
Modalitatea de consultație
Consultația aniversară vine deocamdată doar în format scris. Vei avea posibilitatea să adresezi întrebări la care îți voi răspunde ulterior.
Informații suplimentare
Pentru informații suplimentare verifică și Termenii și condițiile de desfășurare a consultațiilor astrologice.