Textul astronomic vedic Vedāṅgajyotisha considera nakshatra-ele egale ceea ce, în opinia mea, indică clar faptul că așa au fost ele considerate dintotdeauna. Lagadha, autorul Vedāṅga-ei a păstrat lista vedică a celor 27 de nakshatras începând cu Kṛttikā, dar nu le-a tratat ca și constelații, ci ca intervale de 13 grade 20 minute de arc ecliptic începând cu echinocțiul vernal.

4 asterisme și jumătate constituie un anotimp. (R-VJ 9d; Y-VJ 10d)

Chiar și această afirmație ar trebui să fie suficientă pentru a înțelege că intenția anticilor a fost de a considera asterismele egale și de a le conecta asterismele lunare cu anotimpurile. De altfel, mai mult ca sigur că întreaga tradiție vedică antică a considerat nakshatra-ele egale: anumite Saṃhitā-e (cum ar fi Taittirīya saṃhitā sau Kāṭhaka saṃhitā) menționează explicit faptul că Soma (Luna), fiind casatorită cu fiecare dintre nakshatra-e, petrece un timp egal în fiecare dintre ele.

(Chiar dacă, la modul concret, viteza Lunii este variabilă, ca urmare timpul petrecut în cele 27 nakshatra-e nu poate fi egal, este clar că această metaforă vedică se referă la un ideal de egalitate al nakshatra-lor, iar acesta – în opinia mea – nu poate fi decât unul măsurat pe cercul Zodiacului Lunar.)

Mai putem spune și faptul că Shatapathabrāhmaṇa descrie și așa numitele nakshatra-e secundare (Upanakshatras) – diviziuni ale fiecarei nakshatra în 27. Mi se pare greu de crezut că upanakshatra-ele ar fi avut vreo relevanță în cazul în care nakshatra-ele ar fi fost considerate inegale (așa cum sunt, în realitate, constelațiile lunare siderale).

La fel ca Weber și Withney menționați anterior, savantul american de origine indiană Subhash Kak, profesor al Universității din Oklahoma concluzionează și el în eseul său Babilonian and Indian Astronomy – Early Connections (History of Science, Philosophy & Culture in Indian Civilization, vol. 1, part 4) că stelele nakshatra-elor nu au fost altceva decât repere pentru divizarea eclipticii în cele 27 segmente egale.

Scriind despre prejudecata comună în vremea sa – și anume despre faptul că atât indienii, cât și arabii atribuiau fenomenele meteorologice influenței răsăritului și apusului stelelor – în cartea sa Cronologia Națiunilor Antice, în capitolul despre Stațiile Lunare, Al-Bīrūnī (în secolul al 11-lea, în timpul lungii sale vizite în India) menționa:

Adevarul [despre legatura dintre fenomenele meterologice și casele lunare] este exact la polul opus: cu alte cuvinte, natura și peculiaritățile care sunt atribuite primei stații lunare și tot ceea ce hindușii corelează cu această stație sunt specifice [doar] primei părți a [zodiei tropicale a] Berbecului și nu părăsesc acest loc, cu toate că steaua (sau stelele) care marchează stația lunară o părăsesc [datorită procesului de precesie a echinocțiilor -n.trad].

Într-un mod similar, tot ceea ce este specific (zodiei) Berbecului nu părăsește locul Zodiei Berbecului, deși constelația cu același nume o face [datorită aceluiași fenomen al precesiei].

Astrologii atribuie fiecărei stații lunare caracteristici diferite precum și calitatea anumitor indicii premonitorii și alte aspecte caracteristice, în același mod în care le atribuie și semnelor zodiacale.

Aici avem atât o confirmare a faptului că stațiile lunare trebuie considerate tropical și nu sideral [în pofida fenomenului de precesie a echinocțiilor], cât și o confirmare a faptului că ceea ce este semnificativ (d.p.d.v. astrologic) pentru zodii are de-a face cu Zodiacul Tropical și nu cu constelațiile zodiacale. Deci nakshatra siderală nu este un factor definitoriu, ci doar unul indicator.

Hindușii utilizează casele (stațiile) lunare exact în același fel în care o fac cu semnele zodiacale. La fel cum ecliptica este împărțită de semnele zodiacale în 12 părți egale, tot așa este divizată în 27 părți egale, prin intermediul stațiilor (caselor) lunare. Fiecare casă lunară ocupă 13 1/3 grade, adică 800 de minute pe ecliptică.

Al-Bīrūnī descrie apoi modul în care atât arabii cât și indienii, din cauza lipsei de cunoaștere, reușeau să identifice stațiile lunare doar pe baza stelelor fixe aflate în ele.

Stațiile [lunare] ocupă o parte mai mică sau mai mare, în conformitate cu figurile lor, adică cu constelațiile, dar nu [în conformitate] cu ele însele, pentru că toate stațiile ocupă același spațiu pe ecliptică. Acest lucru nu pare a fi cunoscut de hinduși.

În aceeași lucrare Al-Bīrūnī îl critica pe Varāhamihira pentru faptul că nu cunoștea fenomenul de precesie a echinocțiilor, observând faptul că, în ceea ce privește stațiile lunare, Varāhamihira a confundat constelațiile cu stațiile lunare reale.

Critica adresată lui Varāhamihira de către Al-Bīrūnī este întemeiată: Varāhamihira a fost cu totul naucit de faptul că, în vremea sa, poziția solstițiilor vis-a-vis nakshatra-e nu mai corespundea cu cea evidențiată în scrierile antice și a menționat acest lucru în lucrarea sa Bṛhatsaṃhitā.

Al-Bīrūnī mai spunea:

În ordinea semnelor zodiacale începem cu acea doisprezecime a eclipticii care se află la nord de punctul de intersecție a ecuatorului cu ecliptica în conformitate cu mișcarea secundară. În acest caz, solstițiul de vară apare la începutul celui de-al 4-lea semn [Racul], iar solstițiul de iarnă la începutul celui de-al 10-lea semn [Capricornul].

În ordinea stațiilor lunare începem cu a 27-a parte din ecliptică care este prima din primul semn zodiacal. În acest caz solstițiul de vară cade întotdeauna în a 3-a pătrime a celei de-a 7-a stații lunare (adică la minutul 600 al stației respective). Această ordine a lucrurilor va ramâne neschimbată până la sfârșitul lumii.  

Dacă însă stațiile lunare sunt marcate de anumite constelații și dacă li se atribuie nume care sunt specifice acestor constelații, atunci stațiile hoinăresc, învârtindu-se împreună cu constelațiile [datorită fenomenului de precesie]. Stelele [ce corespund, după nume] semnelor zodiacale și stațiilor lunare, au ocupat, în vremurile trecute părți mai vestice ale eclipticii.

Aceste afirmații sunt cât se poate de clare. Marele Al-Bīrūnī înțelegea foarte bine dilema Zodiacului indian. Observator atent al tradiției și excelent cunoscător al fundamentelor astronomiei și astrologiei, situat – dpdv temporal – chiar la finalul tradiției siddhantice (care a fundamentat Zodiacul în India), Al-Bīrūnī a indicat, pe lângă cauza dilemei, și modul de rezolvare a acesteia: soluția sa este adoptarea Zodiacului Lunar Tropical (și, implicit, a Zodiacului Solar Tropical).

În cuvintele sale, semnele și stațiile lunare tropicale exprimă (întotdeauna) natura acestora, pe când constelațiile (fie ele solare sau lunare) exprimă doar aparența lor.

Bhattopala, comentatorul lui Varāhamihira, citează din Parāśarasaṁhitā următoarele:

Anotimpul Śiśira este de la începutul lui Dhaniṣṭha până la mijlocul lui Revatī; Vasanta este de la mijlocul lui Revatī până la sfârșitul lui Rohiṇī; Grīṣma este de la începutul lui Mṛgaśīrṣa până la sfărșitul lui Aśleṣā; anotimpul Varṣā este de la mijlocul lui Aśleṣā la sfârșitul lui Hasta; Śarad este de la începutul lui Chitrā până la mijlocul lui Jyeṣṭha; Hemanta este de la mijlocului lui Jyeṣṭha până la sfârșitul lui Śrāvaṇa.

Chiar dacă această afirmație poate fi luată că argument atât pentru validitatea nakshatra-elor siderale, cât și pentru a celor tropicale, un lucru este foarte clar: hindușii corelau nakshatrele cu anotimpurile, deci probabil asta să fi fost intenția lor din start!

În cartea sa Nakshatra System of the Hindus, Burgess, celebrul traducător și comentator al Sūryasiddhānta-ei afirma:

Nakshatra-ele hinduse împart Zodiacul în 27 părți egale. Este adevărat că numele [nakshatra-elor] sunt aplicate grupurilor de stele localizate în aceste spații, dar asta [s-a făcut] pur și simplu pentru a marca aceste spații sau arce [ecliptice]. Iar aceasta pare să fi fost aplicabilitatea inițială a acestor denumiri. În cele mai timpurii și mai complete scrieri astronomice [ex Vedāṅgajyotisha – n.trad.] în care numele unor nakshatra-e sunt menționate și întreg sistemul nakshatra-elor implicat, numele sunt date segmentelor Zodiacului.

La fel, în sistemul de stații lunare chinezesti (sieu) – sistem care era și el corelat cu constelațiile și în care mulți indianiști și sinologi văd o oglindire a sistemului indian – exista raportarea clară la anotimpuri, cele 28 sieu fiind împărțite în 4 sectoare sau ”palate celeste” (palatul de primăvară, de vară, de toamnă și de iarnă), ceea ce arată că, inițial, era folosit la determinarea fazelor anului tropical. Potrivit opiniei majorității sinologilor, sistemul de stații lunare chinezești nu este altceva decât un calendar agricol, pe baza căruia fermierii determinau momentele propice pentru munca lor.

Multi cercetători occidentali în domeniul astrologiei (Alexandre Volguine, Patricia Noret, Giuseppe Bezza) au înțeles aceasta atunci când au corelat constelațiile lunare ale arabilor și ale indienilor cu zodiacul tropical.