În astrologia indiană, ayanāṃśa este definită ca diferența dintre longitudinile sāyana și nirayaṇa ale planetelor și luminariilor, adică dintre începutul zodiacului tropical și cel pseudo-sidereal / nirayaṇa, diferența datorându-se mișcării de precesiei axiale a Pământului (schimbarea graduală a orientării axei de rotație a Pământului în raport cu stelele).

Această diferență între cele două tipuri de zodiac devine din ce în ce mai mare odată cu trecerea timpului. Datorită mișcării precesionale, anotimpurile și, implicit, Zodiacul Tropical, se mișcă în sensul opus mișcării de zilnice de rotație Actualmente se observă faptul că precesia echinocțiilor are o rată de creștere de aprox. 50,3 secunde/an.

Conceptul de ayanāṃśa este totuna cu ayanachalana – vechea denumire asociată cu fenomenul observat al schimbării poziției solstițiului, fenomen care, inițial, a fost pus pe seama unei presupuse mișcări de pendulare a boltei cerești de o parte și de alta a unui punct fix într-o anumită perioada de timp.

Cele 5 siddhānta-e vechi nu spun nimic despre ayanachalana. Sūryasiddhānta vorbește despre o mișcare de 27 de grade către est și apoi înapoi, către vest, a Roții Nakshatra-elor, deci o revoluție oscilatorie de 108 (27*4) grade, asemănătoare mișcării unui pendul, într-un ciclu de 7200 ani (mișcare numită sampātchalana (‘trepidație’) și bazată pe un concept legat de credința astronomică a hindușilor antici potrivit căreia în anul 3102 ÎEN toate planetele s-ar fi aflat la zero grade Berbec, mișcare care nu are însă nimic de-a face cu conceptul actual de precesie, care este unidirecțional și are o ciclicitate de aproximativ 25.800 ani). Brahmagupta a negat cu totul acest fenomen; apoi Muñjala și Bhāskarāchārya au vorbit despre ayanachalana – mișcarea echinocțială.

Actualmente, există nenumarate variante de Zodiac Sideral, asta datorită faptului că astrologii și astronomii indieni nu reușesc să cadă de acord asupra punctului de început al acestuia, sau asupra momentului exact când zodiacul tropical și cel sideral au coincis,. Valoarea ayanāṃśa-ei este întotdeauna definită în functie de o anumită poziție a echinocțiului vernal la un anumit moment din antichitate.

În varianta care este, actualmente, cea mai raspandită în India – și anume aceea care folosește ayanāṃśa lui Lahiri (și care, în momentul de față (2015), are valoarea de 24 grade 4 minute), steaua Spica (sau α Virginis, numită Chitrā de către hinduși), care este cea mai strălucitoare stea din constelația Fecioarei, este reperul esențial pentru determinarea punctului zero al Zodiacului Hindus. Se presupune că acest punct zero se află la 180 grade de Spica și  definește startul constelației lunare Aśvinī.

Dar de ce a fost aleasă Spica, din constelația Fecioarei, ca reper pentru începutul zodiacului (180 grade față de Spica)? Ei bine Spica a marcat cândva echinocțiul de toamnă (atât în zodiacul indian, cât și în zodiacul lunar chinezesc) și poziția sa a fost, în acea perioadă, foarte semnificativă pentru că atunci când Luna era plină în apropierea stelei Spica, era un semn pentru faptul că Soarele se afla în partea opusă în preajma echinocțiului de primăvară, deci acesta era un semn care marca începutul anului sacrificial. Zodiacul chinezesc al constelațiilor lunare începea și el cu Spica din Virgo, exact din același motiv.

Steaua Spica nu a fost singurul reper adoptat pentru identificarea punctului 0 al Zodiacului Sideral. În fapt, Sūryasiddhānta a luat ca reper steaua Revatī (probabil ζ Piscium) ca punct inițial. În conformitate cu principalele siddhānta-e influențate de Āryabhaṭa, Zodiacul tropical și cel sideral s-ar fi suprapus aproximativ în anul 499 AD, dar Lahiri – astronomul modern desemnat să cerceteze fundamentarea calendarului indian a considerat că această coincidență a avut loc în anul 285 AD, pe baza unei ayanāṃśa-e mai vechi.

Aceste aspecte sunt total problematice pentru ceva ce se pretinde a fi un sistem ‘științific’: nu este normal ca un asemenea sistem astrologic care fundamentează calendarul ritualistic și care se presupune că furnizează tainele destinului uman să fie definit în raport cu un reper valabil doar la un anumit moment din antichitate, moment care este determinat într-un mod foarte speculativ.

Și nu este deloc firesc ca începutul Zodiacului să nu fie marcat prin ceva anume, așa cum se întâmplă în cazul zodiacului hindus, unde poziția de 0 grade din zodia nirayaṇa a Berbecului este doar un spațiu gol, neexistând vreun reper vizibil pentru acest început! Chiar și faptul că determinarea acestui punct este o operație dependentă de luarea în calcul a poziției punctului de început a Zodiacului Tropical indică caracterul fantezist și arbitrar al acestui zodiac și al astrologiei bazate pe acest zodiac, precum și faptul că Zodiacul Sideral nu are, în fapt, o existența de sine stătătoare !!!

Modul în care Lahiri a ajuns la determinarea ayanāṃśa-ei adoptate oficial în India (care-i poartă numele, deși are un precedent în tradiție, și care se presupune că determină momentul coincidenței zodiacului sāyana cu cel nirayaṇa) este total eronat. De fapt, ayanāṃśa lui Lahiri este greșită chiar și după standardele acestuia (adică ale lui Lahiri!), existând o eroare de nu mai puțin de 280 de ani (adică aproape 4 grade de arc!), față de momentul real când a avut loc coincidența dintre steaua fiduciară Spica și echinocțiul de toamnă. Ca urmare, Anul Zero al ayanāṃśa-ei lui Lahiri nu a fost 285 AD, ci 565 AD, moment care este mai aproape de alte ayanāṃśa-e bazate pe siddhānta-e, dar cazute acum în disgrație – cum ar fi cele bazate pe steaua Zeta Piscium.

Faptul că există deja câteva zeci de ayanāṃśa-e (și deci implicit câteva zeci de variante de Zodiac de tip sideral – nirayaṇa) indică natura neștiințifică și profund speculativă a zodiacului sideral. Mi se pare foarte ciudat faptul că adepții zodiacului sideral nu se gândesc la faptul că toate ayanāṃśa-ele pe care le-ar putea alege sunt doar niște convenții astronomice bazate pe referințe istorice care, la rândul lor, sunt foarte discutabile!

Această superficialitate este, de fapt, comună multora dintre cei care studiază astrologia sau diversele tradiții spirituale orientale. Există tendința de a accepta totul robotic și de a urma tradiția printr-o devoțiune mecanică și orbească, fără a pune la îndoială aspectele contradictorii, urmând afirmațiile greșite ale unor savanți sau guru-și care, ei înșiși, nu-și fac timp pentru a căuta adevărul.

Există chiar și azi în India și Tibet astrologi care continuă să folosească metodele siddhāntice (greșite), pentru a calcula longitudinile planetare necesare întocmirii horoscopului, și există chiar și azi indieni convinși că solstițiul de iarnă are loc în 14 ianuarie. De fapt – chiar din punctul de vedere al practicii astrologice – existența atâtor ayanāṃśa-e este aducătoare de multă confuzie. Cum poate cineva să facă analiza unei hărti divizionale care merge până la a 60-a parte dintr-un semn zodiacal, dacă adoptă una dintre aceste date speculative cu privire la începutul exact al Zodiacului? Când există o diferență de câteva grade zodiacale între variantele extreme ale punctului de început al Zodiacului, ce siguranță mai poți avea în interpretare?

Această bâjbâire este oarecum similară buimăcelii majore pe care o au majoritatea astrologilor atunci când aleg sistemul de case astrologice (dar acest subiect va fi amplu abordat într-un documentar viitor).

Dar să vedem cum s-a ajuns la introducerea conceptului de mișcare precesională în India? Am văzut că nici o siddhānta nu a vorbit despre precesie, ci doar de un substitut naiv pentru mișcarea precesională. Cel care a introdus și a calculat pentru prima dată conceptul de ayanāṃśa a fost Muñjala. El a observat o diferență între pozițiile planetare calculate prin metodele siddhāntice și cele rezultate prin observație și, ca urmare, în lucrarea sa Laghumanasa, a menționat:

Ayanachalana 6 grade 50 minute, rata ayanachalana-ei – 1 minut / an. Longitudinile Soarelui etc, crescute cu valoarea ayanachalana-ei trebuie calculate [plecând] de la Vishuvat [echinocțiul vernal].

Comentariile ulterioare la acest text mai oferă indicația clară că aceste ajustări să fie refacute după cca 100 ani, prin noi observații, care să corecteze valorile. După cum am văzut deja, o indicație asemănătoare a apărut și în Kālacakra Tantra – o lucrare din aproximativ aceeași perioadă care aduce o critică severă Zodiacului Sideral.

Nu este foarte clar dacă Muñjala a înțeles, cu adevărat, fenomenul de precesie, dar este evident din acest citat că, prin introducerea ayanāṃśa-ei, el nu a facut altceva decât să corecteze longitudinile planetare pentru a le aduce la valorile lor corecte (deci tropicale). În mod obișnuit, astrologii hinduși (sau ‘vedici’ – cum își spun ei) nu adună ayanāṃśa la longitudinile siderale, ci o scad din valoarea longitudinilor tropicale pentru a determina horoscopul.

Ori asta este exact pe dos față de ceea ce Muñjala a indicat să se facă! Ayanāṃśa nu a fost deci implementată pentru a valida diferența dintre cele două tipuri de zodiac, ci pentru a o anula!!! Intenția lui Muñjala a fost să aducă cele două roți zodiacale la același punct inițial și nu să definească separarea dintre ele.

Al-Bīrūnī, în a sa Indica, spunea:

De aceea ei (astronomii) au atribuit câte un sandhi fiecarei ayana, adică fiecarei jumătăți în care Soarele ascende (către nord) sau coboară (către sud), un sandhi (calculat) la 7 zile înainte de momentul său real.

Asupra acestui subiect am o idee care este cu siguranță posibilă și chiar foarte plauzibilă, și anume că această teorie este de origine recentă și nu antică și a aparut cam prin anul 1300 după Alexandru (i.e. 989 AD), atunci când hindușii au aflat că momentul solstițiului real precede momentul solstițiului calculat de ei.  

Pentru că Punjala [Muñjala-n.trad], autorul lui Laghu Manasa, spune că în anul 854 a Erei Shaka solstițiul real a precedat calculele realizate [pe baza metodei siddhāntice –n.n] cu 6 grade 50 minute, și că diferența va crește în viitor cu un minut în fiecare an.  

Acestea sunt cuvintele unui om care fie era el însuși un observator practic și atent, fie a examinat observațiile astronomilor dinaintea sa, descoperind astfel diferența anuală.

Fără îndoială, și alți oameni au perceput aceeași diferență sau una similară prin intermediul metodei umbrei de amiază. De aceea, cum această observație era deja cunoscută, Utpala din Kashmir a adoptat aceasta teorie de la Punjala (Muñjala). Această ipoteză a mea este confirmată de faptul că indienii procedează la fel în ceea ce priveste sandhi-urile tuturor celor 6 anotimpuri și, ca urmare, ei le încep la 23 grade în semnele imediat precedente.

Muñjala a fost însă greșit înțeles de cei care au venit după el. Bhāskara II în Siddhāntaśiromani a oferit ecuația pentru măsurarea ayanāṃśa-ei, pe baza formulei lui Muñjala cumulată cu unele măsuratori pierdute ale Sūryasiddhānta-ei, dar a făcut-o într-un mod care a complicat problema, în loc să o simplifice.

Mai târziu, Makarānda, în anul 1478 EN, a răspândit tabelele siddhāntice, respectiv almanahul cu calculele rezultate de pe urma aplicării greșite a siddhānta-elor, fără aplicarea corecției.

Apoi Gaṇeśa Daivajña, în sec al 16-lea a interpretat total pe dos aserțiunea lui Muñjala și a considerat că, pentru a se determina longitudinea corectă a planetelor, ayanāṃśa trebuie sa fie scazută din valoarea sāyana pentru a ajunge astfel la valorile siderale ale Siddhānta-ei, care au fost considerate eronate de Muñjala, dar au fost ridicate la nivelul de litera de evanghelie de Gaṇeśa. Astfel, acesta a făcut că datele corecte să devină încă o dată incorecte! Gaṇeśa a implementat, prin tratatul sau Grahalaghava, ayanāṃśa de 1 minut / an având ca bază de plecare anul 522 AD.

Trebuie repetat faptul că tratatele astrologice indiene – cu o singură excepție – nu indică nici o ayanāṃśa, deci pot fi interpretate sāyana, la fel de bine ca și nirayaṇa (existând însă indicii clare pentru sāyana). Așa cum am văzut, o singura lucrare și anume Bṛhatparāśarahorāśāstra, publicată pentru prima dată în secolul al 19-lea, menționează ayanāṃśa de 1 minut /an, care nu este alta decât ayanāṃśa lui Gaṇeśa Daivajña, semn că în mod evident, chiar dacă această lucrare ar avea, așa cum se speculează, o vechime mai mare, totuși pasajul legat de ayanāṃśa este o interpolare tarzie.

Actualmente mulți astrologi indieni fac un adevărat ”marketing al ayanāṃśa-elor”, fiecare lăudând acuratețea interpretărilor realizate pe baza uneia sau alteia dintre ele, ceea ce este foarte comic! Cei mai mulți adoptă însă, în practică, ayanāṃśa oficială (Lahiri) pe baza căreia se întocmesc calendarele în întreaga Indie, ayanāṃśa care – așa cum am arătat – este greșită din start chiar și după reperele lui Lahiri!

Astrologii ‘vedici’ – de regulă foarte orgolioși și foarte convinși de superioritatea astrologiei pe care o practică – consideră buimăceala lor o dovadă a complexității și elevării spirituale a sistemului de astrologie ‘vedică’. Însă toate aceste argumente indică lipsa de fundamentare a așa-numitului zodiac nirayaṇa! Este interesant de înțeles cât de mult o idee greșită poate să ducă în eroare 1,5 miliarde de oameni care-și conduc viața religioasă (și chiar și pe cea laică) pe baza acesteia!