Introducere

Așa cum am arătat deja, un element important al astrologiei și astronomiei hinduse îl constituie Zodiacul Lunar adică Roata Nakshatra-elor (Nakshatrachakra). Aceasta este formată din 27 de stații sau constelații lunare, uneori a 28-a fiind introdusă în înșiruire din rațiuni pe care le voi prezenta mai târziu. Fiecare nakshatra este marcată de o yogatārā, adică de o stea marcatoare (fiduciară) în scopul de a ușura identificarea ei.

Termenul kshatra înseamnă ‘mișcător’ , iar nakshatra înseamnă ‘nemișcat’ sau, într-o altă interpretare, ‘indestructibil’. Nakshatrachakra este deci ‘Roata Indestructibilă’.

Cele 27 de nakshatras, împreună cu zeitățile lor guvernatoare, sunt:

Enumerarea nakshatra-elor apare în Śaunakīya-Atharvaveda (19.7) și în Śatapathabrāhmaṇa. Lista completa a nakshatra-elor apare în Yajurveda (Taittirīya Saṃhitā 4.4.10). Nakshatra-elor le-au fost atribuite, încă din timpurile vedice, anumite divinități guvernatoare (devatā) care erau invocate în momente speciale, precum și anumite caracteristici specifice care formează puterea operativă (shakti) a acestor divinități.

De exemplu, textul vedic Taittirīyabrāhmaṇa(1.5.1) care este parte din Yajurveda realizează o astfel de descriere mai complexă a nakshatra-elor. Utilizarea divinatorie sau astrologică prin predicția caracteristicilor individuale pe baza nakshatra-ei ocupate de Lună la naștere a apărut mai târziu, deși a făcut parte din sistemul divinatoriu indian cu mult înainte de introducerea zodiacului solar (vezi textul buddhist Ṥārdūlakarṇāvadāna). 

Importanța Zodiacului Lunar este foarte mare datorită faptului că punctul 0 al Zodiacului Solar (adică începutul zodiei Berbecului) a fost corelat în siddhānta-e și de în tratatele astrologice indiene cu începutul nakshatra-ei Aśvinī, asta după ce, în perioada vedică, Kṛttikā Nakshatra fusese asociată cu echinocțiul de primăvară.

Acest fapt a generat presupunerea că Zodiacul Solar ar fi fost conceput, în tradiția indiană, pe o bază siderală, pentru că nakshatra-ele au fost asociate, încă din timpurile vedice, cu grupări de stele, adică cu constelații vizibile, care , din cauza fenomenului de precesie a axei Pământului, își schimbă poziția în relație cu anotimpurile, ceea ce face ca, evident, orice zodiac asociat cu aceste constelații să nu rămână fix în raport cu anotimpurile.

Teoria pe care o voi argumenta

Deși în privința originii și definirii nakshatra-elor există multă confuzie, ideea că roata stațiilor lunare este siderală a fost și este aproape unanim acceptată de indianiști, astronomi sau astrologi. Ceea ce voi arăta în continuare este însă faptul că aceasta este o eroare, iar fundamentarea siderală a nakshatra-elor a fost și este doar una de formă și nu de fond! Convingerea mea fermă, susținută prin foarte multe argumente solide, este că nakshatra-ele ar trebui considerate tropical și că aceasta a fost și intenția originară a tradiției vedice.

Cu alte cuvinte, în viziunea mea, exact același fenomen al corelării inițiale dintre procesele și fenomenele anotimpurilor și asterismele vizibile care s-a petrecut în Mesopotamia cu constelațiile zodiacale de tip solar, s-a petrecut și în India (China și Persia) cu constelațiile lunare. Și exact aceeași eroare a adoptarii unui zodiac lunar mișcător (care, din perspectivă terestră, se deconectează treptat de anotimpuri) a fost adoptată – datorită ignorării fenomenului de precesie – și în cazul nakshatra-elor.

Voi arăta că, la origine, stațiile lunare au fost conectate în mod necesar cu punctele cardinale ale anului și cu anotimpurile. Voi mai arăta, de asemenea, că stațiile lunare din Nakshatracakra nu au de-a face cu dimensiunile inegale specifice constelațiilor lunare, ci cu dimensiunile egale, specifice împărțirii egale a eclipticii.

Teoria mea este simplă: 

Nakshata-ele au fost menite să desemneze fenomene sezoniere.

Stelele fixe care se constituie în yogatārā-e au avut dintotdeauna doar rolul de repere pentru poziția tropicală a Lunii în cele 27/28 stații lunare egale. Pentru că fenomenul de precesie a echinocțiilor nu era cunoscut în acele vremuri, denumirile nakshatra-elor siderale au fost atribuite celor 27 de diviziuni egale cu gândul că ele nu se vor schimba niciodată: fiecare diviziune a primit numele unei constelații cu care se suprapunea, mai mult sau mai puțin.

Când, în perioada vedică, Luna plină era vazută în Viśākhā se stia că Soarele era în Kṛttikā în apropierea echinocțiului de primăvară (Vaiśākhī) și luna lunară primea numele nakshatra-ei Viśākhā. Nu întâmplător textele clasice (cum ar fi Yajurveda etc) menționează ordinea nakshatra-elor ca începând aproape de fiecare dată de la acea constelație care marca echinocțiul de primăvară, deci începutul anului tropical.

[Un fenomen similar s-a petrecut, în opinia mea, și în tradiția chineză a constelațiilor lunare care, chiar și acum, încep cu o constelație care se afla – la momentul configurării lor – în preajma echinocțiului de toamnă – tocmai pentru că luna plină în acea constelație era un indicator pentru echinocțiul de primăvară].

După confuzia siddhānta-ică care a condus, ulterior, la adoptarea greșită a zodiacului sideral, nakshatra-ele au început să fie utilizate doar sideral, fiind deconectate de legătura lor cu anotimpurile și conectate, în mod greșit, cu zodiacul solar sideral. Astfel, după ce Aśvinī a fost conectată cu începutul zodiei Berbecului, sistemul nakshatra-elor siderale a fost standardizat la varianta sa idealizată, căpătând apoi și o importantă semnificație astrologică. Citându-l pe Dikshit (Bharatya Jyotișa Śastra):

probabil că tocmai obișnuința hindușilor antici de a asocia nakshatra-ele cu constelațiile vizibile a facut că nakshatra-ele siderale să nu fie înlăturate cu totul din sistemul astronomic indian, atunci când ele au început să nu mai fie corelate cu procesele reale.