Abū al-Rayhān Muhammad ibn Ahmad al-Bīrūnī a fost una dintre cele mai fascinante personalități ale Evului Mediu timpuriu. Născut în anul 973 AD pe teritoriul de azi al Afganistanului, de origine persană, el a ajuns un reputat învățat, fiind versat într-o mulțime de științe: fizică, matematică, astronomie, astrologie, științe naturale și evidențiindu-se, de asemenea, în istorie, cronologie și lingvistică. Vorbea curent 7 limbi străine. A fost un pionier în ceea ce privește religiile comparate.
În anul 1017 AD, Al-Bīrūnī a facut o lungă călătorie pe teritoriul subcontinentului indian, pentru a studia tradiția indiană. El a devenit cel mai important interpret al științelor indiene în lumea arabă. Cartea sa Tarikh al-Hind (Istoria Indiei), cunoscută și sub numele de Indica este o descriere remarcabilă și foarte obiectivă a Indiei secolului al XI-lea. În zilele noastre este considerat “fondatorul indologiei” și primul antropolog autentic. A fost, de asemenea, un expert atât în astrologia greacă și arabă, cât și în cea indiană.
Descriind elementele componente ale astronomiei, astrologiei și calendarului hindus, Al-Bīrūnī afirmă:
Din moment ce anul înseamnă o revoluție a Soarelui pe ecliptică, este divizat în același fel ca și ecliptica. Ultima este împărțită în două jumătăți, în raport cu cele doua puncte solstițiale. Corespunzător, anul este divizat în două jumătăți, ambele fiind numite ayana.
Când Soarele părăsește punctul solstițiului de iarnă, începe să se miște către Polul Nord. De aceea, acestei părți, care reprezintă aproximativ jumatăte din durata anului și care este în legatură cu direcția Nord, i se spune Uttarāyaṇa, adică perioada marșului solar prin 6 semne zodiacale, începând cu Caper (i.e. Capra / Capricornul). În consecință, această jumatăte de ecliptică este numită Makarādi, adică este partea eclipticii care începe cu (sau își are originea în) Makara (Capricorn).
Când Soarele părăsește punctul solstițiului de vară, începe să se miște către Polul Sud; de aceea această a doua jumătate este legată de (direcția) Sud și este numită Daksināyaṇa, adică perioada marșului solar prin cele 6 semne care încep cu Cancerul (zodia Racului). În consecință, această jumătate de ecliptică este numită Karkādi, adică “cea care isi are originea în Karkaṭa (Racul)”.
Oamenii needucați folosesc doar aceste două diviziuni sau jumătăți de an, pentru că ei pot, cu o mai mare ușurință, să identifice cele doua solstiții cu ajutorul simțurilor. Mai departe, ecliptica este însă divizată în două jumătăți, în concordanță cu declinația față de ecuator, iar aceasta diviziune este mai științifică, deși mai puțin cunoscută oamenilor decât prima, pentru că se bazează mai mult pe calcule și pe speculații. Fiecare jumătate este numită kula. Cea care are declinație nordică este numită Uttarakula sau Meṣādi, adică “cea care-și are originea în Meṣa (zodia Berbecului)”, cea care are declinație sudică este numită Dakshinakula sau Tulādi , adică “cea care-și are originea în Tulā (zodia Balanței)”.
Mai departe, ecliptica este divizată, prin ambele (tipuri de) diviziuni, în 4 părți, perioadele prin care Soarele le traversează fiind cele 4 anotimpuri (primăvara, vara, iarna și toamna). Corespunzator, semnele zodiacale sunt distribuite acestor anotimpuri. Totuși indienii nu împart anul în 4, ci în 6, fiecare dintre cele 6 părți fiind numită ṛtu. Fiecare ṛtu cuprinde două luni solare, i.e. perioada marșului solar prin două semne zodiacale consecutive. Numele și dominanta lor sunt prezentate în urmatoarea diagramă, în conformitate cu cea mai răspândită teorie.
Comentariile sunt de prisos aici, în opinia mea. Al-Bīrūnī ne arată extrem de clar faptul că, la sfârșitul perioadei siddhānta-ice, indienii considerau atât anul solar, cât și Zodiacul ca fiind tropicale.
